ascultă articolul

În ultima vreme am primim tot mai multe semnale din țară de la oameni speriați că vor fi obligați să-și vaccineze copiii. Unii se tem că cei mici nu vor mai fi primiți la grădiniță sau la școală după cum au fost amenințați. Alții chiar se tem, mai nou, de epidemia de rujeolă. Cum să întâmpinăm această situație? Trebuie să dăm curs amenințărilor? Este chiar necesară o vaccinare antirujeolică? La aceste întrebări am încercat să răspundem împreună cu colegul nostru, Virgiliu Gheorghe, din perspectiva formației sale de biofizician și bioetician. (G.F.)

– Mai întâi, domnule Virgiliu Gheorghe, cum să ne raportăm la aspectul legal privind vaccinarea?

– Când trebuie să luăm în discuție o procedură medicală care se instituie de către stat sau oricare alt organism național sau internațional cu titlul de obligatoriu, trebuie să avem în vedere experimentele farmaceutice și medicale făcute pe oameni în perioada nazismului, care au zguduit opinia publică internațională la momentul descoperirii acestora după al doilea război mondial. Știți care a fost reacția la aceste cercetări la care au participat chiar strămoșii instituționali ai unora dintre cele mai mari companii farmaceutice din zilele noastre? În cadrul procesului de la Nüremberg s-a hotărât că niciodată în istorie să nu mai poată fi declarată ca obligatorie o procedură medicală. Ei bine, această hotărâre a fost adoptată de toate convențiile internaționale din vremea respectivă și până astăzi. În tot ce ține de politică internațională este precizat acest lucru, că nimeni nu are dreptul, indiferent de cauza pe care o invocă, să oblige o persoană umană la un act medical fără consimțământul acesteia.

– Credeți însă că aceste hotărâri sunt în vigoare încă?

– Desigur! Atâta timp cât noi suntem parte a unor convenții internaționale pe baza cărora se desfășoară politica noastră externă, iar în aceste convenții este precizat acest lucru, obligativitatea actului medical este exclusă. Vedem însă că permanent se fac demersuri pentru obligativitatea vaccinării. Aceasta însă nu se poate face decât ca un abuz, ca o încălcare flagrantă a acestor acorduri și convenții internaționale în special cele privind drepturile omului. Dar și dacă se va face această încălcare de către legile adoptate de un stat populația are dreptul să atace aceste hotărâri.

– Și totuși, în multe grădinițe și școli se invocă această obligativitate pentru a fi primiți copiii. Cum trebuie să reacționeze părinții?

– Cred că este important să ne cunoaștem drepturile și să le susținem. Să se ceară în scris această hotărâre și temeiurile legale ale ei. Nu cred că vor da această hârtie, căci ar putea fi atacați în instanță. Oricum, este o chestiune de hărțuială și probabil că unii părinți, mai ales dacă sunt mai simpli sau mai stresați, s-ar putea să cedeze.

– Credeți că este atât de important să ne luptăm, ca să nu ne vaccinăm copiii?

Eu cred că este important să luptăm pentru apărarea tuturor drepturilor, indiferent de acestea. Iertați-mă, poate par răutăcios, dar nu mă pot abține ca să nu vă întreb: Doar persoanele LGBT au drepturi pentru care trebuie să se lupte? Revenind, cred că dacă nu ne vom apăra drepturile, ne vom trezi într-o zi că trăim cu adevărat într-un stat totalitar, iar noi care am trecut prin comunism știm ce înseamnă aceasta. Așadar, dacă părintele copilului nu crede că trebuie să-l vaccineze, nimeni nu are dreptul să i-o impună. Prin Constituția României, părinții sunt cei care trebuie să hotărască pentru copiii lor și nu statul sau altă instanță.

– Dar dacă este să vorbim despre vaccinare în general, credeți că trebuie să fim împotriva vaccinării? Și noi am fost vaccinați când eram mici. Credeți că vaccinarea în sine este o problemă pentru sănătatea copiilor?

– Lucrurile sunt destul de complexe. În vremea comunismului se făceau doar câteva vaccinuri, dar între acelea și cele de astăzi există o mare diferență. În primul rând, nu vă imaginați, și atunci erau efecte adverse ale vaccinurilor, pentru că nu toți suntem la fel din punct de vedere genetic, astfel că și atunci apăreau, destul de rar însă, probleme de sănătate sau chiar infirmități în urma vaccinării. Am de pildă un prieten care a rămas cu o pareză după vaccinarea de la doi ani. Dar acestea erau cazuri mai rare.

– Așadar, care este însă diferența între vaccinarea de dinainte de 1990 și cea de astăzi?

– În primul rând, atunci vaccinarea era o chestiune de siguranță națională. Vaccinurile se dezvoltau și se produceau la Institutul Cantacuzino din București, care era sub pază militarizată, tocmai pentru siguranța vaccinului. Gândiți-vă că în urma unei erori medicale sau a unui act criminal, prin vaccinare puteau fi îmbolnăviți, transformați în infirmi sau chiar omorâți zeci de mii de copii. Aceasta este într-adevăr o chestiune de siguranță națională. Acum însă, vaccinurile sunt făcute de o companie „Farma”. Ne putem întreba: unde au ei unitățile de producție și cine le poate certifica siguranța?

Au existat până acum mai multe scandaluri internaționale privind îmbolnăvirea populației din cauza unei campanii de vaccinare. De pildă, în Franța, în urma unei campanii de vaccinare împotriva Hepatitei B, au fost îmbolnăviți mii de oameni de scleroză multiplă, o boală îngrozitoare. Cine a răspuns pentru aceasta? Au fost arestate câteva persoane, printre care și Ministrul Sănătății din Franța, câteva procese, dar oamenii au rămas bolnavi.

Pe de altă parte, acum se fac două, trei, cinci sau chiar șase vaccinuri odată, ceea ce înseamnă o agresiune extraordinară a sistemului imunitar al copilului. Pentru unii dintre ei este prea mult astfel că se trezesc părinții că apar tot felul de afecțiuni, care pot fi corelate cu vaccinarea, din punct de vedere al momentului în care s-au declanșat, imediat post vaccinare, dar nu poate demonstra nimeni că aceasta au fost cauza. Numai statistic poate fi constatat acest lucru, dar statisticile nu le fac părinții copiilor. Ei văd doar că în urma vaccinării copilul a făcut febră mare și de atunci nu mai este ca înainte. Mai mult, după al doilea vaccin constată că afecțiunea s-a agravat. Astfel, părinții pot presupune, dar mecanismele biologice fiind atât de fine, încât este greu de demonstrat acest lucru.

– Dar nu toți copiii suferă în urma vaccinării?

– Este adevărat, v-am spus că suntem diferiți din punct de vedere genetic. Pe de altă parte, nu știm dacă toate vaccinurile conțin aceeași substanță. De pildă, în chestiunea vaccinării COVID-19, s-a constatat că erau foarte diferite conținuturile vaccinurilor. În Japonia s-au retras milioane de doze din aceste motive. Din ce-mi amintesc, au găsit cel puțin zece tipuri diferite de compoziție. Constatând aceasta, ne putem întreba cum de mai putem avea încredere în vaccin? Ei bine, luând în considerare diversitatea genetică, dar și a vaccinurilor, este clar că nu putem constata aceeași reacție la toți copii. Astfel, că observația personală nu e relevantă decât în baza convingerilor fiecăruia. Cei care au întâlnit cazuri de copii nenorociți de vaccin și sunt înclinați să creadă aceasta, vor refuza vaccinul pentru copilul lor. Ceilalți însă care nu au întâlnit sau pentru care este mai important ce aud în mass-media decât ceea ce văd cu ochii lor vor crede în vaccin, orice ar fi.

Așadar, constatările statistice rămân cele mai convingătoare. De pildă, în Italia a fost cu ceva ani în urmă un proces prin care niște părinți cereau despăgubire de la o companie „Farma” pentru că în urma vaccinării copilul lor a murit. Chiar dacă copilului după vaccinare i se schimbase major starea clinică, iar la scurtă vreme a murit, părinții nu puteau dovedi că de la vaccin murise. Compania susținea că este o coincidență. Atunci s-a apelat la statistici. Astfel s-a constatat că în urma vaccinării creștea brusc, pe o perioadă de câteva zile, sindromul morții subite. În consecință, s-a putut stabili o legătură cauzală între vaccinare și moartea subită a acelui copil. Astfel, familia a câștigat procesul. Desigur, numai ei, căci celelalte familii ai căror copii muriseră, nu au primit nici o despăgubire. Dar până la urmă ce mai contează despăgubirea când îți moare copilul?

Ei bine, acest proces s-a desfășurat acum 15-20 de ani când exista mai multă libertate ca astăzi, iar vaccinarea nu era promovată ca atât de importantă pentru sănătatea populației. Credeți că dacă s-ar mai petrece astăzi s-ar mai constata ceva? În România, oricum, nu, căci medicii responsabili au ordin să nu declare nici un efect advers al vaccinurilor, asta pentru că probabil nu am pierdut încă reflexul comunist de a controla statisticile în favoarea politicilor statului, iar ordinul este ordin și nu se discută, dacă vrei să-ți fie bine.

(va urma)

Material realizat de Gheorghe Fecioru

Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 180 (ianuarie 2024)