Faptul că unele dintre vaccinurile anti-COVID au fost realizate printr-o tehnologie genetică, utilizând celule embrionare (de la embrioni avortați), a readus în lumina reflectoarelor un subiect dificil și controversat – etica cercetării pe celule embrionare umane. Au trecut aproape 30 de ani de la prima derivare a celulelor embrionare umane. Acel moment a marcat începutul unei fascinații științifice și publice legată de celulele stem, nu doar pentru proprietățile lor biologice, dar mai ales pentru utilizările lor medicale. Comunicarea rezultatelor cercetării (îndeosebi pe celulele stem) au animat de la început o serie de dezbateri bioetice referitoare la distrugerea embrionilor și derivarea celulelor stem până la crearea hibrizilor om-animal (Sipp & Munsie, 2018). Ipoteza optimistă era că celulele omnipotente embrionare ar putea fi cultivate și diferențiate in vitro pentru a produce linii celulare specifice, care să fie utilizate ca transplant de celule pentru a înlocui, de exemplu neuronii dopaminergici în tratamentul bolii Parkinson sau celulele pancreatice în tratamentul diabetului (Vogel, 2001). Aceasta era o strategie de cercetare și nu o simplă tehnologie de lucru cu atât mai mult cu cât nu era încă clar dacă implantarea de celule noi într-un organism pot sau nu pot modifica mecanismele de interacțiune celulară și circuitele metabolice. Prin urmare, orice utilizare a celulelor stem trebuia să facă obiectul unei analize științifice și etice adecvate (McLaren, 2001). Astăzi, rezultatele obținute din studii clinice finalizate sau în curs de finalizare indică un potențial terapeutic imens în tratamentul tulburărilor degenerative, autoimune și genetice și tot mai numeroase îngrijorări etice și de siguranță. Potențialul de diferențiere nelimitat, care poate fi utilizat în clonarea reproductivă umană, poate genera embrioni umani și himere umane modificate genetic, născând o problemă etică majoră, în timp ce diferențierea nedorită și transformarea malignă sunt probleme majore de siguranță (Volarevici & colab. 2019).

Există trei modalități de obținere a liniilor celulare embrionare: din gameți, din embrioni creați în acest scop și din embrioni preexistenți (avortați sau rămași de la fertilizarea in vitro). Dilemele etice se concentrază în special în două întrebări: de unde provin celulele embrionare și este moral acceptabil să cercetezi noi terapii pentru vindecarea bolilor prin distrugerea unui embrion uman? Dezbaterile au evidențiat trei curente majore privind cercetarea pe celule embrionare:

1. Cercetarea fără nicio restricție. Susținătorii acestei poziții aduc drept argumente principiile „libertății de cercetare”, al binefacerii și al progresului. În unele țări europene, „libertatea de cercetare” este o parte integrantă din Constituție. În alte țări, libertatea cercetării științifice nu este protejată în mod explicit, ci derivă indirect din protecția libertății individuale (de acțiune), libertatea opiniei, libertatea creației intelectuale și / sau libertatea academică. Dar această libertate nu este absolută. Cercetarea a fost și poate fi sursă de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului. Drept urmare, se face o distincție între cercetarea teoretică sau de bază și cercetarea experimentală sau aplicată, aceasta din urmă fiind supusă în special restricțiilor (Report of the Working Group on the Protection of the Human Embryo and Fetus, Consiliul Europei, Comitetul Director de Bioetica, 2003).

Se afirmă că embrionul / blastocistul este doar un grup de celule, care poate fi utilizat pentru cercetare fără restricții. De aceea este benefic pentru progres să fie creați în scop de cercetare sau să fie utilizați cei deja existenți (morți sau vii). Să fie utilizați și nu aruncați/distruși. Se pretinde că anumite cercetări specifice – de care va beneficia sănătatea umană – nu pot fi efectuate asupra embrionilor existenți și necesită „construirea” embrionilor în afara unui proiect parental. O astfel de argumentare a fost respinsă. „Construirea” deliberată a unui embrion în scopul unui proiect de cercetare este interzisă de Convenția privind drepturile omului și biomedicină – Convenția de la Oviedo (articolul 18, alineatul 2). Obținerea deliberată a unui embrion și utilizarea embrionului pur și simplu ca mijloc pentru un scop științific specific este considerată o instrumentalizare a embrionului și în consecință inacceptabilă din punct de vedere etic. Cu toate acestea, unele țări (de exemplu Anglia) au găsit un subterfugiu cu care să eludeze prevederea. Profitând de faptul că statutul moral și juridic al embrionului este ambiguu, oscilând între persoană și lucru (Leborne, 2020), au apelat la o manipulare semantică, și anume: au introdus noțiunea de "pre- embrion”, de fapt embrionii până în ziua 14-a (Ndzengue Amoa, 2020) și au autorizat crearea de „pre-embrioni” în scopuri de cercetare.

2. Respingerea oricărei cercetări pe celule embrionare umane. Adepții acestui curent consideră că un embrion este o persoană cu același statut moral ca un adult sau un copil născut în viață. Ca o chestiune de credință religioasă și convingere morală, ei cred că „viața umană începe de la concepție” și că un embrion este o persoană. Conform acestui punct de vedere, un embrion are interese și drepturi care trebuie respectate. Din această perspectivă, luarea unui blastocist și îndepărtarea masei celulare interne pentru a obține o linie de celule stem embrionare echivalează cu crimă (Lo & Parham, 2009). Se reclamă că o interferență cu genomul implică „jocul de-a Dumnezeu” și că transferul nuclear al celulelor este imoral atât timp cât implică crearea embrionilor numai pentru a-i distruge. A permite cercetări cu celule embrionare ar conduce la neo-eugenie, la clone „proiectate” și, eventual, la o populație „nemuritoare”, care ar putea evolua și ar putea crea noi probleme morale (Mieth, 2000; Colman și Burley, 2001). Acesastă atitudine a suportat și ea critici. De exemplu, se poate admite că un embrion capătă statutul uman deplin la fecundare. Dar femeile pierd spontan un număr mare de embrioni de-a lungul vieții lor reproductive. Acești embrioni nu sunt plânși, nu li se face înmormântare și rar se fac rugăciuni pentru ei. Dacă sunt morți de cauze naturale și nu urmare a unui avort provocat, de ce nu pot fi utilizați în cercetare în limite reglementate? Apoi, transferul nuclear nu implică fertilizarea / fecundarea și face dovada că orice celulă somatică al cărui nucleu este introdus într-un ovocit are potențialul de a da naștere unei ființe umane complete. Acest embrion se bucură sau nu de protecție? (Lachmann,2009).

3. Acceptarea cercetării cu stabilirea de restricții prin norme etice și legale. Este un curent echilibrat. Se consideră că un embrion timpuriu merită un respect special ca potențial om, dar că este acceptabil să fie folosit pentru anumite tipuri de cercetare, cu condiția să existe o justificare științifică bună, o supraveghere atentă și consimțământul informat al femeii /cuplului (pentru donarea embrionuluisau) a donatorilor de gameți. Justificarea – embrionul devine propriu-zis o persoană în sens moral doar într-un stadiu ulterior de dezvoltare. Astfel, se acceptă cercetarile folosind embrioni criogenizați, care rămân după ce o femeie sau un cuplu au finalizat tratamentul pentru infertilitate, și pe care au decis să nu-i dea altui cuplu, sau proveniți din avorturi. În 2001, președintele Bush, care avea opinii conservatoare și pro-life, ca răspuns la un apel a 40 de laureați ai Premiului Nobel, a permis finanțarea federală pentru cercetarea celulelor stem, utilizând linii de celule embrionare deja existente și interzicând finanțarea pentru derivarea sau utilizarea de linii de celule embrionare suplimentare. Motivația președintelui Bush pentru această politică a fost că embrionii fuseseră deja distruși. Inițial, s-a anunțat că peste 60 de linii ar fi acceptabile pentru finanțare, iar din ianuarie 2009, 22 de linii celulare au fost eligibile (Lo & Parham, 2009). Sub președintele Obama, au fost autorizate noi linii din embrioni congelați donați pentru cercetare, dar de la început și până astăzi nu a fost permisă finanțarea federală pentru crearea embrionilor în mod expres pentru cercetare sau pentru derivarea liniilor de celule stem folosind transferul nuclear de celule somatice. Acestă abordare a devenit standard în majoritatea statelor lumii. Astfel: a. Nu este permisă crearea de embrioni umani destinați cercetării (excepție Marea Britanie, Belgia). b. Cercetătorii trebuie să asigure și să facă public proveniența etică a biomaterialelor umane utilizate, ceea ce impune consimțământul informat al donatorilor cu privire la utilizarea propusă și refolosirea materialelor. Există și legislații mai restrictive. De exemplu, Legea germană privind celulele stem, din 1 iulie 2002, interzice, în general, atât importul, cât și producerea și utilizarea celulelor stem embrionare umane. c. Studiile trebuiesc supravegheate /monitorizate de comitete de bioetică independente. d. Cercetarea se poate efectua pe embrioni de o anumită vârstă. Regula „primelor 14 zile” (cercetarea embrionilor umani să fie limitată la primele două săptămâni după fertilizare) este conținută în legile a cel puțin 12 țări și în ghidurile emise de Societatea Internațională pentru Cercetarea Celulelor Stem (ISSCR), deși este tot mai contestată, dorindu-se mărirea perioadei (editorial Nature Cell Biology, 2017). În pofida acestor presiuni, ISSCR a anunțat (în 19 ianuarie 2020) că, în viitoarele ghiduri, regula primelor 14 zile este menținută. e. Clonarea și crearea de hibrizi om-animal este prohibită.

În concluzie, dezbaterea actuală și deciziile privind celulele embrionare arată cât de dificil este să găsești un echilibru satisfăcător între dorința de progres a cercetării în medicină și dorința de a menține o abordare etică. Cercetătorii, organismele de reglementare, finanțatorii, factorii de decizie politică, cetățenii trebuie să lucreze împreună pentru a se asigura că progresul nu este împiedicat, dar mai ales că sunt luate în considerare aspectele etice.

P.S.1. Din documentele depuse la FDA de firmele producătoare de vaccin (realizat cu utilizarea celulelor embrionare) rezultă că au fost respectate toate normele etice. Problema etică este legată de autorizarea condiționată și este a FDA-ului și politicului.

P.S.2. Înțeleg că participăm din nou la loteria carantinării (locale), deoarece a venit un nou val de COVID peste noi. Ce nu înțeleg este cum carantina omoară virusul, de ce crește numărul de infectați deși un milion de români s-au vaccinat și pe ce probe științifice s-a stabilit ștacheta la 3%o teste pozitive (teste care au indice de eroare crescut). Oricum anunț de pe acum că de Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului nostru Iisus Hristos voi merge la Biserică să iau Lumină, sfidând virusul (care atacă mai abitir după ora 22:00) și plătind amendă (dacă mă prinde poliția, jandarmeria sau gărzile patriotice ale martorilor apocalipsei COVID).