Ampla manifestare civică inițiată de George Becali duminică 15 gustar 2021, în ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, sfidează rațiunea comună; este, mai ales, peste puterile intelectuale ale acelora care incriminează „fatalismul mioritic".

Scriu despre acest parcurs nu doar simbolic convins că el ține de axiala atitudine mioritică a românității de transfigurare a morții (spirituale în cazul minoritarilor în cauză) în nuntă cosmică. Eu cred că greșesc aceia care, aflînd despre cele petrecute înadins pe același traseu al paradei rătăciților ce și-au împropriat abuziv curcubeul și anumite concepte intrinseci firii omenești, ar ridica doar din umeri a lehamite ori ar întoarce spatele motivînd că au de meditat la altele mai importante; mai mult: îndrăznesc să-i consider nu doar indiferenți, ci doar creștini de circumstanță – dacă s-au declarat creștini – și, dramatizînd, merg mai adînc socotindu-i desprinși etnic de filonul care a dat sens viețuirii pe teritoriul moștenit de la străbuni, parțial denumit în prezent România.

Sînt de părere că am putut participa ori am fost martorii unui fenomen viu – numiți-l cum vreți: reacție civică, ripostă religioasă, marș al normalității etc. – care explică în parte ceea ce unii istorici au denumit miracolul continuității carpato-danubiene; alții (aceștia cu mari pretenții intelectuale și, din păcate, primiți cu brațe larg deschise de o parte anume din intelectualitatea Occidentală) s-au tot străduit să-l „demitizeze", să-l „destructureze" – vocabule care, de fapt, le camuflează micimea intelectuală și de caracter.

Este o atitudine jalnică de interpretare după pitica lor deschidere spirituală, ori, mai grav, ea e în conformitate cu anumite directive chisnovat-satanice menite a „implementa" cît mai repede noua dezordine mondială.

Înțelege semnificația reală a ceea ce s-a petrecut deloc întîmplător, ci proniator în prelungirea, aș zice, a Praznicului Împărătesc doar cine a citit cutremurat Cartea Istoriei Neamului, unde stau scrise: victoriile lui Vlad Drăculea/Țepeș și mai ales ale vărului său, voievodul Ștefan cel Mare și Sfînt; izbînzile lui Mihai Viteazul cel martirizat și încă necanonizat; sfîrșitul mucenicesc al Sfinților Brîncoveni – Sfîntul voievod Constantin, fiii săi Sfinții Constantin, Ștefan, Radu și Matei – și al ginerelui cărturar Sfîntul Ienăchiță/Ianache Văcărescu; teribilul strigăt-deviză „pe-aici nu se trece!" din primul război mondial în care românii au fost tîrîți de „marile puteri"...

Cine rămîne opac la toate acestea, precis n-are habar nici despre martirii și mărturisitorii din închisorile comuniste și acceptă să trăiască animalic în minciună, adică altminteri decît ne îndemna testamentar Alexandr Soljenițîn și, citîndu-l recent, Rod Dreher.

Nu sînt „un fan" al lui George Becali; îmi mărturisec ignoranța în domeniul care-l pasionează (alt sport decît tenisul de cîmp și cel al minții – șahul – n-am practicat); însă nu pot să tac asupra minunatului său gînd insuflat de Duhul Sfînt și transpus faptic; nu pot să nu remarc smerenia manifestată și efortul fizic făcut (suferise o intervenție la umărul stîng și-am gîndit că Dumnezeu îl iubește pe acest om într-atît, încît i-a lăsat valid brațul cu care să se închine!).

Sfinții Părinți au vorbit adesea despre „nebunii întru Hristos" – e lungă lista acestora și teologii s-au ocupat pe larg de extraordinarul lor tip de viețuire. Dacă ating subiectul este pentru că însuși inițiatorul manifestării civic-religioase la care m-am referit în aceste rînduri a folosit cuvîntul „nebun" în intervențiile solicitate de reporterii vînători de senzațional.

Îndrăznesc să afirm că omului acestuia generos i-a trecut prin cap și a pus în faptă un gînd care demult trebuia să-i mobilizeze pe ierarhii și pe preoții ortodocși – dar vorba veche: niciodată nu-i prea tîrziu. Îi mulțumesc lui George Becali și acelora care au răspuns activ solicitării sale.

Atîta vreme cît mai există creștini ca aceștia nu-i totul pierdut în România!

16 gustar 2021