Hackerii și secătuirea apelor vin tot de la Dumnezeu. Ce trebuie să învățăm din asta: ÎNAPOI LA REALITATE! La documente pe hârtie, bani în numerar, cărbune, NORMALITATE. Avertismentul Părintelui Justin
Știrile vin în avalanșă. Nimeni nu mai face față dezastrelor care cad peste noi sau ne pândesc, cu atâția trădători la putere.
Trădători, incompetenți, idioți, hoți - aceasta este tagma care conduce azi România. Să nu ne facem iluzii. Am tot căutat o excepție măcar de când a fost încălțată abuziv puterea, în urma loviturii de stat constituționale din decembrie 2024. N-am găsit.
Pe Nicușor îl vedem cum este... Oricât ar cere el de pe bancheta din spate să se semnalizeze la dreapta, dacă șoferul lui soroșist cu table pe umeri face tot la stânga, ba chiar la stânga împrejur, ce poți să mai faci?! Măcar de l-am vedea pe Călin Georgescu premier, într-o primă fază, pentru echilibrarea situației.
Altfel, ne îndreptăm spre prăpastie cu ochii larg închiși!
Lovitura cibernetică de la ANCPI, urmată de cea la ANP, ne demonstrează slăbiciunea sistemului electronic și a posibilităților limitate de apărare a acestuia. Au trecut 3 săptămâni și nu avem nici o veste încă de la DNCS, SRI și STS, cele care ar fi trebuit să gardeze și să prevină dezastrul, care a izbit, momentan, două agenții guvernamentale.
Și acestea sunt doar mici avertismente, fără îndoială.
Imaginați-vă CNAS, MAI, ANAF, Ministere, Primării, Spitale, Universități, Bănci, Presidency.ro etc. Credeți că spitalele din România sunt mai bine păzite decât ANCPI? Nu, nu sunt. La Timișoara au pierdut acum doi ani date din bazele Poliției Locale și ale Fiscului și nu le-au recuperat nici azi. Fritz a mers pe burtă.
Oricând ar putea urma un coșmar digital - un blackout total!
Și în toată nebunia asta, în loc să învățăm ceva, „organele” statului o țin langa cu buletinele cu cip care vor deveni și carduri de sănătate urmate de permise electronice obligatorii etc.
La ora aceasta nu mai poate ieși nimeni din țară în afara spațiului UE și în spațiul UE, pentru copii, fără pașaport electronic, în dispreț total față de credința milioanelor de ortodocși ai acestei țări și ai Bisericii lor, naționale.
Simbolistica e diabolică: dacă vrei să-ți scoți copiii din țară degeaba te lauzi pe net cu buletinul tău vechi, valabil, doar teoretic, până în 2031. Trebuie să începi cu ei, cu copiii, biometrizarea.
La aceasta se adaugă vârtelnița demenței totalitariste a „portofelului digital” indusă de UERSS!
Deja aproape nu mai poți să-ți faci un banal cont bancar fără introducerea ta, cu voie sau fără voie, în baza mondială biometrică a nenumitului: față, profil dreapta, profil stânga. Cartonul cu numărul de arestat mai lipsește.
Peste toate, seacă Dunărea și se adeverește avertismentul lui Călin Georgescu legat de APĂ: „Apa va fi mult mai prețioasă decât petrolul în următorii trei-patru ani. O să vedeți! Trebuie să avem proprietate asupra resurselor țării noastre.” Iată, fără apă nu mai avem energie, fără energie și fără apă nu vom mai avea hrană.
Acum nu mai râde nimeni din clovnii care erau puși să facă circ.
Renaționalizarea tuturor resurselor naturale ale țării este un imperativ absolut, de la apă la sare, de la cărbune la petrol și gaze.
Întoarcerea cât mai rapidă la termocentrale, deschiderea tuturor minelor, alte priorități absolute.
Escrocheria planetară - cum spune Trump - cu energia verde și zero emisii trebuie respinsă vehement și aruncată la coș, dar nu la reciclabile.
Menținerea cu dinții de banii în numerar și chiar de aur, pentru cine poate, o necesitate.
Apărarea pământului și a pădurilor prin stoparea vânzării lor către entitități străine, o obligativitate.
* * *
Pentru noi nu e nimic nou. Totul ne-a fost profețit de vrednicul de pomenire Părintele nostru Justin încă de-acum aproape 20 de ani.
Până și AI-ul de căutare de la Google îî face un rezumat bun, deși n-ar prea vrea:
„Apelul Părintelui Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, lansat la 14 ianuarie 2009, este un manifest religios celebru intitulat „Apelul pentru demnitatea persoanei și împotriva actelor cu cip”.
Mesajul central al acestui apel îndeamnă credincioșii ortodocși să refuze noile documente de identitate biometrice (pașapoarte și buletine cu cip electronic).
Ideile principale ale Apelului
Refuzul cipurilor: Părintele a catalogat tehnologia biometrică drept un sistem de control total care atentează la libertatea și demnitatea umană dăruite de Dumnezeu.
Îndemn la rezistență: Textul conține faimoasele cuvinte de încurajare: „Este vremea muceniciei! Luptați până la capăt! Nu vă temeți!”.
Avertisment duhovnicesc: Arhimandritul a considerat acceptarea acestor acte ca pe o lepădare treptată de credință și o pregătire pentru dictatura antihristică globală. (AI-ul „uitase” prefixul „anti” - n.m.)
Responsabilitatea clerului: Apelul critica subtil pasivitatea ierarhilor și chema întreaga suflare ortodoxă la o mărturisire publică și unită.”
Am inclus acest rezumat cu AI-ul, apărut când căutam linkul de la Petru Vodă - AI pe care îl desfid, chiar și pe cel numai de căutare, adeseori fals potrivit politicii globaliste de rescriere a istoriei adevărate -, pentru finalul aproape neașteptat.
Da, aici e „buba”. „Micul păcat” al acceptări fără nici cea mai mică opoziție din partea clerului a pașaportului cu cip ca să circuli la locurile sfinte sau aiurea este primul pas spre îndepărtarea de Dumnezeu. Toate celălalte vin la pachet: câștigi un cont, un buletin draguț și mai micuț cu cip, un permis electronic, un „portofel digital”, un cod QR - îți pierzi copiii, credința, mântuirea...
„Dar pe Mine, fiindcă vă spun adevărul, nu Mă credeți.” - spunea însuși Domnul.
„Vor veni vremuri mai grele decât cele prin care am trecut noi”, ne spunea Părintele fără ca noi să putem înțelege atunci ce monstruozitate mai mare decât „Experimentul Pitești” ar putea să existe. Iată: acum avem un „Pitești” la scară planetară, cu ochiul electronic ațintit mereu asupra ta și o armată de țurcani gata să te reeduce cu forța.
„Spre deosebire de alte vremuri, va îngădui Dumnezeu vrăjmașului să se atingă și de suflet; va fi mai mult o prigoană psihologică și nu vă veți putea ascunde nici în crăpăturile pămîntului.”, profețea Duhovnicul Neamului.
Iată însă că Dumnezeu nu ne lasă: ne trimite niște hackeri ca să ne lase fără acte electronice, să revenim la normalitate, ne trimite o secetă pe Dunăre, fie și prin centrele de date AI, ca să învățăm să ne apărăm APA de la EL și să ne întoarcem la cărbunele pe care ni L-a dat. De oriunde ar veni, toate tot de la Dumnezeu sunt. Numai să ne dezmeticim.
ÎNAPOI LA REALITATE! ÎNAPOI LA ADEVĂR!
Cu tot ceea ce înseamnă aceasta.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
L-au șters de pe NEWSWEEK și a ajuns la un site cu 1.5 MILIARDE de vizualizări. BTI: Se complică treaba: articolul dispărut despre Călin Georgescu, preluat integral de un gigant american al netului
Întrebare de 10 puncte pentru organizatorii UNTOLD, Emil Boc, Bogdan Buta și ”organele statului”: Voi cum vă foooteți melodic la Cluj? - VIDEO
Cristina Isabela Lăpădătoni: CINE ESTE ȘOFERUL DIN TRAGEDIA DE LA BRAȘOV ȘI DE CE ȘTIM ATÂT DE PUȚINE DESPRE EL?
Editorialul integral din Newsweek: SUA ar trebui să apere democrația – și pe Calin Georgescu – în România. Politica Americii este de a proteja dreptul poporului român nu pe cel al statului paralel de la București
The Diplomatic Affairs: Newsweek retrage articolul despre alegerile anulate din România, ridicând întrebări privind presiunile politice și cenzură. De ce un singur articol de opinie despre Călin Georgescu a provocat atât de multă alarmă?
Ionuț Țene: Blasfemie neoprotestantă la adresa Sfintei Parascheva, protectoarea Moldovei - Asalt ”pro-european” asupra BOR!
Recomandările noastre
Editorialul integral din Newsweek: SUA ar trebui să apere democrația – și pe Calin Georgescu – în România. Politica Americii este de a proteja dreptul poporului român nu pe cel al statului paralel de la București
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Locații: Dunăre Mănăstirea Petru-Vodă România
Subiecte: acte biometrice acte cu cip acte de identitate biometrice Adevărul lui Dumnezeu anularea alegerilor Apa apă, hrană, energie atacuri cibernetice Călin Georgescu premier Călin Georgescu președinte Cardul de sănătate Dictatura Biometrică Hackeri identificarea biometrică lupta pentru Adevăr lupta pentru resurse naturale mărturisirea Adevărului Naționalizare pașapoarte biometrice portofel digital portofel european pentru identitatea digitală Resurse naturale Resurse naturale Marea Neagra Resursele României Secetă
Organizații: Administrația Prezidențială a României ANCPI Biserica Ortodoxă Română DNSC Guvernul României Mănăstirea Petru Vodă
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (30)