ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


† 4 aprilie - 34 de ani de la nașterea în Ceruri a scriitorului Vintilă Horia, țintă a „dușmanilor omului” de la Institutul „Elie Wiesel”, în continuarea bolșevicilor care au orchestrat campania de presă după ce juriul Academiei Goncourt a hotărât premierea scriitorului român pentru romanul său „Dumnezeu s-a născut în exil”. 
 
Rugăciune pentru rănile țării
 
Una dintre țintele importante ale „dușmanilor omului” este „criminalul de război” Vintilă Horia, așa cum a fost declarat de neocomuniștii de la Institutul Elie Wiesel, pe baza sentințelor bolșevice ale Tribunalului Poporului („un organ de executare”, așa cum îi fixa atribuțiile premierul comunist Petru Groza). 

Au apărut și apărători ai marelui scriitor exilat și a altor personalități  românești supuse „morții civile”, chit că nu ei au nevoie de apărarea noastră, ci noi avem nevoie să-i cinstim, să-i înțelegem și să ne însușim învățăturile lor. Din păcate, unii „apărători” fac o pledoarie necinstită, amputând uriașa personalitate a creatorilor pentru a-i face să încapă în sicriul ideologic al corectitudinii politice, respingând vehement statutul de oameni de dreapta al acestora, pe care mulți dintre aceștia și l-au asumat cu onoare. Dreapta românească a respins ideologiile fasciste și naziste, denunțându-le vehement pentru caracterul lor anticreștin. Inclusiv Vintilă Horia, după o scurtă perioadă filofascistă (în anul1938, când avea vârsta de 23 de ani!), a scris o serie de articole împotriva fascismului, care contribuise la răpirea Transilvaniei din sfintele noastre hotare. Vintilă Horia și elita românească interbelică nu au acceptat subordonarea lor unor puteri străine, așa cum zeci de ani ne-au intoxicat propagandiștii comuniști. Petre Țuțea spunea că „a fi om de dreapta înseamnă a fi român absolut”. 

Dar să-i dăm cuvântul lui Vintilă Horia, pentru clarificarea opțiunilor sale: 

"Țin să accentuez acest lucru deoarece toți, fără excepție, cei din generația mea și a lui Mircea Eliade, am fost obligați de împrejurări să luăm poziție și nu puteam să luăm decât una singură: anticomunismul ca atitudine critică și românismul de cea mai bună calitate, clădit pe cea mai stictă poziție tradițională, care nu se putea să nu treacă prin învățătura holistică a lui Eminescu… am stat deci toți la dreapta României și nu la stânga ei, cum stăteau cei greșiți cu duhul. N-am avut nimic de schimbat în credințele noastre, ba dimpotrivă, aș putea spune că evoluția istorică de după 1944 ne-a confirmat în temerile noastre”.

„În ceea ce privește un articol apărut în 1938, în care făceam elogiul lui Adolf Hitler, acesta ilustra atitudinea mea din primăvara acelui an, când timp de trei luni, am simpatizat cu național-socialismul. Mi-am dat repede seama că mă înșelasem, mi-am retras admirația și am scris, de atunci și până la sfârșitul războiului, articole în care atacam principiile unui partid și ale unei ideologii cu care un creștin nu putea fi de acord. Am scris, tot în acea epocă, articole împotriva fascismului, într-o vreme în care Mussolini își manifesta simpatia pentru Ungaria. Dacă aș fi mers la Ambasada reperistă, bineînțeles, aș fi fost iertat și nimeni nu și-ar fi adus aminte de scurta mea perioadă nazistă. Cu toate riscurile, am preferat să rămân fidel mie însumi. Din această fidelitate, împotriva tuturor furtunilor pe care dușmanii omenirii le-au dezlănțuit împotriva mea, îmi e țesută soarta. În acest fel, mi-am transformat de la început exilul într-o căutare permanentă a adevărului, lucru pe care-l oglindesc cărțile mele dintotdeauna".

În lucrarea "Securitatea și exilul românesc anticomunist. Cazul Vintilă Horia", istoricul Corneliu Ciucanu dezvăluie adevărata identitate a kominternistului Mircea Bălănescu (în realitate, Eugen Bendel), ambasador al RPR la Paris între 1960-1964. Acesta a orchestrat în anul 1960, la ordinul KGB, campania de presă împotriva lui Vintilă Horia, după ce juriul Academiei Goncourt a hotărât premierea scriitorului român pentru romanul său „Dumnezeu s-a născut în exil”. 

În urma campaniei de presă agresive inspirată de bolșevici, care-l acuza de fascism pe Vintilă Horia printr-un dosar contrafăcut de Securitate și adus la Paris de Mihai Ralea, scriitorul exilat a renunțat la acest premiu. Premiul nu a mai fost decernat, dar nu i-a fost retras niciodată.

Iată cine a fost Mircea Bălănescu, alias Eugen Bendel, așa cum reiese din studiul istoricului Ciucanu: „Născut la 29 aprilie 1910 la Roman, Bălănescu Mircea (în realitate, Eugen Bendel) a urmat liceul la Botoșani, apoi în 1929 a plecat în Franța unde a frecventat timp de doi ani cursurile la Facultatea de Medicină din Paris. Trebuie menționat că încă din anii de liceu, Eugen Bendel a intrat în UTC, făcând parte din aceeași celulă cu Lucian Goldmann, viitor profesor universitar în Franța și teoretician al marxismului, Hermina Marcusohn (viitoare Tisminețchi, deci mama lui Vladimir Tismăneanu), cu sora acesteia Bianca Marcusohn (care și-a schimbat numele în Cristina Luca) și cu Ana Grossman, ulterior Ana Toma. În 1931 a revenit în țară și a urmat în continuare Facultatea de Medicină din București, secția farmaceutică. A activat în cadrul Asociației generale a studenților evrei din România, iar în anul 1932 a fost primit în rândul membrilor P. C. R. În 1934, farmacistul Eugen Bendel a fost arestat de Siguranță bucureșteană pentru activitate comunistă și trimis la Chestura de poliție Botoșani. Anchetat de Biroul de Siguranță din localitate i s-a întocmit rechizitoriu și a fost trimis în judecată. A fost condamnat și a executat șase luni de închisoare. În 1935, îl identificăm pe lista membrilor fondatori al „Ligii contra prejudecăților”, scriind articole cu pseudonimul Mircea Bălănescu în reviste de stânga și în „Orizont”, publicația oficială a Ligii ( Fl. Dragne, Cu privire la organizațiile de masă create, conduse sau îndrumate de PCR, în „Analele Institutului de Istorie a Partidului de pe lângă CC al PMR”, București, nr. 6/1964, p. 115-133, p. 79; Gh. Ioniță, Liga contra prejudecăților, organizație de masă legală condusă de PCR, în „Analele Institutului de Istorie a Partidului de pe lângă CC al PMR”, București, 1971, p. 79; idem,Pentru Front Popular Antifascist în România. Organizații democratice legale create, conduse sau aflate sub influența PCR (1935-1938), București, 1971, p. 78-81). A făcut parte, de asemenea, și din Asociația „Amicii URSS” ( Gh. Ioniță, Pentru Front Popular Antifascist în România. Organizații democratice legale create, conduse sau aflate sub influența PCR (1935-1938),București, 1971, p. 78-81 După 1940 a fost secretarul lui Stefan Foris, răspunzând de organizarea curierilor, iar în 1943 a activat în cadrul Comitetului P. C. R Ilfov ca șef al Secției de agitație și propagandă. După debarcarea lui Foriș din fruntea PCR în aprilie 1944 și mai ales după august 1944 s-a apropiat de așa numitul grup moscovit. În fapt, încă din 1940 a lucrat o perioadă în clandestinitate în redacția ziarului „Scânteia”, alături de Iosif. Chișinevscki și Leonte Răutu, iar după 23 august a devenit redactor șef adjunct la „Scânteia” și colaboratorul apropiat al lui Miron Constantinescu. Ca redactor șef adjunct la „Scânteia” se ocupa de pagina externă a ziarului, calitatea care – cel puțin în ochii Anei Pauker – îl recomanda pentru misiuni de politică externă. Epurările masive din cadrul Ministerului Afacerilor Străine, nevoia de personal loial, dar și relațiile cu Ana Pauker, Chișinevski, Miron Constantinescu, Leonte Răutu, Ana Toma ( care era proaspăt numită director la MAE) au contribuit la numirea lui M. Bălănescu (în 1945 renunțase oficial la numele de Eugen Bendel) ca observator al RPR la sesiunea ONU în toamna anului 1948 (ANIC, fond CC al PCR – Secția Relații Externe, dosar 10/1948, f. 24-36 – Raport asupra misiunii de observator al RPR la Adunarea Generală a ONU, 21 septembrie-12 septembrie 1948). În 1949, Mircea Bălănescu a fost numit director MAE de către Ana Pauker, iar între 1956-1960 a ocupat funcția de ambasador la Paris (ACNSAS, fond SIE, dosar 54528, vol. 1, f. 3 și urm.)".

Rugăciune pentru rănile țării
de Vintilă Horia 

Nu da, Doamne, niciunui dușman
Suferința noastră dintr-un an
Și ne iartă nouă dacă plânge
Inima din noi de-atâta sânge.

Pâinea noastră coaptă-n bunătate
Dă-ne-o ca și până-acum,
Fă-ne, Doamne, prin durere drum
Ca unei corăbii pe-nnoptate.

Lasă-ncet din cerul Tău să cadă
Pacea peste noi ca o zăpadă
Și pe-o rază de luceafăr mare
Dă-ne semn de milă și-ndurare.

Dintr-un cap în celălalt al zării,
Abătut cândva la o răscruce,
Umilit ca Fiul Tău pe Cruce,
Zace-n lacrimi trupul rupt al Țării.

Pică-i, Doamne, din uleiul sfânt
Peste rănile cioplite în pământ
Și înalță din puterea gliei
Chipul cel rotund al României.