Schimbările operate - sub pretextul Pandemiei - de conducătorii lumii asupra vieții oamenilor sunt uriașe. Și continuă în cascadă, după un plan. Planul datează de la începutul secolului XIX.

Un editorial sclipitor al lui Jeffrey Tucker în The Daily Reckoning pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

Atacul din ultimii ani asupra afacerilor– nu marile companii cu relații politice, ci cele mici, care dinamizează viața comercială – a luat forme dintre cele mai bizare.

De când New York Times a scris că singura cale de urmat este „trecerea la medievalism”, păturile conducătoare exact asta încearcă să facă.

Însă acest medievalism nu afectează Big Data, Big Pharma, Big Ag (marile ferme) sau Big Media.

Afectează în special produsele și serviciile care au un impact asupra libertății noastre de a cumpăra, de a face comerț, de a călători și de a ne duce viața după bunul plac.

Restricțiile introduse în timpul pandemiei s-au înmulțit, s-au diversificat și au ajuns să aibă mii de forme. Și altele noi se adaugă zilnic.

Nu poate fi vorba de o întâmplare.

De la bun început nu a fost vorba despre îngrijirea sănătății. A fost vorba despre exercitarea puterii asupra întregii populații de către o pătură conducătoare infimă, în numele științei.

Guvernul a zăvorât societatea, apoi a încercat să ne vaccineze prin orice mijloace cu un medicament experimental de care nu aveam nevoie și care s-a dovedit că nu este nici sigur, nici eficient.

De atunci, alte chestii stranii au fost dezlănțuite împotriva oamenilor:

- campania „mâncați gândaci”,

- eliminarea combustibililor fosili,

- eliminarea cuptoarelor de pizza cu lemne,

- obligativitatea cuptoarelor și mașinilor electrice,  

- interzicerea aerului condiționat,

- să nu deții nimic și să fii fericit cu consumul tău digital,

- și chiar blocarea soarelui.

În același timp, sunt lansate pe piața publică o sumedenie de farse, ca de exemplu că bărbații pot rămâne însărcinați.

Multe orașe sunt lăsate în paragină, abandonate de locuitorii lor înstăriți, și devin adevărate jungle ale crimei organizate.

Lumea pare că a luat-o razna... Și, totuși, poate că există o logică.

„Trebuie să transformăm societatea!”

În august 2020, Anthony Fauci și un vechi colaborator al său au publicat un articol în revista Cell, care făcea apel la „schimbări radicale care ar putea dura decenii: reconstruirea infrastructurilor existenței umane, de la orașe la case și locuri de muncă, de la apă și canalizare până la locuri de agrement și de adunare”.

Autorii își doreau o distanțare perpetuă, dar acesta nu era decât începutul. Ei și-au imaginat desființarea orașelor, eliminarea evenimentelor de masă, sfârșitul călătoriilor internaționale și practic al oricăror călătorii, interzicerea animalelor de companie, interzicerea tuturor animalelor domestice și în general o foarte bizară lume non-patogenă despre care își imaginau că a existat acum 12.000 de ani.

Nu ne putem întoarce înapoi, au spus ei, dar putem „cel puțin folosi lecțiile acestei perioade pentru a orienta modernitatea într-o direcție mai sigură”.

Iat-o! O avem!

Păstrați serviciile (și persoanele) „esențiale” și debarasați-vă de restul!

Lockdown-urile nu au fost decât primul pas pentru toate celelalte.

Nu este Capitalism. Nu este Socialism. Cel puțin nu așa cum le înțelegeam noi.

Pare mai degrabă corporatism, dar cu o particularitate. Marile companii care devin tot mai populare nu sunt din domeniul industriei grele ci din cel digital, concepute pentru a culege informații și a alimenta lumea cu raze de soare și cu brize.

Știm că nimic nu este nou sub soare. Așadar, de unde provine această nouă și bizară utopie?

Contra-revoluția Științei

Acum trei ani, Matt Kibbe și cu mine am amintit că, în 1952, F.A. Hayek a scris The Counter-Revolution of Science (Contra-revoluția Științei).

Ideea este că, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, s-a născut un nou concept de știință, care răsturna filosofia anterioară.

Știința nu mai era privită ca un proces de descoperire prin cercetare, ci un stadiu final codificat, cunoscut și înțeles exclusiv de o elită.

Această elită trebuie să își impună punctul său de vedere la toată lumea.

Hayek a numit asta„abuzul rațiunii” pentru că adevărata rațiune se bazează pe incertitudine și pe descoperire, în vreme ce Scientismul, ca ideologie, este arogant și își imaginează că știe ceea ce este necunoscut.

Nu am avut răgazul să recitesc cartea, dar Kibbe a făcut-o. L-am întrebat dacă Hayek a spus ceva care are legătură cu problemele noastre actuale.

Răspunsul său a fost: „Această carte explică totul.”

Nu se putea imagina o recomandare mai bună. Așa că am început să studiez cartea cu atenție.

Da, o citisem cu ani în urmă, dar fiecare carte veche capătă azi un sens și un mesaj nou.

Iar această carte este cu adevărat premonitorie. Hayek îi analizează în amănunțime pe gânditorii de la începutul secolului al XIX-lea, continuatori ai Iluminismului Francez – și originea lor aflată în scrierile și influența lui Henri Saint-Simon (1760-1825).

Pe scurt, Saint-Simon a visat o lume fără privilegii acordate de naștere sau averi moștenite. Din punctul lui de vedere, aristocrația trebuia să se ducă la dracul.

Își imagina o lume a ceea ce el numea Merit. Dar nu un merit dobândit prin trudă și printr-o întreprindere ca atare.

Ci o lume condusă de genii sau de savanți cu haruri intelectuale neobișnuite. Aceștia trebuie să formeze elita managerială și conducătoare a societății

Consiliul celor 21

Sistemul său de guvernare ideal era alcătuit din 21 de oameni: „trei matematicieni, trei medici, trei chimiști, trei fiziologi, trei literați, trei pictori, trei muzicieni”.

Consiliul celor 21! Sunt convins că s-ar înțelege foarte bine între ei și nu ar fi deloc corupți. Și, mai ales, ar avea numai gânduri binevoitoare cu privire la restul omenirii.

Am desemna aceste persoane punând voturile pe mormântul lui Isaac Newton (zeul opțiunilor în viziunea lui Saint-Simon) și în cele din urmă ar apărea consensul în privința aleșilor.

Aceștia nu ar forma un guvern adevărat, cel puțin nu unul în sens tradițional. În schimb, ar fi niște planificatori de elită care și-ar folosi inteligența pentru a modela ansamblul societății umane de aceeași manieră în care oamenii de știință înțeleg și modelează lumea înconjurătoare.

El crede că este mult mai rațional să ai o asemenea conducere decât o aristocrație ereditară.

Iar Cei 21 și-ar pune întreaga gândire în slujba societății, pentru care ar constitui o uriașă sursă de inspirație, așa cum MSNBC se entuziasmeaze de Anthony Fauci și amicii lui.

Saint-Simon scrie:

„Oamenii de geniu se vor bucura atunci de o recunoaștere demnă de ei și de voi: această recunoaștere îi va plasa în singura poziție care le poate acorda mijloacele de a vă oferi toate serviciile de care sunt capabili; aceasta va deveni ambiția spiritelor celor mai energice; aceasta îi va deturna de la lucrurile care dăunează liniștii voastre.

„În fine, prin această măsură, veți da lideri celor ce lucrează la iluminarea voastră continuă, veți învesti acești lideri cu o imensă considerație și veți pune o mare putere bănească la dispoziția lor.”

Așa, deci! Elita primește puteri nelimitate și bani nelimitați și toată lumea va visa să fie și să acționeze ca acești oameni, iar această aspirație va îmbunătăți întreaga societate.

Asta îmi amintește de sistemul din China pre-modernă, în care doar studenții cei mai buni puteau accede în casta mandarinilor, care avea nouă niveluri de oficiali de rang înalt în guvenul Chinei Imperiale.

Guvernatorii Minții

Într-adevăr, Saint-Simon i-a invitat pe adepții săi: „considerați-vă ca niște guvernatori ai funcționării minții umane!”.

El considera că„puterea spirituală” trebuie să se afle „în mâinile savanților, puterea temporară în mâinile proprietarilor, puterea de a-i numi pe cei chemați să îndeplinească funcțiile de mari șefi ai umanității în mâinile tuturor”.

Saint-Simon a avut o viață care a oscilat între bogăție și sărăcie și regreta că acest lucru se poate întâmpla unui om cu geniul său.

Prin urmare, a plăsmuit mijloacele politice care să îl protejeze pe el și pe cei asemenea lui de vicisitudinile pieței.

Își dorea o clasă permanentă de birocrați care să fie complet izolată de lumea liberală, elogiată abia un sfert de secol mai târziu de Adam Smith și alții asemenea.

Aceasta este esența a ceea ce Hayek a numit Contra-revoluția Științei. Nu era vorba de știință, ci de scientism, în care libertatea pentru fiecare individ era considerată un infern, geniile care preiau controlul asupra lumii reprezentau tranziția, iar domnia permanentă a savanților pentru a modela spiritul uman era Raiul pe Pământ.

Cea mai bună carte pe care am citit-o și care surprinde esența acestei viziuni este The Treason of The Experts (Trădarea Experților) de Thomas Harrington.

Aceștia se dovedesc a nu fi niște altruiști sau supervizori competenți ai societății, ci niște sadici lași care guvernează cu o cruzime motivată de cariera lor și care refuză să recunoască atunci când „știința” lor produce contrariul obiectivului lor declarat.

„Scientismul” ca ideologie este inversul științei, așa cum o înțelegem în mod tradițional.

Știința nu ar trebui să însemne crearea și înrădăcinarea unei pături elitiste de gestionari sociali, ci mai degrabă o explorare smerită a tuturor realităților fascinante care constituie lumea ce ne înconjoară.

Nu ar trebui să fie vorba de impunere, ci de curiozitate, nu de norme și de coerciție, ci de fapte și de o invitație de a privi mai în profunzime.

Saint-Simon a preamărit știința dar a devenit un anti-Voltaire.

În loc să elibereze mintea umană, el și adepții săi s-au imaginat guvernatorii ei.

Pe această cale a mers Anthony Fauci.

Scopul lor este să devină „guvernatorii funcționării minții umane”.