Maria Crăciun: În ultimele decenii s-a afirmat și încă persistă un mediu propice pentru proliferarea unor acțiuni anticulturale, denumite prin noțiunea de „cancel culture” (anularea culturii). Ar fi necesară o lămurire a puterii de propagare în societate a acestui fenomen al anticulturii, în special prin social media. Chiar mai mult, ar fi extrem de interesantă o perspectivă noopolitică asupra contextului actual al României și al lumii. Noopolitica este corelativul noologic al geopoliticii, precizați în volumul dvs, Noopolitica. Teoria fenomenelor asincrone, căci așa cum geopolitica este știința spațiului de viață modelat de puterea politică, noopolitica, lămuriți în cartea menționată, este știința spațiului de viață modelat de puterea spirituală. Cum apare tabloul noopolitic al lumii la acest ceas de cumpănă, cum l-ați caracterizat în altă parte. Într-un alt dialog al nostru ați pomenit despre acel fel de reacție americană la depresiunea din anii 29-33 ai veacului trecut socotind-o cumva exemplară.

Ilie Bădescu: Aș începe printr-o succintă lămurire în legătură cu prima ta întrebare. Fenomenul cu adevărat amenințător de cancel culture (anularea culturii) a devenit dominanta perioadei postmoderne și s-a agravat în ultimele decenii la scara întregului „Occident colectiv”, în America lui Obama-Biden și în Europa lui Macron – Von der Leyen. Cancel culture (anulare a culturii), în toate fațetele sale, explodează în dictaturi. Ținta finală a oricărei dictaturi este moartea culturii, în frunte cu suprimarea funcției înțelegătoare (deci a domeniului științei despre cele ce se întâmplă în societate și cu societatea). Cel chemat să deosebească semnele vremurilor este sub amenințare. După instaurarea dictaturii comuniste, de pildă, Îndrumătorul cel bun, înțelegătorul semnelor profetice ale vremurilor, a fost eliminat din viața publică, fiind aruncat în cumplitele închisori ale sistemului bolșevic. Locul lui a fost preluat de ideolog. Pentru o vreme, știința era ca și moartă. Funcția înțelegătoare și profetică în mediul prigoanei a triumfat prin sora ei cea mai fragilă dar tot atât de împuternicită: lirica, poezia temniței. Abia după 1964 s-a petrecut o revenire pe scenă a științei societății și a culturii și dovezi în acest sens există. Problema este, precum am precizat, că după arestarea științei a biruit ideologia, astfel că dictatura a triumfat pe seama suprimării cunoașterii. În zilele noastre, acest lucru este vădit de triumful ideologiei sorosistilor. Desigur, cineva ar putea spune cu inocență că, de fapt, nici nu e nevoie de nici o știință fiindcă lucrurile se văd. Le vede oricine și deci știința este inutilă. Chestiunile se văd doar că vederea lor nu înseamnă automat și cunoașterea lor. Precum citim în cuvintele cu care-i certa Iisus pe fariseii care erau ideologii acelui moment: „Fățarnicilor, fața cerului știți s-o deosebiți, și semnele vremurilor nu le puteți deosebi?” (Matei, 16, 1-3). Vederea lucrurilor nu aduce automat și cunoașterea lor. Iar acest divorț dintre vederea lumii și cunoașterea ei, dintre cele văzute (fața cerului) și cele cu adevărat cunoscute (semnele vremurilor) a fost agravat în ultimii 200 de ani, de la revoluția franceză încoace, care inaugurează triumful ideologiilor (forme ale idolatriei) în detrimentul religiei și a cunoașterii adevărate.

În tot acest timp și, în mod progresiv spre veacul nostru, viața lumii se arată amenințată de o scufundare, un fel de  asfixie axiologică, atestată de expansiunea mondială a curentului în albia căruia triumfă cele trei procese deconstructiviste (distrugătoare): cancel culture, woke, corectitudinea politică. În timpul recent și cu o amploare teribilă în ultimii ani, acestea au fost pur și simplu măturate de valul ridicării popoarelor dar și de ascensiunea unei elite noi care separă apele murdare de cele curate. Amestecul acestora generase ceea ce geopoliticienii John Glubb, Steve McCann (la care ne-am referit într-un dialog anterior) încadrează într-o clasă distinctă de fenomene pentru care folosesc termenul de „mlaștină” (swamp). A scoate terenul social dintr-o asemenea stare presupune, mai întâi, o elită nouă, cu un etos de tipar ascetic, un energetism purificator de tipul celui care a mișcat elita capitaliștilor creștini nordici la startul capitalismului modern. Pentru a-i distinge tipologic în istoria economică a lumii moderne, Max Weber folosește noțiunea de „ascetism intramundan”, trăsătură dominantă pentru agenții economici cu o conduită ascetică, un fel de „burghezie călugărită”. Pentru aceștia beneficiul social este superior celui individual. Grație acestei clase noi s-a născut un capitalism civilizator  opus celui tradițional propulsat de un comportament rapace, egoist și deci antisocial. Max Weber denumea acel tip de capitalism premodern booty capitalism, capitalism de pradă sau de raid. Noul capitalism are alt profil: produce mult și consumă puțin, astfel încât profitul sau beneficiul individual să fie inferior beneficiului național (balanță comportamentală studiată de către cunoscutul economist Mihail Manoilescu). Din momentul în care acest raport dintre raționalitatea capitalului și intensitatea muncii s-a fracturat s-a ivit și fenomenul mlaștinii, adică a survenit prăbușirea raționalității sociale, marea confuzie, emergența formelor stricăcioase de sociabilitate între care dorința de a câștiga enorm și a oferi puțin spre nimic în compensație (atât în raport cu natura cât și cu societatea în ansamblul ei). Raportul de compensație a fost fracturat și astfel a apărut marea polarizare socială care-i pune pe cei 5%, care încasează 95% din abundența economiilor, în opoziție cu ceilalți 95%, care au acces la restul de 5% din abundența economiei mondiale. Economia alunecă sub legea lui Pareto, a raportului de 20 la 80. Altfel spus, în acest tip de societate sunt foarte puțini cei foarte bogați (care au venituri foarte mari) și foarte mulți cei săraci și foarte săraci (care au venituri foarte mici).

MC: Se înțelege că degradarea economiilor aduce după sine și degradarea culturii, a vieții spirituale…

IB: Chiar mai mult și mai grav dat fiind că antiultura (cancel culture) a devenit obiectiv al unui proiect istoric de resetare a lumii. Confuzia, anarhia, haosul au devenit obiective ale unui asemenea proiect istoric de resetare a lumii în vederea instaurării unei hegemonii bazate pe un tip de omenire masificată, o umanitate resetată, fără identități naționale, spirituale, comunitare (morale, familiale, generaționale etc.), ruptă de Dumnezeu (maximalist secularizată), cu o subcultură mondială desacralizată, cu limbaje duse la marginea fenomenelor de logopatie (semiopatie), în care cuvintele cheie, de tip mamă, tată, bărbat, femeie, copil adult etc., sunt vidate de sens și deci de putere semiotică în genere astfel că se obține un efect de gândire încâlcită, de prăbușire a consensului semantic generat de respectul față de rațiunile firii. Nefirescul e declarat firesc, anormalul normal, bunul simț e batjocorit etc. Acest fenomen a devenit parte axială din programul de resetare a lumii și astfel au fost lansate cele trei direcții programatice deja menționate: cancel culture (anularea culturii) pentru a reconstrui totul pe bazele anormalității (BBB, build back better), woke, adică o subcultură demisionară, generatoare de abandon, relativism moral extrem (încât să permită ascensiunea contraculturii și explozia contramodelelor etc.) și, în fine, corectitudinea politică. Unul dintre fenomenele stricăcioase este mondializarea formei fără fond, adică a formei organizaționale care devine vehiculul vidului axiologic și culminativ al vidului de sens. Asemenea formațiuni de viață mijlocesc triumful anormalului. Într-un asemenea mediu saturat de anormalitate, țâșnește o nouă elită, purtătoare a unui elan purificator, capabilă să restaureze genealogia morală a acelei clase capitaliste cu rădăcini în etosul creștin și deci în ceea ce a fost ascetismul intramundan, al celui care se pune pe sine nn serviciul societății în loc de a soma societățile să se lase robite de stăpâni cu impulsuri rapace, cu o conduită leneșă, incapabili să distingă între democrația bună și cea rea. Precum spune Curtis Yaris, unul dintre apropiații vicepreședintelui american, J D Vance: dacă „democrația este în serviciul binelui comun (common good) este bună, dacă este împotriva binelui comun este rea”. la recenta Conferință a Națiunilor Unite, ținută la New York, privind drepturile femeilor, echipa președintelui Trump s-a opus ferm „batfjocoririi statutului biologic al femeii”, avortului și ideologiei de gen: „While many nations pushed abortion access under the euphemistic term "Sexual and Reproductive Health and Rights” (SRHR), U.S. representatives firmly stood against this agenda” („În timp ce multe națiuni au promovat accesul la avort sub termenul eufemistic „Sănătate și Drepturi Sexuale și Reproductive” (SRHR), reprezentanții SUA s-au opus ferm acestei agende”).

Acesta este orizontul spiritual care face comprehensibil fenomenul apariției noii elite a cărei genealogie coboară în etosul capitaliștilor puritani, de sorginte creștină, arși de imboldul curățirii societății de formele stricate, o elită mișcată de impulsul restaurării normalului, a bunului simț, common sens, clamat ardent de elita grupată în jurul nucleului format din echipa președintelui Trump. Fenomenul acesta al tentației purificatoare este mai adânc în societate, îmbrăcând forma unui energetism neptic, trezvitor, care devine dominanta mentalului colectiv, cu o iradiere la scara popoarelor american și a celor europene deopotrivă. Formula sa fericită este aceea a unui sinergism neptic între mentalul elitei și psihea populară, mentalul poporului, adică al unei armonii dintre elita guvernamentală și popor. În straturile profunde ale societății s-a petrecut ceea ce psihologul elvețian, Max Lüscher, ar denumi „deplasarea spre galben” a „psihologiei populare” (mentalul colectiv). Acest fenomen definește ieșirea din decepția în care se scufundaseră popoarele dezamăgite de promisiunile sistemului. S-a petrecut, altfel spus, o recuperare a speranței colective în afara premiselor și deci a cadrului sistemului. Ridicarea popoarelor din confuzie și decepție seamănă unei mișcări trezitoare din somnul în care le scufundase urâciunea pustiirii globaliste. Înlăuntrul acestei mișcări, de la Pacific peste Atlantic, acoperind continentul european, identificăm o combustie spirituală pe care sociologul american, Erich Fromm, a denumit-o „revoluția speranței” (pe fundalul înclinării balanței psihologiei colective dinspre „a avea” spre „a fi”). Popoarele n-au mai putu fi amăgite cu promisiunile unei bunăstări care oricum întârzia și au strigat: „vrem să fim” și asta e mai mult decât să tot repetăm somnambulic „vrem să avem”. Vrem să fim liberi, vrem să fim demni, vrem să ne afirmăm liber identitatea și voia proprie în deplină libertate. „A fi” e mai important decât „a avea”.  O asemenea manifestare trezitoare e însoțită, din fundal, de  un fel de nostalgie spre sufletul curățit de tot felul de impulsuri polimorf-perverse care aduc ruina omului. Nu voi insista asupra acestui fenomen de psihologie profundă la scara lumii, provocat de două cauze: ascensiunea a ceea ce experții britanici denumesc „sudul global” și de fenomenul deja menționat al „conștiinței trezite”, ceea ce mătură pojghița deșartei închipuiri a globalismului că va putea controla „percepția globală a lumii”.

MC: Psihologia colectivă este marcată de dinamisme specifice care transformă profilul psiho-mental al popoarelor de la o epocă la alta.

IB: Într-adevăr, putem mărturisi pentru momentul acesta că mentalul popular a fost atras într-un proces de profundă trezire din vraja sistemului și fenomenul a fost potențat acolo unde trezirea a cuprins și elitele nu doar psihologia mulțimii. Valul acesta neptic a atins pragul său maxim în America. Acolo avem de-a face cu ceva care seamănă cu un fel de revoluție conservatoare sau ascetică, susținută de energetismul purificator al asceților capitalismului de generația a IV-a. Acesta are destule elemente comune cu viziunea „Tehnatului Americii de Nord” care cucerise spațiul mental al vârfurilor elitei americane a anilor 40-50 ai veacului trecut. Noutatea noii agende a echipei președinelui Trump constă în combinarea democrației cu meritocrația și normalitatea (în concepția promotorilor ideii unui Tehnat al Americii de Nord, instrumentul strategiei protecționiste era excepționalismul tehnocrației și relativa desconsiderare a democrației. Acesta este punctul în care cele două programe se despart). În viziunea noii echipe de la vârful Americii trei sunt standardele care pot salva societatea de sub avalanșa devastatoare a globalismului totalitarist: democrație, meritocrație, normalitate. Despre ce este vorba? Toți actorii de la vârful noii echipe de la cârma Americii, în frunte cu Donald Trump, ilustrează ceea ce aș denumi o combinare a unui impuls spre purificarea (asceza) moravurilor cu un etos de corectitudine a business-ului, pe care îl putem înțelege prin  ideea că toate în univers se află sub legea echivalențelor computaționale (cum ne spune teoria wolfram-iană), toate pe fondul recuperării unui productivism sănătos, bazat pe o economie centrată pe strategia avantajului competitiv. Această nouă filosofie sugerează că orice afacere incorectă va sfârși prin a aduce atingere acestei legi cosmice (de sorginte creațională), atingere care nu numai că va deforma lumea dar va conduce chiar la ruina ei definitivă. Am denumit această mișcare inițiată de actorii de la vârful societății americane, adică D Trump, JD Vance, Peter Thiel, Elon Musk, revoluție ascetică. Ei au denumit-o revoluția care readuce la putere bunul simț, common sens. Lumea, sugerează ei, a deviat de la legea universală a dreptei măsuri (legea computațională), care ne spune că toate sunt contabilizate, nimic nu scapă de calculul corect (care este legea universului), ba a deviat chiar de la norma bunului simț, common sens, adică de la regula acțiunii cinstite, a comportamentului normal, bazat pe legea firii, pe moravuri curate, pe cinste și corectitudine. O asemenea primenire în straturile de sus ale societății sub presiunea mișcării masei oceanice a conștiinței colective a popoarelor a creat mediul propice ascensiunii în fruntea acestora a unei elite noi, capabilă să preia conducerea revoluției ascetice. Prima țintă a revoluției ascetice (conservatoare), cum era de așteptat, a fost eradicarea corupției. America trebuia curățită, afacerile trebuie bazate pe legitatea strictă a capitalului, a profitului corect obținut și corect gestionat, nu pe operații definitorii pentru oligarhismul vechii elite, corupte, speculative, încadrabilă în tipologia „elitelor vulpi” (Pareto), care au efect stricăcios asupra economiei, a moravurilor, a vieții de familie. Într-un cuvânt, capitalismul vechi, oligarhic, corupe enorm și conduce nu doar la desfigurarea moravurilor, ci chiar la distrugerea omului. Bărbatul nu mai e bărbat, femeia nu mai este femeie, copilul poate fi atras în afaceri sexuale de către persoane cu un comportament sexual degenerat, ca în cazul monstruoaselor deviații ale lui Epstein. Insula Epstein a devenit oglinda nemiloasă a elitei corupte căreia i-a deschis război Trump și cei trei exponenți ai tehnocrației ascetice aflați la cârma acelor afaceri în care sunt atrase tehnologiile de vârf, în frunte cu AIT. Aceștia compun patrulaterul elitei care a declanșat cea mai teribilă revoluție pașnică din istoria lumii, revoluția în care asceza și business-ul curat (deci puritatea capitalismului) compun cuanta energetică a unei mișcări restauratoare, denumită de către doctrinarii Europei Centrale „revoluție conservatoare”. Ca să dăm un exemplu sugestiv pentru ascetismul vocațional teoretizat de Peter Thiel aș putea aminti acel incident din 2008 în urma căruia marele antreprenor american, fiind atras într-un scandal de presă cu privire la tema homosexualității, a lansat o scrisoare către investitorii din Clarium (o platformă virtuală pentru spitale) „avertizându-i despre apocalipsa iminentă și îndemnându-i să-și salveze sufletele nemuritoare și să „acumuleze comori în cer, în Orașul etern al lui Dumnezeu” (Nytimes.com/2021/09/21/books/review/the-contrarian-peter-thiel-max-chafkin). Dacă la pulsiunea ascetică indubitabilă a lui Thiel adăugăm doctrina blitzscalling (a accelerării dezvoltării prin simplificare structurală și deci prin război contra birocrației) avem deja câteva trăsături definitorii pentru profilul revoluției ascetice.

Din nefericire, mișcarea aceasta de primenire a elitelor guvernamentale a biruit doar în America. Restul lumii se scufundă în alte stări cea mai rea dintre toate fiind dictatura. „România, în ce-o privește, arată ca și cum ar trebui să se pregătească - o repet cu vocea lui Anton Golopenția, unul dintre sfinții temniței bolșevice -, pentru o lungă perioadă de iernat”.

Să recapitulăm trăsăturile revoluției conservatoare sau ascetice. Putem concluziona că aceasta este, deopotrivă, revoluția bunului simț, restaurarea normalității (dewokeification), accelerarea dinamicii societale prin debirocratizare (blitzscalling), re-substanțializarea (revalorizarea) capitalului național și ceea ce Curtis Yaris numește „iluminarea”, adică părăsirea credinței somnambulice, idolatre, în sistem (disenchantment) și deci revenirea la o „minte deschisă” (eliberată de prezumțiile induse de sistemul represiv). Mintea deschisă este trăsătura dominantă a unei democrații autentice în care societatea este trezită din somnambulismul sistemului oligarhic și astfel poate alege în deplinătatea conștiinței trezite.

MC: Șansa istorică la scara colectivă a popoarelor, deci și în România, depinde, așadar, de aplicarea modelului deja aplicat în America…

IB: Pentru România, șansa deplinei ieșiri din distopia globalist-soroșistă și a triumfului democrației se leagă indubitabil de reorientarea mijlocită de primenirea elitei guvernamentale românești, de întoarcerea guvernării cu fața spre popor după modelul a ceea ce s-a petrecut în America, ceea ce eu am denumit revoluția conservator-ascetică în fruntea căreia se află președintele Trump și echipa domniei sale. Ceea ce se petrece evocă, o spun din nou, o mai veche mișcare de gândire politică din perioada marii depresiuni și crize a anilor 29-33 a veacului trecut, ca răspuns la o asemenea teribilă provocare, când a fost izvodită ideea unei Technat al Americii de Nord, așa cum citim în celebra hartă din 1941, The Technate of North America: the Minimum Area for the Minimum Defence and Efficiency” (în care este prefigurată geografia strategică a unei arii cu centru în sine însăși față de care Europa este o margine îndepărtată și irelevantă ba chiar primejdioasă prin multele ei războaie și răsturnări axiale. La această chestiune ne vom referi într-un alt dialog). Capitalistul ascetic nu urăște bogăția ci folosința ei egoistă, prin consum ostentativ, parazitar, nenerator de sărăcie nu de prosperitate, de semibarbarie nu de civilizație. Aceasta este diferența dintre capitaliști precum Trump și elita din jurul său și îmbogățiții prin capitalism de pradă, booty capitalism, care sporește consumul și luxul celor foarte puțini (între 5-20%) și sărăcia și deznădejdea celor mulți (între 80-95%). Capitalistul ascetic nu este ipocrit doar că folosește profitul în direcția creșterii civilizației, a bunăstării generale și spre dezvoltarea puterilor muncii naționale, diversificarea profesiunilor competitive, și deci spre întărirea puterii de apărare a națiunii de apartenență. Pentru acest fel de capitalist ideea beneficiului național și prioritatea acestuia față de beneficiul individual are sens și expresia lui politică se numește patriotism.  Schimbările produse în America prin efectul reorientării datorate președintelui Trump și echipei sale răstoarnă premisele geopoliticii haosului. Aceasta a dirijat pentru o vreme destul de lungă (prea lungă) gândirea strategică a doctrinarilor globalismului. Acea direcție împinsese la paroxism fenomenele woke și cancel culture (anularea culturii), cerute de obiectivul deconstrucției lumii pentru a fi reconstruită pe premisele ideologice ale globalismului. Acesta împinge omenirea spre un fel de lume fără națiuni suverane, fără state aflate în serviciul civilizației naționale, fără Dumnezeu, încrâncenată în hulă față de Iisus Dumnezeu întrupat și în ură de moarte față de mărturisitorii Lui, desprinsă de orice tradiție, ba chiar de rațiunile firii încât distincțiile firești, precum ar fi cea dintre genuri să fie suspendate etc. Schimbarea prin haos a fost ideea directoare a unei asemenea viziuni geopolitice. Ținta ei este o caricatură demonică a omului nou, un homo novus fără credință în Dumnezeu, fără popoare și deci fără identitate etnică, familială și de gen, primind dictatura omogenului și nihilismul distrugerii ca pe suprema confirmare. În locul omului unit cu Dumnezeu, postumanismul anunță triumful și superioritatea omului unit cu mașina. Această malavestire vine prin împrejmuire progresivă asupra unei omeniri tot mai depersonalizată, mai scufundată în supa omenirii omogene ca în viziunea celebrului viers al lui Pușkin, pe care l-am invocat mereu: „Diavolul în câmp de mână și ne înconjoară pe de lături”. Acest vers, să ne reamintim, a fost pus motto la unul dintre faimoasele romane ale lui Dostoievski. Aceasta este strategia înaintării postumanismului, a înconjurului satanic progresiv până la nimicirea nucleului viu al omenirii, adică a chipului divin din om.

Din volumul în curs de editare, „Fenomenul Trump. Dialoguri de sociologie noologică”

Sursa și mai multe materiale pe această temă la: SOCIOLOGIA-AZI.RO