Creștinii sunt în Postul Crăciunului, pregătindu-se pentru marea sărbătoare – Nașterea Domnului Nostru Iisus Hristos. Exact în aceste momente, „progresiștii iconoclaști”, cei care demolează statui, ideologizează știința și rescriu istoria după cum le convine, s-au gândit să ne tulbure liniștea sufletească. Un Comisar European și-a permis să emită o recomandare internă prin care interzice folosirea termenilor de Crăciun, Fecioara Maria etc., un ambasador U.E. maculează simboluri sacre creștine și, paradoxal, nu sunt sancționați. Faptul că acea recomandarea a fost retrasă nu constituie decât o manevră tactică. Cu prima ocazie, ea va fi pusă în aplicare.

În aceste vremuri tulburi și întunecate, a apărut o știre: una dintre formațiile mele preferate – Trans-Siberian Orchestra (TSO) – și-a început turneul tradițional din 2021. Va susține în 45 de zile, 325 de concerte în 80 de orașe din Statele Unite. Titlul turneului: Ajunul Crăciunului și alte povești. De ce povești? Paul O’Neill, fondatorul formației, un creștin practicant, explică „Povestea este coloana vertebrală a civilizației umane. Cred cu adevărat că umanitatea a început atunci când oamenii au stat în jurul unui foc de tabără și cineva a spus o poveste. Practic, povestea este memoria pe termen lung a umanității”.

Prin urmare, simt nevoia să împartășesc cu prietenii mei povestea lui Paul O’Neill (narată și prin declarațiile sale) și a trupei Trans-Siberian Orchestra.

Paul O’Neill (1956 – 2017), chitarist, producător, compozitor și textier s-a născut în Flushing, Queens, New York City, fiind al doilea dintre cei zece copii ai unei familii irlandeze, catolici practicanți. Tatăl său a participat la Războiul din Coreea, fiind decorat de două ori pentru curaj și promovat la gradul de sergent. După demobilizare, a urmat facultatea de istorie. În familie, exista, pe de o parte, o rigoare în respectarea valorilor creștine, iar, pe de altă parte, o libertate și o stimulare a creativității copiilor. Din acea perioadă datează pasiunea lui Paul O’Neill pentru istorie, literatură și mai ales muzică. Susținut de părinți, O’Neill a început să cânte la chitară cu o serie de trupe rock din liceu și apoi în cluburile din centrul orașului. Primii pași muzicali serioși i-a făcut la mijlocul anilor 1970, când și-a dus prima trupă de rock progresiv, Slowburn, în Studiourile Electric Lady ale lui Jimi Hendrix din New York City. Paul O’Neilla a condus și a fost producător pentru trupele rock Aerosmith, Humble Pie, AC/DC, Joan Jett, Scorpions și, în final, Savatage, unde a început să lucreze cu Jon Oliva. În 1996, i-a reunit pe Jon Oliva și Al Pitrelli (amândoi membri ai Savatage) și pe clapistul și co-producătorul Robert Kinkel pentru a forma nucleul echipei creative al unei noi trupe – Trans-Siberian Orchestra (TSO). Când Paul O’Neill a conceput proiectul Trans-Siberian Orchestra, obiectivul său a fost pe cât de simplu, pe atât de de ambițios. „Întreaga idee”, explică el, „era să creăm o trupă de rock progresiv, care să depășească limitele genului – mai departe decât orice grup de până atunci… Mult, mult mai departe, și am vrut să iau tot ce este mai bun din toate formele de muzică cu care am crescut și să le îmbin într-un stil nou. Conceptul original al Trans-Siberian Orchestra a fost cum să facem ca muzica să aibă cel mai mare impact emoțional. Întotdeauna încercăm să scriem melodii, care să nu aibă nevoie de versuri și versuri atât de poetice încât să nu aibă nevoie de o melodie, iar când le combini pe cele două se crează o poveste care conferă cântecului o a treia dimensiune.”

Trans-Siberian Orchestra a avut un debut fulminant și în scurt timp a intrat în top 10 ale celor mai vândute formații, potrivit Billboard Boxscore. Modul în care o trupă de heavy metal s-a transformat într-unul dintre cele mai mari nume din muzică este un lucru greu de explicat.

TSO s-a cimentat cu adevărat în concerte. Grupul a pornit la drum în 1999, demarând un eveniment pentru noiembrie – decembrie, care a devenit tradiție. O’Neill explică succesul: „ Aveam două atuuri – pirotehnie, lumină și lasere, de ambele părți ale arenei, precum și în mulțime; și cel mai bun sunet pe care îl putem găsi… Nu există locuri de clasa a doua la un spectacol. Am vrut ca oamenii să iasă de la spectacolele noastre cu gura căscată și întrebându-se dacă ceea ce au văzut e posibil”.

O’Neill a preluat elementele heavy metalic simfonic și le-a amestecat cu muzică simfonică clasică, operă, blues, jazz, gospel și cu un spectacol impresionant de lumini și pirotehnie. A făcut-o magistral. Concertele TSO sunt mult mai mult decât simple spectacole – sunt o capodoperă teatrală completă cu chitariști, care încurajează publicul să aplaude sau să ridice pumnul la unison, cu ascensoare mecanice, care afișează muzicienii pentru ca toți să-i vadă, cu violoniști dansatori și cântăreți de operă, cu recitatori, care narează povești și cu multe altele. Nu este de mirare că, după 25 de ani, această formație entuziasmează publicul.

Discografia începe cu Trilogia de Crăciun. De ce acest titlu? „Am fost întotdeauna fascinat de această zi, nu numai de felul în care ființele umane se tratează reciproc în cel mai intim mod – prieteni, vecini, familie – în Ajunul Crăciunului, ci și de felul în care națiunile și statele se tratează reciproc.” – declara Paul O’Neill.

Christmas Eve and other stories (1996) este prima parte a trilogiei și conține „Christmas Eve/ Sarajevo 12/24”, Dead Winter Dead (o poveste despre războiul bosniac) și altele. „Ajunul Crăciunului și alte povești” duce publicul într-o aventură globală povestită de Phillip Brandon. O gamă elaborată de lumini, lasere, torțe și ecrane (cel puțin 20), care afișeaza imagini cu catedrale, biserici, fulgere, foc și, bineînțeles, cei care au mărșăluit în timpul „Crăciunului unui rus nebun”, ajută la stabilirea atmosferei și nu trebuie să muncim prea mult pentru a-ți imagina și a fi răvășit de povestea spusă – scria Billbord.

Urmează The Christmas Attic (1998), care cuprinde hitul „Canon Christmas”, o interpretare a Canonului în re major al lui Johann Pachelbel cu versuri și melodii noi adăugate.

În 2004, cu The Lost Christmas Eve, se încheie Trilogia. Este o poveste al cărei fundal cuprinde un hotel prăpădit, un vechi magazin de jucării, un bar de blues, o catedrală gotică și locuitorii lor.

În aceași perioadă, TSO a lansat prima lor operă rock, Beethoven’s Last Night (1999 – 2000, 2010 – 2012). Povestea începe cu Mefisto, care apare în fața lui Beethoven, (pe muzica Requiem-ului) pentru a negocia sufletul marelui compozitor. Începe târguiala și există numeroase răsturnări de situație, iar finalul se bazează pe un fapt adevărat, dar puțin cunoscut despre Beethoven. Cântecele lui Mefisto sunt interpretate de Jon Oliva, narațiunea este susținută de Bryan Hicks. Paul O’Neill spunea: „Așa mi-am imaginat întotdeauna povestea unde ascultătorul se poate relaxa, își poate închide ochii și în câteva minute se poate plimba pe străzile Vienei anilor 1800 alături de Beethoven în ultima mare aventură din viața lui.”

 O direcție creativă a constat în adaptarea unor piese clasice pentru a le face accesibile și cunoscute tinerilor (și nu numai). Cei care nu l-au ascultat niciodată pe Bach, Beethoven, Mozart, Ceaikovsiki sau Delibes, dacă ascultă Trans-Siberian Orchestra, poate vor merge pe Lakmé, sau vor asculta Beethoven sau Mozart și vor îndrăgi melodii extraordinare, care au trecut de criticul suprem, singurul critic pe care nu-l poți păcăli – timpul.

După moartea tragica (în aprilie 2017) a lui Paul O’Neill, mulți s-au îndoit și nu au crezut că Trans-Siberian Orchestra va fi capabilă să depășească pierderea liderului său creativ. Au existat însă persoane, care au insistat pentru a se continua proiectul: văduva lui O’Neill, Desiree, fiica lor de 20 de ani, Ireland Wilde, prietenul său, Al Pitrelli și Adam Lind de la Night Castle Management. Aceștia au decis să nu anuleze turneul din noembrie – decembrie 2017. Turneul din 2017 – un omagiu adus lui O’Neill, s-a bucurat de un succes răsunător. TSO au vândut peste 1 milion de bilete în timp de șase săptămâni și au încasat peste 60 de milioane de dolari din 103 spectacole. În 2019, turneul a inclus 43 de piețe poblice cu două spectacole, 23 de piețe cu un singur spectacol, 109 spectacole în sali închise în 66 de orașe (pe parcursul a 48 de zile) și au raportat câștiguri de 613 de milioane de dolari.

„Paul a spus întotdeauna că vrea ca TSO să trăiască mai mult decât noi toți”, declara Al Pitrelli pentru Billboard. „A vrut ca următoarele generații să o conducă și să continue, să lase arta să trăiască. Aceasta a fost întotdeauna definiția noastră a raiului, modul în care oamenii își amintesc de tine peste 100 de ani. Dacă încă vorbesc despre noi în mod pozitiv, atunci ne-am făcut treaba”.

Trans-Siberian Orchestra are un nucleu de 23 membri permanenți (acționari) și 90-130 de artiști angajați temporar pentru turnee. Sunt din Europa, din Asia, din America de Nord și de Sud, din lumea muzicii clasice, lumea rock-ului, lumea Bisericii, lumea teatrului etc. Există reguli foarte stricte de comportament; de aceea niciun membru nu a fost implicat în vreun scandal legat de consumul de alcool, droguri, abuz sexual etc.

Trans-Siberian Orchestra a devenit cunoscută prin operele filantropice. Paul O’Neill a introdus de la început o regulă, care este respectată și astăzi: o cotă din încasările de la fiecare concert este donată organizațiilor caritabile, care se ocupă de copii, bătrânii sau săracii din localitatea unde se desfășoară spectacolul. Se estimează că sumele totale sunt cuprinse între 26 și 34 milioane de dolari.

La 25 de ani de la înființare, povestea TSO și a lui Paul O’Neill continuă.

La finele fiecărui spectacol, Trans-Siberian Orchestra cântă O Fortuna din Carmen Burana a lui Carl Olf. Să ascultăm: