Gheorghe Piperea: Grațierea lui Biden nu-l salvează pe Fauci. Va merge în curând la pușcărie
În ultimele minute ale mandatului său de adormit, Biden l-a grațiat preventiv pe Anthony Fauci, medicul - fanion al plandemiei, pentru toate infracțiunile federale de care ar fi putut fi acuzat în legătură cu faptele sale din plandemie. Acele fapte au fost multe și grave și au implicat extrem de multe alte persoane. Tocmai de aceea stiloul lui Biden s-a mișcat singur pe hârtie pentru a pune în operă o asemenea aberație juridică...
Numai că grațierea preventivă s-a referit la infracțiunile federale, iar nu și la cele reglementate de statele membre ale federației.
Procurorul general al Statului Florida, James Uthemaier, tocmai ce a deschis o anchetă penală* contra lui Fauci pentru sfidarea congresului SUA.
Fauci a fost chemat la audieri într-o comisie specială de anchetă în legătură cu cele consemnate în jurnalul său oficial din timpul plandemiei.
Poate că s-a uitat, așa că voi reaminti că în tot acel timp Fauci eraregele neîncoronat al main stream și social media, sfântul științei oficiale, izvorul informațiilor sigure și de încredere, reperul fundamental de morală a sectanților științei virusologice, imunologice, genetice și medicale ridicate la rang de religie.
Fauci este cel care a impus masca (precum și „distanțarea socială” de minim 2 metri), fără absolut nicio fundamentare științifică și fără efect preventiv, precum și „certitudinea” că virusul este natural, iar nu provenit, accidental sau în urmarea unui demers criminal, din laboratoarele de cercetare și manipulare genetică asupra virusurilor. Fauci este cel care a impus vaccinarea pe repede înainte, precum și limitarea circulației în lipsa „certificatului de vaccinare”. El este cel care a fost la originea tuturor lock down - urilor la nivel global**.
Tot Fauci poate fi considerat vinovat de toată panica ce a cuprins UE, de exemplu, care a pus la pământ economia celor 27 de state membre pentru a salva omenirea de la o simplă gripă, UE s-împrumutat cu un trilion de euro (inițial, dobândă a fost de 1,5%, actualmente fiind aproape triplată) pe care l-a pus la dispoziția statelor membre pentru a se salva de la falimentul cauzat de ... politicile sanitare ale UE din plandemie***.
Secretarul de stat pentru sănătate american, Robert Kennedy Jr., a descoperit și dat publicității jurnalul oficial al lui Fauci.
Este absolut uluitor, dar Fauci ținea un jurnal pe computerul oficial al instituției pe care o conducea, unde contrazicea cam tot ceea ce spunea oficial și, culmea cocalarismului, unde se auto-flata că este un fel de șef al lumii, care lume i se pune la picioare, pur și simplu.
Jurnalul confirmă că masca era inutila, că distanțarea socială era o măsură ne-științifică și inutilă, că virusul a scăpat din laboratorul din Wuhan (pe care el însuși îl finanțase în trecut, în secret, din bani publici americani).
De asemenea, jurnalul conține informația că, la 5 luni de la administrarea în public, în mod ostentativ, a vaccinului, Fauci însăși a făcut un „infarct pulmonar”, pe care l-a ținut secret, întrucât era un efect advers prezent pe lista producătorilor.
În plus, în mod absolut aberant, Fauci consemnează critici și chiar injurii la adresa CDS și FDA (autoritățile americane care au impus lock down - ul, masca, distanțarea socială, vaccinul etc. și care aveau unele reticențe față de măsurile aberante și anti-științifice cerute de Fauci) și se laudă ca a fost mai tare decât aceste autorități, impunându-și voința la finalul zilei.
Și multe altele - jurnalul are mii de pagini ...
Ei bine, Fauci a refuzat să confirme sau să infirme în fața congresului american* aceste fapte consemnate de el însuși în jurnal.
Pentru asta va putea merge curând la pușcărie, în statul american Florida, unde nu mai beneficiază de grațierea preventivă acordată de stiloul dotat cu inteligență artificială al lui Biden.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
L-au șters de pe NEWSWEEK și a ajuns la un site cu 1.5 MILIARDE de vizualizări. BTI: Se complică treaba: articolul dispărut despre Călin Georgescu, preluat integral de un gigant american al netului
Întrebare de 10 puncte pentru organizatorii UNTOLD, Emil Boc, Bogdan Buta și ”organele statului”: Voi cum vă foooteți melodic la Cluj? - VIDEO
Cristina Isabela Lăpădătoni: CINE ESTE ȘOFERUL DIN TRAGEDIA DE LA BRAȘOV ȘI DE CE ȘTIM ATÂT DE PUȚINE DESPRE EL?
Editorialul integral din Newsweek: SUA ar trebui să apere democrația – și pe Calin Georgescu – în România. Politica Americii este de a proteja dreptul poporului român nu pe cel al statului paralel de la București
Ionuț Țene: Blasfemie neoprotestantă la adresa Sfintei Parascheva, protectoarea Moldovei - Asalt ”pro-european” asupra BOR!
The Diplomatic Affairs: Newsweek retrage articolul despre alegerile anulate din România, ridicând întrebări privind presiunile politice și cenzură. De ce un singur articol de opinie despre Călin Georgescu a provocat atât de multă alarmă?
Recomandările noastre
Editorialul integral din Newsweek: SUA ar trebui să apere democrația – și pe Calin Georgescu – în România. Politica Americii este de a proteja dreptul poporului român nu pe cel al statului paralel de la București
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Persoane: Anthony Fauci Joe Biden
Locații: SUA
Subiecte: Fauci audiat
Organizații: Administrația Biden NIH
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)