S-ar putea să vă contrarieze, sau să vă uimească ceea ce am să vă spun. Sau, s-ar putea să găsiți o fărâmă de înțelegere...

Vorbeam târziu în noapte cu un prieten, unul dintre puținii ”baricadiști” recunoscuți oficial și rămași încă activi social și politic.
 
Vorbeam cu of și durere despre dacă... Dacă ar fi să ni se dea timpul înapoi, să ajungem din nou în Decembrie 1989?

Și atunci, ca și acum, mulți au stat ascunși pe după perdele, în propriile case. Erau țintuiți de teamă, cu ochii și urechile la tv și la radio. Ca și acum, paralelă-n timp, cu ochii pe tv și pe rețelele de socializare.

Cine a mai rămas în viață, după primele zile de revoltă, știe cum am scăpat de la Universitate. Știe cum mulți au murit împușcați, atunci pe loc, sau ulterior, când ne-au fugărit ca pe vânat. Nu am fost mulți, atunci în primele zile... Cei care au rupt-o la fugă pe Magheru, spre Teatrul Național, Piața Rosetti, Cișmigiu – indiferent că era pe la Arhitectură sau pe bulevard, pe lână Universitate, mare parte au fost măcelăriți. Personal, varianta spre Biserica Colțea, cu săritul gardului în curtea spitalului și apoi fuga prin spatele acestuia, a fost varianta norocoasă. Apoi, a doua zi și-n zilele următoare, am revenit, mai motivați...

"Libertate, te iubim! Ori învingem, ori murim!", ”Libertate, ochii plânși vor să te vadă!”, ”Nu plecăm acasă/ Morții nu ne lasă!”, ”Libertate/Libertate/Libertate...”.

Ulterior, nu mi-am luat Certificat de revoluționar, și nici nu mi-a trecut prin cap vreo secundă să fac acest lucru. Nici măcar când am rămas, împreună cu un prieten, singuri într-unul din lifturile clădirii fostului M.I.C.M. de pe Calea Victoriei, cu stiva de Certificate, care trebuiau cărate în biroul colonelului Rădulescu (potrivire de nume și atâta tot)! 

Așa cum este-n viață, alții au fost pragmatici. Și-au luat ”cartonul” dătător de foloase. Personal, aș fi fost de acord pentru cei care au rămas invalizi, sau pentru rudele celor morți. Dar... Au apărut muuulți, muuulți de tot!! Și mare parte, nici măcar nu au trecut pe stradă, în acea perioadă! Iar alții, din orașe, sau chiar comune (!!!) în care ”deranjul” nici măcar șoptit n-a fost! Și uite așa, s-a furat un început de ”viață”... De drum. Prin minciună, furt și jeg moral...

Nu regret nicio secundă că nu mi-am luat ”cartonul”. Dar... Mă doare până-n adâncul sufletului, clipa, ziua de astăzi.

Ce am ajuns să trăim în prezent?! Știți prea bine. Mai avem puține lucruri care ne aparțin. Țara a fost vândută, pe bucăți mai mari sau mai mici, până nu a mai rămas mare lucru de prăduit. Le numeri pe degetele de la o mână, dar și acelea sunt în curs de prăduială. Sunt antamate. Românii s-au divizat și s-au pervertit la maximum. Că așa a fost dat startul noii vieți. Securitatea este mai puternică, neprofesionistă, trădătoare în mare parte, și controlează tot. Mai rău este că nu se mai controlează pe ea înșiși, fiind păpușărită de afară. Sistemul opresiv a devenit mai puternic, de la an la an. Sistemul magistrațiolor – clasă privilegiată – plătit regește, a fost alt factor determinant al situației de azi. Presa a dispărut, astăzi existând în mare parte doar un sistem de propagandă și îndoctrinare/îndobitocire a populației, în funcție de interesele ”stăpânirii”. Politicianul sau afaceristul actual aflat la butoanele societății civile românești, se confundă în acțiune și activitate. Educația, la nivel de masă socială, a devenit o bătaie de joc. Ca și sănătatea. Ca și posibilitatea de-a mai trăi ca salariat, sau ca pensionar. Ați cotizat o viață-n treagă, cu o contribuție adecvată acelor vremuri și prețuri, ca acum să ni/vi se promită o pomană pentru supraviețuirea în condiții mizere. 

Viața, viața multora dintre noi se duce, (acum este Paște, acum este Crăciun, sau contorizăm trecerea rapidă a încă unui an de viață), deci, se duce în frământări, griji existențiale, supărări, necazuri, tristețe, dureri... Parcă acel ”fir de ață” a dispărut, și acum suntem frunze ce planează agonizant spre pământ. Și despărțirile de cei dragi au devenit efemeride de plumb sufletesc. Te-ai dus dragă mamă, tată, soră, frate... copile, prietene... Te-ai dus și regret că n-am avut timp să-ți... Și câte ”să-ți” sunt...

Dacă ar fi să ni se dea timpul înapoi, să ajungem din nou în Decembrie 1989? Eu, personal aș avea două opțiuni. Ori n-aș mai ieși în stradă, ba mai mult chiar, v-aș sfătui să faceți la fel. Ori, aș mai ieși în stradă, dar nu aș mai lăsa arma din mâini până când... Noua viață ar intra într-un făgaș al normalității. Pentru că sunt sigur că și dvs. ați face la fel...

În orice caz, în ambele variante, l-aș ruga pe Dumnezeu, să ne/vă arate, atunci în acele momente din Decembrie 1989, ce va ajunge România peste ani, adică așa cum este în ziua de astăzi... Să vă teleporteze în prezent, pentru o perioadă necesară să trăiți și să simțiți ”ce am devenit”. Și v-aș ruga pe dvs să... Să!

P.S. Frumoasă carte prietene...

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews