Sunt simpatice urletele și strigătele, însoțite de ruperea hainelor și a părului din cap, ale celor care contestă vehement orice formă de credință alternativă propriei lor credințe. Ah, nu mă refer la credincioșii bisericilor aici, poate părea că despre ei este vorba, deseori credincioșii simpli se manifestă exagerat pentru a-și mărturisi credința, pentru că nu cunosc sau nu au altă formă de exprimare. Dacă puneți exact aceleași cuvinte și aceeași imagine la polul opus, către cei pe care îi considerăm, de regulă, atei (în raport cu credința în Dumnezeu, ca să punem referențialul clar), veți vedea că nu sunt mari diferențe de imagine, ci doar de conținut. Habotnicii credinței atee. Cei care nu cred în nimic, ah, ba da, în glorificarea omului și a nesfârșitei sale libertăți. 

Să le luăm pe rând:

- niciunul dintre acești noi habotnici nu a cerut să se nască; mamele lor, în numele cărora strigă la dreptul asupra propriului corp al femeii, le-au dat naștere, deși poate nici voit, nici în condiții materiale deosebite; uită că posibilitatea de a țipa în stradă sau în fața Catedralei Neamului le-a fost dată de o singură opțiune a mamei lor – aceea de a alege viața; măcar și pentru acest simplu fapt personal, mânioasele habotnice ar putea să fie mai aproape de suratele lor întru gen care se confruntă cu indecizie, cu sarcini neplanificate, cu confuzie, cu probleme materiale; chiar, ce au făcut, concret, pentru aceste femei, în numele cărora se erijează drept eliberatoare de trup și spirit? Nimic? Da, e corect. Le-au trimis la avort, ca fiind singura opțiune validă, ca și când avortul este izbăvitor, eliberator și purificator. Ceea ce știm diferit față de aceste habotnice ale libertății ȘI singurătății, sunt nume și femei cu destine frânte, lipsite de ajutor pentru că nimeni din această lume nu le întreabă: și ce vei face după avort? cum te simți acum? unde mergi și ce vei face? cum te pot ajuta? 

- niciunul dintre acești habotnici nu este ”prea” căsătorit; nu, căsătoria este ceva desuet, inferior și prea ”tradiționalist” față de propriile neputințe de a intra, cultiva și rămâne într-o relație de cuplu; cuplul, ca idee în sine, este inferioară oricărei libertăți și independențe individuale; desigur, miile de căsătorii civile și religioase anuale infirmă bietele păreri bazate pe vieți personale ce stau sub spectrul imaturității și, deseori, traumelor emoționale; este mai ușor să operezi la nivelul gândurilor și ideilor, decât la nivelul comportamentelor – se numește raționalizare, o explicare a realității prin prisma propriilor idei, pentru a le auto-valida. 

- și, evident, niciunul dintre acești habotnici de rit nou nu are copii; fie nu au reușit, pentru că nu au fost parte dintr-un cuplu, fie au avortat, în numele acelei libertăți, fie chiar nu își doresc; acum, din punctul nostru de vedere, este absolut bine că aceste categorii de idei nu se reproduc, problema mare este că se reproduc pe copiii noștri; acești habotnici care nu fac nimic concret spre binele semenilor lor, cu probleme și situații reale de viață pentru care au nevoie de ajutor (ah, da, de la statut atotputernic, organizat, neutru și politically corect, desigur!), dau sfaturi și impun opinii despre cum trebuie să arate familiile ALTORA, copiii ALTORA, școala în care ei NU AU COPII, bisericile ÎN CARE EI NU MERG. 

Credința lor? O lume ideală care nu poate fi funcțională, sfidând chiar biologia, dacă nu reperele morale creștine. O lume cu goluri de logică, o lume din sfera ideațiilor copiilor mici care visează la lumi perfecte, o lume a gândirii magice. Căci lumea reală este imperfectă, cu inechități, cu excluziuni, inclusiv promovate de acești habotnici. Lumea lor e stearpă, căci nu produce nici copii, nici fapte bune, nici colaborare, nici comunitate. O lume mică, atot-suficientă, guralivă și stupidă, după cum arată faptele și vorbele lor. O lume penibilă și jenantă. O lume aparent ideală care a ieșit la iveală și se arată în plinătatea mizeriei, neputinței și micimii ei.