ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Anul 2025 este un an binecuvântat pentru poporul român, pentru biserica noastră strămoșească și pentru cultura română.

În mai 2025 se vor aniversa 1700 de ani de la vestitul Sinod de la Niceea din anul 325, Sinod la care a participat Mitropolitul Marcus al Tomisului.

Noi pregătim, între proiectele de aur ale Academiei Tomitane, editarea celor 80 de documente ce constituie Fontes Nicaenae Synodi, între care o epistolă a episcopilor egipteni, o scrisoare a lui Petru din Alexandria, scrisori ale lui Eusebiu și Alexandru din Alexandria, o scrisoarea lui Paulinus din Tyr, mai multe lucrări ale lui Athanasius cel Mare, Scrisori ale Împăratului Constantin cel Mare, scrisori din Eusebius din Cezareea, o scrisoarea a lui Ischyras, una a lui Pageus, scrisoarea în două file de papirus a lui Callistus, o scrisoarea a lui Flavius Hemerius și altele.

Listele cu celebrii mitropoliți care au participat la Sinodul de la Niceea din anul 325 le vom publica în câteva sute de volume cu facsimiluri color, rescripturi în șase limbi și anume latină, greacă, coptă, siriacă, arabă și armeană.

Cultura română sărbătorește 175 de ani de la nașterea geniului nostru național și universal Mihai Eminescu. În colecțiile Academiei Tomitane care se află în Arhiepiscopia Tomisului am publicat, prin truda scriitorului Constantin Barbu, în facsimil color, toate manuscrisele lui Mihai Eminescu în format original, manuscrise care sunt editări fără eroare ale originalelor Eminescu. Din motive tehnice necunoscute nouă, ediția Academiei Române a publicat cu pagini lipsă, din nefericire, 32 de volume care cuprind manuscrise de Eminescu.

Am publicat în colecțiile Academiei Tomitane 31 de volume din Arhiva Eminescu, volumul 1 fiind compus dintr-un manuscris nou (care nu a fost editat în colecțiile Academiei Române).

Iată ce cuprind cele 30 de volume din Arhiva Eminescu:

Vol. 1. M.  Eminescu – Manuscris Nou

    
Vol. 2. M.  Eminescu – Manuscris 2270, Satz von der Erhaltung der Arbeit / Principiul conservării muncii    

Vol. 3. M.  Eminescu. Eclipsa de Viena

Vol. 4. M.  Eminescu – Dosar de interdicție 968 / 1883. Dosar de interdicție 645 /1568 / 1889

Vol. 5. M.  Eminescu . Manuscrisul 2285

M. Lazarus, H. Steinthal - Einleitende Gedanken über Völkerpsychologie

[als Einlandung zu einer Zeitschrift für Völkerpsychologie und Sprachwissenschaft]    
H. Steinthal - Assimilation und Attraction psychologisch Beleuchtet        
H. Steinthal - Assimilation und Attraction psychologisch Beleuchtet [„der Worwurf des Ateismus..."]    
H. Steinthal - Carl Philipp Moritz, Über die unpersönlichen Zeitwörter    
August Friederich Pott - Über mannichfaltigkeit des sprachlichen Ausdrucks nach Laut und Begriff
 
Vol. 6. M.  Eminescu. Eminescu și Antologia americană a lui Strodtmann

Vol. 7. M.  Eminescu. Manuscrisul 2276B

Martin Haug • Max Müller

Cosmogonie der Inder
Scrisoarea I • Rugăciunea unui Dac
 
Vol. 8. M.  Eminescu. Manuscrisul 2289. Immanuel Kant

Vol. 9. M.  Eminescu. Manuscrisul 2291

Vol. 10. M.  Eminescu. Manuscrisul 2280

Dove, Poggendorff, Petermann, du Bois Reymond,

Kiepert, Weber, Bastian, Ebel, Zeller
Über die Prinzipien der hegels’chen Philosophie

Vol. 11. M.  Eminescu.
Manuscrisul 2286

Richard Lepsius - Die Chronologie der Aegypter

Eduard Zeller - Geschichte der Deutschen Philosophie seit Leibniz

Vol. 12. M.  Eminescu. Agenda lui Eminescu.Manuscrisul 2292

Vol. 13. M.  Eminescu. Manuscrisul I, 1
1. A. Sutzu - Autopsia lui Eminescu
2. Dr. Al. Tălășescu - Creerii lui Eminescu

Vol. 14. M.  Eminescu. Manuscrisul 2277 (2r-3r)

19 nume de plante în limba dacă (după Dioscorides)

Gr. G. Tocilescu - Dacia înainte de romani

Johann Gustav Cuno - Die Skyten
H. Leo - Einige Bemerkungen über die Sprache der Geten
Lorenz Diefenbach - Origines Europaeae
August Fick - Vergleichendes Wörterbuch der Indogermanischen Sprachen
Dioscorides - De materia medica

Vol. 15. M.  Eminescu. Pedacii Dioscoridae Anazarbensis

De Materia medica (BNF, manuscrisul grec nr. 2179, secolul IX)

Vol. 16. M.  Eminescu. Eminescu Ms. 2307

August Leskien - Handbuch der altbulgarischen (altkirchenslavischen) Sprache

Vol. 17. M.  Eminescu. Helmholtz – Erhaltung der Kraft. Jordanes – Getica. Corespondență Berlin.

Vol. 18. M.  Eminescu. Manuscris 2258

Vol. 19. M.  Eminescu.Lecturi kantiene. Manuscrisul 2258

Vol. 20. M.  Eminescu. Constantin Barbu – Poezie și nihilism

Vol. 21-22. M.  Eminescu. Caietul roșu al Mitei Kremnitz. Ms. 1183 BCU Cluj. Ms. 4642 - Hieronymus Lorm BCU Cluj

Vol. 23. M.  Eminescu. Gramatica sanskrită. Manuscrisul 357 II-30-I

Vol. 24. M.  Eminescu. Gramatica sanskrită. Manuscrisul 357 II-30-II  

Vol. 25. M.  Eminescu. Gramatica sanskrită. Manuscrisul 357 II-30-III

Vol. 26. M.  Eminescu. Franz Bopp - Kritische Grammatik der Sanskrita-Sprache in kürzerer Fassung (Berlin, 1845)

Vol. 27. M.  Eminescu. Franz Bopp - Glossarium Comparativum Linguae Sanscritae in quo omnes sanscritae radices et vocabula usitatissima explicantur et cum vocabulis graecis, latinis, germanicis, lituanicis, slavicis, celticis comparantur (Berlin, 1867)

Vol. 28. M.  Eminescu. Manuscrisul 2287. Eduard Zeller - Geschichte der Deutschen Philosophie seit Leibniz
Arthur Schopenhauer - Der Satz vom zureichenden Grunde

Vol. 29. M.  Eminescu. Manuscrisul 2257
• Auxentius de Durostor - Epistola laudatorie despre Ulfila    
• Ambrosius - De fide orthodoxa contra Arrianos    
• Wilhelm Wackernagel - Gothische und Altsächsische lesestücke    
• Theodor Mommsen - Corpus inscriptionum latinarum
• Wilhelm Tomaschek - Über Brumalia und Rosalia

Vol. 30. M.  Eminescu. Goethe, Schiller, Petermann, Miklosich. Texte germane

De asemenea, noi am reeditat cele 20 de volume din Codul invers. Arhiva înnebunirii și a uciderii nihilistului Mihai Eminescu.

Și, de asemenea, am editat o lucrare cu Documentul din Matrikelbuch / 22 Januar 1875, document ce cuprinde Diploma lui Eminescu, student la Facultatea de Filosofie, Königlichen Friedrich-Wilhelms-Universität zu Berlin.

Acest document a fost obținut cu ajutorul Academiei Germane, personal al domnului acad. Günter Stock, președintele Academiei.

Dacă ne vom întreba care este însemnătatea genialității lui Mihai Eminescu, vom răspunde ca să se țină minte.

Eminescu a dezvăluit, a dat viață și a pus în mișcare în chip veșnic historialitatea genială a limbii române.

Poporul român vorbește o limbă frumoasă grație geniului său, atât de frumos lucrător în secolul al XIX-lea.


Eminescu a făcut studii la Viena și a urmat trei ani filosofie la Universitatea din Berlin, între anii 1872-1875, unde a avut profesori celebri, de filosofie, de drept, de logică, de istorie, unii dintre ei devenind, după 1900, laureați ai Premiului Nobel.

Pentru cultura română Eminescu este cel mai mare model al nostru. De la Eminescu vor rămâne capodopere literare poezii precum Luceafărul, Memento mori, Călin (file din poveste), Gemenii, Odă (în metru antic), Scrisorile (toate cinci), Mai am un singur dor. Superba nuvelă Sărmanul Dionis, sute de articole politice. Așa cum știm toți, poemul Mai am un singur dor(cu variantele știute) este imaginat de genialul poet ca fiind demn de trăit pe malul Mării Negre. Dacă osemintele sfinte ale marelui poet nu vor fi așezate, pentru veșnicie, într-o mare catedrală a neamului, noi vrem să ridicăm o biserică în Constanța, biserică în care să aducem oasele sale sfinte întru veșnicie. Alte popoare s-au gândit cu sfințenie la Shakespeare și la Dante. Eminescu are o abisalitate comparabilă cu a lui Shakespeare și a lui Dante. El ar merita și trebuie să aibă o biserică adăpostitoare.

Eu cred că va avea.

 

Și mai cred că îl avem deja în rândul celor aleși, care se roagă pentru noi din Ceruri și sper că îl vom canoniza.

 

I.P.S. Acad. Teodosie

Arhiepiscopul Tomisului

15 ianuarie 2025

VIDEO sus: Pomenirea gânditorului național Mihai Eminescu - Românul Absolut, a familiei sale și tuturor rudelor monahi și monahii de către IPS  Teodosie la Marea Neagră - Arhiepiscopia Tomisului  VIDEO mai jos: Cuvântul Arhiepiscopului Toimisului, IPS Teodosie, la pomenirea lui Mihai Eminescu - Românul Absolut - 175 de ani de la naștere: