ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Sărbătorile luminau calendarul și le așteptam ca pe cele mai de preț daruri. Oamenii se împăcau, uitau toate pricinile de sfadă, simțeau înnoirea. Și se purtau altfel.

Se vedea asta după cum te priveau, cum salutau, cum pășeau pe drum.

La miezul nopții de Înviere luam lumină de la altar, din lumânarea preotului, apoi ieșeam din biserică, asta însemna că Iisus iese din mormânt înviat. Înconjuram de trei ori biserica, apoi preotul bătea în ușa bisericii, poruncind cu glas tare „Deschideți porțile că vine Împăratul Măririi!”. "Cine e Împăratul Măririi?" i se răspundea. A treia oară se dechidea ușa și se intra în biserică, cântând "Hristos a Înviat!".

Noi, copii, înmărmuream, era o emoție, o frică amestecată cu bucurie, retrăiam minunea Învierii. Era o bucurie fără de seamăn trăită împreună.

Tata ținea ca de Paști, să fim întotdeauna cu toții acasă, împreună, în jurul mesei, frumos îmbrăcați, pentru că primeam întotdeauna câte ceva nou.

Totul începea pe la orele trei ale dimineții, când ne întorceam de la biserică iar tata urma să conducă întreg ceremonialul zilei. Treceam pe rând, începând cu bătrânii, pragul casei presărat cu fân.

„Adevărat a Înviat” îi răspundeam tatei, care intrase deja înăuntru pentru a ne întâmpina cu salutul vestitor "Hristos a Înviat!".

Pe masă erau pahare curate pentru fiecare și un vas mic din sticlă (canceu i se zice pe la noi), în care era pasca sfințită, adusă de la biserică. Mai erau ouă roșii, caș și slănină, toate neîncepute.

Tata, mergea în grădină, rupea o crenguță de prun și făcea din ea furcuță nouă cu care să luam, pe rând, paștile. Făceam apoi o rugăciune de mulțumire și ne așezam la masa. Ciocneam ouă roșii și câte un pahar de vin, zicând din nou "Hristos a Înviat!".

Era semnul biruinței asupra morții.

 

Apoi gustam din cele ce erau pe masă. Nu se deschidea radioul ori televizorul, nu se asculta nimic, nu se cânta, nu se dănțuia, nici măcar nu vorbeam cu glas tare, nu strigam unii la alții în ziua de Paști.

După masă, ne odihneam ori ieșeam la plimbare, „la vedere” cum se spunea, adică mergeam la rudele apropiate (părinți, frați, nănași), doar ca să ne salutăm și să ciocnim ouă roșii.

Mama dădea paști și animalelor, apoi le stropea cu agheasmă, să fie și ele sfințite.

Toate semnele sărbătorii, ale învierii, erau întocmai, la locul lor. Parcă începea o nouă lume. Prima zi era de smerenie, a doua de desfătare.

 

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews