ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Există o necredință bună și o necredință rea.

Ultima este trândav-blazată („nu mă interesează”), răuvoitor-agresivă (stilul Caramitru-Mândruță-USR) sau pur și simplu imbecilă.

Cea dintâi este prudentă, chiar sceptică, cere dovezi, însă e binevoitoare, deschisă. Exponentul ei: Apostolul Toma. Un motto perfect pentru ea: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”.

Pe 2 februarie, Biserica prăznuiește Întâmpinarea Domnului, o sărbătoare care are în prim-plan un necredincios emblematic de tipul I: bătrânul și dreptul Simeon.

Potrivit tradiției, el a făcut parte dintre cei 70 (după unii, 72) de traducători (câte 6 din fiecare neam al lui Israel) ai Scripturii.

În secolul III î.Hr., Ptolemeu al II-lea Filadelful (284-247) îi convoacă la Alexandria pe cei 70 de înțelepți pentru a traduce Vechiul Testament în grecește, traducere care, după numărul autorilor, avea să fie numită Septuaginta („șaptezeci” în latină).

Faraonul își dorea mult această scriere în monumentala Bibliotecă din Alexandria, una dintre cele Șapte Minuni ale Lumii.

Când Simeon ajunge la pasajul despre venirea Mântuitorului - „Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu” (Isaia, 7, 14) -, el traduce „Fecioară” prin „Femeie”, pentru că i se pare absurd ca o fecioară să nască.

Pentru necredința sa (izvorâtă din prudență, nu din reavoință), Dumnezeu îi dă o „pedeapsă dulce”: să nu moară până nu-L va vedea cu ochii lui pe Mesia, Cel născut din Fecioară.

Când Iisus împlinește 40 de zile, este dus de Iosif și Maria la templu, pentru a fi închinat lui Dumnezeu, conform tradiției iudaice pentru primul născut.

Simeon, care era preot și avea aproape de 300 de ani, este cel care îl primește în brațele sale pe Prunc.

Revelația este instantanee, de pe ochii minții i se ia ceața: Îl ținea în brațe pe Mântuitorul lumii! Scriptura se împlinise.

Atunci rostește zguduitoarea frază: 

„Acum, slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feții tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor și slava poporului Tău, Israel”.

 

Acolo sus, Dumnezeu, un tip cu simțul umorului, trebuie că a zâmbit pe sub mustăți.