ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


"Tribunalul din Bruxelles a decis că statul român datorează Pfizer o avere frumoasă, adunată din taxele unor oameni care abia își permit facturile la curent.
 
Guvernele care au semnat contracte cu pixul altora, miniștrii care au refuzat să negocieze sau să renegocieze, avocații aproape anonimi trimiși să înfrunte cei mai buni juriști ai celei mai puternice corporații farmaceutice din lume, toți au contribuit cu brio la această performanță națională.

Între timp, anchetele europene privind modul în care Pfizer și-a negociat contractele cu Bruxellesul zac undeva în sertare, nimeni nu s-a gândit să invoce măcar suspiciunea de practici comerciale abuzive drept argument în instanță, iar cei care au luat deciziile stau confortabil, neanchetați și netrași la răspundere. 
 
Românul de rând, cel cu salariul minim și cu drumurile pline de gropi, va acoperi, ca de obicei, nota de plată a incompetenței cu guler alb.", a transmis într-o opinie politică deputata AUR, Gianina Șerban, vice-președintă a Camerei Deputaților.