Un editorial scris de Chris Hedges de la Scheerpost.com pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

Decizia Înaltei Curți de la Londra de a-i acorda lui Julian Assange dreptul de a face apel la ordinul de extrădare în Statele Unite ar putea să fie o victorie à la Pyrrhus.

Ea nu înseamnă că Assange va scăpa de extrădare.

Decizia nu înseamnă că instanța a hotărât – așa cum ar trebui – că este un ziarist a cărui singură „crimă” a fost să ofere opiniei publice dovezi ale crimelor de război și minciunilor guvernului american.

Decizia nu înseamnă că va fi eliberat din închisoarea de înaltă securitate HMS Belmarsh, unde, așa cum a declarat Nils Melzer, raportorul special al ONU pentru tortură, după ce l-a vizitat pe Julian acolo, acesta este supus unei „execuții cu încetinitorul”.

Decizia nu înseamnă că libertatea presei se află într-un pericol mai mic.

Editorii a cinci instituții media internaționale – The New York Times, The Guardian, Le Monde, El Pais și Der Spiegel – care au publicat articole pe baza documentelor livrate de WikiLeaks, au cerut insistent Statelor Unite să renunțe la acuzații și Julian să fie eliberat.

Nici unul dintre acești directori de presă nu a fost acuzat de spionaj.

Decizia nu anulează stratagema ridicolă a guvernului american de a extrăda un cetățean australian a cărui publicație nu își are sediul în SUA și de a-l pune sub acuzare pe baza Legii Spionajului.

Decizia continuă nesfârșita farsă dickensiană care își bate joc de cele mai elementare principii ale unui proces echitabil.

Decizia se bazează pe faptul că guvernul american nu a oferit suficiente asigurări că, dacă va fi judecat, Julian va beneficia de aceleași mecanisme de protecție acordate de Primul Amendament unui cetățean american.

Procesul de apel este încă un instrument juridic pentru persecutarea unui jurnalist, care ar trebui nu doar să fie liber, ci și omagiat și onorat ca cel mai curajos membru al generației noastre.

Da, Julian poate face apel. Dar aceasta înseamnă încă un an, poate mai mult, petrecut în condiții grele de detenție, în timp ce sănătatea sa fizică și psihică se deteriorează.

A stat peste cinci ani în închisoarea HMS Belmarsh fără a fi acuzat.

A petrecut șapte ani în Ambasada Ecuadorului, deoarece guvernele britanic și suedez au refuzat să garanteze că nu va fi extrădat în SUA, chiar dacă Assange a acceptat să se întoarcă în Suedia pentru a contribui la o anchetă preliminară care, în cele din urmă, a fost abandonată.

Linșajul judiciar al lui Julian Assange nu a avut niciodată vreo legătură cu justiția.

Fie și doar multitudinea de nereguli juridice, inclusiv înregistrarea întâlnirilor sale cu avocații de către firma spaniolă de securitate UC Global la ambasadă, în beneficiul CIA, ar fi trebuit să ducă la respingerea cazului, deoarece încalcă privilegiul avocat-client.

Statele Unite l-au acuzat pe Assange de 17 încălcări ale Legii Spionajului (Espionage Act) plus un cap de acuzare pentru folosirea abuzivă a unui computer pentru o presupusă conspirație împotriva securității naționale, care ar fi urmărit intrarea în posesia unor informații și apoi publicarea lor.

Dacă va fi găsit vinovat pentru toate aceste capete de acuzare, el riscă o pedeapsă de 175 de ani de închisoare în SUA.

Cererea de extrădare invocă publicarea în 2010 de către WikiLeaks a jurnalelor de război din Irak și Afganistan – sute de mii de documente clasificate, divulgate de Chelsea Manning, la acea vreme analist în serviciul de informații al armatei, care au dezvăluit numeroase crime de război americane, mai ales imagini cu uciderea a doi ziariști de la Reuters și a altor zece civili neînarmați în video-ul Collateral Murder, torturarea sistematică a prizonierilor irakieni, ascunderea morții a mii de civili și asasinarea a aproape 700 de civili care se apropiaseră prea mult de posturile de control americane.

În februarie, avocații lui Julian au prezentat nouă motive distincte pentru un eventual apel.

O audiere de două ore, în martie, la care am participat, a fost ultima șansă a lui Julian de a cere un apel la decizia de extrădare, luată în 2022 de către secretara de Interne britanică de atunci, Priti Patel, și la numeroasele decizii ale judecătorului districtual Baraitser, în 2021.

În martie, cei doi judecători de la Înalta Curte, Victoria Sharp și Jeremy Johnson, au respins majoritatea motivelor invocate de Julian pentru un apel.

Avocații săi au susținut că:

- tratatul de extrădare dintre Marea Britanie și Statele Unite interzice extrădarea pentru delicte politice,

- solicitarea de extrădare a fost făcută cu scopul de a-l judeca pentru opiniile sale politice,

- extrădarea ar echivala cu o aplicare retroactivă a legii – deoarece nu se putea prevedea că o Lege a Spionajului, veche de un secol, va fi aplicată împotriva unui editor străin,

- nu va beneficia de un proces echitabil în Districtul de Est din Virginia.

De asemenea, judecătorii au refuzat să ia cunoștință de noi dovezi conform cărora CIA complotase pentru a-l răpi și asasina pe Julian, concluzionând într-o manieră incorectă și perversă că CIA luase în calcul aceste opțiuni doar pentru că Julian ar fi avut intenția de a fugi în Rusia.

Însă cei doi judecători au stabilit luni că este posibil ca un tribunal american să nu îi acorde lui Julian protecția prevăzută de Primul Amendament, violând astfel dreptul său la liberă exprimare așa cum este stipulat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În martie, judecătorii au cerut Statelor Unite să ofere asigurări că Julian va fi protejat în temeiul Primului Amendament și că va fi scutit de un verdict de condamnare la moarte.

Statele Unite au asigurat instanța că Julian nu va fi condamnat la moarte, fapt acceptat în cele din urmă de avocații lui.

Însă Departamentul de Justiție nu a putut oferi asigurări că Julian își va putea sprijini apărarea pe invocarea Primului Amendament în fața unei instanțe americane.

O astfel de decizie, au explicat avocații americani, este luată doar într-o instanță federală din SUA.

Libertatea de exprimare este un aspect esențial. Dacă lui Julian i se acordă drepturile prevăzute de Primul Amendament în fața unei instanțe americane, va fi foarte dificil pentru SUA să construiască un caz penal împotriva sa, deoarece ale organizații de știri, inclusiv New York Times și Guardian, au publicat materialele pe care el le-a difuzat.

Cererea de extrădare se bazează pe argumentul că Julian nu este jurnalist și că nu este protejat de Primul Amendament.

Avocații lui Julian și cei care reprezintă guvernul american au avut termen până pe 24 mai pentru a prezenta un proiect de ordonanță, care va stabili când se va lua o decizie privind data judecării apelului.

Julian a comis cel mai mare păcat posibil împotriva Imperiului – l-a demascat ca fiind o întreprindere criminală.

A documentat minciunile acestuia, încălcarea sistematică a drepturilor omului, uciderea gratuită de civili nevinovați, corupția galopantă și crimele de război.

Republican sau Democrat, Conservator sau Laburist, Trump sau Biden – nu contează. Cei care administrează Imperiul folosesc aceeași carte murdară.

Publicarea de documente clasificate nu este o crimă în Statele Unite, însă dacă Julian va fi extrădat și condamnat, ea va deveni o crimă.

Julian se află într-o stare fizică și psihică precară.

Deteriorarea sănătății sale a dus la un accident vascular cerebral minor, halucinații și depresie.

El ia medicamente antidepresive și antipsihopatice, precum quetiapina.

A fost observat plimbându-se prin celulă până când se prăbușește, lovindu-se cu pumnii peste față și cu capul de perete.

A petrecut săptămâni întregi în aripa medicală a închisorii HMS Belmarsh, supranumită „aripa iadului”.

Autoritățile din penitenciar au găsit „o jumătate de lamă de ras” ascunsă sub șosetele sale.

A sunat în repetate rânduri la linia telefonică pentru sinucigași administrată de Samariteni, pentru că se gândea la sinucidere „de sute de ori pe zi”.

Acești călăi cu încetinitorul nu și-au dus încă până la capăt munca.

Toussaint L’Ouverture, care a condus mișcarea haitiană de independență, singura revoltă de sclavi reușită din istoria lumii, a fost distrus psihic în aceeași manieră.

A fost întemnițat de francezi într-o celulă neîncălzită și supraaglomerară și lăsat să moară de epuizare, malnutriție, apoplexie, pneumonie și probabil tuberculoză.

Închisoarea prelungită, pe care acordarea acestui drept de apel o continuă, este problema.

Cei doisprezece ani în care Julian a fost deținut – șapte în Ambasada Ecuadorului din Londra și mai mult de cinci în închisoarea de înaltă securitate Belmarsh – au fost însoțiți de lipsa luminii soarelui și a exercițiului fizic, precum și de amenințări neîncetate, presiuni, izolare prelungită, anxietate și stres constant.

Scopul este de a-l distruge.

Trebuie să-l eliberăm pe Julian. Trebuie să-l ținem departe de mâinile guvernului american.

Având în vedere tot ce a făcut pentru noi, îi datorăm o luptă neîncetată.

Dacă nu există libertate de exprimare pentru Julian, nu va mai exista libertate de exprimare nici pentru noi.