Ucraina la intersecția axelor de confruntare geopolitică

Prin independența și separarea Ucrainei, zonă unde se intersectează rutele energetice din Asia și Est spre Vest, Rusia și-a pierdut dominația în Marea Neagră, a pierdut Odessa – port vital pentru comerțul cu țările din bazinul Marii Negre și din restul lumii. Rusia a pierdut și Marea Baltică, pe de o parte datorită independenței Ucrainei, cât și datorită apariției în Caucaz a Georgiei, Armeniei și Azerbaidjanului, ceea ce a restabilit influența regională a Turciei, stat NATO. Până în anii ‘90 Marea Neagră era un lac rusesc – poarta de accces și control a Mării Mediterane.

Odată cu stabilirea la Izmir a comandamentului contingentului sud-estic al trupelor NATO s-a instaurat un condominium pe Marea Neagră Turcia/Rusia – minoritar pentru Rusia care a rămas doar cu o fâșie de litoral la Marea Neagră și un litigiu cu Ucraina pe Crimeea. Crimeea reprezintă o ecuație cheie a accesului și controlului la Marea Neagră. Marea Neagră, Marea Baltică, Oceanul Pacific și cel Înghețat sunt covârșitoare pentru securitatea Rusiei. Prin contribuția analistului militar, scriitorul Cristian Negrea, voi relua câteva dintre datele ecuației militare ce se referă la Rusia și ambițiile sale imperiale.

În timpul URSS apărarea era structurată pe trei cercuri: primul cerc era format din republicile sovietice, cele ce constituiau Uniunea Sovietică, al doilea cerc era format din țările satelit din Europa de est și din Asia. Iar al treilea cerc era constituit din țările devenite socialiste sau prietene cu concursul diplomației sau armamentului și suportului sovietic. Aici intrau Cuba, dar și unele state din Africa, America de Sud, Asia sau Orientul Mijlociu.

Al treilea cerc, nemaifiind susținut de URSS s-a prăbușit în anii ‘90, a urmat căderea celui de-al doilea cerc, în urma revoluțiilor din Europa de Est – mai mult, dintre cele cincisprezece state ce compuneau Uniunea Sovietică trei au intrat în UE și NATO, respectiv țările baltice: Lituania, Letonia și Estonia. Revoluțiile „portocalii” au aruncat o altă fostă republică în opoziție cu Imperiul, respectiv Georgia, în urma revoluției trandafirilor din 2003. Ucraina a încercat și ea calea dizidenței, în 2004, dar a revenit de curând, la matcă, via Victor Ianukovici. Iar Georgia și-a luat-o rău pe cocoașă în august 2008, când Armata Roșie a lui Putin a pus bocancul în pragul Caucazului.

Moscova a trecut la contra-ofensivă și a reușit crearea și menținerea unor enclave pe linia fundamentală de demarcație geopolitică a istmului ponto-baltic, în Kaliningrad și în sud, pe teritoriul Republicii Moldova, în Transnistria.

Rusia a creat pseudostate pe teritoriul fostelor provincii devenite independente, le-a susținut și le susține economic, militar și material, și intervine în forță atunci când existența lor este amenințată – în Abhazia, Osetia de Sud, Transnistria, Nagorno-Karabah, în Asia Centrală a intervenit cu trupe, în Tadjikistan a susținut regimurile din Belarus, Uzbekistan sau Kirghistan.

În timpul URSS, Moldova noastră deținea o importanță militaro-strategică. Reprezentând hotarul de sud-vest al URSS, Moldovei sovietice i se atribuia, în cadrul districtului militar Odessa, rolul de bastion principal în cazul unei agresiuni din sud-vest. În plus, teritoriul Moldovei servea în calitate de cap de pod pentru viitoarele operațiuni ofensive pe teatrul de operațiuni de sud-vest, în direcția Balcani, Grecia, Turcia, cu canalul Suez și coasta Africii de Nord în calitate de obiectiv strategic secundar. Dezintegrarea URSS și independența Ucrainei au spulberat importanța strategică a noului stat moldovenesc. Republica Moldova a încetat să mai fie „cap de pod spre Balcani”, însă valoarea strategică a Republicii Moldova este încă semnificativă și este determinată de garnizoana rusească de la Tiraspol, unde accesul direct al Rusiei este blocat (deocamdată) de către Ucraina. Prin Trasnistria – prin Tiraspol și Bender trece calea ferată care unește Ucraina cu România. Cine deține controlul asupra Tiraspolului și Benderului controlează de fapt și așa-numitul coridor Focșani, fâșia ce desparte Carpații de Dunăre. Coridorul Focșani, asigura accesul la Delta Dunării. Pentru Rusia, ecuația de menținere a influenței sale în regiune, prin Tiraspol, depinde mai mult ca oricând de Ucraina. Ucraina rămâne cea mai importantă miza teritorială a Rusiei.

