ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


”Încheierea Pactului Ribbentrop-Molotov a înrăutățit situația geopolitică a României, care s-a găsit plasată între cele două mari puteri, Germania și Uniunea Sovietică, ambele fiindu-i ostile, în special Uniunea Sovietică. În fața acestei situații, Consiliul de Coroană a decis, la 6 septembrie 1939, proclamarea neutralității României. În același timp, guvernul de la București a încercat să evite confruntarea militară.
 
Deși unele mărturii documentare indică faptul că Uniunea Sovietică ar fi dorit inițial să aplice și României modelul de ocupație testat pe Țările Baltice (tratate de asistență mutuală, instaurarea unor guverne marionetă, urmate de o ocupație rapidă), cel mai probabil Moscova ar fi acționat precum în cazul Poloniei, în eventualitatea unui conflict româno-german. Poziția germană fermă față de termenii înțelegerii secrete din 23 august 1939 și rezistența neașteptată a Finlandei în "războiul de iarnă”, au forțat Kremlinul să modifice această strategie și să îi întârzie aplicarea. Încheierea ostilităților sovieto-finlandeze în primăvara anului 1940 a asigurat Moscovei posibilitatea să-și concentreze atenția asupra României.

La 29 martie 1940, ministrul sovietic de externe a ridicat problema Basarabiei, subliniind că absența unui tratat de neagresiune între cele două țări "se explică prin existența unei chestiuni litigioase nerezolvate, aceea a Basarabiei, a cărei anexare de către România nu a fost niciodată recunoscută de Uniunea Sovietică, cu toate că aceasta n-a pus niciodată chestiunea înapoierii Basarabiei pe cale militară”. În lunile aprilie-iunie 1940, relațiile româno-sovietice au fost marcate de o tensiune crescândă, deși Uniunea Sovietică a evitat să treacă la acțiune urmărind prudent operațiunile militare de pe frontul occidental. Când Franța s-a prăbușit și victoria germană a devenit sigură, Uniunea Sovietică a trecut la ocuparea Statelor Baltice și a decis să adreseze României pretențiile sale. Pregătirile sovietice de război au început rapid, la 9 iunie 1940 forțe masive sovietice fiind dispuse la frontierele de nord și est ale României într-o demonstrație de forță fără precedent.

 La 23 iunie 1940, chiar a doua zi după semnarea armistițiului germano-francez, ministrul de externe sovietic Veaceslav Mihailovici Molotov s-a întâlnit cu Friedrich-Werner Graf von der Schulenburg, ambasadorul german la Moscova și a propus discutarea situației Basarabiei și a Bucovinei. Menționarea Bucovinei – fost teritoriu habsburgic, încorporat la România în 1918, care nu era parte a Înțelegerii Ribbentrop-Molotov din 1939 – i-a iritat pe germani, care s-au opus condițiilor lui Molotov. Negocierile au fot reluate la 24-25 iunie, germanii acceptând pretențiile sovietice asupra Basarabiei, dar menținându-și opoziția față de cedarea Bucovinei. În fața acestei opoziții, sovieticii au făcut un compromis, cerând doar nordul Bucovinei.

Negocierile sovieto-germane au pecetluit soarta României, Kremlinul hotărând materializarea rapidă a celor convenite cu partenerul german. La 26 iunie, ora 22.00, V.M. Molotov a remis o notă lui Gheorghe Davidescu, șeful misiunii diplomatice românești la Moscova. Nota cerea "înapoierea cu orice preț” a Basarabiei și cedarea către Uniunea Sovietică a părții de nord a Bucovinei. Răspunsul de la București era așteptat în decursul zilei următoare. Dar, datorită întreruperii legăturilor telefonice, textul ultimatumului nu a ajuns în România decât în dimineața zilei de 27 iunie. Situația a devenit și mai gravă, pentru că Gheorghe Davidescu a refuzat să ia harta atașată de sovietici la nota ultimativă. Harta includea Herța, în revendicările sovietice, deși nu figura în textul notei ultimative. Fiindcă guvernul român nu cunoștea harta, amplasarea exactă a noii frontiere sovietice a rămas necunoscută, cu consecințe dramatice pentru autoritățile românești și trupele din Herța.

 Ziua de 27 iunie 1940 a fost, pentru factorii de decizie de la București, una extraordinar de tensionată, căci a devenit evident că România era izolată militar și politic. Germania a sfătuit România să accepte cererile sovietice, Italia a făcut la fel, iar guvernele de la Belgrad și Atena au insistat ca Bucureștiul să nu deranjeze pacea regională prin rezistență militară. Doar Turcia – gata să pună în aplicare Pactul Balcanic, care preconiza acțiune militară contra Bulgariei în cazul unei agresiuni a Bulgariei – a promis să sprijine România. Când s-au întrunit cele două Consilii de Coroană, la 27 iunie, opțiunile valabile erau reduse: acceptarea cererilor sovietice (cedarea) sau rezistența armată. Sperând menținerea restului teritoriului românesc, majoritatea membrilor consiliului au acceptat cedarea. Guvernul român a trimis răspunsul său oficial la Moscova la 28 iunie: "Guvernul român, pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forță și deschiderea ostilităților în această parte a Europei, se vede silit să primească condițiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic”. Guvernul român solicita ca termenul de evacuare, de patru zile, impus de sovietici, să fie modificat pentru a putea organiza mai bine operația, lucru pe care Moscova nu l-a acceptat.

Această decizie de cedare a rămas un subiect controversat în istoriografia română. Un element important al ultimatumului sovietic a fost surprinderea produsă asupra clasei politice și a opiniei publice. Fundalul acestei surprize a fost capitularea Franței, avocatul de durată al României, care a fost percepută ca o lovitură teribilă. Scriind despre decizia de capitulare, diplomatul român Alexandru Cretzianu, nota: "Este de ajuns să spun că regele, primul-ministru și șefii militari păreau să-și fi pierdut dintr-o dată cele mai scumpe iluzii și, totodată, luciditatea rațiunii. Pur și simplu nu puteau găsi forța necesară pentru a înfrunta calamitatea”.

Totuși, căderea Franței și șocul pe care l-a provocat, nu fac mai puțin discutabilă decizia de cedare fără o minimă rezistență, mai ales că în lunile care au precedat ultimatumul aceleași autorități au făcut declarații categorice în care arătau că nu se va ceda nimic. Ilustrative sunt declarațiile emfatice ale regelui Carol al II-lea din ziua de 6 ianuarie 1940, de la Chișinău, care reiterau ferma hotărâre de a apăra Basarabia cu orice preț. La aceasta se adaugă volumul mare de informații pus la dispoziție de către organele de informații românești, care indicau clar intențiile Uniunii Sovietice, deși este de menționat că nu s-au cunoscut detalii amănunțite. Cu toate acestea,  autoritățile guvernamentale nu au întreprins efectiv nici o acțiune hotărâtă de apărare iar sovieticii știau asta. După începerea ostilităților pe Frontul de Vest, mulți politicieni și comandanți militari s-au mulțumit să spere că evenimentele vor decurge ca în Primul Război Mondial iar România va putea să își păstreze neutralitatea cât mai mult posibil”, se arată în comunicatul Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe
 
 
 
 
 
 
 

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews