Dr. Răzvan Constantinescu: BLAMAT PERPETUU. Acest medic este și acum singur. Dacă nimeni nu-l va susține, va fi și el stârpit. Și vă veți aminti peste ani: ”Era foarte simpatic”...
În timp ce mai toți cetățenii își văd de viață și doar își amintesc, din ce în ce mai vag, ororile așa-zisei pandemii, sperând poate că derbedeii care au atentat la drepturile cetățenești, care au făcut afaceri oneroase cu măști, izolete, otrăvuri vor fi cândva pedepsiți, un altul, eu, primește în continuare sancțiuni.
După votul de blam primit din partea CMR (condusă de sponsorizatul Daniel Coriu) în luna ianuarie (pentru interviul luat de Pompiliu Diplan în iunie 2020), după 9 luni, aceeași instituție mi-a mai dat încă un VOT DE BLAM, de data asta pentru că am semnat (și redactat, în parte) comunicatul de presă ”Medicii români nu mai tolerează aberațiile Guvernului! Încetați starea de teroare!”, din aprilie 2021, inițiat de Dragos Dinulescu. Habar n-aveam că un medic poate primi DOUĂ voturi de blam succesive. La mai multe, domnule!
Degeaba le-am explicat că un medic nu poate fi cercetat disciplinar pentru așa ceva (degeaba m-am dus la discuții, deci!), ei o țin pe-a lor, că am încălcat art. 22, lit. k din Codul de Deontologie Medicală:
”respingerea publică, cu excepția dezbaterilor din comunitatea medicală, a unor mijloace de diagnostic, tratament și profilaxie recunoscute de comunitatea științifică academică medicală, precum și recomandarea publică a unor tratamente nefundamentate științific”.
Cine o fi ”comunitatea științifică academică medicală”? Cel mai citat imunolog german, Sucharit Bhakdi, nu. Laureatul premiului Nobel, Luc Montagnier, nu. Inventatorul tehnologiei mARN, Robert Malone, nu. Mari savanți din toate țările, cenzurați pe toate canalele, nu. Cel mai mare savant român în domeniul medical, Leon Zagrean, nu. Aha, comunitatea științifică academică medicală era reprezentată de dementul Arafat, de sponsorizații Pfizer, de penibilul Coriu sau hilarul Cercel (ăla cu ”virusul circulă cu viteza de 7,2 m/s”), de Mihai Craiu, care îndemna copiii la otrăvire, de golanii ăia care ne așteptau cu lumânări și pământul rece (Musta și Oancea), de Adrian Gabriel Marinescu zis ”Imunitate”, de impostorul Jurmă... Asta era ”comunitatea științifică academică medicală” în opinia deontologilor de la CMR. Poate și Ursula ori Cîțula, care au comandat de 10 ori mai multă otravă decât ar fi fost teoretic necesară...
Cu alte cuvinte, dacă aș fi contestat Talidomida, în anii '60, aș fi fost culpabil!
Ca circumstanță agravantă, Comisia de Disciplină a CMR Iași constată: ”S-a avut în vedere și comportamentul medicului pe durata desfășurării acțiunii disciplinare, a venit însoțit de suporteri, ceea ce a dus la necesitatea prezenței Jandarmeriei...”. În plus, ”medicul contestă măsurile guvernamentale legate de combaterea pandemiei, care au fost greșite și exagerate, că vaccinurile anticovid au fost realizate într-un timp scurt și au avut efecte negative asupra sănătății populației, că datele statistice au fost voit modificate, că au fost interzise în mod intenționat tratamente eficiente, că medicii au fost obligați să aplice scheme de tratament impuse și nu au avut libertatea de a alege singuri tratamentul adecvat...”
Acest medic este și acum singur. Dacă nimeni nu-l va susține, va fi și el stârpit. Și vă veți aminti peste ani: ”Era foarte simpatic.”
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Eugen Sechila și Pledoaria sa pentru Sfânta Cruce - Exclusiv ActiveNews: Lupta unui patriot pentru Adevăr și Frumos - Mărturisire și Fotografii
Gen. brg. (r.) SRI Aurel Rogojan: Așa-zisa derivă a dronelor navale din Portul Constanța este expresia disperării Ucrainei. A fost un act de agresiune militară disimulat împotriva României. Granița NATO și UE, perforată
Emanuel-Bogdan Bobic: Postare nerecomandată celor care cred că drona aceea a ajuns în inima portului Constanța fiind "în derivă"
Sorin Roșca Stănescu: Atentat terorist. Cel mai periculos atentat terorist săvârșit vreodată în Europa
Ziaristul veteran Sorin Faur revine: Ucrainenii au detonat controlat drona pentru a distruge electronica de pe care se puteau extrage traseul și ținta care trebuia să spulbere mobilul și imobilul dintr-o bună parte a orașului Constanța
Sorin Roșca Stănescu: Paternitatea atacului terorist
Recomandările noastre
16 iunie: 13 ani de la trecerea la Domnul a sfântului Părinte Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. ”Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simți harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputință de ales”
Mărturia medicului care a primit creierul lui Eminescu: Mutilarea și profanarea moaștelor acestui martir nu a fost românească. Prof. Constantin Barbu: Eminescu a fost ucis pentru Transilvania și credința ortodoxă. DOCUMENTE: Interogatoriul și Autopsia
MINERIADA A PORNIT DIN PRESĂ: "Îndemn venit din cavernă". Ce scriau CTP, Andrei Pleșu, Corina Drăgotescu, Sergiu Andon, Lelia Munteanu și Darie Novăceanu despre Piața Universității în ziarul Adevărul din 13-15 iunie 1990
AU VRUT SĂ-I TAIE CAPUL! Crimele din 13-15 Iunie 1990 povestite de martorii lor. Fenomenul Piața Universității și Mineriada expuse de ActiveNews. ISTORII REALE, GALERIE FOTO, FILMĂRI, DOCUMENTE ale ARMATEI și RECHIZITORIUL
Secțiuni: Opinii Prima pagină Sănătate Știri
Persoane: Daniel Coriu Răzvan Constantinescu
Locații: Iaşi
Subiecte: campania de vaccinare propaganda covid
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)