ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


 

Suntem martorii unui război crâncen, în care o mână de satrapi urmărește să înrobească planeta, folosindu-se de pretextul unei pandemii umflate cu pompa propagandei și a fricii. 

Urmează asaltul final. În ciuda purcoiului de bani și a puterii nemăsurate, tiranii se află în inferioritate: nerăbdarea și lăcomia i-au făcut să iasă la lumină din bezna care le era atât de dragă. Să își dea în vileag planurile. 

Tot mai mulți dintre cei care, la început au fost victimele înșelăciunii și campaniei de teroare, încep să se dezmeticească. Și realitatea pe care o văd nu le place deloc.

Un editoria scânteietor al lui J.B. Shurk în American Thinker pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

Guvernul federal îți spionează fiecare e-mail, mesaj și converbire telefonică.

Folosește serviciile de localizare ale telefonului tău pentru a stabili în orice moment unde te găsești.

Știe care adrese IP sunt asociate comentariilor online considerate „incorecte politic”.

Parteneriatele guvernului cu Amazon și Walmart îi permit să știe ce citești și ce cumperi.

Parteneriatele cu Google și Facebook îi permit să știe ce gândești.

Parteneriatele cu Twitter și cu Hollywoodul îi permit să-ți cenzureze mesajele neaprobate înainte ca prea multe creiere să ia contact cu idei noi.

Alianța cu societățile emitente de cărți de credit îi permite să îți urmărească toate tranzacțiile financiare și să îți înțeleagă obiceiurile, preferințele, alegerile și adicțiile.

Alianța cu companiile de telefonie mobilă îi permite să îți supravegheze toate deplasările, contactele și asocierile.

Și toate aceste facilități de consum care sunt folosite de statul spion din rațiuni de „securitate națională” pentru a supraveghea pe toată lumea în timp real măsoară constant potențialul de subversiune al fiecărui american, chiar când acest american este angajat în activitățile cele mai banale, într-o zi obișnuită.

Or, de cine se teme guvernul cel mai mult în aceste condiții? 

Indiciu:  nu sunt milioanele de străini care ne trec ilegal frontierele lăsate vraiște (în cursul așa-zisei celei mai mari amenințări de pandemie din ultima sută de ani), sau guvernele străine care îi finanțează pe aleșii americani (cum altfel Biden și alți politicieni cu vechime ar fi ajuns milionari?), sau amenințarea unui atac cu impulsuri elecromagnetice care să distrugă rețeaua electrică îmbătrânită a Americii (deoarece resposabilii de cheltuielile cu „infrastructura” ale Congresului nu își bat capul să repare infrastructura, când sunt atâția donatori de campanie și grupuri de interese care să plătească).

Puterea se teme mai degrabă persoana care nu are nici o problemă să se îndepărteze de vitrinele guvernamentale pentru a merge vâneze în pădure, care decide să plătească cu bani gheață sau care a realizat că totul este controlat de guvern.

Este americanul solitar, capabil să pună sub semnul întrebării discursul oficial al guvernului, care gândește cu capul lui și care bagă spaima în puternicii zilei.

Este bunicuța patrioată care are temeritatea de a veni în fața Capitoliului național, după niște alegeri puternic contestate, pentru a flutura un steag cu Trump în timp ce soarbe dintr-o ciocolată caldă.

Este părintele care cutează să creadă cu poporul este cel care trebuie să decidă cum să fie educația publică a fiilor săi.

Și este umilul polițist supus oprobriului public și concediat pentru că, în privat, i-a spus câteva vorbe de încurajare unui adolescent nevinovat, persecutat politic, care și-a apărat viața în fața unei gloate de Antifa.

Este lucrătorul din sănătate, pompierul, muncitorul sau soldatul care refuză să îi permită lui Big Brother să îl burdușească cu terapii genice experimentale pentru tot restul vieții numai pentru că niște tipi care își poartă prestigiul ca pe o coroană au proclamat: „Trebuie pentru că așa spunem noi!”.

Cu alte cuvinte, guvernele care pretind că apără  libertatea sunt cel mai speriate de indivizii care insistă să rămână liberi.

Vi se pare acesta un sistem care poate să supraviețuiască?

Deși am toată înțelegerea față de americanii care depun armele din disperare și oboseală în fața Statului tot mai autoritarist și care este vizibil peste tot, țin să remarc că sistemele umane autonome funcționează mai bine atunci când gesturile voluntare se întrepătrund în mod organic și nevăzut pentru a menține în funcțiune mașinăria societății, de jos în sus.

Când constrângerile și supravegherea devin necesare pentru a menține la un loc societatea printr-o presiune tiranică de sus în jos, întregul eșafodaj al sistemului riscă să se prăbușească din cauza unei singure voci disidente, care alege să arunce cu nisip în mecanismul ruginit și șubred.

Atunci când țesătura socială este împletită cu liberul arbitru individual, ea se transformă într-un drapel pentru care oamenii sunt gata să-și dea viața.

A prins autoritarismul rădăcini în America? Da.

Începe statul polițienesc să își impună voința în detrimentul opoziției? Cu siguranță.

Este pierdută orice speranță pentru că „lungul marș al instituțiilor”, sub conducerea Stângii politice face ca frontul să se îndrepte spre o victorie totală a acesteia? Dimpotrivă!

Luarea sub control, lentă dar implacabilă, a societății de către stat a fost poate încununată de succes în cursul ultimului secol, cheltuindu-și enorma energie pentru a strânge toate broscuțele cu spirit liber și a le azvârli în aceeași oală cu apă doar puțin călduță, cât să li se ațâțe pofta de mâncare celor de la putere. 

Acum, însă, bucătarii noștri totalitari pun din greu lemne pe focul de sub oala socială, care dă în clocot, astfel încât din ce în ce mai multe broscuțe au început să se agite, căutând scăpare și amenință să răstoarne ceaunul și să-i lase flămânzi pe tirani.

Faptul că guvernul impune noi restricții, obligații și interdicții, care pretind ca cetățenii să se supună voinței sale și să suporte consecințele nu trebuie considerat drept semnul unei puteri de neoprit, ci mai degrabă ca dovada că pârghiile puterii îi scapă de sub control.

Pentru moment, până și țintele sale cele mai importante – determinarea americanilor de a accepta injecțiile forțate și pașapoartele digitale – au fost suspendate, deoarece o  mare parte a mâinii de lucru a spus „NU”.

Care este lecția de aici? Că respingerea diktatelor imorale și neconstituționale ale unui guvern ilegitim funcționează!

Și, mai important: că guvernul se teme mai mult de popor decât ar trebui să se teamă vreodată poporul de guvern!

Vreau să fiu cât se poate de clar: în Statele Unite, după Al Doilea Război Mondial, avem o problemă cu trei capete:

1. Democrații au promovat sistematic socialismul marxist în rândurile poporului american în timp ce pretindea că îl eliberează de el;

2. Cu excepția micilor tresăriri din timpul președinților Reagan și Trump, Republicanii din Establishment s-au prezentat în mod fals drept apărători ai drepturilor și libertăților inalienabile instituite de părinții fondatori, punând de fapt umărul la cucerirea Americii de către Big Governmentul Democrat;

3. O infamă birocrație din umbră, alcătuită din Leviathanul permanent de la Washington D.C., din companiile multinaționale și dintr-o artistocrație financiară care controlează și manipulează valoarea dolarului – deci bogăția personală a fiecărui american în parte – i-a împins pe aleșii fără scrupule să își servească propriile interese sinistre și prejudiciind interesele poporului pe care ar trebui să îl reprezinte.

Această situație a fost valabilă cu treizeci de ani în urmă și este valabilă și astăzi.

Care este diferența acum? Adevărul a ieșit la lumină și din ce în ce mai mulți americani devin conștienți că guvernul Statelor Unite acționează împotriva lor.

În tabăra noastră, pe flamuri scrie „Liberă exprimare”, „Libertate de conștiință” și „Liber arbitru”. Războinicii noștri prețuiesc libertatea; dreptul de a dispune de bunurile rezultate din munca proprie; dreptul la o viață luminoasă, care să le deschidă calea spre adevărurile fundamentale; și certitudinea că ei înșiși, iar nu vreun despot sau tiran, sunt responsabilii propriului destin.

De cealaltă parte, un sistem în ruină, dependent de propaganda de stat, de cenzură, de amenințarea cu forța și de controlul total. Toate acestea sunt, evident, arme redutabile de care guvernul dispune, însă nu mai sunt atât de atrăgătoare când sunt fluturate pe sus, ținute la lumină în văzul tuturor. 
 
Și sunt incapabile să mobilizeze inimile oamenilor pentru a lua cu asalt armata adversă.

Adeseori, pentru izbândă este nevoie de idei luminoase, pentru care ești gata să îți dai și ultima picătură de sânge.

Așadar, lumea se trezește la realitatea că există un singur conflict real – cel dintre libertatea individuală și dominația totală a statului.

Grație zecilor de ani de taxare și tipărit de bani, statele au ajuns să dețină o mulțime de jucării drăguțe. 

Însă, luând ca ghid istoria, aș paria de fiecare dată, negreșit, pe acele sărmane suflete care aleg să își apere libertatea.