ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Decembrie 1989 m-a găsit ofițer în armată. În perioada imediat următoare, la nivelul societății devenise aproape generalizată percepția că responsabilitatea privind reprimarea manifestanților revenea întregii armate. Faptul acesta m-a făcut să solicit public Justiției clarificarea implicării unor generali în acele acțiuni armate. Am făcut-o împreună cu alți câțiva tineri ofițeri, fără a încălca absolut nicio reglementare în vigoare la acea dată. Pentru că s-a simțit vizat de cererile noastre, în 1990 ministrul Stănculescu m-a trecut în rezervă mai întâi pe mine, din București, și apoi pe un coleg de la Timișoara. În 1999, generalul avea să fie găsit vinovat de instanța supremă și condamnat la 15 ani de închisoare și degradare militară. În 2005 instanțele de la Timișoara l-au repus în toate drepturile și despăgubit pe fostul coleg pentru îndepărtarea abuzivă din armată. Pentru că Sistemul „post-comunist” mai avea și alte motive să se răfuiască cu mine, eu am rămas să-mi caut până azi dreptatea. În special din cauză că, în 2009, trei judecători de la ÎCCJ, au decis, împotriva legii și a propriilor conștiințe, că dreptul meu la acțiune era prescris pentru că legea n-ar fi prevăzut comunicarea în scris a Ordinului de trecere în rezervă. Iar când, din arhivele militare, le-am prezentat, certificată de Minister pentru conformitate, norma specială care îi contrazicea fățiș, au ales să nu facă absolut nicio referire la ea. Peste exact o săptămâna - după 12 ani de atunci, și 31 de la abuzul fostului general (pe care MApN l-a apărat și îl apără atât de rușinos) - dosarul se va afla din nou pe rolul instanței supreme. Judecătorii din 2009 sunt plecați demult din Magistratură, iar locul le-a fost luat de o nouă generație de judecători (în dosarul meu - Horațiu Pătrașcu, Mariana Constantinescu și Mona Magdalena Baciu). O generație având ca președintă pe Corina Corbu, ea însăși victimă a unor magistrați fără conștiință.

*Creștinismul înseamnă credință și nădejde în bunul Dumnezeu, și dragoste, și bucurie sfântă. Sunt tot mai grele vremurile? Sigur că sunt, dar credința noastră trebuie să însemne mereu și mereu aceleași lucruri. Mântuitorului nostru I-a fost mai ușor pe cruce? Oare nu pătimesc și El și Maica Domnului împreună cu noi? „Sus să avem inimile!”

*Am fost mereu și categoric împotriva tonului ridicat și a replicilor tăioase între noi și vecinii unguri. Însă de data asta cred că Klaus Iohannis a făcut bine declarând din Germania că „îl enervează” modul în care nu o dată înalți oficiali de la Budapesta abordează tema Trianonului. El s-a referit în mod evident la comparația incalificabilă din toate punctele de vedere, pe care, la 23 august anul acesta, Președintele Ungariei a făcut-o între anexarea Crimeei și Tratatul de la Trianon: „În mintea maghiarilor s-a întipărit adânc atât agresiunea marilor puteri, cât și trauma Trianonului, motiv pentru care noi știm exact de ce anexarea Crimeii reprezintă o rană atât de sensibilă pentru poporul ucrainean.”

*Azi, după o înmormântare, am revăzut, a nu știu câta oară, un diamant extrem de valoros. Care, în sfârșit, de data asta nu mi-a mai spus nimic.

*Am avut recent două ocazii în care am putut să-l văd de aproape pe d-l Arafat. Tulburătoare priveliște... În cei aproape doi ani de „pandemie”, el a fost personajul cel mai detestat de milioane de români pentru măsurile guvernamentale percepute ca cele mai sordide luate împotriva lor. Iar dânsul a fost perfect conștient de asta. Și totuși, pe chipul său nu vezi umbră de îndoială, necum de regret ori remușcare. Și aproape că te smintești la gândul că, dacă nici în sufletul său acești doi ani n-au lăsat vreo urmă, atunci probabil că răul nici nu există de fapt, ci e doar o invențiune a unor minți ce n-au existat nicicând.

*Orhideea, omniprezentă în palatele regale, ca și păpădia, trecută de toată lumea cu vederea și călcată în picioare (orășenii o vedem mai la tot pasul ieșită efectiv prin beton), au același Creator. Cum și noi oamenii suntem cu toții făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, însă noi uităm câteodată și asta.