Dr Răzvan Constantinescu: NU MĂ MIȘC

Cum întotdeauna mă țin de cuvânt, am participat ieri, în pofida interdicției date de conducerea UMF, la examenul grupei mele de anul III. Pentru ascultarea și notarea studenților, se alcătuise o comisie din care eu nu făceam parte, care includea și pe unul dintre prodecani, coleg cu noi la IGH. Directorul de curs m-a atenționat că nu am voie în sala de examen, conform adresei primite de la Decanat în urma Deciziei nr. 517/12.05.2021 (împotriva căreia am formulat o Plângere prealabilă la care nu am primit niciun răspuns) a Consiliului de Administrație al UMF Iași. Am replicat că, fiind nevaccinat și netestat, deci periculos pentru comunitate, voi sta la câțiva metri distanță de ceilalți participanți. Și acolo am rămas.
Examenul s-a desfășurat în amfiteatru, doar oral, fără manevre practice în prezența bolnavilor. Toată lumea purta măști de pânză.
Pe la jumătatea examenului, am primit vizita doamnei Decan (o premieră în cei 28 de ani de când particip la examenul cu studenții - doar la Rezidențiat se obișnuia ca sălile de examen să fie vizitate de persoane din conducere). Doamna profesor s-a interesat dacă totul se desfășoară normal; i s-a răspuns că da, cu excepția faptului că în sală se află un cadru didactic care nu are dreptul să participe. Adică eu. Doamna Decan m-a întrebat dacă am cunoștință de decizia UMF, am spus că da, dar am decis să nu o respect, considerând că obligațiile didactice prevalează. „Deci, vă asumați?”, m-a întrebat. Nu aveam cum să răspund că nu, doar am greșit ușa și am nimerit din întâmplare acolo, așa că am admis că da, îmi „asum”, indiferent ce-o fi însemnând asta.
S-a făcut ulterior o „notă de constatare” a prezenței mele neregulamentare în incintă și urmează a fi înaintată forurilor competente întru înfierare și sancționare.
După o săptămână de vacanță, va începe sesiunea de restanțe, unde sunt implicat, de data aceasta, în calitate de director de curs. Dacă la examenul de față prezența mea nu era indispensabilă, la cel care va urma la începutul lunii iulie lucrurile vor sta total diferit. Deocamdată, CA al UMF nu a redactat o nouă decizie care să vizeze cea de-a doua sesiune, astfel încât, pe moment, nu am ce contesta și nici în pericol de a fi neregulamentar din nou nu sunt.
Pentru orice eventualitate, am scos chitara din ungherul în care era uitată și am început să exersez din nou, pentru cazul în care voi fi nevoit, începând din toamnă, să-mi câștig existența cumva.
Nota redacției: Starea de Libertate va fi alături de dr. Răzvan Constantinescu marți la Iași, când acesta își va susține nevinovăția în fața acuzațiilor venite de la Colegiul Medicilor. Toți cei care doresc să se alăture acestei mișcări spontane sunt așteptați marți, 22 iunie 2021, la ora 14:00 la adresa: Colegiul Medicilor Iași, bd. Carol I nr.5. Detalii aici.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Răzvan Constantinescu
Locații: Iaşi
Organizații: Colegiul Medicilor Iași Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie IGH Iași UMF Iaşi
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)