ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Două știri foarte interesante din Marea Britanie și, respectiv, din Franța, au ajuns la mine în acest weekend 
 
Unu - Boris Johnson a anunțat că renunță la pașaportul sanitar în iarnă și, de asemenea, la starea de alertă, care i-a permis să decidă, fără sprijin popular și politic, măsuri de restrângere de drepturi și de libertăți nemaiîntâlnite de la al doilea război mondial încoace. 

În primul rând, furia populară l-a cam pus pe fugă pe Boris cel roșu. În al doilea rând, propriul partid a început să dea semne de iritare pentru faptul că susținerea așa-zisei lupte contra așa-zisei pandemii a determinat deja creșteri de taxe și impozite, precum și efecte economice gravisime, lucruri care nu pot fi lăsate nesancționate de electorat. 

Doi - în Franța, o fostă ministră a sănătății (Agnes Buzyn) a fost pusă sub acuzație de un judecător de instrucție penală din Paris pentru fapte penale săvârșite în și cu ocazia plandemiei. Contracte cu dedicație, deturnare de fonduri, conflicte de interese, donații și sponsorizări anterioare obținute de la big pharma, neanunțate legal etc. Exact cam ce s-a făcut și la noi în vajnica, eroica, supermanica luptă românească_contra plandemiei.

A bont entendeur, salut! (cine are urechi de auzit, să audă)