Florin Popescu: Valea Uzului a ajuns un simbol!

S-a spus că trebuie să stăm liniștiți să nu tulburăm somnul eroilor de la Valea Uzului.
Dar i-am "deranjat" cu niște pomeniri, făcându-i să ia aminte spre noi și să se roage mai mult pentru neamul nostru obidit.
S-a spus că trebuie să nu răspundem la provocări și să lăsăm să treacă timpul, ca să se liniștească spiritele.
Dar timpul ar fi trecut tot înspre uitarea eroilor și a istoriei.
S-a spus că trebuie să respectăm legile și să ascultăm de verdictul judecătorilor.
Dar Apostolul a spus că trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni.
S-a spus să ne ferim să contribuim la campania electorală de care se folosesc unii sau alții.
Dar politica noastră este a eroilor și a sfinților, pe jertfa cărora nu ar avea cum cineva să se cocoațe.
Valea Uzului a ajuns un simbol!
Un simbol al unității Românilor și al unității celor de aici cu cei de dincolo!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Civice Eveniment Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Mihai Tîrnoveanu
Locații: Valea Uzului
Organizații: Asociația Calea Neamului Frăția Ortodoxă Sfântul Gheorghe
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)