Lumea medicinei este direct legată de realități, care, adesea, nu le înțelege și o depășesc, cum ar fi viața și moartea, boala (curabilă sau incurabilă), omul suferind etc. În plus, ea este influențată puternic de societatea în care se dezvoltă.

Secolele XIX și XX pot fi caracterizate ca secolele care au fundamentat societatea secularizată, care a evoluat în secolul XXI către o societate hipersecularizată, caracterizată prin închinarea la noii idoli (progres, știință) și pervertirea valorilor. Au apărut tot felul de „isme”, cu istorii lungi și tulburi (raționalism, iluminism, pozitivism, noul ateism, progresism, transumanism etc.) care încearcă să justifice eliminarea religiei din societate. De exemplu, dacă René Descartes și Francis Bacon au susținut că, învățând cum funcționează lumea fizică, am putea deveni „stăpâni și posesori ai naturii” (fapt acceptabil), reducerea întregului univers la o mașină uriașă a lăsat puțin loc pentru alte forme de expresie umană. Mulți filozofi iluminiști francezi au susținut chiar că știința ar putea fi un substitut pentru religie. În timpul Revoluției Franceze, numeroase biserici au fost convertite în „Temple ale Rațiunii” și s-au ținut slujbe cvasi-religioase de închinare la știință.

Noul Ateism (New Atheism) mișcare înființată în 2006, susținută de „cei patru călăreți plus femeia-călăreață”(Richard Dawkins, Sam Harris, Christopher Hitchens, Daniel Dennett și Ayaan Hirsi Ali) susține punctul de vedere conform căruia superstiția, religia și iraționalismul nu ar trebui tolerate și trebuie eliminate prin orice mijloc mai ales atunci când exercită o influență în guvern, în educație și în politică. 

Toate acestea în condițiile în care antropologii recunosc că spiritualitatea este cea care diferențiază ființa umană de alte ființe vii. Spiritualitátea definită ca „tot ceea ce ține de viața spirituală a unui individ sau popor, concepție despre lume și viață, sensibilitate pentru valorile spiritual-morale și cultural-religioase, precum și relația acestora cu divinitatea” (DEX).

Nu vom discuta despre procesele de secularizare și decreștinizare a societății, care au avut loc în întreaga lume creștină și s-au dezvoltat treptat într-o criză profundă. Limităm subiectul la lumea medicinei.

Dezvoltarea exponențială a tehnoștiințelor, a industriei medicamentelor, a geneticii, a „biologiei sintetice” etc. a condus la conceptul de medicină eficientă și științifică. Fără a nega rezultatele (uneori spectaculoase) obținute în prevenția și tratamentul unor boli, nu putem să nu ne aplecăm asupra unor efecte deosebit de periculoase ale acestei evoluții necontrolate.

În anii ’60-’70 ai secolului XX, Thomas Szasz, Michel Foucault și Ivan Illich au atras atenția asupra „medicalizarii” societății ca o expresie a relațiilor dintre cunoaștere și putere, un mijloc prin care politicienii, corporațiile, experții oficiali ajung să domine lumea moderna și conștiință de sine. Sănătatea devine o religie ai cărei mari preoți sunt medicii, care trebuie să rezolve totul, să elimine tot ce deranjează, să desființeze orice suferință și durere. Acest lucru l-a determinat pe Aldous Huxley, creatorul înfricoșătoarei utopii „New Brave World" să afirme „Medicina a făcut atât de multe progrese încât nimeni nu mai este sănătos!”.

Eficiența în medicina științifică are un efect pervers: înzestrată cu posibilități și puteri aproape nelimitate, apare tentația de a rezolva totul prin orice mijloace! Se ajunge să încalce limitele etice fundamentale bazate pe legea naturală – excese care pun sub semnul întrebării însăși fundamentele umanității noastre.

Exemple

• Legalizarea eutanasiei sub pretextul „asistenței medicale pentru un sfârșit al vieții în demnitate”? – o deturnare a cuvântului demnitate.
• Practici eugenice mascate.
• „Sănătatea reproducerii” – scoaterea sexualității din contextul familial și eliberarea de morala tradițională și religioasă.
• Sinteza de „embrioni” și organisme „umane” (pseudo viață) etc.

Rezultatul: promovarea scienticismului și a logicii profitului în medicină.

Scienticismul este un cuvânt destul de ciudat. Termenul a fost inventat destul de recent și, dacă cerem pe Google să se definească scienticismul, vom obține „credința excesivă în puterea cunoștințelor și tehnicilor științifice". Wikipedia ne spune „Scienticismul este punctul de vedere conform căruia știința și metoda științifică sunt cel mai bun sau singurul mijloc obiectiv prin care oamenii ar trebui să determine valorile normative și epistemologice”. Richard G. Olson (1940 – 2020) definește scienticismul ca „eforturi de a extinde ideile, metodele, practicile și atitudinile științifice la chestiuni de interes social și politic uman”. Filosoful Tom Sorell (născut în 1951) oferă o definiție mai extinsă: „ Scienticismul este atitudinea de a pune o valoare prea mare științelor naturale în comparație cu alte ramuri ale învățării sau culturii. Scientismul este credința că știința, în special știința naturală, este partea cea mai valoroasă a învățării umane.” Sorell observă că „Ceea ce este crucial pentru scienticism nu este identificarea a ceva ca fiind științific sau neștiințific, ci gândul că științificul este mult mai valoros decât non-științificul, sau gândul că non-științificul are o valoare neglijabilă”.

Scienticismul este deci punctul de vedere conform căruia științele – precum chimia, biologia, fizica, astronomia – oferă singura cunoaștere autentică a realității. Cel puțin, aceste cunoștințe științifice sunt superioare celor pe care le putem cunoaște din orice altă disciplină. Etica și religia pot fi acceptabile, dar numai dacă sunt înțelese ca fiind în mod inerent subiective și considerate chestiuni private de opinie.

Să nu confundăm știința cu scienticismul. Știința este o activitate, care urmărește să exploreze lumea naturală, folosind metode bine stabilite, clar delimitate, în timp ce scienticismul este o viziune speculativă asupra lumii despre realitatea finală a universului și semnificația acestuia. Știința este o metoda de a pune întrebări despre lume, scienticismul este doar una dintre multiplele filozofii despre relația dintre ființele umane și expierențele lor. Respectăm știința pentru realizările și capacitatea remarcabilă de a explica o mare varietate de fenomene din lumea naturală, dar a pretinde că nu există nimic cunoscut în afara domeniului de aplicare al științei ar fi similar afirmației unui pescar că orice nu se poate prinde în plasele sale nu există. Odată ce se acceptă că știința este singura sursă de cunoaștere umană, se adoptă o poziție filozofică (scientism), care nu poate fi verificată sau falsificată de știința însăși. Este, într-un cuvânt, neștiințific.

În fine, scienticismul afirmă că tot ce este valabil din punct de vedere științific este acceptabil din punct de vedere moral, introducând o variabilitate a moralității și anulând responsabilitatea cercetării științifice.

Acea parte din medicină, care acceptă scienticismul, consideră corpul uman, o mașină, un corp pasiv format dintr-o multitudine de organe și funcții, existând de la sine. Sufletul este asimilat psihicului, iar antropologia sa este pur psihosomatică, ignoră dimensiunea transcendentă, spirituală a persoanei și leagă faptele religioase de tărâmul improbabililui sau a imposibilului, ceea ce vine în conflict cu antropologia medicală clasică. Este știut că antropologia medicală este un domeniu al antropologiei axat pe relația dintre sănătate, boală și cultură. Convingerile și practicile despre sănătate variază în diferite culturi și sunt influențate de factori sociali, religioși, politici, istorici și economici. Într-o abordare holistică a medicinei, există convingerea că bunăstarea se bazează nu doar pe ceea ce se întâmplă în corpul fizic (în termeni de boală sau bolnav), ci și pe strânsă interrelație cu starea psihologică, emoțională, starea socială, spirituală și de mediu. Astfel, în evaluarea multidimensională a sănătății, spiritualitatea – o dimensiune teologică – devine un element fundamental al îngrijirii holistice. 

În concluzie, în fața asaltului scienticismului, astăzi, mai mult ca niciodată credința creștină și etica trebuie să-și găseasca loc în lumea medicinei actuale. Să ne aplecăm și asupra credinței pentru a umaniza știința.

P.S.: Oponențiilor mei limitați și aroganți, mari savanți români în viață (din țară sau de peste granițe), care se străduiesc să comenteze negativ orice postare, le dau o veste: în luna mai voi posta mai puțin deoarece, spre stupoarea lor, am fost invitat la cinci conferințe științifice cu teme diferite. Să nu se întristeze prea mult, să se înarmaze cu răbdare, deoarece voi compensa în luna iunie.