ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Într-o țară mediteraneană din Europa, înainte de alegeri, are loc o lovitură de stat, iar armata preia puterea. Se interzic arta modernă, muzica populară, romancierii de avangardă, matematica modernă, filozofii clasici și moderni și utilizarea simbolului „Ζ” (în greacă: zíta) care înseamnă: „El trăiește”. Așa se încheie filmul algeriano-francez Z din 1969, regizat de Costa-Gavras, cu un scenariu de Gavras și Jorge Semprú, bazat pe romanul cu același nume din 1966 al lui Vassilis Vassilikos. Filmul este o relatare a evenimentelor din jurul asasinării politicianului grec Grigoris Lambrakis în 1963.

Povestea începe cu momentele de propagandă guvernamentală plictisitoare și o prezentare de diapozitive despre politica agricolă. Apoi, șeful Jandarmeriei ține un discurs pasional, care descrie programul guvernului de combatere a opoziției de stânga. În paralel, se pregătește un miting al opoziției în care un deputat pacifist urmează să susțină un discurs, care pledează pentru dezarmarea nucleară. Au existat încercări ale guvernului de a împiedica rostirea discursului. În drum spre locație, deputatul este lovit de unul dintre protestatarii sponsorizați de guvern, dar își ține discursul. După ce a ținut discursul, în timp ce deputatul traversează strada, o mașină trece în viteză pe lângă el, iar un bărbat îl lovește cu o bâtă. Rana se dovedește fatală și deputatul moare la spital.

Ancheta este încredințată unui magistrat, fiu de colonel de jandarmi, care nu agreează ideile politice ale deputatului ucis. Cu toate acestea, magistratul, în pofida piedicilor puse de poliție în anchetă, cu ajutorul unui fotoreporter, descoperă adevarul și îi pune sub acuzare nu doar pe cei doi criminali, ci și pe patru ofițeri de poliție militară de rang înalt. Toți primesc pedepse ușoare și sunt reabilitați după lovitura de stat.

Distribuția cuprinde pe Jean-Louis Trintignant – magistratul de instrucție (personaj real – Christos Sartzetakis); Yves Montand (personaj real Grigoris Lambrakis); Irene Papas (personaj real Helene, soția deputatului); Pierre Dux în Generalul (personaj real Konstantinos Mitsou); Jacques Perrin – fotoreporter Giorgos Bertsos s.a.

Coloana sonoră aparține lui Mikis Theodorakis, care, în momentul filmărilor, era în arest în Grecia. Cuprinde cântece, care ulterior au devenit hituri: Antonis din „Trilogia Mauthausen”; Tânărul ZâmbitorMurmurul inimiiCafe RockBatucadaCine nu vorbește despre PașteÎn acest oraș. „Tanarul zâmbitor” (το γελαστό παιδί) a fost una dintre poreclele lui Lambrakis.

Filmul s-a bucurat de un succes deosebit atât la public, cât și la critici. A obținut peste 20 de premii între care Premiul juriului și Premiul pentru interpretare masculină (Jean-Louis Trintignant) la Festivalul filmului de la Cannes (1969), Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin (1970), Globul de Aur pentru cel mai bun film strain (1970); Premiul BAFTA pentru cea mai bună muzică de film – Mikis Theodorakis (1970) etc.

Câteva rânduri despre personajele reale

Grigoris Lambrakis (3 aprilie 1912 – 27 mai 1963) a fost un politician democrat grec, medic, sportiv de performanță și profesor al Facultății de Medicină a Universității din Atena. A deținut recordul grecesc la sărituri în lungime timp de douăzeci și trei de ani (1936 – 1959). A câștigat câteva medalii de aur la Jocurile Balcanice. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial (1941-1944), Lambrakis a participat activ la rezistența greacă. În 1943, a înființat Uniunea Atleților Greci (Ένωση των Ελλήνων Αθλητών, Enosi ton Ellínon Athlitón) și a folosit veniturile obținute din competiții pentru a finanța ajutorarea cu alimente a populației înfometate. După Război, Lambrakis a continuat să-i ajute pe cei săraci, conducând o mică clinică privată pentru pacienții care nu își puteau permite îngrijiri medicale.

Nu era comunist, dar orientarea politică și ideologică a lui Lambrakis era spre stânga. A fost implicat activ în mișcarea pacifistă a timpului său. Lambrakis a acționat politic pentru Stânga Democrată Unită. A fost ales în Parlamentul Elen la alegerile legislative din Grecia din 1961 ca deputat al Pireului. Asasinarea lui, în 1963, a provocat proteste în masă, a dus la o criză politică prelungită terminată cu dictatura militară a coloneilor.

Christos Sartzetakis (6 aprilie 1929 – 3 februarie 2022) – jurist grec, judecător suprem al Curții de Casație, care a ocupat funcția de președinte al Greciei între 1985 și 1990. Tatăl său a fost ofițer de jandarmerie la Salonic. Sartzetakis a obținut o diplomă în drept de la Universitatea Aristotel din Salonic și a devenit în 1955 judecător de pace la Kleisoura, Kastoria. În 1963, era judecător al Tribunalului de Primă Instanță din Salonic. Sartzetakis a fost desemnat cu anchetarea cazului Lambrakis. În martie 1964, el a trimis o scrisoare ministrului justiției Polychronis Polychronidis în care a implicat poliția și statul ca fiind responsabili pentru crimă. A dispus arestarea preventivă a patru ofițeri superiori.

În memoriile sale, publicate după părăsirea președinției, el a subliniat că moartea lui Lambrakis a fost un asasinat politic clar cu implicarea autorităților. Sartzetakis a fost exclus din justiție împreună cu 29 de magistrați prin Legea constituțională din 28 mai 1968, acuzat că „în exercitarea funcțiilor sale, a acționat în mod discriminatoriu, motivat de convingerile sale politice în favoarea unui partid politic, într-un mod care a încălcat încrederea cetățenilor în imparțialitatea sa”. 

A fost arestat de două ori de Junta coloneilor, (prima dată în ajunul Crăciunului, 1970) și a fost torturat de poliția militară greacă. După proteste internaționale, a fost eliberat din închisoare în 1971.

În septembrie 1974, după răsturnarea dictaturii și restabilirea democrației în Grecia, Sartzetakis a fost reabilitat. În calitate de membru al Curții de Apel, în 1976 a respins cererea Germaniei de extrădare a teroristului Rolf Pohle, argumentând că crimele sale au fost politice, iar Constituția greacă împiedică extrădarea în astfel de cazuri. A fost numit președinte al Curții de Apel în 1981 și a devenit membru al Curții Supreme Civile și Penale din Grecia în 1982.

În 1985, prim-ministrul Andreas Papandreou l-a nominalizat pe Sartzetakis, un judecător care nu fusese implicat în politică, drept candidat la presedentia Greciei și a fost ales cu 180 voturi (celelalte 110 fiind împărțite de alți doi candidați). În 1986, Sartzetakis s-a opus ferm legii care legaliza avortul. Între 1989 și 1990, a trebuit să facă față unei triple repetiții electorale (fără precedent) din cauza incapacității partidelor de a forma un guvern. În 1990a refuzat să grațieze un tânăr homosexual, Christos Roussos, un tânăr homosexual condamnat la închisoare pe viață în 1976 pentru crimă, ceea ce a provocat proteste (Sartzetakis a fost acuzat că este homofob) și i-a înrăutățit relația cu prim-ministrul Papandreou. A fost criticat pentru convingeri conservatoare, pentru că a folosit forma conservatoare a Greciei moderne numită katharevousa, pentru că în 1986, a apărut într-o fotografie cu o cruce foarte mare la o sărbătoare la Mănăstirea Sumela etc. Sartzetakis a fost primul președinte care i-a primit pe toți luptătorii rezistenței antinaziste (inclusiv ELAS) la Palatul Prezidențial pentru sărbătoarea din 24 iulie. 

Konstantinos Mitsou (1909 – 1985) – general locotenent al Jandarmeriei Elene. S-a născut în 1909 în satul Halkiopoulo din Etolia. Tatăl său, Vasilios Mitsou, a fost un bogat proprietar de pământ. Konstantinos Mitsou a servit întâi în armata elenă ajungând sergent de infanterie. În 1932, s-a alăturat jandarmeriei elene. Între 1946 – 1949, a făcut parte din Direcția VIP de Securitate a Jandarmeriei și a fost șeful securității Regelui. Din 1950 până în 1953 a fost comandant al Jandarmeriei pentru regiunea Magnezia, iar din 1953 până în 1955 comandant al Jandarmeriei pentru regiunea Serres. În iulie 1961, a fost numit inspector general al jandarmeriei pentru nordul Greciei, responsabil cu toate forțele de jandarmerie din nordul țării. Prieten apropiat al primului-ministru Constantin Karamanlis. Pe întreg parcursul carierei a fost implicat în numeroase acte de represiune politică, tortură, asasinate. Implicarea sa în finanțarea și conducerea diferitelor organizații fasciste violente în nordul Greciei, și, în special, Salonic a fost descoperită de magistratul Christos Sartzetakis, iar Mitsou a fost închis, ceea ce a dus la căderea guvernului Karamanlis. A murit în 1985 la Salonic.

Vizionare plăcută.

P.S. Citesc o știre (sursa Știri pe surse) și mă minunez: parlamentarii de la Chișinău, ai progesistei Maia Sandu („slujirea de peste Prut” – ca să parafrazez un mare filozof român în viață), ar fi votat o lege prin care se interzice expunerea în spațiul public al literei Z. Dacă e adevărat, atunci, în sălile de cinematograf (care sunt spațiu public) se interzic filmele gen „Z”; „Zorro”; „Apocalipsa Z” etc. Dacă au interzis și scrierea literei z atunci apare o mare problemă: Facebook este spațiu public și în loc de zevzec (pentru a-i caracteriza) trebuie apelat la sinonimele (recomandate de dicționare) – prost, nătărău, găgăuță, neghiob, smintit, bleg, nerod, neserios, zăpăcit, ceea ce încalcă regulile comunității. Greu mai este să scrii pe Facebook în ziua de azi!

Sursa: Astărăstoae.wordpress.com

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews