ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Crima de leznațiune

Printr-un proiect de lege inițiat în anul 2005 de către Guvern, la solicitarea Ministerului Justiției, condus la acea vreme de Monica Macovei, Parlamentul a adoptat Legea nr. 278/2006 pentru modificarea și completarea Codului penal, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative. Prin Punctul 56 al acestei legi a fost abrogată infracțiunea de „defăimare a țării sau a națiunii”.

Din expunerea de motive care însoțește proiectul de lege, aflăm la pagina 5 că termenii „țară” și „națiune” sunt considerați noțiuni abstracte, că există riscul ca această infracțiune să fie aplicată în situații în care sunt exprimate opinii critice de natură politică, istorică sau sociologică, că valorile protejate de această normă pot fi confundate cu persoanele aflate la putere, că textul nu este clar formulat și că statul nu poate interveni în exercitarea libertății de exprimare, un drept fundamental garantat de CEDO.