ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Dreptul națiunilor la autodeterminare este un argument tot mai folosit pe plan geopolitic pentru a realiza schimbări ale status quo-ului mondial – fie că vorbim de constituirea unor state independente noi sau de modificări teritoriale ale celor deja existente. Este interpretabil: valabil în cazul Kosovo, dar nu și în cazul kurzilor.

Populația kurdă reprezintă cel mai numeros grup etnic din lume care nu dispune de un stat propriuKurzii sunt descendenții direcți ai mezilor, un mare popor nomad, de origine și cultură indo-europeană, înrudit cu perșii; singurii musulmani ne-arabi din regiune. Astăzi, populația kurdă numără între 35 – 40 de milioane de oameni, care trăiesc în special într-o zonă compactă (din câmpiile mesopotamice până în zonele muntoase) din Turcia (aproximativ 20 de milioane), Iran (7-9 milioane), Irak (4 – 6 milioane), Siria (1,5 – 2 milioane), Liban (aproximativ 300.000), fostele republici ale URSS – Armenia, Azerbaijan, Georgia, Kazahstan, Rusia (aproximativ 600.000); dar trăiesc și în Europa, America, Australia. Formează o comunitate distinctă, unită prin rasă, cultură și limbă. Locuiesc în Orient de aproape 30 de secoleInstitutul Kurd din Paris datează ca moment de început al națiunii kurde anul 612 î.Hr. – data fondării Imperiului Mezilor. Majoritatea populației (65 – 70%) este reprezentată de musulmani suniți, existând și comunități puternice șiite, creștine și yazīdīKurzii au fost în componența marilor imperii, care au dominat Orientul Mijlociu (perși, mongoli, safavizi, otomani). Excepția au reprezentat-o secolele XII-XIII, când dinastia Ayyubidă creată de către Salah el Din (Saladin), kurd din Tikrit, controla Siria, Mesopotamia și Egiptul. Tradiția războinicilor kurzi este de a aspira la independență și a se răzvrăti.

Sfârșitul Primului Război Mondial a adus speranță pentru apariția unui stat independent. Tratatul de la Sevres prevedea crearea unui stat kurd pe o parte a fostului teritoriu otoman, însă un nou tratat a fost semnat la Lausanne (în 1922) și teritoriul kurd a revenit nou-formatei Republici Turce, care a început o politică severă de represiune etnică și de asimilare; limba kurdă și portul tradițional au fost interzise prin lege. În Irak, nordul bogat în petrol a fost pus sub administrație britanică. Șeicii kurzi s-au revoltat în trei rânduri între 1919-1922. În 1922, șeicul Mahmoud Barzani a proclamat independența zonei majoritar kurde sub numele de Regatul Kurdistanului. El a fost alungat de britanici în 1924, iar Liga Națiunilor a hotărât ca teritoriul să intre sub jurisdicția Irak-ului (1926); Barzani a mai avut o încercare de a restaura regatul în 1930, fiind înfrânt de monarhia irakiană.

Imediat după sfârșitul celui De-al Doilea Război Mondial, kurzii din Iran au creat Republica Mahabad. După ce guvernul iranian a semnat un act de recunoaștere a republicii, sovieticii (care îi susțineau pe kurzi) s-au retras din Iran; actul nu a fost ratificat, iar iranienii (cu acceptul Angliei, SUA și Franței) au recucerit zona kurdă prin forță. În Siria, kurzilor nu li s-a recunoscut statutul de minoritate națională, nu aveau drepturi cetățenești, fiind tratați ca apatrizi.

În fața acestor persecuții și încercări de asimilare/eliminare, kurzii au rezistat îmbinând lupta politică cu rezistența armată. Forțe militare au activat de la începutul secolului XX, dar au devenit cunoscute în timpul luptelor din Irak și cu ISIS.

Peshmerga („cei care se confruntă cu moartea”) a acționat în Irak. Sunt forțele militare ale regiunii autonome Kurdistan. Din punct de vedere istoric, în Republică Mahabad (1946 – 1947), Peshmerga (condusă de Mustafa Barzani) a devenit armata oficială a Republicii. După căderea Republicii și execuția șefului statului, Qazi Muhammad, forțele Peshmerga au reapărut ca organizații de gherilă, care vor continua să lupte împotriva guvernelor iraniene și irakiene. Peshmerga sunt în mare parte împărțite între forțele loiale Partidului Democrat din Kurdistan (KDP) și cele loiale Uniunii Patriotice din Kurdistan (PUK). Există și 14 – 15 brigăzi comune. Vârsta soldaților este de 21 – 41 ani, recrutați prin voluntariat și cuprinde azi 550.000 – 600.000 militari activi. În 2003, Peshmerga a jucat un rol-cheie în misiunea de capturare a lui Saddam Hussein. În 2004, a capturat personajul-cheie din al-Qaeda, Hassan Ghul, care a dezvăluit informații care au condus la moartea lui Osama bin Laden. Femeile au jucat un rol semnificativ în Peshmerga încă de la înființare. Tribul kurd Zand era cunoscut pentru faptul că permite femeilor să exercite roluri militare. Mai multe brigăzi de femei au servit pe linia frontului. Margaret George Malik – o luptătoare de gherilă asiriană a obținut poziție de lider în bătălii importante, cum ar fi bătălia de pe Valea Zawita.

Unitățile de Apărare a Poporului (YPG ), formate în 2011, sunt prezente în special în Siria –componenta principală a Forțelor Democratice Siriene (SDF). YPG este alcătuită în cea mai mare parte din etnici kurzi, dar include și arabi și voluntari străini; este în alianță cu Consiliul militar siriac, o miliție asiriană și cu milițiile creștine siriene. Ramura exclusiv feminină a YPG este Unitatea de apărare a femeilor (YPJ). Înființată în 2012, YPJ a devenit celebră în timpul asediului Kobani, când a produs o adevărată teroare printre jihadiști. Are 24.000 de luptătoare – aproximativ 40% din YPG. YPG și YPJ administrează Regiunea autonomă a Siriei de Nord și de Est (Rojava). Militarii kurzi au fost cei care au obținut victoria asupra Statului Islamic din Irak și Levant (ISIS). YPG și YPJ au luptat în primul rând împotriva ISIS, dar, ocazional, și cu grupuri rebele siriene și cu Forțele Armatei Turcești.

Într-unul dintre reportajele sale, intitulat „Kurdish woman fighters are finishing ISIS, smashing patriarchy”, jurnalista Lakshmi Subramanian arată că, într-o zona islamică, luptătoarele au dobândit respectul „patriarhilor” și au obținut (nu numai pentru ele) un statut de egalitate. Aceste femei sunt bine instruitecu un curaj ieșit din comun, foarte motivate, atente și calculateÎn numeroase cazuri, femeile din YPJ au fost în fruntea bătăliilor, rezistând la Kobani, traversând râul Eufrat pentru a elibera Manbij și mărșăluind prin praf pentru a elibera Raqqa – înfrângerea finală a ISIS-ului. Iată cum decurge pregătirea unei luptatoare în YPJ: „În miliția kurdă, odată ce se alătură o femeie, i se predă tactica militară și studiază teoriile politice ale lui Ocalan (închis în Turcia din 1999). Cărțile lui Ocalan precum Killing the Male și Liberating Life: Women’s Revolution sunt studiate în orele de teorie. Antrenamentul începe la 4 dimineața, în fiecare zi durează 10 ore, pentru a continua cu pregătirea teoretică (8 ore); învață totul, de la marș, la cum să tragă și să aibă grijă de armele lor și cum să rămână puternice pe linia frontului. O parte a antrenamentului este să se asigure că fetele rămân puternice psihologic, astfel încât să nu se prăbușească atunci când prietenele sau luptătorii lor sunt uciși în prima linie”.

Cinematografia, care abundă cu filme artistice de război, le-a dedicat o singură operă: Sœurs d’armes/ Sisters in Arms – un film francez, dramă de război bazată pe evenimente reale, scris și regizat de Caroline Fourest. Filmul a fost lansat în octombrie 2019 și îl găsiți ușor (subtitrat) dacă dați o căutare pe Google. Este un film profund, frumos regizat, incitant, emoționant, care se concentrează asupra femeilor fără a se scufunda în clișee feministe sau propagandiste, o ficțiune pentru a arăta realul, fără exces de parabole, fără idealism sau romantism războinic sau feminist. Urmărim cu plăcere povestea acestor femei, membre ale unei brigăzi kurde internaționale, care au luptat în prima linie împotriva ISIS timp de cinci aniPersonajeleo comandantă kurdă sclipitoare, care își acoperă duioșia cu o platoșă de duritate, două voluntare francezeo israeliancă – care a fost în Mossad, o tânără yazidi răpită de un jihadist pentru a deveni sclavă, care evadează, o creștină kurdă și celelalte luptătoare ale brigăzii. Vedem femei puternice, hotărâte și înțelegem de ce jihadiști erau îngroziți de ele: erau convinși că nu vor merge în paradis și că își vor pierde lotul de fecioare dacă ar fi uciși de o femeie. Aproape regretăm că nu am luptat alături de ele, dar (cu puțină lașitate) ne bucurăm că au luptat ele pentru noi.

În literatură, de mare succes se bucură The Daughters of Kobani: A Story of Rebellion, Courage, and Justice scrisă de Gayle Tzemach Lemmon, apărută la Penguin Press și lansată pe 16 februarie 2021 (cartea se poate achiziționa pe Amazon). Bazată pe ani de reportaje de la fața locului, The Daughters of Kobani este povestea de neuitat a femeilor din miliția kurdă care au devenit parte din speranța lumii pentru oprirea răului. Pornind de la sute de ore de interviuri, Gayle Tzemach Lemmon ne face cunoștință cu femeile care luptă pe linia frontului, hotărâte nu numai să stingă teroarea ISIS, ci și să demonstreze că femeile ar putea conduce în război și că trebuie să se bucure de drepturi egale și în timp de pace. Contribuind la înfrângerea ISIS, a cărei sălbăticie față de femei a uimit lumea, aceste luptătoare au jucat un rol central în neutralizarea amenințării reprezentate de acest grup în întreaga lume. În acest proces, ele au câștigat respectul – și un sprijin militar semnificativ – al Forțelor Speciale ale SUA. Relatate riguros și povestite cu forță, faptele fiicelor din Kobani pune sub lumina reflectorului un grup de femei care intenționează nu numai să învingă Statul Islamic pe câmpul de luptă, ci și să schimbe viața femeilor în colțul lor din Orientul Mijlociu și nu numai. Fiicele din Kobani spune o poveste despre cel mai amplu experiment în egalitatea femeilor în cel mai puțin probabil loc în lume, realizat de către tinere, care se luptă cu ISIS oraș cu oraș, stradă cu stradă din 2013 până în 2019. Spune pentru prima dată povestea modului în care au ajuns Fiicele din Kobani partenere ale Americii. Tăria de caracter a fost dovedită și în momentul când au fost trădate. În 2019, din considerente geo-politice și la cererea expresă a Turciei, SUA și țările NATO au suspendat ajutorul pentru kurzi, iar militarii americani s-au retras. S-a dat undă verde forțelor turcești pentru a începe o ofensivă împotriva Nord-Estului Siriei. Femeile din YPG au fost șocate, dar nu descurajate. Au luat din nou armele, au apărat fiecare palmă de pământ și, după o săptămână, turcii care au câștigat doar 35 de km. cu pierderi imense, au fost opriți. S-a ajuns la un armistițiu valabil și astăzi. Când Gayle Lemmon a vizitat ultima dată zona (2019), Consiliile pentru femei existau și existau orașele din nord-estul Siriei pe care Turcia nu le-a capturat. După cum a afirmat una dintre femei, „Este foarte dureros să trebuiască să lupți cu Turcia în aceleași locuri pe  care le-am eliberat de ISIS”. Aceste femei nu au renunțat la idealul lor, deși „… este atât de dificil să construiești ceva în mijlocul distrugerii”. Nu există nimic sigur în legătură cu modul în care acest lucru va fi rezolvat. Singura certitudine este că fiicele din Kobani, care au luptat pentru libertate și dreptate, rămân dedicate acelei cauze și îi încurajează pe alții să facă același lucru. Cartea s-a bucurat de aprecieri, devenind bestseller: „The Daughters of Kobani este o poveste de neuitat și aproape mitică despre puterea și curajul femeilor. Tinerele profilate în această carte au purtat un război înfricoșător împotriva unor bărbați brutali, în circumstanțe imposibile – și au dovedit în acest proces ceea ce fetele și femeile pot realiza atunci când li se oferă șansa de a conduce. Această carte este o lecție de eroism, sacrificiu și sensul real al fraternității. Sunt recunoscătoare că s-a spus această poveste.” – Elizabeth Gilbert.
Absolut fascinantă și scrisă în mod strălucit, Fiicele din Kobani este o lectură obligatorie pentru oricine dorește să înțeleagă atât noblețea, cât și brutalitatea războiului. Aceasta este una dintre cele mai convingătoare povești din războiul modern.” – Amiralul William H. McRaven.

Fiicele din Kobani, surori de arme – idealiste și naive politic (asemenea multora dintre noi) –continuă singure lupta chiar dacă lumea „progresistă” nu le acordă nicio șansă.

P.S.1. Gayle Tzemach Lemmon (născută în 1973) este absolventă a Universității din Missouri - Facultatea de Jurnalism. Din 1997 până în 2004, a lucrat la Secția Politică – ABC News. Gayle Lemmon are un MBA la Harvard Business School (HBS) și a publicat numeroase articole în domeniul antreprenoriatului femeilor. Din 2006 până în 2010, a lucrat în biroul executiv și pe piețele emergente – la firma de investiții PIMCO. Face parte din consiliul de administrație al Mercy Corps și al Centrului internațional de cercetare asupra femeilor și este membru al Comitetului Bretton Woods. Apare în mod regulat la NBC, CNN, PBS și National Public Radio. Gayle Lemmon a scris pe larg despre războiul civil din Siria (în special, despre criza umanitară din Alep), despre Afganistan și Irak (unde a realizat numerose reportaje), despre căsătoria minorilor. Articolele ei au fost publicate în Foreign AffairsCNNDefense One etc. Este autoarea bestseller-urilor din New York Times, The Dressmaker of Khair Khana (2011), și a Ashley’s War: The Untold Story of a Team of Women Soldiers on the Special Ops Battlefield (2015). Vorbește fluent în cinci limbi, între care arabă și kurdă.

P.S.2: Yazīdī este o comunitate religioasă kurdă din nordul Irakului, Sud-Estul Turciei, Nordul Siriei, regiunea Caucazului și părți ale Iranului. Religia Yazīdī include elemente ale vechilor religii iraniene, precum și elemente ale iudaismului, creștinismului nestorian și islamului. Numără între 200.000 și 1.000.000 de membri. Yazīdii au o societate bine organizată, cu un șeic-șef religios și un emir-șef laic.

P.S.3: Referitor la dreptul națiunilor la autodeterminare: un referendum organizat de autoritățile kurde din Irak și Siria a arătat că 82% dintre kurzi optează pentru un stat național independent. Referendumul nu a fost recunoscut de SUA, Turcia, Irak, Iran, Anglia și țările din Comunitatea Europeană. Cum s-ar spune în limbajul pragmatismului politic, „avem prea multe interese în regiune pentru a le periclita de dragul unor concepte depășite cum ar fi libertatea, democrația și autodeterminarea”.

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews