Dr. Adrian Cacovean: Politicienii care recomandă acte medicale la ce se încadrează?
Când un politician recomandă acte medicale fără să fie medic, fără să fi consultat pacientul la ce se încadrează, la practică ilegală a medicinei, publicitate interzisă sau trafic de influență în interesul producătorului de medicament?
A apărut acum o nouă specie, nu are parafă de medic, nici de farmacist, dar recomandă acte medicale planetare și amenință medicii și farmaciștii și pe orișicine nu vrea să devină animal de experiență! Fără să aibă nici cea mai mică glagorie: actele medicale nu pot fi comandate politic!
Mai importantă decât orice discuție pe rețelele de socializare este să se facă bine pacientul consultat. Restul este vai de ea orice situație când un neavenit din orișice poziție face pe medicul în fața medicului!
La
ora asta trăiesc contribuind la sistemul de stat, la spitalele din
țară, la primării și peste tot (poliție, jandarmi, drumuri, ape, gaze,
tot) prin taxe și am angajați. Plătesc la zi toate. De ce simt presiuni
și amenințări din partea celor ce-și iau salarii și de la munca mea?
1 noiembrie este ziua doctorilor fără de arginți. Sfinții Cosma și Damian vindecau fără medicamente, operații, imunizări, ei reușind acestea în numele Domnului Iisus Hristos și considerau că vindecarea nu este meritul lor. De aceea ei nu cereau bani pentru vindecările performate, singura plată fiind recunoașterea din partea celui tămăduit a Lui Iisus Hristos ca Domn, Vindecător și Mântuitor. Spre deosebire de noi doctorii zilelor noastre, care cerem bani pentru munca noastră, de la stat, de la pacient, de la firmele producătoare de medicamente.
Mai sunt unii care deși nu sunt doctori, nici preoți, nici măcar credincioși, ordonă din diverse poziții acte medicale în masă și chiar experimente medicale în masă, chiar cu forța!
Statul care nu mai reprezintă cetățenii va pieri. România va dispărea ca stat! Instituțiile statului român nu mai reprezintă cetățeanul român, ci alte interese personale sau străine. Eu știu că Dumnezeu va opri asta!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ucrainenii au vrut să arunce în aer tot Portul Constanța cu o jumătate din oraș cu tot. Ziarist veteran: Iată de ce și cum
Col. (r) STS Daniela Tobă: Drona de la Galați, o mizerabilă făcătură pentru bani a ucrainenilor și a ”băieților cu ochi senini”. Miruță și Țoiu au fost puși la curent, Nicușor habar n-a avut!
Vlad Cubreacov despre cine se poate afla în spatele scandalului din Mitropolia Basarabiei și de ce a izbucnit chiar acum. Agenții Moscovei de la Chișinău și București
Gen. brg. (r.) SRI Aurel Rogojan: Așa-zisa derivă a dronelor navale din Portul Constanța este expresia disperării Ucrainei. A fost un act de agresiune militară disimulat împotriva României. Granița NATO și UE, perforată
Adrian Onciu: Cine ar fi avut de câștigat după sabotajul Oil Terminal
Gheorghe Piperea: Noua carte digitală de identitate sau imbecilii planetei Pământ și unde să dai nas în nas cu ei …
Recomandările noastre
Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO
CULMEA DEZINFORMĂRII: De frica ActiveNews ONG-ul ”anti-dezinformare” de la Cotroceni A MODIFICAT prezentarea ORIGINALĂ eliminând site-ul nostru, politicienii AUR și personalitățile puse la zid - FOTO-CAPTURI. Opinia unui membru CNA: NOI LISTE NEGRE
Nicușor Dan și ”România Imundă”: semnalizează dreapta cu SUA și face stânga cu UE. Face ce face și tot la FRANȚA se întoarce (INFO)
ActiveNews dă în judecată ONG-ul platformei ”România Imună” și Administrația Prezidențială a României după ”Raportul” mincinos despre ”dezinformare” prezentat azi la Cotroceni, în care site nostru apare drept ”cap de afiș”. AJUNGE!
Secțiuni: Opinii Prima pagină Sănătate Știri
Persoane: Adrian Cacovean Florin Cîțu Klaus Iohannis
Locații: România
Subiecte: campania de vaccinare Covid-19 Politicieni corupţi
Organizații: Pfizer
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)