ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Lunile OCTOMBRIE și NOIEMBRIE sunt lunile cu cel mai mare număr de morți din istoria modernă, după cum arată comunicatele INS privind „evoluția” demografică a României.

Avem 34.800 decese înregistrate în noiembrie a.c. și aprox. 27.500 decese în octombrie a.c, cu aprox. 18.300 decese mai mult, în cele două luni, decât media cumulată a deceselor din ultimii ani.
 

Dacă socotim decesele înregistrate oficial ca fiind de Covid în cele două luni, fără să punem la socoteală faptul că numărul a fost umflat prin proceduri care sfidează legea (au fost socotiți ca morți covid și cei accidentați sau în ultime stadii de boală), avem 2.030 în octombrie și 4.050 în noiembrie, deci un total de 6.080 decese covid în cele două luni.

Dacă scădem decesele având cauză covidul, rămân 39.720 de morți din alte cauze.

Recapitulăm, în două luni avem 6.080 morți covid (deși cred că numărul este la jumătate, dar să concedem), și aproape 40.000 decese din alte cauze. Sunt de peste 6,5 ori mai multe decese din alte cauze decât Covid.

Însă numărul care arată limpede eșecul sistemului inuman gândit de Arafat&comp. sunt cele 12.220 decese în plus față de medie cumulate în aceste două luni, EXCEPTÂND MORȚII de/cu COVID.

Motivele au fost arătate chiar de prof. Ghețău (vezi foto 2), o somitate în domeniul statisticii și directorul Institutului aflat sub tutela Academiei Române: dezastrul din sănătate, acolo unde au murit oameni cu zile în spitale din cauza faptului că NU AU FOST TRATAȚI CORESPUNZĂTOR.
 

În plus, enorma propagandă care a fost prăvălită de 10 luni peste popor, prin care a fost exaltat clipă de clipă numărul de morți, faptul că nu trebuie să ne întâlnim unii cu alții, mai ales cu bătrânii din familie. E de luat în seamă faptul că sălile de spectacol și restaurantele au fost închise sau restricționate drastic pentru public/clienți. Toate aceste cauze au făcut ca psihicul populației să cedeze.

Depresiile distrug imunitatea - este un fapt demonstrat științific -, iar Statul a transformat mass media în cioclu. În context, sunt foarte curios și care este numărul total de sinucideri în aceste două luni.

Întrebarea finală este: CUM VOR RĂSPUNDE FACTORII DE DECIZIE PENTRU GESTIONAREA CATASTROFALĂ A UNEI FALSE PANDEMII, măsuri dezastruoase care au făcut ravagii în societate?

De fapt întrebarea este: VOR RĂSPUNDE VREODATĂ?