ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Acum exact cincizeci de ani, în data de 15 august 1971, președintele SUA Richard Nixon închidea așa-numita fereastră de convertibilitate a dolarilor în aur. Cincizeci de ani mai târziu, adică în 15 august 2021, americanii sunt practic izgoniți din Kabul de o ciudată armată de oameni în sandale. Să fie oare o simplă coincidență? Teza rândurilor ce urmează este faptul că există o legătură de cauzalitate între cele două evenimente, mai precis închiderea ferestrei de convertibilitate a dolarului în aur de acum cincizeci de ani este cauza evenimentelor pe care le trăim în aceste zile. 

O scurtă incursiune în istoria ultimilor 150 de ani ne va ajuta să înțelegem mai bine teza de mai sus. Dolarul american nu a fost mereu moneda dominantă a lumii, a ajuns să fie folosit pe scară largă ca urmare a faptului că Imperiul Britanic și-a distrus propria monedă în timpul Primului Război Mondial. Căci guvernul britanic a purtat războiul plătind furnizorii cu monedă calpă, guvernul britanic a tipărit în timpul războiului monedă în asemenea cantități încât a trebuit să suspende convertibilitatea acesteia în aur. O scurtă revenire la standardul aur între 1925 și 1931 a fost urmată de o suspendare definitivă a convertibilității lirei în aur. 

Nici în SUA perioada Marii Crize și a celui de-al Doilea Război Mondial nu a trecut fără a lăsa urme, astfel au fost practic confiscate prin lege rezervele de aur ale populației renunțându-se la convertibilitatea în aur a dolarului. La sfârșitul războiului națiunile învingătoare se întâlnesc în SUA la Bretton Woods pentru a stabili arhitectura sistemului financiar mondial. Acordul de la Bretton Woods suspendă standardul aur stabilind statutul dolarului ca monedă de rezervă. Dolarul era încă legat de aur aceasta însemnând că deși deținătorii privați de dolari nu puteau cere convertirea dolarilor deținuți în aur, guvernele străine încă puteau face asta la o rată de 35 USD pentru o uncie de aur. Cum SUA dețineau două treimi din aurul existent la nivel mondial sistemul părea să fie stabil. Desigur, nu a fost. Fereastra convertibilității dolarului în aur a fost închisă de președintele Nixon atunci când Franța a trimis în iulie – august 1971 o navă de luptă în portul din New York pentru a ridica 191 milioane de dolari în aur la rata mai sus menționată de 35 de dolari pe uncie, a fost vorba de 169,4 tone de aur. Britanicii au pus și ei presiune pe rezerva de aur a SUA cerând să convertească în aur 3 miliarde de dolari. Ca urmare, pe 15 august 1971, SUA și-a declarat falimentul închizând posibilitatea guvernelor membre ale acordului de la  Bretton Woods de a răscumpăra dolarii în aur. 

Singure cifrele de mai sus dau dimensiunea dezastrului actual, dacă acum jumătate de secol sistemul financiar mondial era zguduit de cererile de conversiune a 191 milioane de dolari sau de cereri similare în valoare de 3 miliarde de dolari cifrele vehiculate de politicienii americani sunt acum de trilioane de dolari, până și politicienii români povestesc de zeci de miliarde de euro în vreme ce sume nesemnificative precum 191 milioane de dolari nu au singure suficientă amplitudine pentru a determina personaje precum dl. Dan să-și întrerupă vacanța. 

De la discursul din 15 august 1971 al președintelui Nixon care a oficializat falimentul SUA, avem un sistem de valute fiduciare flotante, practic orice referință la aur a fost tăiată. Iar denumirea de valute flotante este întru totul sugestivă, este ca și cum o echipă sinucigașă purtând tricouri inscripționate USD, Euro, GBP, CAD, CHF s-ar arunca de pe acoperișul unui zgârie nori, premiantul fiind cel care-și încetinește cât mai mult căderea spre asfalt încercând să plutească – să floteze - cât mai lin spre asfaltul din fața clădirii. Desigur, o dată ce ne-am aruncat de pe acoperiș orice rezistență e futilă, destinația ultimă fiind trotuarul de asfalt din fața clădirii. În mod similar, nerestricționate de orice referință la aur, guvernele în conivență cu băncile centrale vor tipări din ce în ce mai mulți bani pentru a plăti cheltuielile curente nemaifiind nevoite să se raporteze la nici un reper de natură fizică, singura restricție a propriei iresponsabilități financiare fiind comportamentul mai puțin iresponsabil al celorlalte guverne chestiune care face ca diversele monezi fiduciare să se aprecieze respectiv devalorizeze unele în raport cu celelalte. Preferam să ne ținem economiile în mărci germane și nu în franci francezi întrucât guvernul german era mai conservator și mai responsabil financiar decât guvernele socialiste franceze și prin urmare tipărea mai puține mărci – acum fără nici un fel de acoperire în aur – decât tipăreau guvernele franceze franci. Ca urmare relativ mai puține mărci concurau cu din ce în ce mai mulți franci pentru mărfuri și servicii iar ca urmare marca era mai își păstra mai bine valoarea iar conform legii lui Gresham oamenii tezaurizau mărci încercând să scape de franci. Ca urmare a acestei probleme, pentru a limita posibilitatea oamenilor de a pune frână emisiunii monetare migrându-și economiile către monezile relativ mai responsabil gestionate punând astfel o presiune suplimentară asupra expansiunii monetare, au urmat mișcări de unificare monetară. Dispariția francului, a mărcii etc și apariția euro este modul în care guvernele își lipsesc supușii de posibilitatea de a se apăra de inflație. Reducerea competiției monetare a făcut posibilă coordonarea între diversele bănci centrale care acum dau simultan drumul tiparniței de bani astfel încât să nu mai existe fluctuații ale cursurilor de schimb care să ne permită să ne protejăm cât de cât de inflație. Astfel am ajuns la dobânzi negative, practic fiecare dintre noi pierde bani ținându-i în bancă, pierdem bani prin inflație după cum pierdem și dacă-i tezaurizăm fizic în casele noastre. 

Moneda fiduciară penalizează sistematic omul prevăzător și econom, recompensează pe cel care cheltuie banii de îndată ce i-a primit, nu putem subestima impactul acestei chestiuni asupra civilizației noastre. 

Civilizația - orice civilizație, nu doar cea occidentală - a apărut atunci când am observat că suntem recompensați dacă amânăm consumul, anume dacă economisim. Atunci când a naufragiat pe insulă, Robinson Crusoe a avut de ales dacă să trăiască comod de pe azi pe mâine prinzând zilnic câte un pește cu mâinile goale, sau să muncească din greu, să flămânzească pentru a-și face un stoc de pește care să-i permită să nu mai pescuiască suficient de mult timp pentru a-și țese un năvod care să-i permită să devină mai productiv. Fiind un om civilizat, Robinson Crusoe a ales calea cea mai grea, a muncit din greu și a flămânzit, apoi și-a făcut un năvod care i-a ridicat productivitatea suficient de mult astfel încât Robinson Crusoe și-a putut face mai apoi și o casă etc. Dacă ar fi avut cine să-i pună taxe pe muncă, dacă ar fi fost cineva care să-i ofere dobânzi negative pentru peștele pus la păstrare (adică să-i confiște o parte din rezervele de pește), este extrem de probabil că Robinson Crusoe n-ar fi făcut sacrificiul și efortul de a-și construi năvodul sau casa, ar fi rămas un simplu nomad, ar fi prins cu mâinile goale câte un pește atunci când l-ar fi răzbit foamea. Occidentul avea practic monopolul bogăției și al puterii economice și militare atunci când a început aventura monedei fiduciare, am devenit relativ mai săraci în comparație cu restul lumii pe măsură ce ne-am decivilizat am devenit mai puțin productivi – căci bogăția, sărăcia, puterea și slăbiciunea sunt chestiuni relative – tocmai pentru că moneda fiduciară ne-a forțat să adoptăm moduri de viață din ce în ce mai puțin productive, renunțând progresiv la efort și la economisire. 

Este o observație comună economiștilor clasic liberali faptul că inflația și taxele decivilizează, că inflația și taxele ne fac mai săraci și mai puțin productivi. Iar aici găsim o primă explicație a înfrângerii din Afganistan. 

Pe de altă parte, nu a existat vreodată un război care să fi pornit după ce contribuabililor li s-a explicat că vor trebui crescute taxele pentru a plăti cheltuielile legate de ducerea războiului. După cum am văzut mai sus, în ambele războaie mondiale combatanții și-au distrus monedele tocmai din acest motiv, anume pentru că nu au dorit să plătească distrugerea provocată de război prin taxe, ci au apelat la o taxare indirectă folosind în acest sens tiparnița de bani pentru a amâna plata și pentru a-și plăti cu monedă calpă – adică pur și simplu falsă - furnizorii. Dacă Imperiul German a renunțat la convertibilitate imediat după începerea războiului, inflația culminând în hiperinflația din timpul Republicii de la Weimar, în lumea anglo-saxonă chestiunea a trenat așa după cum am descris mai sus. Cultura războiului care a caracterizat SUA ultimelor decenii, complexul militar industrial, războiul permanent, devalorizarea vieții ce a condus la mii de victime în rândul soldaților americani și la sute de mii de victime militare și mai ales civile în țările în care aceștia au fost trimiși să lupte, cu toate n-ar fi fost posibile dacă nu ne-am fi obișnuit să plătim pentru războaiele de azi cu taxe aplicate în viitor prin inflație, adică prin devalorizarea monedei. Dacă constrângerile impuse de convertibilitatea în aur ne fac mai reținuți, mai pacifiști și mai respectuoși cu viața aproapelui nostru, tiparnița de bani este un instrument al războiului mai devastator decât oricare altul. Iar aici – în războiul permanent făcut posibil de tipărirea de monedă calpă – trebuie găsită o a doua cauză a prezenței în Afganistan și, implicit, a înfrângerii suferite.  

În timpul episodului hiperinflaționist ce-a distrus Republica de la Weimar, Thomas Mann a scris o mică nuvelă superbă în care  a ilustrat consecințele intelectuale și culturale ale inflației, citind-o putem găsi cea de-a treia cauză a înfrângerii din Afganistan. În Dezordine și Suferință Timpurie vedem o lume a ierarhiilor inversate, oamenii în vârstă, oameni cu studii solide primesc lecții de la tineri fără calificări academice sau experiență de viață, adulții se infantilizează, copiii devin prematur sexualizați, ierarhiile sociale sunt răsturnate, nihilismul de tot soiul devine respectabil și rațional, insignifiantul marginal este gonflat de efectul Cantillon către imensitate, ocupând centrul vieților tuturor. Inflația face ca investiția într-o educație solidă, în rafinament și eleganță să devină futilă și neproductivă, superficialul și degenerarea morală devin profitabile. Nu voi face aici o analiză detaliată a degenerării moravurilor și a culturii cauzate de inflație, HH Hoppe sau Paul A Cantor au făcut-o mai bine decât voi putea să o fac eu vreodată. Iar aici găsim ce-a de-a treia cauză a înfrângerii din Afganistan. Faptul că noi, occidentalii, ne-am preocupat de ridicarea de steaguri curcubeu, de corectitudine politică și de alte asemenea în timp ce Kabulul era invadat de talibani stă mărturie degenerării noastre. Victoria talibană este în cele din urmă o victorie a naturii umane asupra degenerării, este un motiv de optimism, asta indiferent de cât de mult ne repugnă nouă, creștinilor, islamismul taliban. 

Richard Nixon este considerat un președinte conservator, mulți dintre prietenii conservatori îl văd și astăzi ca fiind un reper moral. Acum, la un sfert de secol după decizia care rupt dolarul de constrângerile impuse de standardul aur, ar trebui să-i reevaluăm moștenirea. Lumea răsturnată cu susul în jos din jurul nostru este posibilă datorită deciziei domnului Nixon din 15 august 1971. Faptul că nu o oțelărie, o fabrică de ciment sau una de procesoare etc. sunt companiile cele mai valoroase din lume, ci companii precum Apple, Facebook, Alphabet sau Amazon -  acestea fiind în ultimă instanță entități lipsite de substanță - este o consecință directă a gonflări marginalului către centrul vieții noastre economice. Faptul că marginali degenerați ajung în centrul vieții noastre culturale și politice este în mod cu totul similar o consecință a aceleiași deciziei atât de nefericite luate de dl. Nixon acum cincizeci de ani. 

Prăbușirea imperiului american nu este defel originală, cu 200 de ani î.Hr. dinarul roman cântărea 4,5g de argint pur (95%-98%) pentru ca ultimele monede romane să conțină doar 2% argint, acestea fiind practic doar suflate cu argint. Între metalul pur și moneda calpă este cuprinsă creșterea și decăderea Romei, istoria Romei și a SUA fiind extrem de asemănătoare din acest punct de vedere. Republica romană ca și cea americană au pus baza bunăstării și a progresului ambelor societăți. Republica a fost apoi deturnată de elitele doritoare de fast și mărire către imperiu pentru a cărui întreținere s-a plătit cu monedă calpă, prăbușirea devenind apoi inevitabilă. 

Scriam mai sus că sistemul monedelor fiduciare flotante unele față de celelalte este asemenea unui grup de sinucigași care s-a aruncat de pe un zgârie nori, fiecare membru al grupului fiind îmbrăcat într-un tricou având inscripționate simbolurile monedei pe care o reprezintă. Din păcate pentru noi, trăim zilele în care călătoria spre asfalt se va fi încheiat, este o chestiune de luni sau de puțini ani până când vom fi martorii zdrobirii de asfalt a celor care au plutit vreme de jumătate de secol în speranța unei călătorii fără de sfârșit. Iar atunci când vom fi vedea lățindu-se pe asfalt balta de sânge, atunci când zerourile din coada bancnotelor false emise de băncile centrale vor începe să se multiplice necontrolat, ar trebui să ne amintim cum am distrus secole de muncă, secole de civilizație, secole de progres, secole de luptă și de străduință. Ni se va spune că soluția este tehnologică, eventual o monedă emisă electronic, orice altceva în afara unui reper fizic precum aurul sau argintul, și asta pentru că cei care ne conduc au uitat să fie productivi și să muncească ceva util pentru semenii lor, sunt oameni care trăiesc de mai bine de jumătate de secol manipulând în propriul folos tiparnița de bani, oameni a căror singură știință și rafinament stă în canalizarea spre propriul folos a consecințelor efectului Cantillon. Privind ruinele civilizației noastre, ar trebui să înțelegem care a fost punctul de inflexiune de la care am alunecat inexorabil spre dezastru și să restabilim moneda naturală, moneda pe care-am folosit-o în timpul dezvoltării civilizației noastre. Iar după ce vom fi restabilit aurul ca monedă, ar fi bine să ne abținem de la inovații financiare, bine am face să ne canalizăm energiile creatoare și munca către chestiuni practice ce pot pune pe masă o pâine copiilor noștri. 

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews