† 27 august - 26 de ani de la nașterea în Ceruri a fostului deținut politic Petre Baicu, organizatorul rezistenței armate anticomuniste din Munții Brașovului, monument de demnitate românească în ancheta condusă de maiorul Orlov de la NKVD (Securitatea sovietică), în anul 1945

Aurel Ursu, Teofil Mija, Nicolae Purcărea, la aniversarea vârstei de 90 de ani de către Petre Baicu (foto dreapta). 

Cel mai greu e să scrii despre oamenii care ți-au fost apropiați. M-am bucurat de prietenia lui Petre Baicu și a minunatei sale soții, Maria (Mioara), la rândul dumneaei fostă deținută politic timp de 12 ani. Am fost invitat în mai multe rânduri în casa dumnealor, bucurându-mă de poveștile adevărate ale lui Petre Baicu despre organizarea rezistenței anticomuniste din Brașov și Munții Brașovului, unde a coordonat construirea de adăposturi si depozite de muniție și alimente, despre legăturile pe care le avea cu Principesa Ileana, cu șefi ai Armatei Române, lideri politici, cu doctorul Nicolae Căliman, editorialist al Gazetei de Transilvania, în casa căruia a și stat ascuns câteva luni de zile.  De asemenea, am aflat despre cum, în calitate de șef al corpului muncitoresc legionar, zădărnicise planurile comuniste de ademenire a muncitorilor brașoveni de la întreprinderea de motoare IAR, unde lucra ca subinginer. Tot de la dânsul am luat la cunoștință despre întâmplările prin care trecuse în războiul din Răsărit, unde a fost combatant în linia întâi, făcând parte, între august 1943 și mai 1944, din batalioanele de „reabilitare” (citește exterminare) de la Sărata, alături de Radu Gyr și Haig Acterian. Mi-a povestit și despre luptele purtate în Crimeea și Caucaz, despre cum, în 12 mai 1944, rănit fiind, a urcat ultimul pe vasul „Lola”, care îi aducea pe militarii romani în țară, dar mai ales despre întâmplările din temnițele comuniste și idealul la care nu a renunțat niciodată, căci „adevăratele înfrângeri sunt renunțările la vis”. Și m-am bucurat de scrierile sale, dintre care se disting „Povestiri din închisori și lagăre” și memorialul de război „Ana, Jura și pisica oarbă”.

Petre Baicu s-a născut la 3 iunie 1908, în satul Pleșcoi, județul Buzău, fiind primul născut dintr-o familie cu șapte copii. A urmat școala primară în satul natal, iar apoi și-a continuat studiile la Școala de Arte și Meserii din cadrul Politehnicii București, devenind subinginer. Profesional, a lucrat la Fabrica de motoare IAR din Brașov până în 1938, când a suferit prima arestare, din cauza faptului că a protestat împotriva adoptării Constituției lui Carol al II-lea. În procesul ce i-a fost intentat a declarant că „există un pericol comunist evident în subteran și contra acestuia sunt”. Din 1939, a condus biroul de proiectare a aparatelor de bord pentru avioane din cadrul Fabricii Prerom și, apoi, avea să devină coproprietar al Fabricii Tero din Râșnov, care a fost confiscată de comuniști atunci când au preluat puterea. În 1940 a fost Președinte al Camerei de Muncă pentru județele Brașov, Prahova și Buzău.

Arestat de bolșevici în 28 octombrie 1945, a fost predat sovieticilor, fiind anchetat dur la Brașov de maiorul NKVD Orlov, sadicul anchetator care avea renumele că lichidase "banda” lui Bandera din Ucraina, și de Alexandru Nicolski (Boris Grunberg), fost spion sovietic, ajuns șef al Securității din România. 

În lucrarea sa, editată de Traian Golea în SUA, intitulată „Rezistența în Munții Brașovului”, Petre Baicu istorisește modul în care a fost anchetat de Orlov. „S-a repezit în grumazul meu cu labele făcute clește, săltându-mă îngrozitor de enervant pentru tot organismul. Apoi, m-a apăsat repetat până la sufocare, într-un ritm de nebunie oarbă pe care i-o ghiceam în spatele privirilor și neputinței lui de a ma frânge și face să vorbesc. Am căzut la podea..., m-am ridicat... Acest chin a durat mult, tot întrerupându-l și reluându-l după sadica lui pornire”. Și, adaugă dârzul luptător antibolșevic: „Parca o voce imi striga in suflet: Demnitate!”. După ce deținutul politic este supus în mai multe rânduri la procedura amintită mai sus, maiorul sovietic l-a întrebat dacă știe unde se află. Iar atunci, Petre Baicu i-a răspuns: „Sunt în Țara mea! Și tu, în Țara mea, vrei să mă spânzuri...”. A fost momentul în care Orlov a cedat în fața demnității românului anticomunist și a oprit ancheta.

Eliberat în a treia zi de Crăciun a anului 1945, Petre Baicu avea să-și continue în clandestinitate activitățile anticomuniste. A fost arestat în noaptea de 14-15 mai 1948, când au fost arestați peste 15.000 de luptători anticomuniști. Bolșevicii l-au încarcerat timp de 16 ani (dintre care câțiva ani fără proces și condamnare), până în anul 1964, trecând prin închisorile Ministerului de Interne, Uranus, Brașov, Sibiu, Gherla, Aiud, coloniile Midia, Năvodari, Peninsula, Valea Neagră etc.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, Petre Baicu a refuzat orice colaborare cu Securitatea, reușind să nu divulge secretele Rezistenței. Nu și-a declarat legăturile, grija cea mai mare pe care-o avea, pentru ca să nu facă rău camarazilor săi neștiuți de Securitate.

În temniță a avut parte o vindecare miraculoasă. Fiind grav bolnav, prietenii săi au făcut astfel încât să fie dus în celula Părintelui Arsenie Boca. Odată ajuns în fața Părintelui Arsenie, a îngenuncheat, iar Părintele s-a rugat lui Dumnezeu pentru sănătatea lui. S-a vindecat instantaneu, după cum mărturisea. Dumnezeu făcuse o minune!

După eliberarea din închisoare, Petre Baicu și membrii familiei sale au fost urmăriți de Securitate până în decembrie 1989. 

Începând cu 1990, a fost unul dintre inițiatorii înființării filialei Asociației Foștilor Deținuți Politic din Brașov, alături de Nicolae Trâmbițaș, Nicu Păun, Remus Cocoș, Nicolae Purcărea, Alexandru Salcă și alții. Participa la numeroase întâlniri cu tineri, impresionând prin mărturiile sale, politețe desăvârșită, smerenie, bun simț și ajutorarea semenilor. 

Petre Baicu a fost liderul moral al foștilor deținuți politic, fiind omul care reușea să împace neîmpăcările, fiind un liant între diversele grupări existente în rândul seniorilor anticomuniști. Așa a fost și în pușcăriile bolșevice, unde a încercat permanent să ridice moralul întemnițaților nevinovați. Era un vechi deținut politic, fiind închis în timpul celor trei dictaturi (regală, antonesciană și comunistă).

După decembrie 1989, casa sa era un sediu neoficial al veteranilor anticomuniști. Acolo i-am cunoscut pe meșterul popular Nicolae Purcărea, doctorul Teofil Mija, avocatul Nicu Păun și pe inginerul Octav Bjoza, cu care Petre Baicu lucrase înainte de decembrie 1989 și care avea să devină președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România.

Se spune în Sfânta Scriptură că adevărata dragoste însemnă să trăiești viața aproapelui tău, fără a aștepta ceva în schimb. Un lucru extrem de greu. Dar dumnealui a trăit viața multor oameni, a fraților săi de luptă și suferință, a camarazilor de război, ale celor din închisorile comuniste etc. Și i-a pomenit și după moarte, convins fiind că luptătorii anticomuniști trebuie să rămână în istorie, în memoria neamului, ca pilde și modele pentru generațiile ce vor veni. Avea un sentiment al datoriei, cum rar mai întâlnești astăzi (față de familiilor celor cu care pătimise în închisori, față de oamenii din satul în care s-a născut, Pleșcoi, județul Buzău, pentru care a scris, după o muncă uriașă, o monografie). A scris permanent, zi și noapte (memorii din război și închisoare, poezii, aforisme etc). O făcea din același sentiment al datoriei despre care vorbeam mai sus. Scria zi și noapte, nu voia să uite vreo persoană din cele implicate în rezistență, suferea teribil când nu-și aducea aminte vreun nume. I-au fost publicate lucrările „Ana, Jura și pisica oarbă", „Rezistența în munții Brașovului", „Rezistența în munți și în orașul Brașov" (scrisă împreună cu un alt fost deținut politic, Alexandru Salcă), „Povestiri din închisori și lagăre”, „Poezii din temnițe”, „Gânduri din ore liniștite. Cugetări și aforisme” (ultimele trei cărți au apărut în urma demersurilor fiului său, domnul Horia Baicu, care seamănă izbitor cu Petre Baicu). În 1997 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor.

Membrii familiei sale au avut mult de pătimit din cauza atitudinii ferm anticomuniste a lui Petre Baicu. În urma presiunilor Securității, soția sa, Emilia, a divorțat. Fratele său, Ionel, a fost și el trimis la Canal, fără a avea vreo vină. Abia în 1955, Petre Baicu află primele vești de acasă. Într-o scrisoare, Horia, fiul său, îi scria că a împlinit 10 ani.

În 1967, Petre Baicu s-a recăsătorit cu Mioara Muscalu, al cărei fost soț, Mircea Samoilă, a fost, în 1951, parașutat în România pentru a lupta împotriva comunismului. Samoilă și frații săi de luptă au fost executați la 31 octombrie 1953, la închisoarea Jilava, fiind trădați de Kim Philby, înalt funcționar al contraspionajului britanic (MI6), care fusese racolat de serviciul de informații sovietic, KGB. Securitatea a fost informată de KGB despre locurile în care trebuiau să fie parașutați luptătorii anticomuniști. Securiștii aveau până și antidotul pentru otrava pe care luptătorii o aveau asupra lor. Pentru sprijinul acordat luptătorilor anticomuniști, Mioara Muscalu a fost arestată la 23 august 1955, desi avea o fetiță de cinci luni, pe nume Mihaela. A fost eliberată abia în 1964, după ce a fost supusă unor torturi înfiorătoare. A fost drogată, amenințată cu împușcarea fratelui său, i-au fost introduși în camera de anchetă patru câini lupi. Dar nu și-a trădat soțul, și nici pe camarazii lui. Deși trecută prin această cumplită suferință, avea o privire senină, niște ochi albaștri de o curățenie cum nu am văzut niciodată. Era privirea omului cu conștiința curată. A fost de o credință rar întâlnită, care a ajutat-o să treacă și peste suferințele din ultimii ani de viață. Ca un amănunt zguduitor, mi-aduc aminte cum soții Baicu se legaseră unul de altul cu o sfoară, pentru a ști dacă unul dintre ei a căzut și a-i veni în ajutor.

Petre Baicu a plecat la Domnul în 27 august 1999, fiind înmormântat în cimitirul Parohiei Ortodoxe Brașovul Vechi, de pe strada Bisericii Române din Brașov.

Mai multe fotografii, la autor: