Paralele și intersecții

„În august 1969, Ceaușescu îl primește pe președintele SUA, Richard Nixon, gest considerat o afirmare a independenței față de Moscova. Toate acestea au constituit un context în care serviciile de informații românești, cu precădere contraspionajul, au devenit atente la potențialele agresiuni ale URSS împotriva României.”, scrie Direcția Generală Contraspionaj a Serviciului Român de Informații (SRI) într-un articol din revista „Intelligence” a SRI, intitulat „Anatomia unui fir”, care continuă astfel:

„Într-un interviu din 1999 acordat lui Călin Mihăescu, Neagu Cosma afirma că, pe linie de contraspionaj, la nivelul Securității se organizaseră încă din 1962 structuri dedicate prevenirii și contracarării spionajului rus. Putem prezuma că succesul acestor structuri a fost direct proporțional cu determinarea leadership-ului politic de a-și asuma iritarea Moscovei. De aceea, sfârșitul anilor ´60 a permis ca structura secretă Constraspionaj Est (cunoscută în istoriografia serviciilor de informații românești ca UM 0110) să înregistreze succese pe frontul invizibil al contracarării acțiunilor ofensive ale serviciilor din state socialiste, cel mai important fiind KGB.

Spionaj „frățesc”

Au fost documentate cazurile unor spioni ai statelor socialiste infiltrați în cele mai importante structuri ale statului – partid, Securitate, Armată. La nivel politic s-a decis luarea unor măsuri discrete – îndepărtarea respectivilor (sau a soțiilor rusoaice ale acestora) din funcții – ca măsură de finalizare a acțiunilor specifice de contraspionaj, în defavoarea celorlalte variante. De asemenea, au fost înregistrate avansuri pe linia contracarării măsurilor active derulate de serviciile sovietice împotriva României, prin acțiuni subtile de subminare, propagandă, intoxicare.”, mai notează Direcția Generală Contraspionaj a articolul citat.

„Desemnată să contracareze acțiunile URSS a fost UM 0110, care a și reușit depistarea celor predispuși să devină agenți ai Moscovei. Conducerea politică de la București a ales măsuri discrete, precum îndepărtarea lor din funcții, în defavoarea unor acuzații în justiție. În continuarea acestor demersuri, cu aceeași 0110 în prim-plan, a fost demarată operațiunea „Barajul”. Scopul acesteia era identificarea și eliminarea tuturor spionilor sovietici – și ai altor state socialiste, vecine – infiltrați la nivel înalt în aparatul de securitate, în Armată, ori în Partidul Comunist. Adiacent, alte structuri ale statului primiseră sarcina de a dejuca acțiunile comandanților militari considerați prea apropiați de agenții URSS, respectiv de a identifica și contracara un posibil atentat la viața președintelui.

Cu toate acestea, serviciile sovietice au recurs în continuare la măsuri active împotriva României, precum subminarea, dezinformarea, propaganda, ori intoxicarea, la care UM 0110 a răspuns prin contramăsuri, ducându-se astfel o luptă clandestină „între prieteni” care s-a menținut până la căderea Cortinei de Fier.”, mai notează Direcția într-un alt articol din revista „Intelligence” a SRI. 

Pornind de la aceste considerente, la 36 de ani de le repenetrarea și capturarea statului român de către structuri similare cu cele ale fostului KGB, de data aceasta din Rețeaua „deschisă” Soros, cum se autointitulează de altfel, serviciile speciale românești, sub coordonarea Președinției României, ar trebui să ia în calcul acest proces de redare a României românilor, la toate nivelele statului, învățând din trecut, după cum ne amintește structura de specialitatea a SRI.

Pentru aceasta redăm integral interviul cu unul dintre cei mai celebri șefi ai contraspionajului românesc, timp de 13 ani, ulterior consilier special al primului director al SRI, citat în revista „Intelligence” de către Direcția Generală de Contraspionaj a SRI, amintind și faptul că sub conducerea trinomului Maior-Coldea-Kovesi, a fost desființată continuatoarea de elită a Unității speciale „anti-KGB” - țări socialiste, la finalul ei cu indicativul „Z”, pentru „reconfigurare”.

Generalul Neagu Cosma a fost și autorul a numeroase lucrări publicistice și volume de specialitate, dintre care amintim „CUPOLA - Din Culisele Securității”, „Contribuția unor minorități naționale la bolșevizarea României”, „Fapte din umbră” sau „CÂRTIȚA PACEPA”. Portretul său care circulă pe internet este după o fotografie de Victor Roncea de la înmormântarea generalului, în martie 2007: 

ISTORIE via Arhiva Roncea.ro: Romania vazuta prin ochii unui general de Securitate, fostul comandant al Directiei de Contraspionaj. Interviu cu Neagu Cosma: Securitatea si Partidul au fost conduse de alogeni in proportie de 80-90% in anii Gulagurilor

Cercetatorul Calin Mihaescu aduce la lumina un interviu din 1999 cu seful Directiei de Constraspionaj a Securitatii, generalul Neagu Cosma, o legenda a lumii informatiilor cuprinzand toate taberele posibile, ale prietenilor si dusmanilor Romaniei, de ieri si de azi. Interviul este fara indoiala exceptional, mai ales si pentru ca nu exista multe astfel de marturii. De la PCdR, o agentura a alogenilor care au calarit apoi tancurile Armatei Rosii invadand toata Romania, si a Securitatii de la inceput, dominta de consilierii sovietici de aceeasi factura, pusi pe distrus nationalismul si Miscarea Legionara, la atacurile constante ale ungurilor asupra Romaniei si la culisele operatiunilor sovietice din 1968, pana la unitatea anti-KGB si ultimii ani ai regimului Ceausescu, generalul Neagu Cosma si Calin Mihaescu nu scapa aproape nimic. O pagina lunga si trista a istoriei Romaniei, mai mult sau mai putin cunoscuta, reletata de un general de Securitate la moartea caruia urmasii consilierilor sovietici de ieri, acum calare pe ponei roz, au jucat tontoroiul.

ROMÂNIA ÎN FATA INVAZIEI

– interviu cu generalul de Securitate Neagu Cosma –

Ceaușescu a zis: „Dacă vin îi primim cu gloanțe”

Călin Mihăescu: – Stimate domnule general Neagu Cosma, recent revista britanică „The Observer” a stârnit vâlvă în jurul evenimentelor din vara lui 1968, dezvăluind că imediat după ocuparea abuzivă de către sovietici a Cehoslovaciei, România era expusă în mod iminent unui pericol asemănător, iar guvernul englez era bine informat asupra intenției rușilor de a invada și România, situație la care britanicii erau hotărâți să răspundă declarând război Uniunii Sovietice. Dumneavoastră, ca director în acea perioadă al Serviciului de Contraspionaj al României ce știați despre posibilitatea ca România să fie atacată militar?

NEAGU COSMA: Da, înțeleg … S-au trezit acum englezii, și bine că s-au trezit, și au spus public că în 1968 România a fost în mare pericol de a fi invadată de sovietici și că poziția guvernului englez atunci a fost fermă, intenționând chiar  intervenția armată pentru a apăra România. Mie parcă nu-mi vine să cred că au fost într-atât de hotărâți, dar desprind din chestia asta faptul că englezii erau îngrijorați că aici putea să înceapă o poveste care să complice lucrurile.

Dezvăluirea revistei britanice confirmă ceea ce eu și generalul Ion Stănescu, șeful Securității în 1968, am mai dezvăluit în cartea apărută la Editura Pacea în vara anului trecut („În anul 1968 a fost programată și invadarea României”), deci confirmă că pericolul invaziei a fost real și nu imaginar. Sunt bune asemenea clarificări pentru că unii dintre ai noștri, unii care vor să o facă pe interesanții, care nu au informații dar pozează a fi bine informați, ignoră informațiile și dau prioritate propriilor păreri și gânduri, spunând că a fost un joc al lui Ceaușescu, al puterii de la București, că de fapt rușii nu au avut o asemenea intenție de a ne invada și că ar fi fost doar o strategie a lui Ceaușescu pentru a-și consolida poziția, pentru a deveni lider internațional, cu o recunoaștere mai largă. Ba unii au și spus că ce s-a întâmplat atunci la Palatul Regal, cu discursul, a fost o mascaradă, sau poate nu atât de brutal au zis-o, dar au zis-o cam așa: că poate n-ar fi trebuit să se dea frâu liber unor porniri și unor jocuri meschine.

N-au fost nici un fel de jocuri meschine ci România a fost în pericol de a fi invadată.

De unde știu astea? Știu pentru că în anii aceia lucram în Securitatea Română. Eram șeful contraspionajului și pentru cine nu știe vreau să spun că această structură de informații adună tot felul de date, de fapte și informații care se referă la interesele României. Contraspionajul se află într-o luptă de-a „hoții și gardiștii” cu spionii. Unii pătrund să fure informații, contraspionii încearcă să-i oprească, să-i anihileze. Deci este un contact cu surse bine informate privind România, dacă ne referim la contraspionajul român, și din sursele acelea bine informate care au legătură cu serviciile de informații ale altor state, am aflat că România era într-adevăr în mare pericol. Și vreau să vă spun că nici o acțiune de anvergura celei din 1968 nu se pornea fără informații obținute se serviciile abilitate. Își trimiteau oameni afară, îi activau pe cei din interior, căutau alții, ș.a.m.d. Noi fiind pe urmele lor am știut aceste lucruri. În carte dăm un caz deosebit de interesant, că am avut o sursă chiar la Comandamentul Pactului de la Varșovia, chiar în grupul de clarificare a invaziei și care ne-a ținut la curent permanent cu ceea ce ni se punea la cale. Era vorba de un colonel polonez care lucra cu noi și ne informa.

Deci am știut, și pe baza informațiilor acestea Ceaușescu a fost în măsură să aprecieze lucid și exact situația, ba a încercat să-i ajute și pe alții: l-a prevenit personal și pe Dubcek, ducându-i o scrisorică. L-a prevenit și pe Tito, căci era vizată și Iugoslavia. Am fost la curent, am luat contra-măsuri, o multitudine de măsuri a luat țara atunci, pe toate liniile: armată, diplomație, servicii secrete, pentru a fi la curent cu acțiunea care viza țara noastră și pentru a contracara.

Călin Mihăescu: – S-a făcut un plan atunci care mergea până la capăt? Adică: să ne batem cât putem, ce să facem când ne-au bătut, că sunt mai tari și mai mari, unde ne ducem, și așa mai departe …?

NEAGU COSMA: – Planul era de ripostă, fără nici o îndoială. Ceaușescu atunci nu a făcut greșeala pe care a făcut-o Dubcek, să spună că dacă rușii vin îi primim cu flori. Nu! Ceaușescu a zis: „Dacă vin îi primim cu gloanțe”

Călin Mihăescu: – Și dacă teritoriul României ar fi fost ocupat total?

NEAGU COSMA: – Problema stătea cam așa: să opunem rezistență, conștienți fiind că nu o să putem să rezistăm prea mult și până la capăt, pentru că era vorba despre un colos care năvălea peste noi. Dar ne-am fi bătut ca lumea, dacă ne retrăgeam în munți, citadela aceasta naturală putea să ne apere. Încercam să-i convingem pe sârbi, Tito chiar își dăduse acordul, ca la nevoie să ne retragem în Iugoslavia și să facem front comun dacă atacă și Iugoslavia.

Călin Mihăescu: – Dar probabil și Iugoslavia ar fi fost învinsă și ar fi fost ocupată total?

NEAGU COSMA: – Domnule, e foarte greu de crezut că extinzându-se atât de mult războiul nimeni n-ar fi intervenit, că s-ar fi uitat lumea la noi cum ne luptăm și cu asta basta. Păi dacă ocupau România, ocupau Iugoslavia, apoi era clar că ocupau și Austria, mai ales că și această țară făcea parte din planul lor de cuceriri pentru 1968. Cineva reacționa! Nu neapărat de dragul nostru … Ca dovadă, iată că guvernul englez a luat chestia foarte în serios și a luat și o decizie: intervenția armată. Nu neapărat când ar fi venit rușii spre București, dar când ar fi venit spre Viena, probabil că interveneau.

Deci planul undeva trebuia să se oprească. În afară de aceasta, exista o experiență a războiului din vremea conflictului partizanilor sârbi cu Wehrmacht-ul. Sârbii erau în stare să reziste mult, fiindcă e vorba de un popor foarte viteaz și patriot și de condițiile naturale: munții lor le permit să reziste ani întregi, cum s-au bătut cu nemții. Divizii întregi au fost imobilizate de partizani sârbi. Deci chestiunea era să ne batem, să nu admitem invazia, să nu venim cu buchetul de flori, ci să venim cu Kalașnikovul lor. Ei nu, că avem și Kalașnikov-urile noastre, căci mai fabricam armament foarte competitiv. Nu știu acum ce se mai fabrică …!

Deci, asta era chestiunea: în ’68: România era în mare pericol de invazie.

Armata Ungariei avea ca obiectiv Transilvania

Călin Mihăescu: – Cât de precise erau acest informații privitoare la invadarea României? Știu că în privința invadării Cehoslovaciei data s-a știut precis. Dar în cazul României s-a știut o dată exactă?

NEAGU COSMA: – A fost așa: inițial informațiile pe care le-am avut noi, cei din Securitate (și a avut și Armata o sursă care a dat niște informații valoroase) spuneau că invazia va fi concomitentă în Cehoslovacia și România. O a doua informație cu circa zece zile după asta, ne-a arătat că au eșalonat-o. De-acum trebuia să se facă în trepte: întâi Cehoslovacia și la circa 2 săptămâni, România și peste încă 2 săptămâni invadarea Iugoslaviei. Așa a fost programată invazia. Probabil și pentru a sonda situația, să vadă cum iese cu Cehoslovacia să nu-și disperseze prea mult forțele și poate că au intrat puțin la idei deoarece România a fost fermă de la început. Lor le-a fost foarte clar că România ripostează. Și nu știu dacă erau prea amatori de un război atunci. Erau amatori de cuceriri, de invazii, dar nu și de război și cred că această chestiune i-a pus puțin pe gânduri. Sigur că diplomația românească a jucat atunci un mare rol. Începând de la Ceaușescu, Maurer, au fost împânzite cancelariile lumii și au dat alarma. Și ca dovadă au și intervenit aceste cancelarii, în sensul că au atenționat URSS-ul. Și Washington-ul a atenționat Moscova, și De Gaulle a atenționat Moscova și chinezii au atenționat Moscova. Au cam sărit toți pe ei.

Călin Mihăescu: – Dacă ar fi fost invadată România Transilvania ar fi fost făcută cadou Ungariei?

NEAGU COSMA: – Nu am nici o îndoială. Ar fi intervenit pe teritoriul României inclusiv armata ungară, cum au intervenit în Cehoslovacia, și desigur că armata Ungariei avea ca obiectiv Transilvania. Rușii, precum și aliații lor, aveau atunci tot interesul ca această „nucă tare”, cum se prezenta atunci România, să fie spartă. Și cum putea să fie spartă? Prin sfârtecarea teritorială! Nu aveau nevoie aici de un stat militar, puternic, să joace un anumit rol. Și deci Transilvania ar fi fost dată Ungariei, bulgarii interveneau în Dobrogea; rușii își întindeau probabil dominația nu numai până la Prut ci până la Milcov și așa mai departe… Adică România era în pericolul de a fi desființată ca stat. Nu sunt simple supoziții. Intră în logica momentului, a mârșăviei puse la cale.

Călin Mihăescu: – Seamănă cu scenariul despre care se aude că unii ar fi încercat să-l realizeze în decembrie ’89 …

NEAGU COSMA: – Până la ’89 am mai avut deja o confirmare că rușii au fost foarte preocupați de România. Încă de prin ’73 conducerea armatei sovietice prezenta conducerii politice planuri de invazie a României. S-a găsit în arhiva Partidului Socialist Unit din R.D.G. un document în care ministrul sovietic al apărării comunica conducerii PSU că în ’73 a prezentat planul de „liniștire” a României, pentru că trebuia „liniștită” România. Era foarte gălăgioasă și pentru sovietici incomodă și periculoasă România, iar aceștia în ’73 încă nutreau planuri de invazie al României.

Călin Mihăescu: – În toată lupta ascunsă sau fățișă a României împotriva colosului sovietic, ați simțit vreodată sprijin sau trădare din exterior, de la „țările frățești” sau din Occident?

NEAGU COSMA: – Poate întrebarea dumitale este prea largă, prea cuprinzătoare … Dar pot să vă spun așa: că la un moment dat România rămăsese singură în cadrul Tratatului de la Varșovia și al CAER. Prin poziția clară, fermă, de neamestec în treburile interne ale altor state, prin dorința de a ne conduce singuri, rămăseserăm singuri. Ceilalți țineau isonul. Nu deschidea gura un reprezentant al Moscovei, ca să nu se ridice ceilalți reprezentanți ai „țărilor frățești” să aplaude. Nici vorbă nu era să găsim sprijin la cineva. Deși erau momente când în particular ne mai ziceau  „știți, voi românii, ați avut dreptate, dar noi nu puteam altfel”. Desigur, nu la nivele prea înalte, ci la nivele mai de … „tehnicieni” care își dădeau bine seama că poziția noastră era realistă și patriotică. Le convenea și lor! Și ei ar fi vrut să fie așa. Ca dovadă stă polonezul care a lucrat pentru noi în cadrul Statului Major al Tratatului de la Varșovia și ne-a informat despre iminența invadării României.

În fața conducerii Moscovei, conducerea României se afla singură, neprimind nici un fel de sprijin fățiș din partea altor state socialiste din Tratatul de la Varșovia. La nivelul eșalonului al II-lea, au fost însă destui care țineau cu noi, informându-ne și atenționându-ne despre mișcările Moscovei. Nu se putea pune bază pe conducerile țărilor frăției. Rămăsesem singuri pentru că toți ceilalți cântau așa cum spunea Moscova.

La noi se produsese o mare minune, ca să zic așa. Adică, acest curent naționalist învinsese. Iar conducerea de partid a noastră era o conducere patriotică. Ținea cu țara! Eu fac abstracție de diversele greșeli care s-au făcut în interior și mă refer doar la politica externă de grijă pentru țară, pentru Interesul Național. Au fost toți prea ocupați ca țara să iasă în câștig. La alții însă, acest lucru nu prea s-a produs. Ei au rămas obedienți față de Kremlin.

Cum ne ocupam de americani, de CIA, așa ne ocupam și de KGB

Călin Mihăescu: – Care au fost cauzele acestei reușite în ieșirea de pe orbita fixată de Moscova? De ce nu au reușit și polonezii și ungurii, care acum sunt felicitati ca sunt atât de europeni…?

NEAGU COSMA: – Sunt oameni în țara asta care pot să răspundă mult mai competent, mai convingător, cu argumente mai multe, decât aș putea să o fac eu…

Călin Mihăescu: – Dar din punctul de vedere al specialității dumneavoastră, ne puteți da un răspuns?

NEAGU COSMA: – Da! Vreau să vă spun că în noi toți a fost inoculat simțământul de român, de patriot. Poate că am fost și foarte strânși, foarte apăsați și copleșiți după 1944 de amestecul străin, poate mai mult decât alții, ceea ce a provocat un reviriment al demnității naționale mai mult decât la alții. Pentru că la noi au năvălit ca hienele după 1944 tot felul de venetici neaveniți, numai neromâni. În proporție de 80-90% au fost neromâni la conducerea de partid și în structurile Securității în anii Gulagului. Când s-a cântat în strună ocupantului, cei care l-au ajutat pe ocupant să ne țină sub control și să ne exploateze, au fost alogenii! Foarte puțini români au fost în faza aceea de început. Noi, ăștia mai tineri, care încercam să penetrăm în diverse structuri, ne-am dat seama unde stă dușmanul și am luptat împotriva lui mai întâi tăcut apoi tot mai fățiș. Iar curentul naționalist a fost sprijinit de câțiva buni români din conducerea de partid. În această privință cel mai mare merit îl are Gheorghiu-Dej.

Ca să vă dați seama de naționalismul lui Gheorghiu-Dej, să știți că înainte de 1944, pe când se afla în temniță, i s-a propus să fie scos, dus la Moscova și să acționeze de acolo ca agent al Kominternului iar el a refuzat, preferând să rămână în temniță ca român, decât afară ca NKVD-ist. A preferat să rămână în închisoare și să cultive românismul pentru că el asta a făcut și după 1944, deși reprezenta o insuliță infimă într-un ocean de alogeni, fiind încercuit efectiv de aceștia. Totuși el a reușit să manevreze lucrurile astfel încât să îi elimine total pe străini, fiind un tip foarte abil și inteligent, un mare diplomat.

Păi, să revedem de exemplu componența Secretariatului CC. Iat-o: Ana Pauker, care venea de la Moscova și pe care o chema Rabinsohn. Apoi mai era Vasile Luca alias Luca Laszlo. Amândoi erau ofițeri NKVD. Mai era Teohari Georgescu pe care de fapt îl chema Tescovici Nuhăm și abia în sfârșit, Gheorghiu-Dej. Iată deci că era în minoritate. Totuși a reușit să-i răzbească, chiar dacă și eșaloanele de mai jos erau formate tot din alogeni. Încet-încet au fost înlăturați, s-a creat un nucleu patriotic în conducerea de partid. Acesta este un mare merit al lui Dej. Au venit ai lui, mă rog, unii cu limitele lor, alții oameni de valoare, dar români. Cu Chivu Stoica, cu Gheorghe Apostol, cu Ceaușescu, cu Mizil… Toți au acționat la unison pentru nevoile de independență națională. Și au fost înlăturați străinii. Mai întâi ne-am eliberat economic, fiind desființate Sovromurile, pe urmă ne-am eliberat pe plan cultural, apoi în 1958 armata roșie a fost determinată să-și ia tălpășița de aici și sigur că până la urmă ne-am permis să lucrăm fățiș, strigându-ne dreptul în gura mare, când știam că în interior putem fi stăpâni pe noi.

Și conjunctura internațională a început să fie mai favorabilă. A fost luat în seamă ce se întâmpla în România, am fost încurajați. Am primit și ajutoare, nu pomeni, putând să ne industrializăm și să ne facem și industrie de armament și să avem o armată puternică, adică au fost niște lucruri care ne-au favorizat. Ne-au favorizat în primul rând datorită faptului că conducerea aici s-a gândit la interesul național al țării și nu au fost fisuri. Vreau să vă spun că pe linia noastră de contraspionaj încă din 1962 am organizat structuri speciale de identificare, de urmărire, de eliminare a oamenilor Moscovei. Noi aveam în Contraspionaj „consilieri” sovietici dar în același timp aveam și structuri cu care îi lucram.

Călin Mihăescu: – Acest lucru a creat ceva „supărări” la Kremlin?

NEAGU COSMA: – A creat începând cu 1964, când s-au oficializat structurile de contraspionaj orientate împotriva agenturilor din țările socialiste. Agenții Moscovei au fost chemați și avertizați: „Știm că lucrați pentru KGB. Pentru tot ce ați făcut până acum nu avem nici o pretenție, așa au fost vremurile, tulburi. Pentru ce veți face de aici încolo o s-o pățiți urât…” Și sigur că s-a aflat la Moscova! Dar de acum nu mai avea nici o importanță. De acum nu se mai lucra cu mare discreție. Se lucra fățiș. Se prezentau documente, se prezentau dosare: „Uite ce faceți voi… Uite cum vă amestecați…” Am început să cerem, să avem pretenții: „Să ne dați tezaurul! Să ne dați arhivele pe care ni le-ați furat!” Adică, deja atitudinea era fățișă de acuma. Și pe linia noastră s-a lucrat foarte intens pentru a-i înlătura pe oamenii Moscovei și ai sateliților, de a-i înlătura din posturile cheie, de acolo de unde ar fi putut să aducă daune, pentru a nu mai avea în mână frâiele forței cu care să ne lovească. Mă refer la cei care au fost identificați, cunoscuți că așa… , neștiuți permanent se infiltrează. Dar ne ocupam organizat de ei. Cum ne ocupam de americani, de CIA, așa ne ocupam și de KGB.

Călin Mihăescu: – În perioada în care s-a lucrat discret împotriva KGB-ului, NKVD-ului, s-au întâmplat și cazuri în care oamenii Securității să plătească tribut de sânge cauzei naționale?

NEAGU COSMA: – Nu! Nu, niciodată! În vremea când se lucra discret, acțiunea a fost impecabil camuflată, deghizată. Nu am avut nici un semnal că ei ar fi aflat. Au fost aleși băieți profesioniști, buni, patrioți verificați, oameni discreți, nu cu „gura mare”…

În loc de dat afară, Pacepa s-a ales făcut și mai mare

Călin Mihăescu: – Dar acțiunile occidentale, ale celuilalt bloc, în ce constau? Spre ce se orientau ei, ce urmăreau pe teritoriul României? Ce făceau CIA, serviciile franceze, vest-germane, britanice?

NEAGU COSMA: – Au fost mai multe etape! Într-o primă etapă, după ’45, după ce ne-au vândut, că ei ne-au vândut, occidentalii ne-au dat sovieticilor, au început să se intereseze, creându-și rețele, activându-le pe cele vechi, trimițându-și altele de afară, la început prin cadrul Comisiei Aliate de Control, apoi în toate formele au început să se intereseze ce fac rușii aici. În primul rând rușii au fost în vizor. Cât de mulți sunt, cât de bine sunt organizați, ce activități au… Și legat de asta, ce fac rușii cu România, cu conducerea, ce infiltrări au, etc…

Pe măsură ce rușii intrau într-un plan secund aici, intram noi pe primul plan, ca „satelit” al Moscovei, ca aliat. Și ce-i interesa? Ce interesează spionajul… Tot ce înseamnă potențial într-o țară: politic, economic, democratic și așa mai departe… Resurse umane, materiale, armată, dotare. Nu exista sector să nu fie în atenție.

Călin Mihăescu: – Cum încercau să-și ducă la împlinire aceste sarcini?

NEAGU COSMA: – În fel și chip. Sigur că arma principală era rețeaua de agenți. Rețeaua de agenți care era strecurată din afară și frecvent se folosea atunci calea aceasta, fie prin parașutări de echipe de spioni, fie lansați peste frontiera de uscat, fie că ieșeau din mare în costum de scafandru, aduși în apropiere de țărm cu submarinul sau vaporul. Și adesea se întâmpla ca la destinație să fie special întâmpinați de băieții noștri, care numai cu flori nu îi primeau. Securitatea a fost destul de puternică, pentru că cel puțin pe linie de Contraspionaj, unde am lucrat, știu că ne-am împlinit bine datoria. Puțini dintre agresori au scăpat, dacă au scăpat. Erau repede prinși, anihilați… Spre exemplu, sistemul ăsta cu parașutările, deja de prin ’53-’54 i-am pus în situația să renunțe la el. Pentru că în afară de ponoase și cheltuieli nu au primit nimic. Noi eram foarte bine infiltrați, chiar acolo unde puneau ei la cale treburile. Noi doar îi așteptam să vină. Pe mulți i-am întors împotriva lor, am inițiat jocuri duble, pentru a le crea iluzia că stau bine, dar stăteau de fapt în palmele noastre…

Călin Mihăescu: – Dar cazul Pacepa?

NEAGU COSMA: – Pacepa?! Spionajul american a lucrat foarte direct și foarte brutal. Nu numai cu România și nu numai atunci. Ăsta este sistemul american. Nu este un organism subtil. El se sprijină pe bani, pe forța lui, pe prestigiul lui, pe forța materială, pe renumele Americii. Vine direct: „Vii cu noi, atât îți dăm, nu vii cu noi, good bye!” Foarte puține acțiuni au fost subtile. Au apelat la mulți. Unii veneau și ne informau, am pornit jocuri duble. Eu și acum știu vreo doi – trei despre care americanii cred că sunt ai lor, dar ei au fost ai noștri chiar de la început. Dar au avut și succese! Iată: Pacepa. L-au recrutat nemții. Germania Federală l-a recrutat în ’59 – începutul lui ’60. A fost o acțiune acolo, nu avem timp s-o detaliem. Dar la acțiunea aceea, Pacepa a trecut de partea lor. S-a cam știut din start. A fost o încercare atunci de verificare, dar până la urmă s-a șters cu buretele.

În sfârșit, aproape douăzeci de ani a lucrat pentru CIA (Informatii mai recente demonstreaza ca de fapt Pacepa a fost si este omul rusilor, ca agent KGB inca de la intrarea sa in Securitate, oferindu-se apoi CIA in cadrul operatiunii de subminare a lui Ceausescu si relatiilor sale cu Occidentul, inceputa de KGB si finalizata sub steag strain – Nota mea). Pe parcurs am avut informații clare, certe, venite constant. Dar sistemul politic era cel pe care îl știm, dar eu aș putea să spun că într-un regim dictatorial orice e posibil. Nimeni nu avea permisiunea să se ocupe de Pacepa.

Călin Mihăescu: – Ne spuneați odată că Brejnev l-ar fi avertizat pe Ceaușescu…

NEAGU COSMA: – Da… La un moment dat a fost chiar așa…, o chestie ridicolă. La o întâlnire în Crimeea între Ceușescu și Brejnev, în final acesta i-a zis: „Fii atent Nikolai, că un general de-al vostru a trădat. E cu americanii.” Și Nikolai al nostru care avea cea mai mare încredere în Pacepa, încredere inspirată de coana Lenuța, de la aeroport a dat dispoziție să vină Pacepa. Să vină la Neptun, că el pleca la Neptun, la malul mării. Și s-a dus Pacepa la Neptun. Și i-a zis Ceaușescu: „Auzi măi, ia caută tu, că e un general care trădează pentru americani!” Dar chestia asta Pacepa o mai pățise. Am dat noi o informație, de la Contraspionaj, care era certă, chiar certă, că Pacepa era vinovat, adică situația rezumată a stat cam așa: aveam noi un agent în Franța, care ne dădea informații foarte bune, multe din ele priveau Spionajul adică sectorul unde lucrau Doicaru și Pacepa normal că aceste informații le dădeam lor. A început Pacepa să se intereseze. „Cine este sursa asta?” I-am răspuns noi: „Nu vă dăm sursa, vă dăm informațiile”. Dar într-o încălcare de consemn, o greșeală, un om de la noi a fost trecut la ei. Au obținut ei aprobarea și l-au luat. Omul ăsta cunoștea cazul cu „sursa din Franța”, lucrase pe acel spațiu. Și acesta a vorbit pe acolo, iar Pacepa a început să dea târcoale să i se dea dosarul. Nu i s-a dat! Dar la un moment dat, eu am fost plecat în concediu, iar locțiitorul meu, fie-i țărâna ușoară, bietul Vasilescu, a murit săracul, la cererea expresă a lui Pacepa, i-a dat dosarul. L-a păcălit pe bietul Vasilescu! I-a împrumutat lui Pacepa, 24 de ore, dosarul. Pacepa l-a adus înapoi, eu n-am știut despre tărășenie nimic. Însă peste vreo șase luni de zile, omul nostru din Franța este arestat. Scandal mare! Tot Pacepa de la Spionaj făcea gălăgie că noi îi creăm neplăceri pe-afară. După vreo trei ani când a ieșit de la pușcărie, că a fost condamnat omul nostru de la Paris, iar noi de la București nu aveam cum să-l ajutăm, sursa noastră proaspăt ieșită din temniță a cerut o întâlnire. Sigur că ne-am temut. Nu cumva se punea la cale un joc dublu? Dar noi avusesem mare încredere în el. Așa că am riscat și am trimis la întâlnire un om de-al nostru, cu toate măsurile de siguranță care se cer. Și cu ce credeți că vine fostul nostru agent la întâlnire? Cu trei chitanțe holografice după cele care se aflau în dosarul lui de la București. Cu chitanțele prin care primise de la noi niște bani. Așa era obiceiul… Ca să îl „legăm” și mai mult. Ori aceste chitanțe au fost probele de arestare și de condamnare ale lui în Franța. Cum au căzut în mâna francezilor aceste documente?

Călin Mihăescu: – În ce an se întâmpla acest lucru?

NEAGU COSMA: – Ei, Pacepa era mare deja… Mult după anii ’60.

Călin Mihăescu: – Deci mult înainte oricum, de dezertarea lui Pacepa…

NEAGU COSMA: – Da! Cred că era cu vreo zece ani înainte. Și atunci am făcut repede o socoteală: „Măi, cine cunoaște cazul și la cine a fost dosarul?” Căci ne era clar că acele chitanțe au fost fotografiate din dosar. „Vasilescule, ești trădător?” „Nu sunt.” „Cosma, ești trădător?” „Nu sunt.” Și mai era unul, cel care plecase de la noi la Spionaj. „Atunci, cine poate să fie trădătorul? Cum au ieșit chitanțele? În mâna cui a fost dosarul?” Abia atunci, spune Vasilescu: „Pune pe listă încă unul… ” „Pe cine?” „Pe Pacepa!” „Păi, cum?!?” „Păi, zice, eu i-am dat dosarul.” N-aveam nici un dubiu că de la Pacepa pornise. Am dres și-am făcut un raport, ne-am lamentat. Era clar o chestiune de trădare, deci un om din interior care a trădat, iar obligația era clară: să verificăm. Cine să verifice? Nu noi, Contraspionajul, care cunoștea cazul. N-aveau decât să pună un grup special, condus de ministrul de interne. Nu! Nici vorbă! I s-a dat lui Pacepa să „verifice”! Da! Și „a verificat ce a verificat”…

Călin Mihăescu: – Pacepa a fost protejat de Lenuța?

NEAGU COSMA: – Au fost multe situații… Bine, el putea fi demascat și erau documente multe, cel puțin zece-douăsprezece documente clare că el lucrează cu CIA, pe surse variate, dar toate se opreau. Nu avea nimeni voie să se ocupe de Pacepa. Un caz: la un moment dat s-a supărat Patilineț, când era șef de secție la Comitetul Central și răspundea și de Securitate și de Armată, a dat el ordin la niște subalterni „Măi, ia faceți voi un referat în care să propuneți scoaterea lui Pacepa.” Știa el multe, era informat. Au făcut băieții un referat cu totul în regulă, l-au prezentat lui Patilineț, foarte argumentat în a demonstra vinovăția lui Pacepa, iar Patilineț zice: „Bun, dar părerea lui care este?” „Nu știm, că este plecat afară.” „Cum este plecat afară?!” „Când i-am spus să ne întâlnim, să discutăm, a și șters-o peste graniță. Acum e plecat.” „Bine, așteptăm să vină, să-l întrebăm și pe el. Nu pot primi un document fără să aflu și de la Pacepa o părere.” Când se întoarce Pacepa, după o săptămână, îi cheamă  Patilineț la el pe băieții de la Securitate și le zice: „Luați referatul acesta și transformați-l din <<dat afară>> în <<promovat>>!”  „Păi cum, tovarășe Patilineț?” „Ce să fac, uite: ăla a venit de afară, s-a dus direct la coana Leana. Ce i-o fi adus de afară, ce i-o fi făcut, ce poveste i-o fi zis, că mi-a spus Elena: <<Voi ce aveți cu omul ăsta? A fost la mine, s-a plâns că voi îl urmăriți, nu-ș’ ce vreți de la el. Ia propuneți o promovare, că eu vreau să-l facem … așa și pe dincolo!>>…” Și în loc de dat afară, Pacepa s-a ales făcut și mai mare. Iată așa se explică… dezastrul Pacepa.

Din punct de vedere doctrinar, legionarii au avut și multe lucruri bune

Călin Mihăescu: – Care era legătura dintre serviciile secrete occidentale și acei luptători în munți din anii ’50?

