Zilele acestea se sfârșește sub semnul violenței mandatul președintelui american Trump. Este important să reamintim în acest context că violența a fost regula campaniei electorale al cărei deznodământ îl trăim aceste zile.

Cred că pentru a înțelege ce ni se întâmplă – căci deși acțiunea se desfășoară în SUA ceea ce vedem la televizor în aceste zile va produce destul de rapid consecințe și la noi în țară – ar trebui să facem un demers teoretic ce ar trebui să ne ferească pe viitor de dezamăgirile pe care dl. Trump și suporterii acestuia nu pot să nu le trăiască în aceste zile. 

Dl. Troțki (Lev Davidovich Bronstein) are meritul să fi observat că nu muncitorii ci birocrații sunt cei care iau deciziile importante în URSS. Pur și simplu dl. Troțki a observat că birocrații devin o nouă clasă – în mare măsură autonomă față de celălalte clase sociale, inclusiv față de așa numita clasă muncitoare - o clasă specializată în gestiunea economică și nu numai a societății socialiste. O dată identificată problema pusă de conducerea birocratică într-o societate comunistă, discipolii domnului Troțki au încercat, desigur fără succes, să-și imagineze moduri de a evita degenerarea socialismului în birocrație. Distopiile publicate de Orwell în a doua jumătate a anilor '40 provin din acest efort de a înțelege funcționarea statelor colectivist birocratice și din păcate trăim zile în care reluarea lecturii Fermei Animalelor împreună cu copiii noștri după ce aceștia au revenit de la școala publică sau recitirea romanului 1984 scris tot de Orwell pot fi foarte de folos pentru a înțelege ce ni se întâmplă. Căci nu doar gestiunea societății socialiste a fost preluată de birocrați dar și gestiunea societăților și a economiilor occidentale a fost preluată de birocrați care au reușit să-i îndepărteze pe proprietarii funciari și industriali din pozițiile de decizie în stat și economie. O dată cu socializarea masivă a economiei americane din timpul președintelui Franklin D. Roosevelt birocrații – denumiți manageri în occident – au preluat treptat frâiele societăților occidentale, aparenta sofisticare a deciziei datorată complexității tehnologice din ce în ce mai mari a proceselor economice oferindu-le scuza perfectă pentru a înlătura rezistența elitelor clasice legate de destinul companiilor pe care le dețineau și a tărilor pe care le conduceau prin relații de proprietate vechi de generații. 

Ca și omologii lor sovietici, anume birocrații comuniști gestionari ai economiei centralizate, nici birocrații occidentali nu pot conduce în mod rațional căci le lipsește busola economică dată tocmai de relațiile de proprietate. Argumentul imposibilității calculului economic în socialism așa cum este descris de von Mises a fost preluat de Rothbard și adaptat situației birocraților (managerilor) occidentali care nu se află din punct de vedere a posibilității de a conduce rațional economia într-o poziție mai bună decât birocrații comuniști. Pe măsură ce proprietarii au fost înlocuiți de birocrați în conducerea economiei occidentale, pe măsură ce politicianul clasic a fost înlocuit de politicianul așa zis profesionist în gestionarea chestiunilor politice divorțul de realitate a clasei tehnocrate s-a adâncit prăpastia așteptând să fie umplută prin intervenția tipului de politician reprezentat de dl. Trump. 

Este de menționat că orice tip de colectivism birocratic – occidental sau sovietic – este profund ineficient. Dacă cazul sovietic a fost închis de falimentul declarat în 1989, falimentul occidental a fost mereu amânat. Cum în comparație cu birocrații sovietici managerii occidentali păreau modele de eficiență, căci în vest aveam încă o mare parte a economiei gestionată în mod nebirocratic, la început nu ne-am dat seama de cauza stagnării și a repetatelor eșecuri economice. Mult mai bine motivați financiar decât omologii lor sovietici, managerii occidentali au devenit experți nu în conducerea rațională a economiei ci în amânarea falimentului, au devenit experți în manipulări financiare și monetare, în căutarea de rente și monopoluri care să mențină iluzia prosperității.   

Lipsiți de autoritate morală dată de relațiile de proprietate, lipsiți de prestigiul datorat elitelor naturale specifice oricărei societăți, birocrații occidentali – așa numiții manageri – au recurs asemeni omologilor lor sovietici la teroare pentru a-și putea exercita autoritatea. Așa se explică apariția mozaicului aparent contradictoriu al corectitudinii politice cuplat cu ecologismul, cu ideologia fornicațiunii nerestricționate sau - mai recent - cu alarmismul medical. Ideologizarea rapidă a birocraților occidentali nu ar trebui să ne mire căci așa cum am arătat înainte ideologizarea era necesară pentru a compensa lipsa autorității naturale ce poate fi dată de relațiile de proprietate sau de integrarea profundă în societate cum este în cazul elitelor naturale. În aceste condiții este firesc ca stânga radicală, stânga domnului Torțki să sesizeze oportunitatea de a distruge occidentul folosind birocrația managerială occidentală, o clasă pe care o știau autonomă față de restul societății. Așa explicăm faptul că multimilionari și ideologi radicali de stânga colaborează atât de eficient în vederea distrugerii societății occidentale.   

Este meritul doamnei Clinton să observe că lupta politică poate fi regândită, că în paralel cu opoziția dintre libertate și egalitate mult mai la îndemână este să ne regrupăm în spatele ideilor de tehnocrație respectiv populism. Căci acesta a fost mesajul doamnei Clinton atunci când i-a numit pe suporterii domnului Trump „o adunătură de deplorabili” adică de oameni ce au nevoie de tehnocrați pentru a putea să-și gestioneze problemele. În mod evident deplorabilii au fost de altă părere și așa se explică victoria domnului Trump de acum patru ani. 

Din păcate pentru noi deplorabilii, oamenii care nu vrem să fim conduși pentru că chiar credem în libertate, nu am ajuns încă să înțelegem că nu doamna Clinton sau dl. Biden ne sunt inamicii. Deși am fi foarte aproape de adevăr dacă l-am identifica pe dl. Soros ca fiind răul lumii în care trăim nici asta nu va fi suficient pentru a nu retrăi momentele de dezamăgire de care au parte domnul Trump și suporterii acestuia. Răul împotriva căruia luptăm este mai vechi, este cel care ne-a învins deja în 1792, cel care ne-a luat mințile în 1848, cel care ne-a ucis străbunicii, bunicii sau părinții în 1917, este parte a modului în care înțelegem lumea, este parte a modului în care ne înțelegem națiunea. În est ne-a lăsat credința oarecum intactă, spre deosebire de vestici și dincolo de micile afaceri de simonie atât de balcanice, încă știm destul de bine cine suntem și în ce credem. Căci doar credința bunicilor noștri ne va fi de folos după ce dl. Trump va fi pierdut lupta inegală pe care a dus-o.

Domnul Trump este un om cu care nu dorim să ne plimbăm singuri noaptea prin pădure, este un om pe care nu ne-am dori ca fiicele noastre să-l întâlnească, este un om pe care nu ni l-am dori pe scaunul de alături în timpul unui concert simfonic dar cu toate astea este un om care a spus că 2+2= 4 atunci când restul politicienilor a încetat să o facă. A spus-o strident și cu voce tare pentru a fi auzit și pentru a nu putea să apară nuanțe, acesta este marele merit al domnului Trump. Singur împotriva tuturor a câștigat alegerile, a guvernat tot singur căci nu am știut și vrut să-l ajutăm, am fost prea circumspecți și civilizați pentru asta. Acum dl. Trump este învins iar înfrângerea sa este mai ales înfrângerea noastră. Am avut o șansă și am ratat-o pentru că nu ne-au plăcut manierele personajului strident care strigă în gura mare ce-am vrea cu toții să spunem.