Fiat Lucifer! Întoarcere în vremea tenebrelor

Evul Mediu este pe nedrept numit „întunecat”. La drept vorbind, a fost o epocă luminoasă. Iar „secolul luminilor” a fost printre cele mai sumbre din istorie. Cât privește epoca noastră, ea se întunecă rapid și asupra ei plutește umbra morții și a teroriii.
Un editorial de John Drewry în The Conservative Woman, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.
Cultul Morții ne-a însoțit întotdeauna. Problema este că e prea seducător.
Îmi aduc aminte că, pe când eram școlar în clasele primare, la sfârșitul anilor 1940, erau profesori severi și celibatari care detestau armele de foc și violența (pe bună dreptate), însă semințele puse de ei au căzut pe un teren arid.
Noi, băieții, abia așteptam să punem capse în puștile noastre de jucărie și să ne împușcăm unii cu alții:
„Pac!, ești mort, tipule, îți curge sânge, i-auzi-l cum țipă!”
Aveam obiceiul să îmi spânzur soldățeii de jucărie pe care îi luam prizonieri de război.
Credeți că noi, copiii de atunci, am crescut și am scăpat de obiceiurile astea. Într-adevăr, ar fi fost de dorit. Dar priviți în jurul vostru: cultul morții este peste tot!
Filme și jocuri video închinate violenței gratuite, oameni care se împroașcă unii pe alții cu gloanțe din mitraliere sau trupuri care explodează în bucățele. Invazii de zombi. Suntem obișnuiți, este noua normalitate, ce poți să spui, pur și simplu arta imită viața (sau este invers? Niciodată nu am fost sigur.)
Noua culoare este negrul, asortată cu noul nostru Ev Întunecat. Priviți peste tot cum sunt îmbrăcate mai nou trupele de intervenție. Nu mai par oameni. Uniforme ca ale Gestapo, dar îmbunătățite.
Foarte inteligent. Foarte macho. Și poți să fii sigur și încrezător că, oriunde te-ai afla în lume, toți seamănă între ei. La fel ca aeroporturile internaționale.
Avorturile la nouă luni sunt oferite cu complimentele și permisiunea unui concept cunoscut ca „planificare parentală”. Iar în cazul copiilor cărora li se îngăduie să se nască, suntem gata să îi înjunghiem mortal cu o seringă.
Între timp, observați ce termen la modă a ajuns eutanasia (politicienii din Jersey tocmai au votat în favoarea ei). Cineva a inventat chiar o capsulă a morții portabilă. Te vâri în ea, tragi capacul și apeși pe buton.
Pe ce facem pariu că pedeapsa cu moartea va fi reintrodusă, cu asentimentul popular, poate chiar printr-un referendum, pentru actele de terorism?Apoi fiți atenți cum a fost modificată și lărgită definiția terorismului.
Poate că execuțiile ar putea redeveni publice. Veniți din timp pentru a ocupa un loc bun și nu uitați sandvișurile.
Expresia „întoarcerea la evul întunecat” pare populară astăzi. Oamenii vorbesc despre o umbră tot mai mare care se lasă peste lume.
Ei bine, nu vă temeți. Lucifer ne va sări în ajutor. Nu uitați, numele lui înseamnă „purtător de lumină”.
Lucifer va aduce lumina în noul ev întunecat. Nu vei avea nimic și vei fi fericit.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)