Ieri după-amiază a plecat dintre noi COSTION NICOLESCU, un vechi și bun prieten. Cunoscându-ne de cel puțin 33 de ani, pot spune despre Costion că este unul dintre cei mai frumoși oameni pe care i-am întâlnit în viață. Asta și pentru că prin peregrinajul lui în această lume a adunat de la marii duhovnici precum sfântul Paisie Olaru, sfântul Cleopa, sfântul Sofian Boghiu și mai ales a duhovnicului său care nu a fost încă canonizat părintele Iulian Stoicescu, atâta merindă duhovnicească încât întrupa cu ușurință virtuțile mari ale vieții creștine.

Smerit și blând, fără duh de judecată sau oarece pretenții de știință a veacului, deși era un om care adâncea cuvintele părinților și se bucura de frumusețile tradițiilor poporului nostru, Costion Nicolescu găsea totdeauna un cuvânt bun pentru fiecare om, o scuză pentru neputințele sale vizibile și uneori, din punctul nostru de vedere, revoltătoare. Nu l-am auzit vorbind niciodată rău pe cineva.

De la sfântul Dumitru Stăniloae dobândise și o anumită subțirime teologică. În tinerețe adunase toate articolele părintelui Dumitru pe care le-a legat și le ținea la loc de cinste în biblioteca sa. Nu știu să mai fie adunate undeva cu atâta grijă. Fin de cununie al teologului Mihai Urzică, autorul cărții „Biserica și viermii cei neadormiți”, avea discernământul alunecărilor de la dreapta credință, a mișcărilor pietiste și al altor pseudo-credințe care au tulburat Biserica Ortodoxă Română de-a lungul ultimelor decenii. Dacă vroiai să ai un dreptar, Costion era unul dintre cele mai sigure, chiar dacă niciodată nu s-a arătat, nu a ostentat cu nimic, dând lecții ca alții în viața publică.

În ultimii ani, a fost bolnav, dar atât de discret a fost încât nici mulți dintre cei mai apropiați nu cunoșteam gravitatea bolii sale. Întâlnindu-l ultima dată în a doua duminică a postului mare a Sfântului Grigorie Palama, în Biserica studenților din politehnică, unde Costion era și ctitor, am schimbat câteva vorbe și, întrebându-l, mi-a spus ceva de genul că e destul de bine, dar se pare că a mai avansat puțin cancerul. Cred însă că era cu mult mai mult de atât.

Mă doare mult plecarea dintre noi a unui om la care mă gândeam întotdeauna ca la un stâlp al Bisericii noastre, unul necunoscut de mai toată lumea pentru viața sa, pentru importanța sa în lumea în care trăim. Și ca la toți marii oameni duhovnicești, nu realizezi cât au fost de mari decât atunci când au plecat dintre noi. Cred că Domnul îl va milui pe Costion cu un loc lângă marii sfinți și duhovnici ai neamului pe care i-a cunoscut și iubit, a căror viață a urmat. Aceasta este mângâierea pe care o avem la plecarea dintre noi a iubitului nostru frate Costion Niculescu.