Horațiu Rădulescu: Adevărul șenghenos din spatele castelor profesionale, care au trădat și au vândut pas cu pas România

Vă prezint câteva puncte de vedere, bazate pe informații reale și concrete.
Și poate punctele mele de vedere sunt absurde, nu sunt pe placul sau nu se încadrează în standardul manipulatorilor. În sfârșit, gata cu preambulul, dvs. o să decideți unde se încadrează opinia mea.
Majoritatea ”suflării românești active” este canalizată pe inamicul austriac. Așa s-a dat pornirea. Nu, că nu ar fi disprețuitor și batjocoritor la adresa României și a românilor. Așa sunt toți oficialii străini. Credeți că jupânii francezi, germani, olandezi sau americani ne privesc altfel, și anume ca pe sclavi- proști-corupți etc?! Nu, în mediul lor străinez, toți ne privesc la fel, pentru că le-a fost permis de către politicienii români, de către ”băieți”, magistrați și de către toți cei care au avut și au funcții, sau putere de decizie în România!
Așa că, nu doar austriecii nu dau doi bani pe noi, ci toți ”străinezii” sunt așa, pentru că li s-a permis și pentru că li s-a dat voie să ne jefuiască după cheful lor. Cot la cot cu șmecherii lacomi și trădători români!
Mesajul subliminal al Hohanului, foarte bine conturat, a fost acesta: ”eu nu am avut timp să mă ocup de șengheneală, am fost ocupat cu M.C.V.-ul, dar să vedeți ce am să fac io! Io-s dracu pe pămât, pot orice, așa că o să vă bag io în Schengen, disperaților! Gata, am fost mirat, dar acu’ sunt supărat! O să negociez io! O să le mai dau de prăduit și se rezolvă. C-așa au făcut și predecesorii mei, au dat spre prăduire România, sub diferite pretexte: de aderare la NATO, la U.E., la... Zer gud”!
Acum. Cele două caste profesionale care poartă vina tuturor nenorocirilor din țara noastră, în afară de casta politicienilor, sunt: casta securiștilor și casta magistraților. Sunt caste privilegiate, cu salarii și pensii enorme față de populimea muncitoare-trăitoare pe aceste plaiuri românești. Veniturile lor exorbitante, au fost justificate tocmai prin faptul că așa funcționează profesional corect, și nu-s supuși dedulcirii la foloase extra.
Ce ziceți, nu s-au dedulcit?!
Că dacă dvs., indiferent de specializare, ați lua la verificat toate privatizările, contractele și parteneriatele statului (adică pe bunurile noastre, cu și din banii noștri), în mod sigur ați avea pe cine trimite la muncă-n folosul comunității, nu la pușcărie, și ați avea ce confisca!
Concretețuri din casta magistraților și a securicilor:
- Daniel Morar, fost procuror-șef al DNA, zice că în timpul alegerilor prezidențiale din 2009 a vrut să-i pună sub acuzare pe foștii șefi ai SRI, George Maior și Florian Coldea. De ce nu a făcut-o?!
- Ieri 12 decembrie Î.C.C.J. a reluat judecarea procesului în care procurorul Emilian Eva a fost condamnat pentru corupție, în 2017! Știți, Eva procurorul ăla care a luat șpagă la greu, și își desfășura activitatea de procuror, exact ca un S.R.L. care primea contracte. Nu ar fi de mirare să fie scos basma curată, și să primească și salarii compensatorii...
- Cristi Dănileț, care fusese ”scos definitiv din magistratură” beneficiază de anularea acestei decizii! Adică nicio problemă că în calitate de judecător mitingea politic, că făcea/face parte din ONG-uri, că era beneficiarul extraplăților și a donațiilor aferente...
- Cătălin Predoiu, avocat buzoian de-al lui Ciociolacu, ginerele securistului Călin Zamfirescu, tot avocat, este singurul ministru de nejustiție care a fost menținut în funcție timp de cinci guvernări consecutive. A fost prezent, ”să vază și să controleze el cu ochiul lui de liberal”, în timpul ședinței comune ale celor două Camere Parlamentare, votul legilor trădării naționale, adică alea prin care s-a ratificat că Constituția României este supusă legilor și deciziilor externe! Pretextul lui, și al celor din spatele lui, a fost că se face asta, ca o condiție pentru intrarea în Schengen! A contat sau contează că, de exemplu, a fost membru în Consilul de Administrație al CEC, ăla prăduitul și pus pe butuci, este asociat fondator la o casă de avocatură și deține participații la două firme de consultanță pentru afaceri și management (Mergers&Acquisitions International - înființată în iunie 2007, deține 33% și P&R Forus Strategies - înființată în octombrie 2007, deține 50%), și că va avea felia lui de câștig de la privatizarea din 2023 a celor aproximativ 20% diin acțiunile Hidroelectrica?! Felie legală!! Că statul are încheiate-contractate procedurile de ”licitare” a Hidroelectricii... Să vă spun că printre clienții lui au fost și OMV-Petrom și Oltchim?!
- Trebuie să vă mai reamintesc cui aparțin pilele, rudele, amantele etc angajate în companiile astea mari, în care statul are participare prin acțiuni?!
- Să vă mai spun despre dosarele penale făcute la comandă politică în cadrul unor reglări de conturi?! Deciziile, de exemplu, împotriva Hohanului cum au fost puse în practică și cum se aplică "legea prescripției faptelor"?!
În sfârșit, poate că sunt tâmpit, manipulator, securist, rusofon, și toate celelalte epitete și adjective care mi s-au adus prin unele comentarii, dar să știți că-n urmă cu trei luni tot am refuzat salariul net de 3000 de euro, din partea unui ONG haștagist, ca să le scriu articole... Nu o spun să mă bat cu cărămida-n piept, ci să vă dați seama de ce bani dispun unii... Și tot cred că românii ar trebui să treacă prin filtrul gândirii ceea ce se întâmplă în jurul lor...
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Dezvăluiri Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Klaus Iohannis
Locații: Austria
Subiecte: Aderarea României la spațiul Schengen
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)