Prioritatea Ucrainei. Factorul polonez – Polonia – arbitru în jocul regional

În contrapondere față de ambițiile Rusiei de a reveni ca mare putere, strategii și geopoliticienii americani au încercat îndiguirea Rusiei în Caucaz, pe de o parte, apoi blocarea la bariera baltică, iar cheia de boltă urma să fie Ucraina în acest proiect major geopolitic. Conceptul axei Chișinău – Kiev – Tbilisi, cu centrul de comandă la Varșovia îi aparține lui Zbigniew Brzezinski. Polonez de origine, lider de multe decenii a unui grup de influența american ilustrat printre alții și de personaje de calibru – cum ar fi Dick Cheney și Donald Rumsfeld. Grupul a reușit proiectarea forța americană la mare distanță pentru a asigura supremația Americii. Brzezinski este unul dintre marii strategi ai acestei aripi a sistemului de guvernare american. În subordinea sa se află figuri renumite, profesori ca Samuel Huntington, cel care a lansat teoria ciocnirii civilizațiilor care ar fi urmat să producă o falie geopolitică continentală, și mai toți secretarii de stat americani i-au fost studenți – la la Albright la Condolezza Rice. Este acum șeful din umbră al lui Obama.

Halford Mackinder, geopolitician de renume, urmat cu sfințenie de Brzezinski a formulat astfel una silogismul principal al teoriei Heartlandului ale geopoliticii: "cine controlează Europa de Est, stăpânește heartland-ul (teritoriul dintre Ural și Pamir, Volga și Iantzi) cine controlează heartland-ul stăpânește Insula Lumii (Eurasia); cine controlează Insula Lumii, stăpânește planeta".

Zbigniew a dorit întodeauna ca să transforme Polonia sa în pivotul Europei Centrale și, până în prezent i-a reușit într-o anumită măsură. Rolul jucat de Polonia în evenimentele din Ucraina din 2004 a determinat Germania să facă o ofertă de colaborare autorităților de la Varșovia plecând de la conceptul unei politici externe comune. Misiunea Poloniei era de mare importanță, de implementare a pax americană prin preluarea controlului Ucrainei, Belarusiei, Republicii Moldova și Georgiei. Polonia însă a fost "liniștită” de Rusia prin uciderea, în 2010 a fostului președinte polonez Lech Kaczynski, împreună cu toți camarazii săi, chiar la Katyn, exact la 70 de ani de la masacrarea, în același loc, a celor 22.000 de cadre de elită ai armatei poloneze. Rușilor le place simbolistica.

Via Polonia Ucraina ar fi urmat, teoretic, să fie atrasă treptat în sistemul de relații germano-polonez ce ar fi întemeiat un parteneriat de importanță geostrategică primordială în Europa, o arie ce ar fi cuprins aproape 200 de milioane de oameni. Ucraina reprezenta în această schemă un spațiu geopolitic de intersecție a principalelor axe ale securității euroatlantice, iar Moldova ar fi urmat să reprezinte buffer-zone – punte și zonă tampon. Evident aceasta ar însemna sfârșitul influenței Rusiei, iar ce se întâmplă acum în Ucraina evidențiează nivelul încordării de la Kremlin.

Se joacă acum la Kiev o carte majoră pentru Rusia. Iar la toamnă va urma Chișinăul… 

Surse: Curentul.ro și Timpul.md / Data: 21 februarie 2014