Pe 21 iunie 2022 se împlinesc patru ani de când a plecat dintre noi și ne-a lasat pe toți mult mai săraci, un om generos și un savant de referință – Herman Tristam Engelhardt Jr. (1941-2018)

Pe Tristam Engelhardt l-am cunoscut personal printr-o întâmplare miraculoasă.

Prin anii ’90, pe când eram prodecan al Facultății de Medicină și mă ocupam și de cazările studenților în cămin, am primit o serie de cereri de cazare de la studenții și masteranzii Facultății de teologie ortodoxă – pe care le-am rezolvat. Peste ani, prin 2001-2002, primesc un e-mail de la unul dintre acei studenți, devenit preot, Iulian Aniței, care îmi comunica că a fost preot misionar în Alaska, dar se muta în Texas și ma întreba cu ce poate să mă ajute. Citisem recent Fundamentele Bioeticii așa că l-am rugat pe Iulian Aniței, dacă nu îi este prea greu, să facă rost de adresa de corespondență a lui Engelhardt – pe care doream să-l contactez. Răspunsul a fost prompt: „Îmi este foarte ușor, profesorul Engelhardt este socrul meu. Vine în pelerinaj, în octombrie, la Sfânta Parascheva la Iași și vă puteți întâlni”. Am așteptat cu emoție acel moment. Pe 14 octombrie, în timpul slujbei, l-am recunoscut imediat, deoarece pe lângă ținuta sa, a ieșit în evidență prin atitudine: a stat în genunchi sau în picioare (nici un moment nu s-a așezat pe scaun), a cântat împreună cu cei din cor și în final s-a împărtășit.

Ulterior, am avut șansa să ma întălnesc cu el în numeroase ocazii: la Iași (la lansarea traducerii cărții sale Fundamentele Bioeticii creștine – Perspectiva ortodoxă sau cu ocazia decernării titlului de doctor honoris causa la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”), la Bistrița, la București, la Paris, în Singapore etc. Conversațiile cu Tris (așa m-a rugat să-i spun) au fost întotdeauna o placere nu numai din punct de vedere intelectual, dar mai ales uman. Când ne-am întâlnit ultima oară îmi spunea cu mândrie că este bunicul a patru fetițe românce.

Descris ca fiind fie „copilul teribil al bioeticii”, fie unul dintre „întemeietorii bioeticii”, fie „apostolul creștinismului” în bioetică profesorul Engelhardt a avut o viață extaordinară.

H. Tristram Engelhardt Jr. s-a născut pe 27 aprilie 1941 într-o familie, care era la a șasea generație de medici. Strămoșii săi, romano-catolici germani, au emigrat în Texas pe când acesta făcea parte din Mexic. Tatăl său era profesor universitar de medicină internă, cu licență de liberă practică, dar era recunoscut mai ales ca fiind cel mai bun specialist și traducător din latina medievală din Statele Unite.

Tristam Engelhart a studiat filozofia la Universitatea din Austin (Texas). A obținut un doctorat în filozofie în 1969, scriind o teza despre Kant, Hegel și Husserl și problema minte-creier.

Medicina a studiat-o la Universitatea Tulane (în inima New Orleans-ului medicului, filosofului și scriitorului Walker Percy). La momentul și locul în care Engelhardt a intrat la medicină – anii 1960 – medicina încă se aplica la înțelegerea condiției umane și nu doar a bolilor și disfuncțiilor corpului uman. Deși a obținut dreptul de liberă practică în 1972 și se bucura de întâlnirile clinice cu pacienții, Engelhardt a decis să fie doctor în sensul cel mai larg al termenului. Să exploreze, așa cum medicina le-a permis medicilor să facă în decursul istoriei, starea ființelor umane, natura lor finită și inevitabilitatea suferinței. A devenit profesor de filozofie la Universitatea Rice, din Houston, Texas, specializat în istoria și filosofia medicinei, profesor emerit la Colegiul de Medicină Baylor și membru al Centrului Baylor pentru Etică Medicală și Politici de sănătate.

A scris peste 400 de cărți, capitole și articole, care vizează personalitatea și identitatea, bioetica, genetica, umanismul secular, deprofesionalizarea medicinei, teologia și etica creștină, drepturile animalelor, politica de sănătate și multe altele. A fost senior editor la Christian Bioethics (înființată de elîn 1995 – acum în al 27-lea an de apariție continuă)șila The Journal of Medicine and Philosophy (pe care la înființat în 1976 împreună cu Edmund Pellegrino – acum în al 46-lea an de apariție continuă). În 1975, a fondat împreună cu Stuart Spicker colecția Philosophy and Medicine – cuprinzând peste 140 de titluri până acum – iar ulterior seria Philosophical Studies in Contemporary Culture.

Texanul Engelhardt a colindat în jurul lumii, în cizme de piele și cu pălaria de cowboy. Cel puțin 4 luni pe an era prezent în străinătate (din Australia până în Europa, din Japonia, Hong-Kong și China până în America centrală și de Sud) cucerind auditoriul cu prelegerile și cursurile sale despre istoria filozofiei, istoria și filosofia medicinei și mai ales despre bioetică. Lucrările sale au fost traduse în peste 14 limbi, inclusiv, chineză și japoneză.

Tristam Engelhart a fost catolic practicant, dar s-a convertit la ortodoxie. În Sâmbăta Mare a anului 1991, Hugo Tristram Engelhardt Jr. primea botezul orthodox, luând numele Sfântului Herman din Alaska. A spus că i s-a părut nesatisfăcătoare din punct de vedere spiritual scolastica romano-catolică. „ Creștinii catolicii scriu manuale despre dragoste; creștinii ortodocși traiesc dragostea”, așa a explicat el diferențele dintre cele două ramuri ale creștinismului.

În ultima sa carte, After God: Morality & Bioethics in a Secular Age/ După Dumnezeu: morală și bioetică într-o epocă seculară (2017), scrisă în timp ce urma un tratament pentru cancer, Engelhardt a arătat implicațiile morale și epistemice ale trăirii într-o cultură care a ajuns să-L respingă pe Dumnezeu. Este o lucrare perspicace, strălucitoare și serioasă, scrisă știind că timpul îi era limitat.

Statutul lui H. Tristram Engelhardt în domeniul bioeticii este unic, deoarece contribuțiile sale la discuțiile atât laice, cât și religioase despre probleme atât teoretice, cât și practice sunt de neegalat.

Este cunoscut mai ales prin două cărți fundamentale: The Foundations of Bioethics (1996) și The Foundations of Christian Bioethics (2000). Deși mulți s-ar putea să fi citit unul sau altul dintre acele volume, cel mai bine este să fie citite împreună; într-o manieră de iluminare reciprocă, ele atestă trăsăturile centrale ale viziunii lui Engelhardt: respingerea raționalității seculare ca bază adecvată pentru moralitate.

The Foundations of Bioethics oferă evaluarea erudită a lui Engelhardt a incapacității raționalității seculare de a oferi baza unei morale pline de conținut în diferite comunități, în fapt, relatarea sa despre eșecul eforturilor iluminismului de a oferi o baza rațională pentru o morală comună. Cartea a fost motivată de încercarea de a fundamenta o bioetică seculară pe o înțelegere universală a „vieții bune” – care ar putea fi justificată, folosind argumente raționale generale. Spre „consternarea și tristețea” lui, acel lucru s-a dovedit imposibil. De ce? Pentru că societățile iluministe moderne cuprind concepții multipledespre „bine”.

La baza acestui proiect se află condiția definitorie a lui Engelhardt, conform căreia moralitatea implică „o legătură pașnică între oameni”.Prin aceasta el înțelege că orice afirmare a canoanelor de probitate morală și de autoritate trebuie să evite recursul la forță.

Engelhardt a examinat de ce argumentele raționale solide nu sunt în măsură să ofere bazele necesare pentru a justifica o morală sau o bioetică seculară plină de conținut, cu atât mai puțin pentru asigurarea unei teorii politice, care să ghideze politica de sănătate. Engelhardt constata că morala seculară permite multe activități despre care se știa că sunt profund imorale, „păcătoase” (de ex. avortul la cerere, cercetarea celulelor stem embrionare umane, eutanasia ș.a.m.d.) sau imprudente.

The Foundations of Christian Bioethics repetă critica generală a raționalității seculare găsită în The Foundations of Bioethics, ca un preludiu al unei invitații adresată cititorilor săi să găsească comunitatea potrivită în care să-L cunoasca cu adevărat pe Dumnezeu, oferind astfel mintea și inima unor „prieteni morali” cu un discernământ moral adecvat în chestiuni bioetice și de altă natură. Bioetica creștină nu își are originea în rațiunea umană, ci în porunca lui Dumnezeu. Bioetica creștină nu este o bioetică, care poate fi cunoscută numai prin argumente raționale. Mai degrabă, bioetica creștină articulează un cadru spiritual și moral la un loc cu angajamentele, credințele și practicile creștine ale străvechilor părinți ai Bisericii Creștine, întemeiate în credința în Dumnezeu și în modurile în care El s-a descoperit omului. În lumea noastră secularizată, postmodernă, Fundamentele Bioeticii Creștine afirmă necesitatea unei etici creștine într-o posibilă lume post-creștină.

Ambele cărți au provocat dezbateri semnificative, ajungându-se la publicarea a zeci de volume și sute de articole ca răspuns la fiecare dintre ele. Dintre acestea:

Reading Engelhardt/ Citindu-l pe Engelhardt a adunat atât articole laudative, cât și critice (sau hibride), privind relatarea seculară a lui Engelhardt despre bioetica fundamentală (Editori Minogue, Palmer-Fernandez and Reagan, 1997). Autorii au apreciat atât puterea criticii lui Engelhardt la adresa eforturilor seculare de a dezvolta o moralitate substanțială, cât și răspunsurile însuflețite ale colegilor, care au încercat să se ridice la provocările sale necruțătoare.

At the Roots of Christian Bioethics: Critical Essays on the Thought of H. Tristram Engelhardt Jr./ La rădăcinile bioeticii creștine: Eseuri critice asupra gândirii lui H. Tristram Engelhardt Jr. (Editori Iltis and Cherry, 2010) constă în eseuri care răspund la The Foundations of Christian Bioethics a lui Engelhardt. Concluzia autorilor este că spre deosebire de vidul pe care îl identifică în centrul proiectului iluminist de a înlocui credința cu rațiunea ca bază pentru o morală comună, Engelhardt susține că,în absența unui punct ultim de orientare, nu există niciun punct final al rațiunii, funcție de care să putem stabili diversele condiții de facere a „binelui” și valorilor umane cardinale, care dau conținut moralei.

Iată și câteva recenzii:

„Această carte de eseuri, care comentează lucrările lui Engelhardt, ajută la clarificarea despre ce este Engelhardt și de ce rămâne important. Engelhardt este un filosof al diferențelor, spre deosebire de mulți dintre marii filozofi ai secolului XX. Pentru cititorii care doresc să-l înțeleagă pe Engelhardt, eseurile din acest volum elucidează complexitatea gândirii sale”. Editorial JAMA, Jun.2010

„Tris Engelhardt a făcut mai mult decât orice altă figură din bioetica contemporană pentru a aduce resursele întregii istorii a filozofiei pentru a aborda problemele etice care apar in biomedicina contemporană. Părerile sale sunt întotdeauna provocatoare și adesea inovatoare. Aceste eseuri oferă o privire proaspătă asupra multor dintre temele pe care le-a explorat de-a lungul carierei sale. Foarte recomandat celor care doresc să se împace cu opiniile acestui gigant al bioeticii contemporane.” David Solomon, Centrul pentru Etică și Cultură Notre Dame

„Sunt acești doi Engelhardt și aceste două cărți radical diferite? Acest volum arată că cei doi Engelhardt sunt legați organic împreună. Engelhardt din The Foundations of Christian Bioethics abordează întrebările ridicate, (rămase fără răspuns) puse de către Engelhardt în The Foundations of Bioethics. Acest volum este indispensabil pentru oricine dorește să înțeleagă țesutul fenomenului contemporan al bioeticii.” Stephen A. Erickson, Profesor de filozofie, Colegiul Pomona, Claremont

În ceea ce privește învățarea și practicarea medicinei, Engelhardt era adeptul unei abordări complexe și conservatoare. Principalul motiv pentru care Engelhardt scria, preda și ținea prelegeri, în loc să-și petreacă zilele în tihnă, era pentru a readuce studiul medicinei la sensul său clasic. „Pur și simplu nu a existat nicio distanță între studierea medicinei ca mijloc de înțelegere a condiției umane și studierea ei ca știință” spunea Engelhardt. „Profesia a atras și a încurajat dezvoltarea unor bărbați și femei extraordinare, permițându-le – încurajându-le – să fie extrem de diferiți.” Medicina occidentală s-a dezvoltat într-o cultură creștină, care credea într-un creator divin, autor al naturii și al umanității. Drumul medicinii din a doua jumătate a secolului al XX-lea, așa cum îl vede Engelhardt, a fost unul de deprofesionalizare tot mai mare, trecând de la o profesie autonomă la o meserie guvernată de societate, legislativ și instanțe judecătorești. Cultura seculară a diminuat radical însemnătatea vieții și a morții. Odată ce moartea nu mai este văzută ca o poartă spre judecata lui Dumnezeu, gravitatea sa este radical diminuată. Preocupările morale sunt reduse la chestiuni de consimțământ liber și informat, de menținere a autonomiei persoanei, de asigurarea acelor intervenții medicale care să controleze durerea și să suprime conștiința de sine (făcând astfel pocăința imposibilă) și chiar să scurteze și să curme viața. Preocupările religioase sunt reduse fie la probleme de morală, fie la o dimensiune culturală, și nu la una transcendentă. Odată ce se pierde din vedere semnificația transcendentă a morții, semnificația morții este imanentizată, iar moartea este trivializată.

Poate medicina să recâștige ca o revendicare îndreptățită statutul de „profesie”?

Engelhardt vrea să spună da, dar nu vede prea multe dovezi încurajatoare. „Pentru ca medicina să redevină profesie, spunea el, medicii trebuie să reflecteze asupra puterii lor, nu să răspundă și să se adapteze necritic la moralitatea seculară. Și trebuie să înceapă prin a vorbi despre limitele vieții și despre inevitabilitatea suferinței și a morții. Atâta timp cât medicii întorc spatele acestor aspecte esențiale ale condiției umane în încercări sortite esecului de a prelungi viața cu orice preț, de a face să dispară orice suferință și de a remedia problemele tuturor cu medicina, ei propun o prostie pioasă, erodând și mai mult încrederea în profesie”. Dacă medicii ar începe să vorbească sincer despre ceea ce poate și ar trebui să facă medicina, Engelhardt crede că oamenii ar asculta și ar recăpata încrederea.

Prin intelectul și inteligența sa ascuțită, Tris a fost prin excelență un „provocator”, provocându-ne pe toți, să testăm rigoarea argumentației și a presupunerilor noastre. Poate cel mai bine l-a caracterizat Ronald Bailey „Un domn, un filozof, un medic, un texan mândru, un povestitor strălucit și un apărător clar al libertății.” Un titan al filozofiei și medicinii.

P.S.1: Fundamentele Bioeticii creștine – Perspectiva ortodoxă a fost editată în limba română la Sibiu, la editura Deisis, într-o excelentă traducere asigurată de Cezar Login, Ioan I. Ică Jr, Mihail Neamțu și cu un extraordinar studiu introductiv „Herman Tristram Engelhardt Jr și cheia biografică a bioeticii” scris de Profesorul Sebastian Moldovan.

P.S.2: Un fapt inedit din biografia lui Tristram Engelhardt. În tinerețe, a servit timp de 10 ani ca șerif adjunct în Lone Star State și a câștigat în două rânduri concursul la tir cu pistolul de pe cal al șerifilor.

P.S.3: Prelegerea de la Iași, din 2005, ținută de Tristram Engelhardt cu ocazia decernării titlului de doctor honoris cauza s-a intitulat Bioetica într-o epocă secularizată. Ea s-a aflat pe pagina Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași. Astăzi, la fel ca și prelegerea Ipostazele cuvântului a IPS Bartolomeu, nu mai există. Nu mai există nici lista celor care au primit titlul de doctor honoris causa în decursul timpului. Trist, dar adevărat.

Prof. Dr. Vasile Astărăstoae