Nu este întâmplător faptul că la Brașov a avut loc revolta muncitorească anticomunistă din 15 Noiembrie 1987. Brașovul este un oraș cu o puternică tradiție anticomunistă. Încă din momentul instalării trupelor sovietice în țară, la 23 august 1944, a existat o rezistență anticomunistă acerbă, culminând cu rezistența armată în munți.

O mărturie de excepție despre acea perioadă ne-a fost lăsată de foștii deținuți politic, regretații Petre Baicu și Alexandru Salcă, autori ai lucrării „Rezistența în munți și în orașul Brașov – 1944 – 1948” (apărută la Editura Transilvania Expres, 1997). Grăitoare în acest sens sunt și mărturiile luptătorilor cu arma în mână împotriva comunismului, fondatorilor Centrului Rezistenței Anticomuniste, sculptorul Nicolae Purcărea și doctorul Teofil Mija, supraviețuitori ai infernului comunist.

Acum 66 de ani, în noaptea de 14-15 noiembrie 1957, au fost împușcați ultimii luptători anticomuniști din Munții Făgărașului, capturați de Securitate în urma trădării profesorului Grovu. Liderul Grupului Carpatin Făgărășean, Ion Gavrilă Ogoranu, a supraviețuit printr-o minune dumnezeiască. Avea să stea ascuns, fiind prins abia în anul 1976. Și ne-a lăsat, într-o operă memorialistică remarcabilă, "Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, mărturia acestui episod.

Ca un arc peste timp, tot într-o noapte de 14 spre 15 noiembrie, în anul 1987, un grup de muncitori de elită din cadrul Secției 440 a Întreprinderii de Autocamioane Brașov declanșează o grevă de protest la locul de muncă. În 15 Noiembrie 1987 manifestarea muncitorilor, care inițial era axată pe revendicări de ordin social, se transforma într-o revoltă anticomunistă de mare amploare. Era, așa cum afirmă cea mai mare parte a istoricilor avizați, începutul sfârșitului regimului comunist din România. Au urmat represaliile Miliției și Securității. 183 de persoane au fost cercetate, 61 de muncitori au fost arestați și deportați, iar alți 17 au fost supuși anchetelor, atât la Brașov, cât și la București, după care au fost puși în libertate. De fapt, cu toții au fost urmăriți în continuare de Securitate. Unii, chiar și după evenimentele din decembrie 1989. 

Protestele brașovenilor nu s-au oprit aici. În 22 noiembrie 1987, un grup de studenți de la Facultatea de Silvicultură afișează în fața cantinei din Complexul Studențesc Memorandumului o pancartă,  pe care scria: "Muncitorii arestați nu trebuie să moară!”. Studenții sunt arestați, exmatriculați și deportați din Brașov. Au fost angajați ca muncitori necalificați, deși, așa cum recunoaște și fostul rector al Universității Brașov, Filofteia Negruțiu, erau studenți fruntași. Alți studenți silvicultori, printre care îi amintim pe Ioan Florea, Sebastian Stroe, Viorel Apopei, au fost interogați de Securitate din cauza încercării de a organiza o manifestație pentru eliberarea colegilor arestați. În luna decembrie 1987, un nou grup de studenți, format din Mihai Torjo, Marin Brâncoveanu și Marian Lupou, inscripționează pereții corpurilor M și T ale Universității Brașov cu mesaje anticomuniste. Au cerut eliberarea muncitorilor și studenților arestați. La rândul lor, sunt arestați și exmatriculați.

În 2 martie 1989, Liviu Corneliu Babeș își dă foc pe o pârtie din Poiana Brașov, în semn de protest față de regimul totalitar. A lăsat lumii mesajul său de libertate îndreptat împotriva sistemelor dictatoriale: "Stop murder. Brașov = Auschwitz”. A îmbrăcat cămașa morții pentru a atrage atenția opiniei publice mondiale despre ce se întâmplă în România.

Singurul intelectual care a luat apărarea muncitorilor brașoveni a fost doamna Doina Cornea, care a răspândit, împreună cu fiu său, Leontin Iuhasz, 160 de manifeste pe care era scris: „Solidaritate cu muncitorii din Brașov în grevă!”. După un an, a făcut un nou apel românilor pentru a se solidariza cu muncitorii brașoveni prin aprinderea unei lumânări în seara de 15 noiembrie. Este demn de semnalat că a treia scrisoare a doamnei Doina Cornea, prin care protesta față de distrugerea satelor românești, a fost semnată de câțiva muncitori brașoveni, conduși de "recidivistul” Mihai Torjo, ca și de muncitorul clujean Iulius Filip, extrem de puțin cunoscut în România, dar decorat de statul polonez cu Crucea de Cavaler al Ordinului pentru Merit al Republicii Polone. Iulius Filip este cel care a avut curaj să adreseze un mesaj de salut primului congres al Solidarității din Polonia.

Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu și alți „mari disidenți” ai Partidului Comunist Român au tăcut chitic.

Din păcate, uriașa jertfă românească pe altarul luptei anticomuniste este puțin cunoscută. Prin acest articol aducem o închinăciune luptătorilor anticomuniști. Adevăraților luptători pentru România. Știuți și neștiuți. Morți sau vii. 

Vedeți și: JOS MASCA! SUS INIMA! Cum a fost la revolta anticomunistă de la Brașov din 15 Noiembrie 1987. Gavrilă Filichi, fostul președinte al Asociației muncitorilor brașoveni: Vor cădea toate măștile! Poporul român trebuie să afle Adevărul! INTERVIU