Distinsa doamnă Elena Chiaburu, Doctor în Istorie și Științe auxiliare, Bibliotecar șef la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași pledează temeinic pentru repunerea statuii marelui român Octavian Goga la loc pe soclul de unde a dispărut. Redăm demersul său public:

În anii teribili din istoria Europei, 1916 – 1918, Octavian Goga a trăit calvarul românilor = la Iași.

Ilustrez informațiile cu cîteva decupaje luate absolut la întîmplare dintr-o carte, nenumăratele dovezi din epocă fiind greu de ordonat într-un astfel de text (albume foto în baza textului).

Știm că în decembrie 1916, cînd partea de sud a României a fost ocupată de armatele germano-austro-bulgare, Guvernul, Armata, Casa regală, funcționarii principalelor instituții de stat, ambasadele statelor aliate, mare parte a politicienilor și aproape un milion de români din Muntenia, Dobrogea, Cadrilater și chiar Transilvania, Banat, Bucovina (indezirabili pentru Imperiul Austro-Ungar) s-au refugiat în Moldova, dincolo de Milcov. Iașii – în mod special, deveniți capitala bucății de țară rămasă liberă - au primit un număr de oameni mai mult decît dublul locuitorilor.

Primarii urbei noastre (George Mîrzescu și Mihai Tomaida) au făcut eforturi uriașe pentru a gestiona orașul suprapopulat, confruntîndu-se cu probleme colosale de aprovizionare, salubritate, epidemii și ierni grele. Iașii au adăpostit și întreținut zecile de mii de refugiați sosiți în toamna lui 1916 și iarna lui 1917 pînă spre începutul anului 1919, dar și o parte a armatei române, plus armata rusă ostilă, care practic ocupase toată Moldova cu aproape un milion de soldați bolșevizați, cuprinși de anarhie, alcoolizați, puși pe jaf, violuri și distrugere.

Ieșenii au făcut sacrificii greu de imaginat astăzi. I-au primit în casele lor pe toți năpăstuiții, restrîngîndu-se ei pentru a le oferi celor fugiți din calea războiului orice odăi se puteau elibera ca să locuiască; au împărțit mîncarea, apa, lemnele pentru a se încălzi, hainele, săpunul și medicamentele.

Sălile de clasă din școli au devenit spitale pentru răniți. Construcția Palatului Culturii (Administrativ, atunci...) a fost întreruptă și clădirea, așa cum era, transformată în spital militar.

Guvernul a funcționat jumătate la Universitate (Senatul), jumătate la Teatrul Național (Camera Deputaților) pentru că nu mai era nici o clădire disponibilă. Cînd lemnele s-au terminat, s-au tăiat copacii bătrîni din parcul Copou. Mitropolia prin preoții săi, împreună cu femeile și fetele din parohii, oferea mese calde nenorociților ajunși la Iași care chiar nu aveau nici un sprijin; ieșencele împleteau ciorapi, căciuli, mănuși, confecționau rufărie și pansamente pentru soldații care luptau pe front, fiind totodată surori de caritate în spitale.

Elitele ieșene (precum prințesa Olga Mavrocordat – Sturdza) au înființat în casele lor, pe cheltuiala lor, orfelinate pentru copiii ai căror părinți au pierit din cauza războiului. Toți, laolaltă, indiferent de starea economică și socială, au fost afectați de tifosul exantematic și gripa spaniolă. Timp de peste doi ani, la Iași n-a existat familie, probabil, care să nu-și fi pierdut pe cineva drag, pe front sau în spatele lui.

Octavian Goga a fost aici: a locuit împreună cu fratele său Eugen și familia cumnatului său Constantin Bucșan (unul dintre cei care au însoțit transportul tezaurului României la Moscova în 1917), într-o modestă casă de mahala din stradela Sărăriei (nu știu care, dar poate că Muzeul Literaturii Române din Iași știe! să fi pus o placă memorială deoarece acolo s-au întîlnit nu o dată reprezentați ai Franței, Angliei, Americii cu politicieni, scriitori, medici, ofițeri sau artiști români... nici nu mai îndrăznesc a zice).

Mînca uneori la un restaurant „Azuga‟ din Piața Unirii (poate istoricii orașului știu ceva despre el?), unde se servea în fiecare zi numai timp de o oră, între 11 și 12, ori ciorbă de fasole ori iahnie de fasole cu mămăligă, altceva nemaiexistînd (și care se terminau foarte repede, cei care nu reușeau să ajungă pînă la ora 12 și nu aveau altă posibilitate de a mînca rămînînd flămînzi pînă a doua zi, notează martorii). 

În ciuda acelor privațiuni, Octavian Goga s-a aflat în prima linie a luptei pentru supraviețuirea statului român. Condamnat la moarte în Imperiul Austro-Ungar, la Iași s-a pus în slujba guvernului și a armatei Române. A fost mobilizat pe loc cu misiunea de a înființa și conduce ziarul Marelui Cartier al Armatei - „România‟ - destinat susținerii morale a armatei în retragere și refacere în Moldova și în egală măsură a moralului și a efortului de război al populației (alături de Mihail Sadoveanu, Nicolae Iorga, Ion Simionescu, Romulus Cioflec și alții). Și-a îndeplinit cu strălucire misiunea: în proximitatea capilor guvernului, ai armatei (fiind prețuit în mod special de generalul Prezan) și ai Bisericii, a făcut enorm pentru România.

Octavian Goga a fost permanent în legătură cu fruntașii politici basarabeni (Pantelimon Hallipa, Ion Pelivan,  Ion Inculeț, Vasile Harea, preotul Vasile Gobjilă, viitorul mitropolit Gurie Grosu – căruia îi prevestea a fi un al Andrei Șaguna a Basarabiei, Ștefan Ciobanu, Iustin Frățiman, Daniel Ciugureanu, puși și ei la Index de regimul comunist după 1945! Vasile Stroescu, Pavel Gore, preoții Alexe Mateevici, Simion Murafa și Andrei Hodorogea – uciși de soldații ruși sălbăticiți, în 1917, ș. a. ș.a.).

A fost la Chișinău și a contribuit împreună cu aceștia la renașterea sentimentului românesc în Basarabia. Tot la ordinul Marelui Cartier General al Armatei, Octavian Goga și-a asumat redactarea unui ziar românesc în Basarabia: „România Mare‟; s-a ocupat personal de trimiterea cîtorva mii de cărți românești (luate din Biblioteca Universității din Iași); a primei tipografii cu litere latine în Basarabia, în care s-au imprimat primele ziare și cărți românești după 1812, cu ajutorul cărora au fost instruiți învățătorii și preoții și s-au deschis primele școli în limba română cu grafie latină peste Prut, prin eforturile concrete ale altui mare român – victimă a regimului comunist după 23 august 1944: Onisifor Ghibu. A elaborat împreună cu intelectualitatea basarabeană programul politic al ieșirii Basarabiei din componența Imperiului Rus, naționalizarea învățămîntului și a administrației.

Unirea Basarabiei la 27 martie 1918 = gura de oxigen care a salvat ființa statului român - mutilat și înconjurat atunci de dușmani din trei părți, s-a obținut și datorită lui Octavian Goga. În acel moment, Prutul și Chișinăul au reprezentat singura direcție liberă prin care România a putut comunica cu vestul Europei, iar Octavian Goga a contribuit într-o măsură însemnată la asta.

Dar Octavian Goga a susținut cauza națională românească în toate fruntariile în care era atacată.

În aprilie 1917 a fost trimis de regele Ferdinand și Ionel Brătianu, în numele guvernului român, la Sankt-Petersburg, pentru a discuta chestiunile românești, autonomia Basarabiei, voluntarii transilvăneni prizonieri în Siberia și Ucraina (inclusiv fratele său, Eugen Goga, a fost prizonier în lagărul de la Tomsk), transporturile de armament și medicamente dinspre Franța prin nordul Rusiei etc., cu guvernul provizoriu al revoluției rusești. Înfruntînd mari pericole pînă acolo și înapoi, a stat la Sankt-Petersburg o lună, avînd contacte personale cu multe personalități politice marcate, inclusiv cu Lenin. Ca fapt divers, Octavian Goga, plecat din Chișinău în joia Paștilor, 20 martie 1917, a ajuns la Sankt-Petersburg în aceeași zi cu Lenin, care venea din Elveția. 

Dar a fost și la Odesa, unde a contribuit la înființarea comitetului național al românilor din Austro-Ungaria, iar în 1917 a fost la Kiev.

Istoricii știu că după revoluția bolșevică din Rusia, cînd popoarele din imperiu au ieșit din componența acestuia, Ucraina a vrut să anexeze ea Basarabia (actuala idee de integrare a RM în UE la pachet cu Ucraina nu s-a născut din senin). Octavian Goga a fost la Kiev și a contracarat acțiunile ucrainenilor. A discutat cu politicienii și capii militari, a scris în gazetele scoase la Kiev de alte mari personalități românești din Transilvania ori Cernăuți precum Ion Nistor, Sever Bocu, Gheorghe Popp, Filaret Doboș. Inclusiv datorită lui Octavian Goga, Basarabia și Bucovina s-au unit cu România! Și asta pentru că el s-a bucurat de prețuirea politicienilor europeni de anvergură ai epocii, în fața cărora era ascultat și respectat. 

A fost un apropiat al ambasadorului Franței în România, contele de Saint-Aulaire, refugiat și el la Iași, obținînd sprijinul acestuia pentru cauza României în fața puterilor europene. Avea contacte și cu miniștrii plenipotențiari ai Americii și ai Angliei, la care a apelat și a fost ajutat în rezolvarea diverselor probleme românești.  

În 1918 a vrut să plece în Vestul Europei, la Paris și la Londra, să susțină înfăptuirea României Mari. Pînă la urmă au plecat alte personalități, dar Octavian Goga s-a aflat permanent în legătură cu aceia oferind consultanță, sprijin, contacte.

Românii trăitori în orice parte a pămîntului îi datorează, moralmente, enorm lui Octavian Goga. Ieșenii, în plus, sînt legați de Octavian Goga prin fibrele concrete ale existenței umane: Octavian Goga a trăit aici cu noi! Dacă Iașii au rămas în picioare între 1917 – 1918, și prin Iași însăși România a rămas în picioare, acest lucru i se datorează și lui Octavian Goga.

Așa încît, domnule Prefect de Iași, domnule Primar Mihai Chirica, stimați Consilieri Locali, domnule Ministru al Culturii, domnule Ministru al Internelor, domnule Ministru al Apărării – impuneți respectarea Legii Monumentelor de for public, nr. 120 din 4 mai 2006, cu modificările sale și PUNEȚI BUSTUL LUI OCTAVIAN GOGA DE LA IAȘI LA LOC. Și puneți-l ziua în amiaza mare cu toată cinstea cuvenită; nu noaptea, ca hoții, așa cum a fost luat.

PS: Un comentator tot repeta că la înmormîntarea lui Octavian Goga sicriul acestuia a fost acoperit, la cererea lui, cu „steagul nazist cu zvastica”, argumentul oferit fiind că ... așa scrie pe site-ul Muzeului Național al Literaturii Române din București (și pe FakeWikipedia! - n.n.). Și într-adevăr, sub un condei reputat... așa scrie (Paul Cernat - n.n. - foto-captură mai jos)! Numai că fotografiile de epocă dovedesc că la funeraliile care i s-au organizat în 1938, sicriul lui Octavian Goga nu a fost acoperit cu steagul nazist. Nu e nici o zvastică pe acel sicriu. 

Lucrurile nu trebuie amestecate! 

În nici o lege în vigoare în România nu se precizează expresiss verbis că statuile lui Octavian Goga trebuie dărîmate; există, în schimb, o Lege a monumentelor de for public, în baza căreia s-au construit. 

În plus, Uniunea Europeană a acordat în anul 2024 o finanțare nerambursabilă pentru ca mormîntul acestuia, aflat în Mausoleul de la Ciucea, jud. Cluj, să fie reabilitat și proiectul se află în derulare. Fără dubiu, deci, moștenirea culturală a lui Octavian Goga este în consonanță cu valorile europene, pentru că altfel finanțarea nu s-ar fi aprobat la Bruxelles. 

Respectați Legea și PUNEȚI BUSTUL LUI OCTAVIAN GOGA DE LA IAȘI LA LOC!

Albume Foto: