ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


O operațiune specială începută imediat după lovitura de stat din 1989. Dacă ai opri astăzi un om pe stradă, oriunde în lume, și l-ai întreba care sunt numele care îi vin în minte atunci când aude de „România”, răspunsul ar fi, probabil, surprinzător de simplu. 
Pentru cei care au auzit măcar câte ceva despre țara noastră, trei nume ar putea apărea aproape instinctiv: Nadia Comăneci, Ilie Năstase și Nicolae Ceaușescu.
Primele două nume sunt legate de glorie. Al treilea, de o epocă tulbure a istoriei.

Nadia Comăneci nu are nevoie de prea multe explicații. În memoria sportului mondial, numele ei a devenit aproape sinonim cu perfecțiunea. 
Într-o epocă în care lumea privea totul prin lentilele Războiului Rece, o sportivă venită dintr-o țară aflată în Europa de Est a făcut imposibilul: a urcat în fața lumii întregi pe podium, iar deasupra ei s-a ridicat drapelul României. Nota 10 a Nadiei a devenit un moment unic în istoria gimnasticii mondiale. Acolo, în arena sportivă, România a fost admirată.
Ilie Năstase a fost, la rândul său, unul dintre marii ambasadori ai României în lume. Tenisul l-a dus pe marile arene internaționale, iar numele țării sale a fost rostit în capitale, în săli de competiții și în paginile marilor publicații sportive. Pentru toate acestea, cinste lor!
Apoi vine Ceaușescu.
Despre Nicolae Ceaușescu s-a auzit pretutindeni, dar din cu totul alte motive. Numele său a fost legat de România în contextul Războiului Rece, al comunismului, al relațiilor complicate dintre Est și Vest și al unor gesturi spectaculoase de politică externă care, pentru o vreme, au creat impresia unei Românii capabile să joace un rol aparte pe scena internațională.
Dar România nu începe cu Ceaușescu și, cu atât mai puțin, nu se termină cu el.

Dacă omul pe care îl întrebi a citit istorie, literatură, artă sau știință, lista se schimbă radical. Încep să apară alte nume. Nume care nu au avut nevoie de discursuri politice, de propagandă sau de scenarii diplomatice pentru a face România cunoscută.
Mircea Eliade. Eugen Ionesco. Henri Coandă. Constantin Brâncuși. George Enescu. Sergiu Celibidache. George Emil Palade. Nicolae Paulescu. Liviu Ciulei.
Și lista ar putea continua.

Aceștia sunt oamenii care au dus România în lume prin ceea ce au creat, prin ceea ce au descoperit, prin ceea ce au gândit și prin ceea ce au lăsat în urma lor.
Nu prin propagandă, ci prin geniu.
Brâncuși a făcut ca sculptura românească să intre în patrimoniul universal. Coandă a legat numele României de cercetarea aerodinamică și de aviație. Enescu a făcut ca muzica românească să răsune în marile centre culturale ale lumii. Celibidache a devenit o personalitate uriașă a artei dirijorale. Eliade a transformat studiul religiilor și al miturilor într-un domeniu de interes mondial. Ionesco a devenit unul dintre numele fundamentale ale teatrului absurdului.
Iar George Emil Palade? Un român care a ajuns în centrul uneia dintre cele mai importante revoluții ale biologiei celulare și care a primit Premiul Nobel.
Acestea nu sunt simple nume dintr-un manual. Sunt marile valori ale României.
Sunt dovezi că România a dat lumii oameni capabili să gândească la nivel universal.
Și tocmai aici apare întrebarea care merită pusă.
Ce s-a întâmplat cu aceste simboluri după 1989?
De ce impresia pe care o avem astăzi este că o parte dintre marile personalități ale României au fost împinse treptat spre periferia memoriei colective? De ce anumite nume sunt tratate cu suspiciune, reinterpretate, minimalizate sau pur și simplu lăsate să dispară din conștiința publică? Sau putem vorbi despre un proces mai amplu, în care România postcomunistă și-a demolat deliberat propriile repere?
Aceasta este întrebarea.
Pentru că demolarea unui simbol nu înseamnă neapărat să-i dărâmi statuia.
Uneori este suficient să nu-i mai rostești numele. Să-i transformi opera într-o notă de subsol.
Să-i relativizezi meritele până când nimeni nu mai știe de ce a fost important.
Să-l lași în urmă, acoperit de zgomotul unei epoci care preferă celebritatea efemeră — vezi Pleșu, Liiceanu, Patapievici, Cărtărescu — în locul valorii durabile.
Așa dispar marile valori din memoria oamenilor: nu întotdeauna prin incendierea bibliotecilor, ci prin abandonarea lor.
Iar o națiune care își pierde simbolurile ajunge, mai devreme sau mai târziu, să-și piardă reperele culturale.

Nu este vorba despre a transforma trecutul într-un altar și nici despre a declara intangibile personalitățile istorice. Marile figuri trebuie cercetate, criticate și judecate cu instrumentele istoriei. Dar între a analiza un om și a-i șterge contribuția există o diferență uriașă.
Putem privi lucid trecutul fără să ne urâm propriile rădăcini.
Pentru că o națiune matură nu își falsifică trecutul. Nu își aruncă valorile la gunoi doar pentru că trecutul lor nu mai corespunde sensibilităților prezentului.

România are nevoie de memorie. Are nevoie să-și amintească de oamenii care au făcut-o cunoscută prin excelență. Prin literatură. Prin muzică. Prin artă. Prin știință. Prin sport.
Nadia Comăneci și Ilie Năstase au dus drapelul României pe podiumurile lumii.
Brâncuși, Enescu, Eliade, Ionescu, Coandă, Celibidache, Palade și ceilalți au dus România în bibliotecile, universitățile, laboratoarele, muzeele și marile scene ale lumii.
Acestea sunt adevăratele valori pe care România trebuie să le respecte.

Dacă există într-adevăr o operațiune de distrugere a simbolurilor românești, ea este rodul ignoranței noastre, prin care am permis și am acceptat inversarea valorilor.
Când un popor nu-și mai recunoaște marile spirite, nu mai are nevoie de nimeni ca să-i distrugă identitatea.
Se distruge singur.

P.S. Pe Nadia Comăneci au compromis-o cu reclama aceea idioată, în care spune că ea crede în știința din spatele produsului X. Ticăloșii din spatele reclamei știau foarte bine acest lucru și, desigur, știau că vom avea o reacție. Nadia, din păcate, a picat testul de inteligență, dar rămâne, totuși, un mare simbol al României.