De-o bună oră stau și cuget... întru un titlu. Bunăoară, cei care mai scriu, pe ici, pe colo, știu bine că nu-i deloc ușor a găsi un titlu potrivit pentru un text. Bine, de fapt, nici textul ce vreau a’l scrie nu-i încă decât o furtună de gânduri, suflate bezmetic de niscai trăiri, mai mult sau mai puțin creștinești, cam pe măsura vremurilor pe care le trăim. Interesante... vremurile, cam după calapodul ălui vechi blestem chinezesc [1].

Dar... așteptând mintea’mi rece și sprințară să se coboare’n inima’mi clocotindă întru atingerea unui scurt echilibru cerut imperios de scânteia de dumnezeire din păcătosul de mine... Celui ce pur și simplu este... poate că veni-va și el... titlul... de El trimis. Sau nu.

Da’ să ne’nturnăm la ale noastre oi, ca oaie neagră și rătăcită ce suntem. Of, Doamne! Tocmai fuserăm la vot, cu familia, la adevăratul referendum întru Familie, cum bine remarca un bun confrate de p’acilea, de prin vechea noastră ogradă. Conform cu una dintre legile lui Murphy, cum că un lucru prost început se termină, de regulă, și mai prost, nu am vrut să votez, pentru că seria de „alegeri” fusese viciată, profund, încă din start, odată cu terciul plin de miasme al comasării inițiale. În lumea de azi nu mai am cum a crede în cavaleri eliberatori veniți pe cai albi [2]. Votul meu este unul contra sistemului, așa cum blestemata asta de lume strâmbă încă ne mai permite, în speranța că... poate, poate... Capac mi-a fost pus de gestul execrabil al celor de la dexonlie.ro [3].

Pe de altă parte, la curent fiind, totuși, grație onorabilei și onorantei „adunături de pleavă” din astă binecuvântată ogradă (și din altele asemeni), până mai ieri, am încercat, reușind, mai mult sau mai puțin, a sta departe de zarva „alegerilor”, fie că era la lucru, unde colegii se dădeau de ceasul morții de fiecare dată când păpușarii mai învârteau câte-un buton [4] întru zăpăcirea completă a nației, fie la o bere după un fotbal sau un tenis cu băieții, fie acasă, la scurtele discuții cu soția pe teme mai mult sau mai puțin profunde [5].

Știind că „catindatul” (cacofonie intenționată) progresist [6] e o făr’de fond și goală formă, letal periculoasă pentru fibra neamului nostru prin prisma forțelor aliniate în (stră)fundu’i, mă gândeam că nu știu destul despre forțele din spatele celuilalt, prezentat și el, în partea noatrsă de țară, în tușe groase de cavaler salvator care, acuma, pare a fi devenit scutierul credincios al fostului cavaler degrabă descălecat și cu forța trântit în țărână de întunecatele forțe ale Întunericului. Curat rocadă de „cavaleriști ai tristei figuri”... de România, nene Iancule! [7]

De vorbit, tandemul de conjunctură, fortuit au ba, frumos grăiește, pre limba noastră, a celor care ne-am săturat de statutul de oameni de mâna a doua... LA NOI ÎN ȚARĂ. Da’ și băsmescu frumos băsmea... „La țepe’n Piața Victoriei”, ascuțite de coana Justiția [8] și acuma, iacătă’l, cu vocea dogită (de ălea patru cuburi plutinde pe valurile licorilor licuriciului celui mai mare) ale ventrilocilor pricepuți apăsători pe bătăturile’i de cutră’ntru rele’mbătrânită, implantat și el în dosu’ „rafinat” gurmandului (ne)pereche-a sfârcului ofilit al blandianei, pro(no)nobela (că)cărtărescului, altă arătare din șirul de forme goale din care unu’auzii că dădu deja’n apoplexie ca urmare-a trezirii în conștiință a unei mari părți din românimea cu nerușinare și ostentativ parazitată „de mai an” [9].

Ce vreau a spune, de fapt, este că orizontul de așteptare generat de aceste alegeri e imens, incomensurabil chiar. O nouă trântire a lor ar deschide porțile Iadului, definitiv. Cineva spunea că trebuie să fii nebun să te pui cu un popor al cărui desert favorit e coliva. De aici și responsabilitatea ce’i incumbă părții „câștigătoare”. Am pus în ghilimele pentru că de câștigat se va câștiga, sau nu, doar întru Dumnezeu. Deocamdată, cuvintele sunt cele... potrivite, inspirate sau doar aspirate, nici nu contează, dar... trăirea întru ele e altceva.

De altfel, vorbind de cuvinte, îmbucurător, pentru mine, a fost și faptul că Prim-Ministrul Ungariei, Victor Orbán, a salutat discursul CREȘTINESC [10] al candidatului Român la președinție, George Simion, dând un semnal puternic fraților noștri maghiari trăitori pe aceste meleaguri binecuvântate și blestemate, concomitent, întru acea coincidență a contrariilor de care vorbea Eliade. Că, apoi, ca orice om politic versat a picurat niscai ulei și balamalei de la portiță, în cazul în care (Doamne ferește!) bananele fleșcăite și blugii spârcâiți vor ajunge stindard pe Cotroceni [11], e doar o mișcare într’un joc la care noi, românii eram maeștri. Maeștri de la care alții au învățat, după ce noi i-am alungat... ca și în sport [12], bunăoară... Aparent, conducătorul maghiarilor de astăzi pare a fi priceput mesajul lui Emanuil Gojdu, cel care spunea că Dumnezeu ne-a pus alături întru-nțelegere reciprocă sau întru dispariția noastră, a amândurora, ca popoare [13]. De e sincer, bravo lui! De nu, treaba lui! Noi, „bucuroși le’om duce toate”…

