Ce-am înțeles eu, ca analfabet funcțional, din alocuțiunea tov. Clorin Fîțu: bre, se va constitui o comiție interministerială în care ”se va discuta”, încercând să se facă bine, ca să nu fie rău, adică, în principiu, n-o să fie nici așa, dar nici invers, că doar nicicând n-o fost să nu fie cumva, în sensul că nu se va aplica vreun certificat de liberă trecere, da' nici n-o să zbenguiți voi pe străzi după cum vă taie capul, asta de altfel începând abia - dacă sunteți cuminți și vă vaccinați - de la 1 iunie și durând până mai vedem noi când, că doar nu-i ca și cum ar fi vreo grabă, și de fapt nici nu știm ce anume vom relaxa, asta va stabili comiția, care lucrează cu scenarii nici prea-prea, nici foarte-foarte, deci nici prea optimiste, dar nici fataliste, dar, oricum, sperăm ca relaxările să fie cât mai multe și mai frumoase, ca să placă la toată lumea, și se vor face teste de salivă în școli, dar, neavând metodologie, poate nu musai de salivă și nu musai în școli, și noi nu anunțăm acum relaxări pentru că ne-ar fi speriat poporul, că doar noi iubim poporul și poporul ne iubește pe noi, în orice caz, se dorește sănătate tuturor, că-i mai bună decât toate, dar sănătate să știți că nu se poate decât dacă vă vaccinați, și să știți că Florinel e băiat bun, Arafatul e bau-bau!

*

Scuze că n-am mai răspuns la comentarii; m-am uitat la un film pe Netflix despre o pandemie, una așa, cam ca la noi în prezent. Prost, teribil de prost film, n-am rezistat până la final și nici nu recomand. Închipuiți-vă că, între altele, din ce-mi mai amintesc, picau oamenii bolnavi pe străzi, așa, din senin, iar pe suspecți îi băgau într-un fel de ”izolete”, spre deliciul vecinilor care se holbau pe geam, prin New York se lăsase cu gropi comune, că nu mai aveau unde să-i îngroape, în Italia sălile erau pline de sicrie, în Ecuador zăceau morții cu sutele pe străzi, iar între timp, la recomandările oamenilor de știință, străzile erau stropite cu... apă oxigenată!

Neștiind cum să mențină tonusul psihic al populației, în nu-știu-care-din țări, din difuzoarele mașinilor de poliție, închipuiți-vă!, se intona imnul național, asta după ce – într-un alt clișeu hollywoodian obositor – scoseseră inclusiv Armata pe străzi.

Prăpăd era mai ales noaptea, cam după ora 20:00, atunci când se trezeau și se coordonau virusache ăia și îi atacau în masă pe oameni, dar nu atât în mall-uri sau avioane sau autobuze, cât în biserici - acolo era jale, frate! Anyway, ca și cum situațiunea n-ar fi fost deja destul de căcănie, virusul ăsta blestemat mai și suferea mutații în cascadă, de apăruseră tot felul de tulpini, britanică, japoneză, bengaleză, congoleză, democrat-congoleză, șamd, oribil, ce mai, noroc că, undeva pe la jumătatea filmului, fabricaseră unii un fel de vaccin care urma să neutralizeze toate tulpinile - trecute, prezente și viitoare, și care asigura imunizarea pe opt până la nouă vieți, doar că lumea rămăsese cam fără bani și cam fără drepturi și libertăți.

Mă rog, între timp începuse mâțu' meu să miaune de foame și, după ce i-am dat de mâncare, nici nu m-am reapucat de film, că mi s-a părut exagerat de nerealist, adică, să fim serioși, după mii de ani de civilizație, oamenii în realitate n-au cum să fie atât de proști, așa-i?