NEAGU COSMA: – Domnule, asta este o temă extraordinar de interesantă și de largă, eu pot însă să o  rezum pentru dumneavoastră. „Rezistența armată în munți”, aceasta este tema, deci! Ei, se face tapaj! S-au ridicat statui, s-au scos eroi… Domnule, e o poveste! Eu când aveam o gazetă, se numea „Spionaj-Contraspionaj” am publicat un serial și i-am spus: „Eroii de mucava”. Pentru că a fi „erou luptător”, cum spun ei, ar fi însemnat să lupte împotriva cuiva. Dar ei n-au luptat împotriva nimănui. Ei se ascundeau în munți. Se ascundeau. Cei mai mulți pentru diverse fapte penale. Cum Fane Spoitoru a fugit în Canada acum, atunci nu putea lua avionul să fugă repede în Canada. Atunci se fugea în munți… Eu i-am arătat pe rând în acel serial, arătând cine sunt, ce au făcut, de ce au fugit în munți. Deci, o primă chestiune: ăștia nu au luptat împotriva nimănui! A, da, se luptau cu ciobanii ca să-și procure hrană, cu sătenii, se luptau cu pădurarii când îi dibuiau pe undeva și au făcut crime cu duiumul… Împușcau ciobani, împușcau pădurari, țărani. Se împușcau între ei când li se părea că unul este suspect. Iată cazul bandei lui Arnăuțoiu din munții Muscelului: pentru că între ei era și o femeie, s-au împușcat șase oameni pentru femeia asta. Că unul dintre ei zicea că numai el are dreptul, frate-său a pretins și el drepturi și când a îngrămădit-o, i-a tăiat capul celălalt. Și altul, și altul… Mai venise acolo un tânăr mai viguros care poftea și el… Dacă se năștea vreun plod îl sugrumau. Iată deci „luptătorii din munți”, „eroii”. Niște fiare cu chip de om, niște briganzi rătăciți. Eu am scris toate astea și nici unul nu a ripostat.

Are o anumită istorie „Rezistența” asta. Și ar trebui pusă în două etape: prima fiind rezistența din ’44 – ’45 împotriva ocupantului sovietic. A fost o rezistență a Armatei Române, a unor mari unități și a unor generali, care au făcut planuri cum să-i alunge pe ruși de aici. Cu generalul Aldea, de exemplu. Aceea a fost nu o „rezistență în munți” ci o acțiune menită a înlătura efectul sugrumător al ocupantului și eventual de a-l da afară. Și încet, încet, din păcate, au fost lichidate aceste unități de către armata sovietică.

A mai fost a doua etapă: aceea „Rezistență” cu acțiunile din spatele frontului, inițiate de armata germană. După ’44 armata germană de conivență grupul lui Horia Sima, cu așa zisul „guvern național” de la Viena, au desfășurat acțiuni în spatele frontului, cum se întâmplă în orice război. Adică au lansat în spatele frontului trupe de diversiune, deci acțiuni tipic militare, de sprijinire a inamicului. Aceștia erau legionari și sași. Erau sașii încorporați în armata germană. Au fost organizate niște școli de instruire, undeva prin Austria, și au fost lansați cu avioanele, parașutați de către nemți până în primăvara lui ’45. Alții, un grup de legionari condus de comandantul Stoicănescu au fost trecuți pe uscat, peste granița cu Ungaria.

Când s-a terminat războiul, aceia care au scăpat de Siguranță și de Jandarmerie, s-au trezit în munți singuri-singurei, cu armamentul asupra lor. S-au mai adăugat și niște nemți care fugiseră fie din lagărul de prizonieri, fie cei care au pierdut legătura cu Armata germană, rămânând rătăcitori. De exemplu, pe Ciucaș, la un moment dat, erau cam o sută de asemenea rezistenți. Dar, prin toamna lui ’45, deci după război, și în iarna-primăvara lui ’46, tot grupul a fost lichidat. Arestați! Au rămas prin munți niște năuci din ăștia, ăsta era nucleul „rezistenței”: din pornire, niște trădători, care în timp ce Armata Română lupta împotriva inamicului (în acea perioadă – german și maghiar), prin spate loveau Armata Română. La acest nucleu s-au adăugat diverși: doi frați, spre exemplu, de la Fabrica de Stofe „Dorobanțul” din Ploiești, cărora li s-au găsit fraude în gestiune și au întins-o în munți ca să scape de pedeapsă. Acolo au devenit „eroi ai rezistenței”. Niște angajați ai Armatei care furaseră de prin armată cu grămada. Nu vreau să spun că nu vor fi fost printre ei și unii cu crezuri adevărate, dar eu unul nu i-am întâlnit. De regulă au fost oameni care se ascundeau de teama faptelor făcute, de teama legii. Și de acolo au făcut alte fărădelegi. De exemplu, dezertase din armată un anume Pusztai, un ungur, cum se dezertează și acum. Ăla s-a dus în munte, a mai găsit un român și împreună au format „grupul de partizani Pusztai”. Ce au făcut aceștia? Vreo patru-cinci crime până au fost prinși. Ucideau pentru a-și putea procura cele necesare traiului.

Încă o dată, nu exclud că unii erau curați, vreun naiv. Radu Ciuceanu de exemplu, care însă nu a fost un „rezistent în munți” ci a intrat într-o unitate rezistentă a Armatei Române, a generalului Carlaonț.

Călin Mihăescu: – După aceea am auzit că americanii ar fi lansat „rezistenți” până prin ’58. Care a fost situația?

NEAGU COSMA: – Nu! Nu este adevărat! Este o invenție. Spionii care veneau de la americani aveau dispoziție, fără excepție, să nu cumva să intre în contact cu cei din munți. Ei probabil știau despre ce era vorba, că nu făceau două parale aceia. Cine prezintă altfel situația, minte. Americanii lansau doar agenți de spionaj, cu misiuni de informare, cu misiuni de diversiune, de sabotaj, de a arunca în aer diferite obiective, asta da! Grupe mici de doi, trei, cinci oameni.

Călin Mihăescu: – Domnul profesor Ion Coja ne-a mărturisit odată că a cunoscut un fost legionar (parcă și fost luptător în munți) și pe un fost general de securitate, și că oamenii aceștia doi, deși la capătul unor vieți și experiențe total antagonice, au ajuns să aibă sută la sută păreri identice privitoare la ceea ce s-a întâmplat secolul acesta cu lumea și cu țara, de parcă ar fi fost camarazi buni în același cuib legionar sau tovarăși la ședințele aceleiași organizații de bază a PCR. Totuși, fatalitatea istoriei i-a aruncat pe baricade total opuse. Cum explicați posibilitatea unei asemenea reconcilieri de opinii, o asemenea unitate de viziune?

NEAGU COSMA: – Domnule, eu îl cunosc bine pe domnul Coja, am purtat cu el multe discuții, o carte mi-a prezentat-o el când am lansat-o, știu părerile dânsului, îi știu și trecutul… știu și afinitățile lui pentru partea legionară, dar nu îl acuz pentru aceasta. Dumnealui desprinde de la legionari ceea ce a fost bun. Pentru că la legionari au fost și lucruri extrem de bune din punct de vedere doctrinar.

Călin Mihăescu: – Poate că dumneavoastră sunteți acel general despre care vorbea domnul Coja…

NEAGU COSMA: – Este foarte posibil! Deci, din punct de vedere doctrinar, legionarii au avut și multe lucruri bune. Dar practica i-a "omorât”. Uneori i-a omorât la propriu. Nici o grupare politică nu a pătimit cât au pătimit legionarii. Când a fost omorât Armand Călinescu, în noaptea următoare, vreo sută de legionari au fost împușcați. Scoși din închisoare și împușcați! Patruzeci numai la Miercurea-Ciuc. De ce? Doar pentru vina de a fi legionar. Sau împușcați la colț de stradă. S-a dat ordin ca în fiecare oraș să fie împușcați cel puțin trei legionari și expuși în mijlocul orașului… Ce era bun la ei? Ce era bun și în doctrina lui Hitler când a ieșit la putere… Nu sloganuri populiste, ci cele care erau smulse din nevoile poporului. Păi, ce spuneau legionarii? „Când venim noi, terminăm cu masoneria, cu gangsterii, cu corupția. Pentru cei mulți: omul și pogonul.” Aveau niște lozinci formidabile. De asta a fost o mișcare de masă. De asta în ’36 au ieșit al doilea partid ca forță politică la alegeri. Pentru că au avut niște chestii bune. Eu mă refer la masa mare, care credea sincer. Dar la vârf, au fost niște vicii, altă viziune. Era o anexă a celui de-al III-lea Reich. Codreanu a zis că în 48 de ore după ce vor lua puterea se vor alia cu Germania. Parcă așa se fac alianțele, pe culoare politică!

Și cum să nu ne ajute acești legionari? Multe din crezurile lor prinseseră viață.

Călin Mihăescu: – Dar după venirea rușilor, în procesul de românizare a puterii, ați simțit sau ați apelat vreodată cu succes la sprijinul rămășițelor Mișcării Legionare, ați colaborat cu unii din cei care observau și recunoșteau cu sinceritate că situația țării începe să se schimbe, că ieșim de sub tutela sovietică și doreau să contribuie și ei la un curs mai bun al evenimentelor, prin expertiza și experiența lor istorică? Au fost asemenea situații?

NEAGU COSMA: – Domnule, legionarii nu trebuie să fie toți puși în aceeași oală. Oameni și oameni… În primul rând că la niște nivele, la intelectuali mă refer, legionarii capacitaseră floarea intelectualității române. Unii dintre cei mai valoroși intelectuali români erau la legionari, pentru că aveau niște idei bune. Oamenii aceștia au rămas cu crezurile lor până au murit, crezuri cu care s-au pus în slujba țării. Și cum foarte multe din crezurile lor, care promovau binele pentru cei mulți, românismul, coincideau cu crezurile comuniștilor români, sigur că ne-am găsit. Legionarii ne-au ajutat extraordinar de mult în toată munca noastră informativă.

Sigur că ne-au ajutat, de la cei mai mari până la cei mai mici. Ce a fost la legionari și foarte bun, dar și dezastrul lor? O disciplină fantastică. La o comandă, chiar dacă se indica prăpastia, ei mergeau într-acolo. De aia au fost mereu grupuri-grupulețe iar Securitatea îi tot aresta, că ei se organizau mereu și făceau câte ceva.

Călin Mihăescu: – Erau chiar atât de bine organizați?

NEAGU COSMA: – Cea mai puternică organizație care a fost vreodată în România. Și acuma mai sunt. Să nu creadă cineva că au murit toți. Ei se încălzesc la focul patriotismului. Pe asta bat monedă, în mod sincer. Pentru patrie! „Patria înaintea mea!” Și acest crez este bine inoculat. Romanticii bătrâni legionari au reușit să transmită ștafeta asta din generație în generație. De aceea domnul Coja crede și el, mult, în idealurile legionare.

Călin Mihăescu: – Intelighentsia „democratică” s-a plâns că ar exista „elemente neolegionare” în Serviciile Secrete. Am auzit că unii ofițeri mai tineri ai Securității ar fi aderat sincer, dar oarecum mai nuanțat, la idealurile legionare. Poate fi adevărat așa ceva?

NEAGU COSMA: – La ideile naționaliste, da! Orice român cu grija țării aderă la ideile naționaliste. Înțelegi mata? Ce am făcut noi după ’62-’64 coincide cu crezurile multor români, indiferent că era legionar, că era țărănist, sau altceva.

Sau zici mata, dacă ne-au ajutat legionarii? Păi ne-au ajutat și PNȚ-iștii, foarte mulți alții, în munca informativă. Foarte mulți! Ne-au ajutat și liberalii, începând cu cel mai mare și cel mai tare… Sigur că ajutau! Și nu era numai o chestie de conjunctură, făcută pentru a ieși din încurcătură. Puneau și ei în balanță, că erau oameni cu cap, și își dădeau seama ce făceam noi. Desigur că pe urmă treburile s-au prostit, în ultimii zece ani, că dacă nu se prosteau, nu se ajungea la situația de astăzi. Dar oricum nici unul dintre ei nu poate să spună că în România nu s-a făcut nimic vreme de 50 de ani. Păi erau scoși de la Aiud, capii cei mai mari, scoși și plimbați cu mașina prin țară. „Uitați ce facem noi!” Și cum să nu ne ajute acești legionari? Multe din crezurile lor prinseseră viață.

Călin Mihăescu: – Am aflat de la cineva că Petre Țuțea era de acord cu politica independentă, de susținere a românismului, de ridicare a poporului, dusă de Ceaușescu. Este adevărat?

NEAGU COSMA: – Sigur că da! Păi, Petre Țuțea a fost și el scos și plimbat prin țară. I s-a spus: „Uită-te măi omule, că ești inteligent.” Și pe Radu Gyr, și alții și alții… Și pe urmă se duceau la club și povesteau. Li se dădeau ziare, ascultau radioul…

Încă în ’83 se fixase și ziua și modalitatea și totul, cum să fie arestat Ceaușescu

Călin Mihăescu: – La un moment dat în cursul pe care îl luaseră evenimentele în România, după ’64, se pare că s-a produs o defecțiune, mai ales după ce Ceaușescu începuse să înlăture oamenii de valoare care îl ajutaseră să curețe România de elemente sovietice și să ajungă la putere, trăgând sus, lângă el, oameni fără coloană-vertebrală și dându-i mari puteri Lenuței. De ce a făcut Ceaușescu aceste lucruri?

NEAGU COSMA: – De prost! Ceaușescu, care a fost un mare român, un mare patriot și, cum se zice acum, un „manager” fantastic. România nu a avut asemenea „manageri” să poată să facă într-un timp foarte scurt ce a făcut ăsta în țară. Nu o să mai avem noi prea curând la conducere asemenea oameni. Era inteligent… până la Dumnezeu, orice s-ar spune. Îi sclipea mintea. Pe măsură ce s-a urcat tot mai sus a început să nu mai vadă realitatea. A început să se creadă un fel de semizeu, că a coborât din cer ca să fericească poporul român. A început să creadă că este supraom. Mai ales când a făcut marea greșeală de a lăsa în coasta lui pe coana Leana. Asta, cu prostia ei, l-a cenzurat. S-a ajuns până acolo, încât, ea filtra tot ce să-i dăm tovarășului și ce nu. Ea conducea în fapt, în ultimul timp…

Bine, astea sunt și manifestările tipice ale paranoia. El era un paranoic. Acest lucru a însemnat dezastrul pentru el. Iar coana Lenuța înlătura pe toți cei care erau mai deștepți decât ea. Iar mai deștepți decât ea erau toți în jurul ei. Și atunci l-a adus lângă ea pe Postelnicu, un tâmpit, cum spune el însuși în gura mare la proces: „Am fost un prost!”, a mai adus pe Bobu, o lichea patentată și foarte limitat, iar tripleta asta a condus în ultimii ani țara. Ăștia promovau cadrele, ăștia dădeau afară.

Călin Mihăescu: – Cum a acționat tripleta Elena Ceaușescu – Emil Bobu – Tudor Postelnicu?

NEAGU COSMA: – Dacă vrei, îți spun despre noi, cum am mai pătimit. La un moment dat, lui Ceaușescu i s-a băgat în cap că poate repede să fie înlăturat, prin complot împotriva lui. Îi era de-acuma teamă de complot. Și își lua tot felul de măsuri. Cineva asmuțea: „Dă-l pe ăla afară.” A năvălit pe Securitate. Și pe Armată, dar în primul rând pe Securitate. Cineva l-a învățat, și nu era nici el prost să nu știe ce înseamnă un complot, dar unul care îi sufla era oricum Pacepa, care l-a învățat că un complot ar putea face numai cineva care are o forță în spate, în primul rând niște oameni care se bucură de prestigiu în fața altora, în fața subordonaților. Deci, pe aceștia să-i caute mai întâi și să-i dea la o parte. Și unul, poate primul care a fost dat la o parte a fost Ion Stănescu. Era ministru de Interne și șeful Securității, om care se bucura de foarte mult credit în aparatul nostru. Pentru tot ce făcea el în acest aparat. A făcut dotări, a făcut instruire, a introdus niște relații de omenie în Securitate și s-a gândit că la o comandă a lui, se aliniază toți și îl elimină.

Au inventat o poveste. L-au pus pe Dincă să execute, pentru că era un bun executant, și au făcut un control pe o chestie… nu are prea mare importanță ce s-a întâmplat… Adică a pornit de la un pretext, că un doctor, doctorul Schechter, al Elenei Ceaușescu, s-a aruncat de la etajul spitalului în care lucra, a murit și a lăsat o scrisoare, asta ni s-a spus nouă, nu am văzut scrisoarea, în care scria că a făcut acest gest din cauza Securității. Și pe chestia asta, controlând de ce s-a omorât Schechter și ce i-ar fi făcut Securitatea, au dat peste Stănescu (era doar un pretext) și într-o noapte, pe la două-trei, Ceaușescu ne-a adunat în Biroul Executiv al Ministerului, în sediul CC-ului și l-a făcut pe Stănescu spion, trădător, ba pentru KGB, ba pentru CIA și a fost destituit.

După el au urmat alții. Primul am urmat eu. Chiar din clipa aceea, ca ministru l-a pus pe Bobu și în 13 martie 1973 l-a destituit pe Stănescu iar în aceeași lună mi-a desființat și mie postul. Eu eram pe atunci Director General al Contraspionajului. Și formațiunile militare și cele civile îmi erau subordonate. Deci, am rămas fără pâine! Pe urmă am mai fost pe la școlile de securitate director, așa, provizoriu, iar pe urmă am fost scos cu totul, trecut în rezervă. Și după mine alții, cum ar fi generalul Stoica, și o mulțime de oameni dintre cei mai buni pe care i-a avut aparatul au fost scoși. Și s-a făcut liniște pentru Ceaușescu. Pentru că operațiunea s-a făcut și pe alte linii: și în Armată, și în Partid etc. De aia, la un moment dat, Ceaușescu a fost înconjurat de lichele. Burtică, un om capabil, a fost dat la o parte. Trofin de asemenea și s-a înconjurat cu niște lingăi, niște obedienți, unii chiar deștepți, dar și ăia lichele. Eu nu spun că toți, dar cei care predominau erau ăștia. Ca dovadă, când s-a sculat de la masa Comitetului Executiv, când se analizau tulburările de la Timișoara, și a zis că își dă demisia, deși știau că în țară focul e deja aprins, lingăii au sărit „Nu tovarășe, nu pleca.” Trebuiau să zică: „Foarte bine, pleacă.”

Și în aparatul nostru au fost dați la o parte oameni de valoare și promovați lingăii, pe alte criterii decât cele ale profesionalismului și ale nevoilor țării.

Călin Mihăescu: – De ce nu s-a încercat o lovitură de stat, venită din interior, până să se ajungă la dezastrul sângeros al revoluției cu implicare externă din ’89?

NEAGU COSMA: – Au existat asemenea încercări, diverse, venite chiar și din Securitate. Încă în ’83 se fixase și ziua și modalitatea și totul, cum să fie arestat Ceaușescu. Adică un grup condus de un ofițer, colonelul Păsărin, care era în garda lui Ceaușescu, cu încă câțiva ofițeri din interior, cu alții de la Armată, cu niște profesori au constituit un grup și au lucrat la planul lor vreo doi ani de zile. Și în ’83 la 23 august, era ziua când trebuia să fie sechestrat cuplul Ceaușescu. După recepție, când soseau acolo, la Snagov, la palat. Ăștia aveau echipele formate, mașinile care să-l ducă, locul în care să-l ascundă, totul era pregătit.

Cel care trebuia să conducă mașina, un fost milițian, s-a speriat însă, și s-a autodenunțat cu două trei zile înainte de acțiune. S-a autodenunțat, a venit știrea la Postelnicu, Postelnicu i-a dat lui Pleșiță să o verifice. Acel fost milițian se autodenunțase la fiul lui Pleșiță. Pe ăla l-a cunoscut, la ăla s-a dus. Atunci Pleșiță l-a chemat pe fiu-său: „Ce-i povestea asta, măi? Tâmpitule, nu vii la mine, te duci la Postelnicu?” Pleșiță și-a dat seama că dacă rezultă că-i adevărată, își pierd capul toți. Atunci, Pleșiță l-a „convins” pe milițian că a fost doar o răzbunare, că a fost dat afară și vrea să fie reîncadrat, și că de-aia a făcut chestia asta. Adică, Pleșiță l-a amenințat „Bă, tu ești prost? Crezi că ieși tu în picioare din chestia asta? Băi băiatule, tu ești un rahat oarecare. Nu te crede nimeni, te lichidează cât ai zice <<pește>>. Cum să creadă așa o aberație?!!” Ăla s-a speriat, și a zis „Da, să trăiți, am făcut-o din răzbunare.” Pleșiță l-a mai îmbărbătat „Bă, tu ai făcut-o ca să-ți reiei serviciul! Hai, mă, că mă străduiesc eu să te ajut să îți iei înapoi serviciul.” Și l-a convins! L-a băgat înapoi în Miliție, și a stins-o la nivelul ăsta, că altfel îi aresta și…

Ăștia nu s-au lăsat, dar Pleșiță a luat ceva măsuri, pe Păsărin l-a scos de lângă Ceaușescu și l-a trimis la Vâlcea. Nu pe chestia asta, despre care n-a spus la nimeni, nimic… Și i-a împrăștiat, dar ei tot au mai încercat să refacă complotul, dar au pierdut momentul, apoi a venit ’89…