Identitatea digitală – un nou tip de criminalitate? CUVÂNTUL CITITORULUI

Majoritatea dintre noi probabil că adoptăm o atitudine defensivă numai la auzul acestor cuvinte: identitate digitală. Și pe bună dreptate! Ne-am temut întotdeauna de necunoscut. Este în fibra noastră încă de la începuturi, de când am fost creați de Dumnezeu.
Sfânta Scriptura ne spune din primele pagini, că omul s-a temut să nu încalce unica Lege pe care i-o rânduise Dumnezeu: „A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă și a zis: «Din toți pomii din rai poți să mănânci. Iar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit!» (Facerea 2,16-17). Din acea clipă Adam a păzit această poruncă, temându-se să o încalce. Câtă vreme Dumnezeu i-a lăsat libertatea de a numi toate „fiarele câmpului și toate păsările cerului”, dar și după ce i-a dăruit o femeie: „Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie și a adus-o la Adam” (Facerea 2, 22), amândoi au păzit Legea, căci: „Adam și femeia lui erau amândoi goi și nu se rușinau” (Facerea 2, 25). Doar minciuna și deci, lipsa Adevărului, i-a făcut pe amândoi să nu mai asculte și să nu se mai teamă de Dumnezeu. Contactul cu minciuna, cu vicleanul, cu înțelepciunea căzută a lumii materiale, i-a aruncat pe ambii în starea de vătămați ființial pe termen multimilenar: „Căci înțelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: «El prinde pe cei înțelepți în viclenia lor»” (Corinteni I 3, 19). Însă de două mii de ani, suntem salvați prin Hristos. Dumnezeu ne-a rânduit tuturor Poarta (pentru mulți îngustă), de a ne mântui de rău, de căderea în „nebunie”.
Din nefericire astăzi continuăm să fim expuși aceluiași pericol, însutit mai viclean, în timp ce noi, suntem însutit mai letargici, mai nepăsători. Spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „diavolul, cu toată oștirea sa, nu doarme niciodată, ci e veșnic treaz și ne pândește momentele de nepăsare” (Diavolul și magia, culegere de texte patristice și traducerea lor în neogreacă de Ieromonahul Benedict Aghioritul, Editura Agaton, Făgăraș, 2012, p. 43). Iar noi am atins prin internet și virtual, apogeul nepăsării, alunecând tot mai lesne prin pixeli, terabytes și petabytes, spre ceva ”untold”. Un abis neștiut de nimeni până acum, în care din comoditate, cădem fără reacție.
Unii, desigur, vor încerca să argumenteze că nu este rău să dobândim identitate digitală. Că astfel vom beneficia de toată tehnologia modernă, care lucrează pentru noi. Că ne ușurează viața și ne-o face cât mai plăcută. Alții îi vor judeca pe oponenții „progresului și modernizării”, etichetându-i ca fiind „retrograzi”, „maimuțe”, „vite” și cum le-o mai veni la gură. Din păcate însă, ambele atitudini vor veni din partea celor mai ignoranți și nepăsători dintre noi, care sunt prea sedați pentru a vedea viitoarele pericole care stau sub semnul identității digitale.
Bunăoară, câți ne-am gândit că odată cu dobândirea acestei „facilități”, vom fi expuși în primul rând unui nou tip de criminalitate? Că oricine, fie hacker, fie cracker, fie bancă sau orice fel de companie, fie un banal infractor, ne vor putea fura sau măcar împrumuta temporar această identitate cu ușurință? Că vom fi expuși infractionalităților electronice din ce în ce mai mult, până când va deveni ceva normal și de neoprit? Însă pericolul cel mare nu vine de aici. Principalul infractor digital este chiar guvernul – această marionetă pusă astăzi prin pseudo vot peste tot în lume să lucreze pentru o mână de „stăpâni”. Acei ce vor decide cât, cum și dacă să existăm în această lume sau nu. Cât, cum și în ce condiții vom mai poseda bani și proprietăți. Cât, cum și dacă vom mai beneficia vreun pic de libertăți.
Fiecare dintre noi am primit instrumente supertehnologizate la preț de uscător de păr, nu pentru a avea noi acces la informație, ci ei. Despre noi. Edward Snowden spunea că „orice dispozitiv și mai ales telefon smart, face permanent schimb de informații, chiar și atunci când ecranul sau telefonul este închis”. Întrebarea firească se pune: cu cine? Cert este că suntem expuși cu toții spionajului electronic, că suntem cu ușurință identificați și evaluați (vezi ceea ce a făcut Justin Trudeau în Canada între anii 2020-2021 – cf. https://www.lifesitenews.com/news/trudeau-govt-tracked-millions-of-canadians-movements-using-cell-phone-data-report/). Și nu văd pe nimeni preocupat oficial sau neoficial să ne pună la dispoziție la fel de ieftin, dispozitive sau soft performant de identificare a spionajului electronic, ca să avem știință și dovezi despre intrus, așa cum ar fi firesc, din moment ce tot „ei” spun că aceasta este o infracționalitate și că se întâmplă. Cât despre legi, ce să mai vorbim?
Iar noi, în cel mai frecvent și toxic caz, avem în flux continuu acces la dezinformare și perdele de fum ce ne țin tot mai agățați de „lumea” digitală, cu like-uri, share-uri, subscribe-uri, vizualizări, comment-uri și tranzacții, aducătoare de bani virtuali (inexistenți de altfel). Prin aceasta, mefistofel în chip virtual augmentat, ne-a asediat cu scopul de a deturna încă o dată condiția noastră umană, deja căzută. „Murind negreșit”, prin timpul pierdut în neant, prin simbioza transumanismului și… identitatea digitală. Iată ce furt!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Marea Resetare Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Klaus Schwab
Subiecte: cartea electronică de identitate Era Covid Furt de identitate Great Reset identitatea digitală Marea Resetare
Organizații: Marea Resetare
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)