Putinismul ca stare de spirit a unor antiputiniști

Președintele Nicușor Dan a fost huiduit la Galați după ce a vizitat blocul avariat de o dronă rusească. O jurnalistă scrie pe Facebook: „Eu aș vrea ca serviciile de informații să vadă totuși cine sunt cei care l-au huiduit pe președintele Dan la Galați. Să vadă de unde câștigă oamenii ăia bani. Să vadă de la ce partid politic se revendică. Pentru că ăia toți sunt trădători de țară.”

În mod normal, asemenea ieșiri te-ar califica pentru a activa cel mult la gazeta de perete a extremistului amator. Singurul răspuns necesar, dacă am mai găsi undeva resurse de bun-simț public, ar fi să invităm autoarea să se mute permanent chiar în Rusia, pentru că acolo sigur ești săltat de pe stradă și verificat de servicii dacă îl huiduiești pe președinte.

Trăim însă într-o perioadă și o țară în care orice situație capătă rapid două interpretări contradictorii. Internetul suportă aproape orice, chiar și un îndemn la poliție politică. Când îndemnul este apreciat de mii de persoane, poate merită o execeză ceva mai serioasă. Măcar din punct de vedere legal:

Huiduirea președintelui nu este, în sine, o faptă de securitate națională

Oamenii au huiduit pașnic, fără violență, fără amenințări sau tulburarea gravă a ordinii publice. Gestul intră clar în zona libertății de exprimare și a libertății întrunirilor. Constituția protejează exprimarea opiniilor, inclusiv prin viu grai și în public (art. 30), iar întrunirile sunt libere dacă sunt pașnice și fără arme (art. 39).

Mai mult, Legea securității naționale spune expres că prevederile privind amenințările la securitatea națională nu pot fi folosite pentru restrângerea protestului sau a dezacordului politic, iar nicio persoană nu poate fi urmărită pentru exprimarea liberă a opiniilor politice dacă nu săvârșește o faptă care constituie amenințare la securitatea națională (Legea 51/1991, art. 4).

Serviciile de informații nu pot fi folosite ca instrument politic

Afirmația „serviciile de informații să vadă cine sunt cei care l-au huiduit” e mai gravă decât pare. Legea permite activități informative în situații de securitate națională, dar acestea trebuie să fie necesare, proporționale și, când restrâng drepturi fundamentale, autorizate potrivit legii (L51 art. 14).

În plus, Legea de organizare a SRI prevede că personalul serviciului nu poate fi folosit în scopuri politice, iar SRI nu poate întreprinde acțiuni care să promoveze sau să lezeze interesele unui partid ori ale unei persoane, cu excepția cazurilor în care acțiunile respective contravin securității naționale (Legea 14/1992, art. 36).

Cu alte cuvinte, dacă există indicii reale că un grup acționează coordonat de o putere străină, finanțat sau dirijat pentru acțiuni ostile împotriva României, statul poate verifica. Dar nu pentru că oamenii au huiduit președintele.

„Să vadă de unde câștigă banii” intră în zona datelor personale și fiscale

Veniturile, sursele de venit, conturile, rulajele, patrimoniul și alte date financiare sunt informații protejate de secretul fiscal. Codul de procedură fiscală permite transmiterea lor către alte autorități doar în scopul îndeplinirii unor obligații prevăzute de lege, către autorități judiciare sau în alte cazuri expres prevăzute.

Așadar, o verificare generală a veniturilor unor persoane pentru că au huiduit un demnitar ar fi greu de justificat legal. Ar semăna mai degrabă cu o anchetă de intimidare decât cu o măsură necesară într-o cauză concretă.

„Să vadă de la ce partid politic se revendică” atinge libertatea de asociere și date sensibile

Afilierea sau simpatia politică este protejată constituțional prin dreptul de asociere (art. 40). Cetățenii se pot asocia liber în partide politice, sindicate și alte forme de asociere.

În plus, datele care dezvăluie opinii politice sunt date sensibile. GDPR interzice, ca regulă, prelucrarea datelor care dezvăluie opinii politice, cu excepții strict definite. Orice prelucrare de date trebuie să fie legală, echitabilă, limitată la scopuri legitime și redusă la strictul necesar.

Prin urmare, simplul fapt că un cetățean huiduie un președinte nu justifică statul să-i cartografieze simpatiile politice.

Huiduirea nu este „trădare”

Jurnalista face o confuzie gravă între dezacord politic și infracțiune contra securității naționale. Trădarea, în Codul penal (art. 397), presupune ca un cetățean român să intre în legătură cu o putere, organizație străină sau agenți ai acesteia, în scopul afectării suveranității, independenței, unității sau securității statului, prin acte precum subminare, aservire ori ajutor acordat unei puteri străine.

A huidui un președinte, a-l critica sau a avea o opinie politică ostilă față de el nu acoperă elementele infracțiunii. Nici folosirea retoricii favorabile Rusiei nu devine automat „trădare”, fără dovada unei legături, a unei intenții și a unor acțiuni concrete care se încadrează în textul penal.

Integral la Știripesurse