De final, nu am a spune decât că, în orice situație, „viața merge înainte”. Dar nu oricum. Pentru cei care alegem calea aparent facilă, largă și poleită, a rătăcirii prin vălurile Mayei, capătul de linie va fi putea fi, de exemplu, Țara Jucăriilor din nemuritoarea carte a lui Carlo Collodi, „Pinocchio”. Pentru cei care alegem Calea și Adevărul, Viața ne va întregi întru Iisus Hristos, organic, cu greutățile inerente șlefuirii zgurii din noi, o luptă interioară ce o va face a păli pe cea de dinafară, ambele duse, însă, întru atingerea Luminii.

Note:

[1] https://reefrecovery.org/ro/fie-ca-tu-s%C4%83-tr%C4%83ie%C8%99ti-%C3%AEn-vremuri-interesante/
[2] Deși Mesia era așteptat să vină ca războinic, pe un armăsar alb, Iisus a intrat în Ierusalim călare pe un măgăruș
[3] https://www.activenews.ro/opinii/Neomarxistii-de-la-Dexonline-propaganda-ilegala-pentru-Nicusor-Dan-197093
[4] „Măi, ați auzit de Euro? Ce ne facem?” Vezi și https://www.activenews.ro/stiri/Radu-Soviani-in-Libertatea-Despre-dubioasa-interventie-a-BNR-pentru-devalorizarea-leului.-Mugur-Manole-Isarescu-a-ramas-fara%C2%A0ceai%C2%A0de%C2%A0tei-197026
[5] Femeia, practică, e uneori exasperate de relatările mele pe diverse teme actuale, dar, în general, mă ascultă când simte și se convinge că nu bat câmpii.
[6] Un continuator și accelerator al rupturii din societatea românească, pornită din altoirea nefericită a formelor occidentale pe fondul autohton, începând cu perioada pașoptistă, e și Sorin Antohi, care, insidios, cere depășirea dihotomiei tradiție - modernitate prin acceptarea formulei modernism – antiodernism: „binomul «tradiționalism» - «modernitate» a supraviețuit printre «ideile primite» ale istoriei și culturii române. Semnul echivalenței se punea astfel între elementele seriei modern(ist) - occidentalist - progresist - comunist (de stânga, în orice caz) - democrat - antifascist, precum și între elementele seriei considerate diametral opuse, tradițional(ist) - antimodern(ist) - autohtonist - reacționar-autoritar/dictatorial/totalitar” (Sorin Antohi (coordonator), Cuvânt înainte la Modernism si antimodernism. Noi perspective interdisciplinare, colectia Addenda Cuvântul, Editura Muzeului Literaturii Romane și Editura Cuvântul, 2008, p. 7). Parșivismul ideii încearcă a eluda faptul că a fi ancorat în tradiție nu înseamnă a fi „anti”.
[7] În sensul de luptători cu morile de vânt, și nu în cel folosit de unii, azi, precum aici: https://dexonline.ro/definitie/triste%20figuri
[8] Ajunsă „Justițea” în scârțâiturile dulapului, moștenitorul de tristă amintire al sistemului juridic avortat de băsmescu et comp. și devenit camp tactic pentru servicii.
[9] De la Villon citire, nostalgicul "Où sont les neiges d’antan?”, în traducerea lui Romulus Vulpescu. „Dar unde-i neaua de mai an?”. Aici, mă refer la starea de șoc a paraziților când realizează că tocmai pierdură paradisul.
[10] https://x.com/i/status/1920836788798566711
[11] https://www.mediafax.ro/politic/kelemen-hunor-dezvaluie-culisele-discutiei-care-a-intors-sprijinul-lui-orban-pentru-simion-23552502
[12] https://t.me/DanDiaconu/4846
[13] „Providența dumnezeească, însuși Dumnezeul popoarelor din lume a croit ținta, atît pentru seama națiunii române, cît și pe seama celei maghiare, pentru ca laolaltă să trăiască într-o alianță eternă, fiindcă numai laolaltă au un viitor glorios, pe cînd punîndu-se una în contra celeilalte, amîndouă trebuie să piară. Ambele națiuni stau singure pe lumea aceasta, fără consîngeni și aproape în număr egal. Soarta le-a așezat una lângă alta; aplecările lor sunt la fel. Amîndouă sunt înconjurate de elementul absorbitor al panslavismului, - prin urmare nici una nu poate deveni periculoasă pentru cealaltă. Destinul le cheamă pe aceste două națiuni la o alianță eternă” (Fragment din discursul lui Emanuil Gojdu, ținut în Casa Magnaților, în 19 iunie 1861, ca răspuns celui ținut de Haynald Lajos, un „adversar statornic al românilor”, după cum îl caracterizează  Maria Berényi „Viața și activitatea lui Emanuil Gojdu 1802-1870”, Societatea culturală a românilor din Budapesta, Giula, 2002, p. 72, disponibil la http://mariaberenyi.hu/Gojdu.pdf, accesat la 27.07.2017) .