ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Despre raportarea la stat în vremuri de viclenie

Ilie Bădescu

Când urmărești deșertăciunea atâtor dovezi de nedreptate săvârșită în numele statelor, cu unealta statelor, te întrebi, firesc, asupra esenței acestora. În Sfânta Scriptură este expres arătat că Dumnezeu a creat dintru început familia și a rânduit împărțirea omenirii pe neamuri, așa cum citim în Geneza 10, 32: „Acestea sunt neamurile, care se trag din fiii lui Noe, după familii și după nații, și dintr-înșii s-au răspândit popoarele pe pământ după potop”. Restul, adică statele și împărățiile pământești, Dumnezeu le-a îngăduit, nu le-a creat în chip direct. Altfel spus, cele de pe pământ sunt de trei feluri: create de Dumnezeu, rânduite de Dumnezeu și îngăduite de Dumnezeu.

Statul, aflăm, din cartea regilor, a fost îngăduit de Dumnezeu la cerința și deci prin voia și ingeniozitatea poporului, dar a pus Dumnezeu în acest fel de creație omenească o balanță ca să poată fi cântărite cu dreptate și judecate cu răceală toate cele săvârșite de regi și deci de cârmuitorii statelor. Aceasta este rânduiala sorților: urim și tumim, care înseamnă binecuvântare și blestem, lumină și întuneric. Fapta celor ce conduc statele este, altfel spus, așezată sub verdictul acesta, dacă fapta e bună și dreaptă cade sub binecuvântare și lumină, dacă e nedreaptă cade sub blestem și întuneric. Acest fel de rânduială divină îl știau evreii după cum aflăm din cartea lui Samuel, dar se pare că l-au uitat cu totul cei ce se folosesc astăzi de unealta îngăduită de Dumnezeu, denumită stat.

Scandalul amenzilor aplicate anonimilor care compun astăzi diaspora românească poate fi înțeles sub această tâlcuire a dumnezeieștii Scripturi. Au venit și vin mereu de pe toate meridianele pământului, în duhul chemării divine, de două ori pe an (uneori mai des), spre reîntregire cu familia și cu neamul, cheltuindu-și pentru aceasta bănuții, cu greutate strânși de cei mai mulți dintre ei.

Și iată-i somați să-și plătească dreptul la România sărbătorească.

Pentru ei, aceste trei lucruri au mai rămas din țară: familia, limba, sărbătorile sfinte și poate amintirea eroilor, a sfinților și a martirilor.

Peste cruzimea risipirii printre atâtea străine neamuri vine batjocura străinătății de acasă numită stat „român”. Ce fel de sentimente or fi având oamenii aceștia, îngăduiți de Dumnezeu la cârma statului de la răspântii?

Cum or să cadă sorții, urim și tumim, peste fapta aceasta? Nenorocirea cea mare este că efectul acestui joc al sorților este suportat întotdeauna și de popor nu doar de cei ce folosesc în chip nedrept și nedemn, cu acerbă potrivnicie, statul. Statul în sine, ca unealtă, n-are nici o vină fiindcă uneltele nu hotărăsc cum vor fi folosite. Securea, ca unealtă îngăduită de Dumnezeu spre a fi de ajutor omului nu poartă vina pentru folosința ticăloasă a celui ce-l răpune cu ea pe fratele său.

Așa este și statul: unealtă de maximă trebuință și folosință pentru popoare și deopotrivă dezarmată în fața celui ce-o mânuiește.

De treizeci de ani unealta statului este folosită de prea multe ori eronat, adesea nedrept și de multe ori cu acerbă încrâncenare împotriva persoanelor și a poporului. Uneltitorii, adică cei ce răstălmăcesc folosința uneltelor, obțin astfel descurajare și frică în popor cu privire la folosința statului. Eristica acestor administratori cruzi și deopotrivă cinici pare să triumfe.

Mulți blestemă statul când ar trebui să-i blesteme pe cei ce se folosesc de el și să lupte pentru readucerea lui la o dreaptă folosință. Nu securea e vinovată că un scelerat l-a lovit cu ea în cap pe un semen al lui. Ci sceleratul.

Votul nu ne îndreptățește să blamăm statul ci pe cei ce-l folosesc. Buletinul din urnă selectează cârmuitori nu creează state. Acestea au fost dobândite de popoare cu jertfă de sânge, în războaie cu mulți eroi și în revolte contra celor mai puternici și suprem nedrepți, înmulțind lista martirilor. Lor le datorăm statul și statalitatea.

Modul în care este folosit statul cade, însă, în răspunderea cârmuitorilor deși este, implicit, și un atestat al vredniciei și nevredniciei noastre. Înainte de a blama statul trebuie să ne întrebăm ce-am făcut pentru apărarea lui și, mai ales, cu cât am contribuit noi înșine la inventarea celor care se folosesc astăzi de o asemenea teribilă și vitală unealtă chiar împotriva noastră.

Măcar cu această învățătură să ne alegem din această uneltitoare înșelătorie. Să nu consimțim la vicleana invitație să aruncăm cu pietre și blesteme asupra statului.

Statele trebuiesc apărate și recuperate cu aceiași vrednicie cu care ne apărăm uneltele din gospodăria proprie. Este drept că și uneltele se pot deteriora, dar aici mă refer la furtul uneltelor, la ceea ce unii analiști denumesc statul captiv. După biserică și familie, statul este a treia unealtă spirituală de folosință vitală pentru propagarea neamurilor în istorie pe linia confirmării voii lui Dumnezeu pentru specia omenească și pentru ființa neamurilor.

Această unealtă nu poate fi înlocuită și bătălia este s-o putem păstra în propria noastră folosință și s-o readucem la scopul pentru care Dumnezeu a încuviințat „manufacturarea” ei. Înțelegem de ce se dau de ceasul morții cei ce ne îndrumă viclean să ne desolidarizăm de statul național când, în realitate, cei răspunzători pentru vicleana și nedreapta lui folosință sunt vremelnicii lui cârmuitori, cei care-l folosesc împotriva noastră.

Când statul este slujitor avem dovada naționalității sale, când este opresor avem dovada devierii de la scopul folosinței sale legitime și deci de la linia de propagare a destinului colectiv. Cei ce folosesc greșit, uneltitor, anticreștin, antinațional și opresiv statul, de la mic la mare, trebuie să știe că au lunecat sub pedeapsa lui Dumnezeu și deopotrivă sub blestemul poporului. Acestea două vin asupra lor, oricât de târziu, dar vin. Cu urgiile care-au venit asupra egiptenilor și asupra nechibzuitului faraon.

PS: Uneltele slugarnice ale viclenilor cârmuitori merg cu obrăznicia până acolo încât aruncă vina pentru netrebnicii și eșecuri asupra poporului ponegrindu-l în toate culorile scârbei. Iubirea de neam, denumită naționalism, mica ofensivă pentru apărarea proprietății identitare, denumită suveranism, prudența și scepticismul în fața denaturărilor de tot felul etc., sunt toate puse sub ticăloase etichete precum trădare de țară, idioțenie, retard european, vânzare la ruși și alte somnambulice clocituri lingvistice. Cu o țintă precisă: să inducă ocara statului național. Ba chiar a neamului însuși, a felului românesc de a fi. Ceea ce ar fi o supremă victorie a dușmanilor neamului românesc.

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews