Publicat de mai 25, 2023

Editura Doxologia are în plan tipărirea ediției în limba română a unei cărți excepționale prin bogăția analizei și intuiției, o capodoperă în portretizarea unei epoci: After God: Morality & Bioethics in a Secular Age a lui H. Tristam Engelhart Jr. Excelenta traducere, cât și notele pertinente aparțin teologul Andrei Dîrlău. Este un adevărat eveniment pe care vreau să-l semnalez.

Despre Tristam Engelhart am mai scris. Considerat fie „copilul teribil al bioeticii”, fie unul dintre „părinții bioeticii”, fie „apostolul creștinismului” în bioetică, profesorul Engelhardt a fost un om generos, un „provocator” și un savant de referință. Indiferent dacă îl contestă sau îl aprobă, în lumea bioeticii, nimeni nu-l ignoră. Am avut privilegiul de a-l cunoaște personal, iar conversațiile cu el au fost întotdeauna o plăcere nu numai din punct de vedere intelectual, dar mai ales uman.

Tristam Engelhart a trăit zbaterile evoluției bioeticii fiind nu numai un martor, dar și un actor important.

Cea mai fascinantă este ultima sa carte, După Dumnezeu: morala și bioetica într-o epocă seculară, scrisă în timp ce era în tratament pentru cancer și publicată în 2017. De altfel, la un an după publicarea cărții, Engelhardt a plecat dintre noi și ne-a lăsat pe toți mult mai săraci.

Este o lucrare profetică, strălucitoare și serioasă, un adevărat testament științific scris știind că timpul îi era limitat, în care ni se arată implicațiile morale și epistemice ale trăirii într-o cultură care a ajuns „să-L respingă pe Dumnezeu”.

Cartea atestă trăsăturile centrale ale viziunii lui Engelhardt – respingerea  raționalității seculare ca bază adecvată pentru moralitate și susține că, fără a face referire la Dumnezeu pentru a garanta că virtuoșii sunt răsplătiți și vicioșii suferă, nu există niciun motiv să credem că raționalitatea ar putea determina pe cineva să fie moral, cu atât mai puțin să acționeze moral. Altfel spus, fără Dumnezeu totul este lipsit de sens.

Este o carte pigmentată cu multe pasaje autobiografice și în care sunt adunate și dezvoltate ideile din întreaga opera a lui Tristam Engelhart. Autobiografia intelectuală oferă o mulțime de impresii personale care i-au afectat dezvoltarea culturală și care sunt de cea mai mare importanță pentru a reconstrui gândirea lui Engelhardt.

Nu aș dori să fac un rezumat al cărții. Ea trebuie citită deoarece orice rezumat este reductiv și nu poate oferi bogăția argumentației originale. Cine o citește va înțeleage însă ce înseamnă să trăiești într-o lume după Dumnezeu, în care întrebările legate de păcat și virtute au fost înlocuite cu alegeri în ceea ce privește stilul vieții și al morții.

Voi face doar câteva sublinieri, care sper că ofere cel puțin o idee generală a principalelor probleme, care stau la baza perspectivei lui Engelhardt. Par să existe două puncte care i-au atras cel mai mult atenția: la nivel fundamental, secularizarea, care a părut inițial un fel de eliberare, dar a ajuns să fie o „nouă ortodoxie” care amenință civilizația creștină tradițională; la nivel de conținut, noile obiceiuri, privind sexualitatea, viața de familie și sfârșitul vieții, sunt văzute ca înlocuind vechile rituri religioase încântătoare, iar acest proces a fost extrem de rapid și periculos.

În primul rând, După Dumnezeu explică schimbarea discursului lui Engelhart, având drept reper temporal anul 1991 – anul convertirii la ortodoxie. De aceea mă voi opri asupra acestui moment.

Tinerețea lui Engelhardt a fost întro societate încă neafectată de secularism, iar el este conștient de asta și o descrie într-o scurtă și minunată prezentare în După Dumnezeu:

„Era 1954. Ajunsesem pentru prima dată în Europa, chiar la Genova. În acel început de iunie, strălucitor de flori, o bucurie pentru mama mea, am intrat într-o lume care era un univers cu totul diferit de Europa celui de-al doilea deceniu al secolului XXI. Textura morală și metafizică a lumii vieții dominante atunci era radical diferită. Era o evlavie populară pronunțată. Străzile Italiei erau pline de tineri preoți și copii. Peste tot erau călugări gri și negri. Italia era tânără, în general evlavioasă și dinamică (deși capelele laterale erau uneori marcate de semne care purtau un avertisment uimitor: Vietato urinare). Bisericile nu erau goale. Aceste observații nu sunt menite să nege prezența chiar și atunci a rădăcinilor culturii seculare acum dominante. Italia a avut toată partea sa de agnostici și atei. Vatican II (1962–1965), revoluția sexuală de la sfârșitul anilor 1960, protestele studențești începând din 1968 și impactul general al Frankfurter Schule aveau să precipite în curând o secularizare cuprinzătoare. Cu toate acestea, această transformare nu avusese încă loc. Eram într-o pauză culturală înainte de turbulențe și schimbări larg răspândite. Nu era încă o cultură după Dumnezeu.”

Însă, odată cu trecerea timpului, lucrurile s-au schimbat și acest fapt nu a ramas fără efect în concepțiile lui Engelhart.

Convertirea lui Tristam Engelhardt la ortodoxie a uimit pe toata lumea. A fost surprinzătoare, deoarece părinții săi erau catolici evlavioși și devotați, el însuși urmase un liceu catolic de elită și era un catolic practicant apreciat inclusiv de cercurile Vaticanului.

Într-o mărturisire facută la București, în 2011, Engelhart explică această decizie „Cum am devenit ortodox? Răspunsul este: numai prin iubirea lui Dumnezeu!”

În realitate, a fost  un drum îndelungat. A început în clasa a cincea cu fascinația pentru Biserica Primară, cea din primele secole după Hristos. Apoi, au apărut întrebari la care nu a gasit răspuns nici în colaborarea și prietenia îndelungă cu eruditul cardinal Carlo Maria Martini – candidat la Papa în 2005, nici în deplasările repetate din Italia. În 1988, începe să-și puna întrebarea dacă tot ce a făcut pâna atunci nu este greșit și se roagă „Doamne, dacă există vreo religie adevărată, arată-mi-o și mă voi schimba.” Au urmat concertele de muzica religioasă ortodoxă l-a care a fost prezent. Participarea cu familia, în 1989, la Constantinopol, la Liturghia Ortodoxă a Nașterii Domnului Nostru Iisus Hristos, oficiată de Patriarhul ecumenic Dimitrie pare a fi momentul decisiv. Atunci, a doua fiică a lui i-a spus: „Tată, aceasta este religia adevărată, nu-i așa?”. Revenit în Texas a luat legatura cu comunitatea ortodoxă și în Sâmbăta Mare a anului 1991 Hugo Tristram Engelhardt Jr. primea botezul ortodox luând numele Sfântului Herman din Alaska. Alegerea patronului nu au fost întamplatoare. Herman (Gherman) din Alaska (c. 1756 – 1837) a fost un călugar ortodox rus, misionar în Alaska (care atunci aparținea Rusiei) cunoscut pentru blândețe și viața ascetică, aparator a drepturilor nativilor, câștigând astfel dragostea și respectul acestora. Canonizat în 1970, este considerat de creștinii ortodocși drept patronul Americii de Nord.

Iată cum descrie Engelhardt în „După Dumnezeu” acest moment „Spre uimirea mea, în Sâmbăta Mare din 1991, în Texas și într-o mănăstire, m-am hotărât să mă pocăiesc dintr-o viață plină de iubire de sine profundă și de multe alte păcate grele, inclusiv păcatul asemănător al majorității filozofilor, și anume prezumția nefondată că, prin propria mea reflecție filozofică, aș putea să-mi argumentez drumul către normele corecte pentru viață și adevăratele scopuri ale existenței umane. În acea zi, fiicele mele Christina și Dorothea m-au urmat la botez. Apoi ieromonahul m-a căsătorit în mod sacramental cu Susan, care îmi fusese soție timp de douăzeci și șase de ani. De Paște, în 1991, m-am trezit în Biserica de la care romano-catolicismul însuși plecase cu aproape un mileniu înainte. Eram într-un loc diferit de orice loc în care fusesem înainte. Nici nu mi-am imaginat că există acest loc. Totul se schimbase. Tot ceea ce se întâmplase mă dusese la un punct de cotitură, la o întâlnire prin Ortodoxie cu sfințenia. Într-o jumătate de secol din viața mea, cunoscusem oameni buni, într-adevăr niște oameni foarte buni, dar înainte de a veni la Ortodoxie nu întâlnisem niciodată oameni sfinți. Nu întâlnisem niciodată sfințenia. Uimirea, teama unor astfel de întâlniri m-au determinat să scriu Fundamentele bioeticii creștine. Ca savant, am fost forțat să examinez totul din nou. Am văzut bioetica dintr-o perspectivă radical nouă. Am ajuns să întâlnesc și să admit un adevăr extrem de incorect din punct de vedere politic: Biserica una, sfântă, catolică și apostolică este creștinismul ortodox”.

Potrivit marturisii sale i s-a părut nesatisfăcătoare din punct de vedere spiritual scolastica romano-catolică. „Creștinii catolici scriu manuale despre dragoste; creștinii ortodocși traiesc dragostea”, așa a explicat el diferențele dintre cele două ramuri ale creștinismului.

Apoi, această carte este o critică inteligentă a filozofiei morale contemporane în favoarea unui fel de tradiționalism înrădăcinat în perspectiva Bisericii Ortodoxe și conține numeroase argumente puternice. Ea oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra celor mai profunde și grele probleme atât din filozofia morală, cât și din bioetica timpului nostru.

Expresia „după Dumnezeu”, ne spune Engelhardt, „este folosită pentru a indica faptul că azi cultura secularistă dominantă s-a plasat în disjuncție față de Dumnezeu, ignorând problema existenței lui Dumnezeu și a sensului ultim… Fără o perspectivă a ochiului-lui-Dumnezeu, fără un punct ultim de orientare a moralei, a sensului și a aplicării prin lege a moralei, ceea ce odinioară părea atât de sigur și stabil e acum aruncat în derivă. Pretențiile seculariste privind morala, bioetica și autoritatea politică se pot baza acum doar pe anumite mănunchiuri de intuiții și practici ce constituie poziții de sine stătătoare, mai mult sau mai puțin coerente, sprijinite de anumite narațiuni plutind în orizontul finitului și al imanentului, fără nicio ancoră în ființă”.

Tristram Engelhardt susține că această cultură intelectuală dominantă a Occidentului evită în mod activ orice punct transcendent de orientare, cum ar fi apelul la Dumnezeu sau la perspectiva ochiului lui Dumnezeu. În schimb, încearcă să-și încadreze înțelegerea realității și moralității și, prin urmare, a bioeticii sale, fără referire la vreun fundament în afara preocupărilor umane specifice.

Pentru a argumenta aceste afirmații Engelhart apelează la o comparație între Italia anilor tinereții sale și Italia zilelor noastre:

„Italia anilor 1950 a fost o Italia care nu ar fi putut concepe că vor exista în curând dezbateri serioase cu privire la posibilitatea existenței preoteselor romano-catolice și a căsătoriei homosexuale, ca să nu mai vorbim de oportunitatea reproducerii asistate de terți cu gameți donați, avort, sinucidere asistată de medic și eutanasie. Acest lucru nu înseamnă că în anii 1950 nu există avort, desfânare, adulter, homosexualitate activă și chiar sinucidere asistată de un medic. Cu siguranță a fost. Cu toate acestea, cultura oficială se așteaptă la pocăință pentru astfel de acte, sau cel puțin la tributul ipocriși. […] Diferența cardinală dintre atunci și acum se referă nu doar la o diferență privind anumite norme, ci mult mai mult pe o schimbare a naturii înseși a moralității publice. Ea se referă nu doar la forța și sensul normelor, ci și la cerința contemporană ca piața publică să fie liberă de orice mențiune despre Dumnezeu. În consecință, discursul moral public a avut un caracter foarte diferit. În cultura dominantă a Occidentului, și în special a Italiei, se poate încă judeca public cu privire la moralitatea, sau mai bine cu privire la imoralitatea, avortului, desfrânării, adulterului, actelor homosexuale și sinuciderii asistate de un medic. Asemenea judecăți adverse au fost considerate ca având fundamente, pentru a fi ancorate în realitate, în ființă însăși. Mai mult, s-ar putea menționa public pe Dumnezeu. Cultura pe care am trăit-o în anii 1950 era o lume în profund contrast cu ceea ce se întâlnește astăzi în spațiul public din Occident, chiar și în cel din Texas”.

După cum spune Engelhardt, „ne confruntăm cu preocupările de bază și cu pasajele vieții: sexualitatea, reproducerea, suferința, moartea și moartea.” Engelhardt a examinat „schimbările complexe și cuprinzătoare în aprecierea a ceea ce poate fi morala seculară și bioetica ei” și a concluzionat „că substanța bioeticii va fi încă cunoscută de creștinii tradiționali ca fiind ancorată în voia lui Dumnezeu. [….] în această cultură de după Dumnezeu, prezența puternică a lui Dumnezeu va dăinui în creștinismul ortodox”.

În sfârșit, cartea După  Dumnezeu deși oferă o viziune aparent întunecată, se încheie cu un mesaj plin de speranță. Engelhardt scrie: „Și totuși, în mijlocul molozului cultural a ceea ce a fost odată creștinătatea, chiar și în Italia, încă există credincioși. Credința e departe de a fi dispărut. Mulți credincioși sunt protestanți fundamentaliști, care s-au rupt de istoria creștinismului ca întreg și nu au o înțelegere coerentă a Bisericii, dar care recunosc că Dumnezeu este viu și că Iisus este Mesia, Fiul Dumnezeului Celui Viu. Li s-a dăruit harul de a ști adevăratul răspuns la întrebarea: Cine ziceți voi că sunt Eu? (Matei 16,15). Mai există romano-catolici fervent loiali față de ceea ce a rămas din tradiția lor. Există și prezența tot mai numeroasă a creștinilor ortodocși chiar în inima Romei. Toți aceștia, alături de evreii ortodocși și musulmanii tradiționaliști, intră în coliziune cu aspirațiile culturii seculariste dominante azi și cu exigențele statului fundamentalist secularist. Copiii celor care Îl iau pe Dumnezeu în serios sunt cei prezenți în număr tot mai mare pe străzile Italiei. Locașurile lor de închinare sunt pline.[…] Numai Dumnezeu știe viitorul. Filosofii nu sunt profeți. Prezentul este plin de întâmplări neașteptate. Există din nou biserici ortodoxe în Roma. Convertiții stau în catolicon. Icoanele plâng. Peste tot în lume se dezvoltă o literatură de reflecție morală creștină tradițională și o bioetică creștină cu o contribuție semnificativă a creștinilor ortodocși. Într-o cultură după Dumnezeu, mulți știu că Dumnezeu trăiește, inclusive mulți filozofi”.

Altfel zis, un creștinism tradițional a rezistat, deși morala și bioetica lui au devenit din ce în ce mai puternic contrară culturii seculariste „oficiale” actuale. Sursa acestei alterități creștine tradiționale față de cultura post-teistă din jur, constă în creștinismul ortodox care rămâne o lumină într-o lume după Dumnezeu.

În concluzie, După Dumnezeu: morala și bioetica într-o epocă seculară a lui H. Tristam Engelhardt Jr. este o carte ce nu trebuie să lipsească din biblioteca oricărui om ce dorește să înțeleaga timpul/timpurile în care traiește.

P.S.1. Afecțiunea constantă lui Engelhart pentru România poate fi observată și în faptul ca a lăsat cu limbă de moarte să nu se perceapă taxa de autor pentru ediția în limba română a cărții After God: Morality & Bioethics in a Secular Age.

P.S.2. Recomand această carte domnului Vasile Bănescu și grupului său de „intelectuali creștini” progresiști – petiționari, „reformatori ai Ortodoxiei”, care nu contenesc să atace BOR și Înalți ierarhi, cu un limbaj grobian ce îi descalifică. Deși mă îndoiesc că vor înțelege ceva. Dacă nu au înțeles  întrebarea de la Referendumul pentru familie cu atât mai puțin vor înțelege limbajul filozofic a lui Tristam Engelhardt.