ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Prin Ordinul Executiv 14024, Trezoreria SUA a introdus Lukoil pe lista companiilor rusești sancționate, iar măsurile de sancționare urmează să intre în vigoare din 21 noiembrie a.c..

Dacă România nu obține derogări (așa cum a obținut Ungaria, prin prezența lui Orban la întâlnirea de urgență cu Trump) sau Lukoil România nu este vândută până în 21 noiembrie, rafinăria de la Ploiești se închide.

Consecințe: 20% din producția de carburant dispare peste noapte, 3500 de angajați își pierd direct locurile de muncă și alți 100 de mii devin șomeri din motive de faliment consecvențial.

Precizez că a fost pe masă o ofertă de cumpărare de la un trader numit Gunvor, dar oferta a fost retrasă.

Multe alte consecințe sunt antrenate de închiderea foarte probabilă a Lukoil România: contracte de aprovizionare pe termen mediu (mai ales, pentru agricultură), contracte de hedging, garanții bancare, fluxuri de carburant vândut la preț redus în Republica Moldova sau chiar în Ucraina, toate pică, odată cu închiderea Lukoil România.

Partea a doua: Rompetrol, deținută cu KazMunaiGaz, o companie cu evidente legături cu Rusia, va fi similar afectată.

Situația la Rafinăria Petromidia este deja gravă, cu risc mare de faliment:

-la un capital propriu total de doar 158 de milioane de dolari, Rompetrol Rafinare are o datorie de 2,33 miliarde de dolari, adică, de 15 ori mai mare…

– datoriile pe termen scurt sunt de 1,9 miliarde de euro;

-toate activele sunt ipotecare la bănci sau în favoarea acționarilor din grup;

-pierderile anuale, în ultimii ani, depășesc 50 de milioane de dolari;

-sunt numeroase litigii pe rol, inclusiv grele litigii de mediu (numai pentru reabilitarea lagunei Vega se vorbește de un provizion de 98 de milioane de dolari);

-încă este nerezolvată vechea problemă a datoriei de 600 de milioane de dolari către Statul români, rezultată din obligațiunile convertibile în acțiuni emise acum peste 20 de ani, la momentul privatizării.

Peste toate acestea se suprapun: certificatele de CO2, scadente în fiecare an, din aprilie, și certificatele de ajustare a carbonului la frontieră (CBAM), care trebuie plătite din 2026 încolo, căci țițeiul vine din Kazahstan, țară non – UE.

Ca și Petrotel, și Rompetrol produce cam 20% din carburantul României.
Dispariția acestor doi producători ne vor face dependenți de un singur producător: OMV Petrom, deținut de austrieci, împreună cu niște fonduri despre care s-a spus mereu că sunt deținute, direct sau indirect, de ruși, mai precis, de Gazprom.

OMV Petrom va decide orice preț al carburantului vrea, pentru a-și maximiza profitul, iar noi vom plăti oricât, că nu avem de ales…

Ce soluții am putea avea, dacă am avea conducere statală cu cap, iar nu destinatari ai ofertelor de "șpagă de supraviețuire”?

(1) Achiziția celor două corporații de către companiile românești mari, din energie : Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Transgaz, Transelectrica; sigur că nu au toți banii necesari, dar pot lua credite sau bani de la UE (care ar trebui testată dacă este sau nu serioasă în chestia cu răspunsul comun la "amenințarea” rusă);

(2) Răscumpărarea, cu preț just și corect, a acțiunilor majoritare la aceste companii, care au fost companii de stat cândva. Franța și Germania practică de multișor acest sport, deci Comisia Europeană nu ar trebui să ne oprească pe noi să ne protejăm cumva piața internă și populația de dezastrul care vine.

Vor fi bani?

Păi, trebuie să fie.

Atâtea zeci de miliarde s-au aruncat pe ajutoare de stat pentru companii din Franța și Germania, pe climate change, pe fact checking, pe vaccinuri, pe armament vechi și scump donat altora, pe compensări la facturi de energie sau gaz din care unii s-au hiper-îmbogățit fără justă cauză, că trebuie să existe bani.