O vorbă veche spune să nu-i lauzi pe cei ce sunt încă în viață. Așa că acest text nu va fi o laudă la adresa Înaltpreasfințitului Teodosie, cum s-ar grăbi unii să creadă, ci o descriere a felului în care îl văd eu acum, după trecerea a 20 de ani de arhipăstorire în Arhiepiscopia Tomisului. Altfel spus, nu fac un bilanț al activității Înaltpreasfiției sale, căci ne-ar trebui rafturi întregi de bibliotecă, ci doar o succintă descriere a personalității sale, ca și părinte spiritual, percepută de către mine, mai ales prin "ascultarea” la care m-a chemat în slujirea Bisericii: purtător de cuvânt și coordonator Radio Dobrogea.

Și, dacă ar fi să dau un răspuns cât mai scurt la întrebarea "Cum îl vezi pe IPS Teodosie?”, aș răspunde exact ca în titlu: Un ierarh care își poartă Crucea, în duh mărturisitor și cu un trup neobosit. Filantrop, postitor și, mai ales, popular. Apropiat de oameni. Părinte cu adevărat. Fiecare latură a acestui răspuns este însă o viață întreagă de slujire a Bisericii, așa că voi descrie, după puterile mele, ce înseamnă fiecare dintre formulările de mai sus.

Purtându-și Crucea

Este unul din lucrurile cele mai grele în viața duhovnicească: purtarea Crucii cu bucurie creștină, fără cârtire. Să te bucuri în necazuri, în nedreptăți și în suferințe nu este foarte ușor, mulți dintre noi poticnindu-ne mai mult sau mai puțin pe drumul purtării Ei. Ei bine, pentru IPS Teodosie, purtarea crucii pare un lucru ușor și chiar...dorit. Adeseori l-am auzit cu toții spunând că nu trebuie să ne temem, să ne rușinăm sau să fugim de Cruce. Dar modul în care își poartă Crucea e pilduitor.

Un singur exemplu: de câte ori l-ați auzit plângându-se pe IPS Teodosie? Eu unul mărturisesc că nu l-am auzit niciodată. Și, har Domnului, din 2001 de când a venit în Dobrogea, l-am văzut aproape zilnic (cu mici pauze datorate deplasărilor). Om fără necazuri nu există, iar IPS Teodosie are nu doar necazuri private, personale, ca fiecare dintre noi, ci mai ales necazuri ajunse în public. Acuzat de 2 ori de DNA, târât într-un proces penibil (că penal nu poate fi numit) din cauza unor...bălării (la propriu și la figurat), acuzat propagandistic de colaborarea cu Securitatea (pentru că dovezile de la CNSAS mărturisesc chiar de două ori că n-a colaborat, prima dată acuzatorii n-au putut/vrut să creadă, sperând în deșert că vor reuși să-l păteze a doua oară), și arătat cu degetul în presă pentru „gogoși” și „praștii”, cum le numește. Iar cel mai trist este faptul că unii dintre cei care au alimentat acestea au fost oameni ajutați de el, unii chiar preoți. Dar mușcatul mâinii care te hrănește nu este ceva nou în peisajul libertății prost înțelese de unii.

În toate astea Arhiereul meu nu spunea decât după Scriptură: "dacă pe Hristos, Cel nevinovat, l-au acuzat de atâtea nedreptăți, cine-s eu să mă plâng? Chiar mă bucur, că așa acuzatorii îmi pun cunună, dar îmi pare rău că Biserica este atacată, iar ei își agonisesc nedreptate. Mă voi ruga pentru ei”. Să recunoaștem: câți am fi făcut față cu zâmbetul pe buze și cu bucurie în inimă la necazurile acestea, fie ele numai și publice?

Îmi amintesc ce emoție și freamăt a fost în 2009 la prima acuzare din partea DNA. Eram câțiva adunați în jurul mesei, căutând să ne lămurim ce se întâmplă. Telefoane, căutări, întrebări. Toți ne frământam de parcă eram noi acuzați, în schimb, la locul său, IPS Teodosie stătea calm, cu un chip luminos, spunând: "dacă așa vrea Dumnezeu, voi purta și asta. Eu unul mă știu nevinovat, nu am de ce să mă tulbur.” Iar cuvântul acesta l-am auzit și mai des rostit la a doua confruntare cu DNA, pe tema Nazarcea.

Și parcă lumina de pe chipul său a crescut și mai mult în pandemie, când părea că Biserica însăși este aruncată în închisoare, iar credincioșii izolați de părinții lor sufletești. Dacă n-ar fi fost IPS Teodosie, deznădejdea ar fi fost mai mare. Toată activitatea ierarhului de la Tomis, în ciuda tuturor „trompetelor” negaționiste și diversioniste din presă, a fost sprijin, nădejde și însuflețire pentru mulți credincioși. De altfel, e suficient să intri în mediul online, pentru a înțelege că foarte mulți credincioși s-au simțit ocrotiți, încurajați de îndemnurile și purtați în rugăciunile IPS Teodosie, mai ales în fața unor decizii vremelnice abuzive și inexplicabile ale autorităților. Prin tot ce a făcut, IPS Teodosie a fost un far ortodox pentru multe suflete tulburate pe marea învolburată a fricilor pandemice.

Uitându-mă la felul în care IPS Teodosie și-a purtat crucea acuzelor publice nedrepte, am primit o lumină în suflet. Mai precis, am primit un răspuns delicat la întrebarea: de ce să ne purtăm Crucea? Felul de a fi al IPS Teodosie m-a lămurit: pentru a mărturisi.

Purtăm Crucea nu doar pentru că ne cere Hristos, nu doar pentru că asumarea Crucii e soluția, nu răzbunarea, ci pentru că, de fiecare dată când Dumnezeu ne cheamă să luăm Crucea, atunci e o bună ocazie de a mărturisi.

Asta am învățat eu de la IPS Teodosie și astfel trecem la următoarea (și principala) sa hărăzire:

Mărturisirea credinței.

A fi un mărturisitor al credinței înseamnă, în esență, a fi un misionar. Iar misiunea, pentru a fi înălțătoare, are nevoie de două mari aripi: cunoașterea temeinică a ceea ce propovăduiești și comunicarea cât mai eficientă a acestor cunoștințe. Este esența activității de propovăduire a Domnului: teologie și comunicare.

În ambele domenii, IPS Teodosie se simte la el acasă. Având o minte ageră și deschisă, ajutată de o memorie impresionantă (știe pe de rost aproape toate slujbele, formează numere de telefon din memorie și are o foarte bună memorie vizuală a chipurilor), stăpânește foarte bine nuanțele fine ale învățăturilor teologice. Dar nu le ține doar pentru dânsul, ci se bucură mereu să le poată comunica credincioșilor, pe înțelesul fiecăruia.

Prima mea întâlnire cu mărturisitorul arhiereu am avut-o la venirea sa în Dobrogea. Fiind preot la Saligny, am fost printre cei care l-au întâmpinat primii la intrarea în Eparhie ca Arhiepiscop ales. Nu m-a văzut decât preț de câteva secunde, cât am luat binecuvântarea cuvenită, dar m-a ținut minte așa de bine, că după câteva luni bune, a știu exact cine sunt și unde m-a văzut prima dată. Puneți asta în contextul în care vede zilnic sute de oameni și veți înțelege cu ce memorie l-a împodobit Dumnezeu.

Apoi ne-am văzut la cursurile preoțești. Am remarcat imediat la IPS Teodosie faptul că nu era mulțumit de răspunsurile teologice de tip "șablon” (mereu ne spune să lăsăm șabloanele), ci căuta cuvântul viu, lămuritor, pe înțelesul fiecăruia. Adeseori cursurile se transformau într-un dialog viu, direct și deschis, asupra diverselor probleme de natură teologică. Nu mai era profesorul și arhiereul nostru, ci un părinte pe care-l simțeai conectat profund la învățătura evanghelică, care explica rapid și original, încurajându-ne cu multă însuflețire să evităm șablonizarea discursului teologic, formulele limbajului de lemn și vorbirea fără a spune nimic.

Destul de repede m-am lămurit de unde venea această pricepere: iubește foarte mult activitatea didactică, fiind și profesor de Noul Testament. Mai târziu aveam să aflu că iubea Scriptura foarte mult, cursurile sale nefiind doar compilații din diverse alte cursuri, ci presărate cu multe contribuții personale, de dragul de a transmite comorile biblice cât mai bine studenților.

Și, pentru că a venit vorba de comunicare, trebuie spus că, cel puțin pentru mine, IPS Teodosie este o pildă unică de deschidere către fenomenul de comunicare. A înțeles perfect că Biserica este vatra comunicării, locul unde Însuși Dumnezeu comunică cu noi. Căci, când iubești, comunici, dorind comuniunea cu cel iubit.

Motiv pentru care cred că un rol aparte în activitatea Arhiepiscopului Tomisului îl reprezintă deschiderea către...presă, ca mijloc de misiune spre comuniune. Deschidere ce nu întotdeauna a primit răspunsuri binevoitoare. Dimpotrivă. Unii jurnaliști l-au suit în mod repetat pe IPS Teodosie pe crucea știrilor false sau tendențioase. Și te gândești că un alt ierarh tomitan, Gherontie Puiu, spunea prin 1934 la un congres de presă ținut la Mamaia că "presa este fiica Bisericii, pentru că ea slujește Adevărului”. Greu le este unor jurnaliști să dea cu piciorul în țepușă...

Această deschidere către comunicare a fost cea care mi-a atras atenția în mod deosebit la IPS Teodosie, încă dinainte de a fi Arhiepiscopul Tomisului. Primele impresii plăcute despre Înaltpreasfinția Sa le-am avut din timpul interviurilor acordate la Radio România, unde, în mod frecvent, auzeam cuvântul său, în cadrul unor emisiuni religioase pe care le ascultam frecvent. Mai târziu, mi-am dat seama că IPS Teodosie nu era doar un invitat la radio, ci mai mult, părea că face parte din familia redacției care se ocupa de emisiunile religioase (chiar eu am fost trimis la ucenicie radiofonică în grupul redacțional de acolo).

Un moment semnificativ în formarea primelor impresii despre IPS Teodosie a fost prezența sa la TV, în emisiunea "Noaptea târziu”, realizată de Mircea Badea și Oreste Teodorescu, imediat după alegerea sa în Sfântul Sinod ca Arhiepiscop la Tomis. "Pe bune?!” mi-am zis. "Un ierarh la o televiziune comercială”? Era prima dată când vedeam un ierarh invitat la o astfel de emisiune. Și, da, era „pe bune”....și nu era tot.

Deschiderea către comunicarea Evangheliei prin toate mijloacele posibile a produs, în scurt timp, o adevărată "revoluție” în lumea presei: prima transmisie a unei slujbe de Înviere, oficiată pe plaja de la Neptun. Ierarhul nostru își începuse activitatea sa misionară în forță, apelând din plin la mijloacele de comunicare. O deschidere maximă către societate din partea Bisericii, printr-un ierarh energic și inspirat. Fenomen ce a continuat și în anii următori, explicația sa fiind una covârșitor de logică: dacă Sf. Ap. Andrei a venit la Tomis, port important și al antichității și al modernității, se cuvine să punem în valoare misiunea Apostolului chiar și prin elementele ce dau unicitate ținutului dintre Dunăre și Marea Neagră: fluviul și marea.

De remarcat este aici și faptul că este primul ierarh de care am auzit eu că a organizat conferințe de presă. Dovadă de mult curaj și stăpânire de sine, în condițiile în care, pe de o parte, jurnaliștii nu sunt comozi prin întrebări, iar pe de altă parte, unele din aceste conferințe au fost ținute chiar sub agresivitatea campaniei media generate de acțiunile DNA. Cu toate acestea, ierarhul a rămas deschis dialogului, binevoitor, spunând adeseori că adevărul va ieși la iveală. Și s-a văzut: a fost achitat. Nu doar el, ci toți acuzații din dosar. Și astfel, ne-am lămurit că am avut de-a face și cu o producție media numită „Nazarcea” a DNA.

De altfel, ca să dau mărturie până la capăt, viața mea toată a cunoscut un moment important de cotitură, în momentul primei întâlniri față în față cu ierarhul meu, doar noi doi. Deși intenția mea era cu totul alta la începutul discuției, parcă IPS Teodosie îmi știa toată viața. Din discuție în discuție am ajuns la...presă, iar de acolo a fost doar un pas până la unul din momentele decisive din viața mea: înființarea Radio Dobrogea.

Relatez pentru posteritate și drept recunoștință: discutând despre presă, am ajuns să discutăm și de presa bisericească, de mijloacele moderne de comunicare, moment în care, aproape din priviri, și IPS Teodosie, și eu, am avut același gând: dacă am avea și la Constanța un radio pe modelul celui de la Iași (Trinitas)? Eu eram mai mult întrebător, dar IPS Teodosie a fost rapid și sigur: ai putea să pornești așa ceva? Eu am spus că da, iar decizia a venit pe loc: gata, dă-i drumul, spune tot ce e nevoie. Așa că, în mai puțin de 5 minute după ce începusem o discuție cu totul diferită, mă găseam chemat de ierarhul meu la misiune prin emisiune: Radio Dobrogea. Scurt și cuprinzător, încă o dovadă a puterii extraordinare de sinteză și a spiritului practic al IPS Teodosie.

Nu este momentul aici să desfășor tot ce înseamnă Radio Dobrogea, dar pot spune din toată inima, la unison cu toți ascultătorii: Înaltpreasfinția Voastră, vă mulțumim din toată inima (eu și publicul ascultător) pentru această cale de dialog și misiune. N-ar fi existat, dacă în inima dvs. nu exista atâta iubire părintească pentru semeni și pentru cuvântul Evangheliei.

Căci, până la urmă, aceasta este adevărata misiune: să arzi de dragostea de a împărtăși semenilor cuvântul Evangheliei Domnului, pentru a-i chema la mântuire. Iar în IPS Teodosie inima arde într-un trup ce este plin de energia slujirii neobosite. Căci, așa cum poate observa oricine urmărește măcar un pic programul Înaltpreasfinției Sale, Dumnezeu i-a hărăzit și un ajutor potrivit pentru o misiune deplină:

Un trup neobosit

De unde are IPS Teodosie atâta energie? Slujbe zilnice, chiar și de două sau trei ori pe zi, ceremonii, festivități, cursuri, spovedanii, o mobilitate remarcabilă (azi în Constanța, mâine în Suceava, poimâine în străinătate)...cum e posibilă o asemenea dinamică? Eu cred că un singur cuvânt ne va lămuri misterul: dragostea.

Într-una din Evangheliile Învierii, doi ucenici se întreabă, după ce îl văd pe Domnul Înviat "oare nu ardea în noi inima noastră?..”. Ca un reactor nevăzut, dragostea a animat generații întregi de sfinți, misionari, călugări, ostenitori ai Cuvântului. Sunt convins că acest reactor nevăzut se află și în inima arzând de dragoste a IPS Teodosie, dându-i o energie neobișnuită pentru noi, cei cărora din exterior vedem un ierarh extrem de prezent și de activ în viața Bisericii.

Și, ca unul ce am avut privilegiul de a fi mai aproape de IPS Teodosie, dată fiind chemarea la slujirea de consilier și purtător de cuvânt, vă spun că nu avem de-a face cu ceva "minuni” ale medicinei avansate sau mai știu eu ce alte tehnologii avansate. Ierarhul nostru nu apelează la tratamente sofisticate sau alimentație extravagantă. Dimpotrivă. Cine îl cunoaște știe cât (nu) mănâncă, cât (nu) doarme și, mai ales, cât (nu) de departe stă de oameni.

Cred că această apropiere de oameni și de Dumnezeu plină de dragoste este singura explicație plauzibilă pentru energia IPS Teodosie. În fond, să recunoaștem, când avem în plan ceva măreț, nu ne simțim entuziaști și plini de energie? Și în care părinte nu arde inima de iubire pentru fii săi? Și ce poate fi mai măreț decât dorința de a-ți sluji și a-ți ajuta copiii sufletești la mântuire, de a sluji Bisericii lui Hristos?!

În concluzie, toată viața IPS Teodosie arată că este un părinte, prin vocație și înfăptuire. Un om-fenomen, care în 20 de ani de arhipăstorire la Tomis a schimbat fundamental viața bisericească în Dobrogea și a reușit să fie repusă în discuție poate cea mai importantă latură a identității bisericești de la noi: reactivarea Mitropoliei Tomisului.

Și trebuie să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru un asemenea arhiereu, care este un dar pentru credincioși, pentru Biserică. D-abia acum putem înțelege pe deplin frumosul cuvânt, aproape profetic, al vrednicului de pomenire părinte Arsenie Papacioc, adresat Înaltpreasfinției Sale: „Dobrogea vă așteaptă de două mii de ani!”

Să ne arhipăstoriți întru mulți și binecuvântați ani, Înaltpreasfinția Voastră!

Cuvânt din lucrarea Arhiepiscopul Teodosie, Părintele nostru lansată la aniversarea a 20 de ani de la întronizare, în Duminica Floriilor


VIDEO cu Patriarhul Teoctist, acum 20 de ani: