Cuviosul Părinte Justin Pârvu: „Am fost și sunt foarte emoționat pentru faptul că văd cu ochii mei cum un episcop al Bisericii noastre înalță o mănăstire în cinstea celor ce nu mai sunt, cum zice Nichifor Crainic, celor ce sunt martiri ai Bisericii și neamului românesc, jertfiți aici la Canal și în toate celelalte temnițe comuniste, pentru ca noi să avem azi un neam încă ortodox. Acesta a fost visul meu, încă de când am ieșit din închisoare, să înalț o mănăstire în cinstea acestor martiri. Iată că văd acest vis realizat și nu pot decât să mulțumesc Maicii Domnului și colegilor mei, care veghează acolo de sus, că mi-au îngăduit mie, nevrednicului, să duc acest vis la bun sfârșit.

Pentru mine, acest eveniment realizat prin osteneala și râvna Înaltpreasfințitului Teodosie, reprezintă cea mai mare împlinire a mea, la acești ani ai bătrâneților mele.

Aș putea zice acum liniștit, odată cu bătrânul Simeon: „Acum slobozește pe robul Tău Stăpâne, după cuvântul Tău în pace”, dar mai am o neliniște: să îi văd pe acești martiri canonizați. Sfintele lor moaște izvorăsc pretutindeni mireasmă și vindecări, osemintele lor au ajuns la închinare până și în Țara Sfântă, la Sfântul Munte Athos și în multe locuri ale pământului, de unde mă sună părinți și maici că sfinții izvorăsc mir și mireasmă nemaiîntâlnită. Vreau să văd ziua când nu ne vom mai teme că avem în bisericile noastre la închinare moaștele acestor sfinți mucenici, că au ajuns să fie slăviți peste hotare mai degrabă decât în țara lor”. (Sursa: revista Atitudini)

Mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu: „Nu vă puteți imagina ce-a fost în sufletul Părintelui Justin în momentul în care Mitropolitul Teodosie i-a oferit temelia unei mănăstiri închinată martirilor la Poarta Albă. M-am nimerit atunci la Petru Vodă. Părintele Justin nu-și găsea loc de bucurie, a venit la mine și mi-a spus: „Aspazia, hai cu mine, hai cu mine la Poarta Albă! Se face în sfârșit mănăstire în numele martirilor noștri!”. (Sursa: Generația Mărturisitoare)